Expresiile rugăciunii

PARTEA A PATRA: Rugăciunea creștină

SECȚIUNEA ÎNTÂI
Rugăciunea în viața creștină

CAPITOLUL AL TREILEA
Viața de rugăciune

2697. Rugăciunea este viața inimii noi. Ea trebuie să ne însuflețească în orice clipă. Or, noi îl uităm uneori pe Acela care este Viața noastră și Totul nostru. De aceea, Părinții spirituali, în tradiția Deuteronomului și a profeților, insistă asupra rugăciunii ca „amintire a lui Dumnezeu”, ca o trezire frecventă a „memoriei inimii”: „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des chiar decât respirăm”[1]. Dar nu ne putem ruga „în orice clipă”, dacă nu ne rugăm în anumite momente, voind să o facem: acestea sunt timpurile forte ale rugăciunii creștine, în intensitate și durată.

2698. Tradiția Bisericii le propune credincioșilor ritmuri de rugăciune menite să hrănească rugăciunea continuă. Unele sunt zilnice: rugăciunea de dimineață și de seară, cea de dinainte de masă și de după masă, Liturgia Orelor. Duminica, centrată asupra Euharistiei, este sfințită mai cu seamă prin rugăciune. Ciclul anului liturgic și marile lui sărbători sunt ritmurile fundamentale ale vieții de rugăciune a creștinilor.

2699. Domnul conduce pe fiecare pe căile și în felul care îi sunt pe plac. Fiecare credincios, la rându-i, îi răspunde după hotărârea inimii sale și după expresiile personale ale rugăciunii sale. Totuși, tradiția creștină a păstrat trei expresii principale ale vieții de rugăciune: rugăciunea vocală, meditația, rugăciunea mentală (fr. – oraison, it. – orazione). Ele au în comun o trăsătură fundamentală: reculegerea inimii. Această veghere pentru a păzi Cuvântul și pentru a rămâne în prezența lui Dumnezeu face din aceste trei expresii timpuri forte ale vieții de rugăciune.

ARTICOLUL 1
Expresiile rugăciunii

I. Rugăciunea vocală

2700. Prin Cuvântul său, Dumnezeu îi vorbește omului. Iar rugăciunea noastră se întrupează în cuvinte mentale sau vocale. Lucrul cel mai important este însă prezența inimii față de Cel căruia îi vorbim în rugăciune. „Nu mulțimea cuvintelor, ci râvna sufletelor noastre face ca rugăciunea să ne fie ascultată”[2].

2701. Rugăciunea vocală este o componentă indispensabilă a vieții creștine. Pe ucenicii atrași de rugăciunea tăcută a Învățătorului, acesta îi învață o rugăciune vocală: „Tatăl nostru”. Isus nu s-a rugat numai rugăciunile liturgice ale sinagogii, ci Evangheliile ni-l arată înălțând glasul pentru a-și exprima rugăciunea personală, de la binecuvântarea plină de bucurie a Tatălui[3] și până la clipa grea din Gethsemani[4].

2702. Nevoia de a asocia simțurile la rugăciunea lăuntrică răspunde unei cerințe a firii omenești. Noi suntem și trup, și spirit, și simțim nevoia de a ne transpune sentimentele în afară. Trebuie să ne rugăm cu toată ființa pentru a da rugii noastre fierbinți cea mai mare tărie cu putință.

2703. Această nevoie răspunde și unei cerințe divine. Dumnezeu caută adoratori în Spirit și în Adevăr și, prin urmare, rugăciunea care urcă vie din străfundurile sufletului. El mai vrea și manifestarea exterioară, care asociază trupul rugăciunii lăuntrice, pentru ca rugăciunea să-i aducă acel omagiu desăvârșit ce i se cuvine.

2704. Fiind exterioară și atât de deplin omenească, rugăciunea vocală este prin excelență rugăciunea mulțimilor. Dar nici rugăciunea cea mai lăuntrică nu s-ar putea dispensa de rugăciunea vocală. Rugăciunea se interiorizează în măsura în care devenim tot mai mult conștienți de Acela „căruia îi vorbim”[5]. Atunci rugăciunea vocală devine o primă formă a rugăciunii contemplative.

II. Meditația

2705. Meditația este, mai ales, o căutare. Spiritul caută să înțeleagă motivația și desfășurarea vieții creștine, pentru a adera și a răspunde la ceea ce Domnul cere. Pentru aceasta e necesară o atenție nu ușor de disciplinat. Îndeobște, luăm drept ajutor o carte, iar creștinii nu duc lipsă de așa ceva: Sfânta Scriptură, mai cu seamă Evanghelia, sfintele icoane, textele liturgice ale zilei sau ale timpului, scrierile Părinților spirituali, lucrările de spiritualitate, marea carte a creației și cea a istoriei, pagina veșnicului „Astăzi” al lui Dumnezeu.

