Poruncile dumnezeieşti
-
Ce sunt poruncile dumnezeiești?Poruncile dumnezeiești (sau divine) sunt legi morale date de Dumnezeu oamenilor, prin Moise, pe Muntele Sinai.
-
Câte porunci a dat Dumnezeu lui Moise?
Pe cele două table de piatră primite de Moise, Dumnezeu a scris Zece Porunci – numite și Decalog, care înseamnă "zece cuvinte".
-
Care sunt aceste Zece Porunci?
Cele Zece Porunci se găsesc scrise în Cartea Ieșirii (Exodului) și a Deuteronomului. Iată-le în forma catehetică:
-
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alți dumnezei în afară de Mine, să nu îți faci chip cioplit, ca să te închini lui.
-
Să nu rostești numele lui Dumnezeu în zadar.
-
Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului.
-
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să trăiești mult și bine pe pământ.
-
Să nu ucizi.
-
Să nu faci fapte necurate.
-
Să nu furi.
-
Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
-
Să nu poftești femeia aproapelui tău.
-
Să nu poftești nici un lucru al aproapelui tău.
-
-
Cum se pot grupa cele Zece Porunci?
Cele Zece Porunci se pot grupa astfel: primele trei se referă la relația noastră cu Dumnezeu și la datoriile noastre față de El; următoarele șapte se referă la relația noastră cu semenii și la datoriile noastre față de ei.
-
Care este Porunca Iubirii?
Porunca Iubirii dată de Isus Hristos este: "Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta. […] Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți" (Marcu 12,30-31).
-
Această Poruncă a Iubirii anulează cele Zece Porunci?
Porunca Iubirii (cea Mare sau de Căpetenie) nu anulează cele Zece Porunci, ci le rezumă, subliniind motivația respectării și trăirii lor: iubirea.
-
De ce ne-a dat Dumnezeu poruncile?
Dumnezeu ne-a dat poruncile pentru că ne iubește și, în înțelepciunea Lui, știe ceea ce este mai bine pentru noi.
-
Cine trebuie să respecte poruncile?
Poruncile trebuie să fie respectate de toți oamenii. Ele sunt înscrise în inima fiecărui om; de aceea, ascultând conștiința, poruncile pot fi recunoscute și respectate chiar și de cei ce nu au auzit de ele.
-
Ce este conștiința?Conștiința este o "voce" interioară, care ne spune dacă un gând, o acțiune, o dorință sunt bune și de urmat, sau rele și astfel de evitat.
-
Dacă trebuie să respectăm poruncile înseamnă că nu suntem liberi să facem ce vrem?
Omul este liber să respecte sau nu poruncile lui Dumnezeu. Respectarea și trăirea poruncilor dumnezeiești îl fac însă pe om liber de robia păcatului.
-
Este posibilă respectarea poruncilor?
Da, deoarece poruncile nu sunt împotriva naturii omenești. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ele pot fi respectate, cu toată înclinarea noastră spre păcat.
Pentru a veni în întâmpinarea celor care ar dori să prezinte copiilor acest catehism, la cateheză sau la orele de religie, fiecare capitol este oferit şi ca prezentare PowerPoint, care, pe lângă textul de mai sus, include fotografii color, uneori şi alte elemente (ex: rugăciuni), totul pentru a îmbogăţi vizual experienţa predării.
În pagina care se va deschide după ce daţi click pe butonul de mai jos căutaţi textul "Descărcaţi online → Prezentare PPTX".

Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.