2706. Meditația asupra celor citite duce la însușirea lor, prin confruntarea cu sine însuși. Aici, o altă carte este deschisă: aceea a vieții. Trecem de la gânduri la realitate. În măsura umilinței și a credinței noastre, descoperim acolo preocupările inimii și le putem discerne. Trebuie să ne așezăm în adevăr, pentru a ajunge la Lumină: „Doamne, ce vrei să fac?”

2707. Metodele de meditație sunt la fel de variate, pe cât sunt de feluriți îndrumătorii spirituali. Un creștin trebuie să vrea să mediteze cu regularitate, căci de nu, el se aseamănă cu primele trei locuri din parabola semănătorului[6]. Dar o metodă nu este decât o călăuză; important este să înaintezi, împreună cu Duhul Sfânt, pe calea unică a rugăciunii: Cristos Isus.

2708. Meditația pune în acțiune gândirea, imaginația, emoția și dorința. O atare mobilizare este necesară pentru a aprofunda convingerile de credință, a trezi convertirea inimii și a întări voința de a-l urma pe Cristos. Rugăciunea creștină se străduiește, mai ales, să mediteze „misterele lui Cristos”, ca în lectio divina sau în Rozariu. Această formă de cugetare în rugăciune este de mare valoare, dar rugăciunea creștină trebuie să țintească mai departe: către cunoașterea plină de iubire a Domnului Isus, către unirea cu El.

III. Rugăciunea mentală

2709. Ce este rugăciunea mentală? Sfânta Tereza răspunde: „Rugăciunea mentală nu este, după părerea mea, decât o relație intimă de prietenie, în care stai adesea de vorbă numai tu singur cu Dumnezeu de care te știi iubit”[7].

      Rugăciunea mentală îl caută pe „cel pe care îl iubește inima mea” (Cânt 1, 7)[8]. Acesta este Isus, iar în El, Tatăl. El este căutat pentru că a-i duce dorul înseamnă întotdeauna începutul iubirii și este căutat în credința pură, în această credință care ne face să ne naștem din El și să trăim în El. Mai putem încă medita, în rugăciunea mentală, dar privirea este îndreptată către Domnul.

2710. Alegerea timpului și a duratei rugăciunii mentale ține de o voință hotărâtă, care dezvăluie tainele inimii. Nu intri în rugăciunea mentală atunci când ai timp: îți faci timp să fii prezent pentru Domnul, cu ferma hotărâre de a nu i-l lua înapoi pe parcurs, oricare ar fi încercările și ariditatea întâlnirii. Nu poți întotdeauna medita, dar oricând poți intra în rugăciunea mentală, indiferent de condițiile de sănătate, de muncă sau de simțăminte. Inima este locul căutării și al întâlnirii, în sărăcie și în credință.

2711. Intrarea în rugăciune mentală este analogă cu intrarea în liturgia euharistică: „adunarea” inimii, reculegerea întregii noastre ființe sub impulsul Duhului Sfânt, locuirea în casa Domnului, care suntem noi, trezirea credinței pentru a intra în Prezența Celui care ne așteaptă, aruncarea măștilor și întoarcerea inimii noastre către Domnul care ne iubește, pentru a ne încredința lui, ca o jertfă ce trebuie să fie curățată și transformată.

2712. Rugăciunea mentală este rugăciunea fiului lui Dumnezeu, a păcătosului iertat, care se deschide să primească dragostea cu care este iubit și care vrea să-i răspundă iubind și mai mult[9]. Dar el știe că iubirea cu care răspunde este cea pe care Duhul Sfânt i-o revarsă în inimă, pentru că totul este har de la Dumnezeu. Rugăciunea mentală este încredințarea smerită și săracă în voia iubitoare a Tatălui, într-o unire din ce în ce mai profundă cu Fiul său preaiubit.

2713. Astfel, rugăciunea mentală este expresia cea mai simplă a misterului rugăciunii. Rugăciunea mentală este un dar, un har; ea nu poate fi primită decât în umilință și în sărăcie. Rugăciunea mentală este o relație de legământ, încheiat de Dumnezeu în străfundul ființei noastre[10]. Rugăciunea mentală este comuniune: în ea, Sfânta Treime îl modelează pe om, chipul lui Dumnezeu, „după asemănarea Sa”.

2714. Rugăciunea mentală este și timpul forte prin excelență al rugăciunii. În rugăciunea mentală, Tatăl ne „întărește cu putere prin Duhul Său, în omul cel lăuntric, ca să locuiască, prin credință, Cristos în inimile noastre și să fim înrădăcinați și întemeiați în iubire”[11].

2715. Contemplația este privirea de credință, ațintită asupra lui Isus. „Eu cat la el și El mă cată”, îi spune sfântului său paroh țăranul din Ars, aflat în rugăciune înaintea Tabernacolului. Această atenție asupra lui este o renunțare la „eu”. Privirea lui purifică inima. Lumina privirii lui Isus luminează ochii inimii noastre; ea ne învață să vedem totul în lumina adevărului lui și a compătimirii lui pentru toți oamenii. Contemplația își îndreaptă privirea și către misterele vieții lui Cristos. Ea călăuzește astfel la „cunoașterea lăuntrică a Domnului”, pentru a-l iubi și a-l urma și mai mult[12].

2716. Rugăciunea mentală este ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu. Departe de a fi pasivă, aceasta este ascultarea credinței, primirea necondiționată din partea slujitorului și adeziunea iubitoare din partea fiului. Ea se împărtășește din acel „Da” al Fiului, devenit Slujitor, și din acel Fiat al smeritei lui slujitoare.

2717. Rugăciunea mentală este tăcere, „simbol al lumii ce va să vină”[13], sau „iubire tăcută”[14]. În rugăciunea mentală, cuvintele nu sunt discursuri, ci crenguțe care hrănesc văpaia iubirii. Tocmai în această tăcere, de nesuportat pentru omul „exterior”, Tatăl ne spune Cuvântul său întrupat, pătimitor, mort și înviat, iar Duhul filial ne face părtași la rugăciunea lui Isus.

2718. Rugăciunea mentală este unire cu rugăciunea lui Cristos, în măsura în care ea ne face părtași la misterul lui. Misterul lui Cristos este celebrat de Biserică în Euharistie, iar Duhul Sfânt îl face să trăiască în rugăciunea mentală, pentru a fi manifestat prin iubirea în acțiune.

2719. Rugăciunea mentală este o comuniune de iubire purtătoare de Viață pentru cei mulți, în măsura în care ea este consimțământ de a rămâne în Noaptea credinței. Noaptea pascală a Învierii trece prin cea a agoniei și a mormântului. Aceste trei momente hotărâtoare ale Ceasului lui Isus sunt cele pe care Duhul său (și nu „trupul”, care „este slab”) le face să trăiască în rugăciunea mentală. Trebuie să consimțim să „veghem un ceas împreună cu El”[15].

PE SCURT

2720. Biserica îi invită pe credincioși la o rugăciune regulată: rugăciuni zilnice, Liturgia Orelor, Liturghia duminicală, sărbătorile din cursul anului liturgic.

2721. Tradiția creștină cuprinde trei expresii de căpetenie ale vieții de rugăciune: rugăciunea vocală, meditația și rugăciunea mentală. Ele au în comun reculegerea inimii.

2722. Rugăciunea vocală, întemeiată pe unirea dintre trup și spirit în firea omenească, asociază și trupul la rugăciunea lăuntrică a inimii, după pilda lui Cristos rugându-se către Tatăl său și învățându-i pe ucenici „Tatăl nostru”.

2723. Meditația este o căutare rugătoare, care pune în acțiune gândul, imaginația, emoția, dorința. Ea are drept țel însușirea în credință a subiectului luat în considerare, confruntat cu realitatea vieții proprii.

2724. Rugăciunea mentală este expresia simplă a misterului rugăciunii, o privire de credință ațintită asupra lui Isus, o ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu, o iubire tăcută. Ea realizează unirea cu rugăciunea lui Cristos, în măsura în care ne face să participăm la misterul lui.

Note

[1] Sf. Grigore de Nazianz, Or. Theol. 1, 4.
[2] Sf. Ioan Chrysostom, Ecl. 2.
[3] Cf. Mt 11, 25-26.
[4] Cf. Mc 14, 36.
[5] Sf. Tereza a lui Isus, Cam. 26.
[6] Cf. Mc 4, 4-7; 15-19.
[7] Vida 8.
[8] Cf. Cânt 3, 1-4.
[9] Cf. Lc 7, 36-50; 19, 1-10.
[10] Cf. Ier 31, 33.
[11] Ef 3, 16-17.
[12] Cf. Sf. Ignațiu, Ex. spir. 104.
[13] Sf. Isaac din Ninive, Tract.myst. 66.
[14] Sf. Ioan al Crucii, Cuvinte de lumină și de iubire, 2, 53.
[15] Cf. Mt 26, 40.