Împărtăşirea sfinţilor

PARTEA ÎNTÂI: Mărturisirea de credință

SECȚIUNEA A DOUA
Mărturisirea de credință creștină
Simbolurile credinței

CAPITOLUL AL TREILEA
Cred în Duhul Sfânt

ARTICOLUL 9
„Cred…
Sfânta Biserică catolică”

PARAGRAFUL 5. Împărtășirea sfinților

946. După ce a mărturisit „Sfânta Biserică catolică”, Simbolul apostolilor adaugă „împărtășirea sfinților”. Acest articol este, într-un fel, explicitarea precedentului: „Ce este Biserica, dacă nu adunarea tuturor sfinților?”[1] Împărtășirea sfinților este chiar Biserica.

947. „Deoarece toți credincioșii formează un singur trup, bunul unora este împărtășit celorlalți. (…) Trebuie așadar să credem că există o comuniune de bunuri în Biserică. Dar membrul cel mai important este Cristos, pentru că e Capul. (…) Astfel, bunul lui Cristos este comunicat tuturor mădularelor și această comunicare se face prin sacramentele Bisericii”[2]. „După cum această Biserică este cârmuită de unul și același Duh, toate bunurile pe care ea le-a primit devin în mod necesar un fond comun”[3].

948. Termenul „împărtășirea sfinților” are așadar două semnificații strâns legate: „împărtășire cu cele sfinte – sancta„, și „împărtășire, comuniune, între persoanele sfinte – sancti„.

     Sancta sanctis! – „Sfintele, sfinților!” („cele sfinte pentru cei sfinți”) proclamă celebrantul în majoritatea Liturghiilor orientale la ridicarea Sfintelor Daruri înainte de distribuirea împărtășaniei. Credincioșii (sancti) sunt hrăniți cu Trupul și Sângele lui Cristos (sancta) pentru a crește în comuniunea, în împărtășirea Duhului Sfânt (koinonía) și a o comunica lumii.

I. Împărtășirea bunurilor spirituale

949. În comunitatea primară de la Ierusalim, ucenicii „stăruiau în învățătura apostolilor, în comuniunea frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2, 42):

     Comuniunea în credință. Credința credincioșilor este credința Bisericii, primită de la apostoli, tezaur de viață care se îmbogățește tocmai prin împărtășire.

950. Comuniunea sacramentelor. „Rodul tuturor sacramentelor aparține tuturor. Căci sacramentele, și mai ales botezul, care este poarta prin care oamenii intră în Biserică, sunt tot atâtea legături sacre ce îi unesc pe toți și îi leagă de Isus Cristos. Comuniunea sfinților este comuniunea sacramentelor. (…) Numele de împărtășire se poate aplica fiecăruia dintre ele, căci fiecare ne unește cu Dumnezeu. (…) Dar acest nume se potrivește cel mai bine Euharistiei, pentru că ea înfăptuiește în mod cu totul deosebit această comuniune supranaturală, intimă și vitală”[4].

951. Comuniunea charismelor. În comuniunea Bisericii, Duhul Sfânt „dăruiește credincioșilor de toate categoriile haruri speciale” pentru edificarea Bisericii[5]. Or, „fiecăruia arătarea Duhului îi este dată spre binele comun” (1 Cor 12, 7).

952. „Ei puneau totul laolaltă” (Fapte 4, 32). „Creștinul adevărat trebuie să considere tot ceea ce posedă ca pe un bun care îi este comun cu toți și trebuie să fie întotdeauna gata și sârguincios să vină în ajutorul aproapelui lipsit și aflat în mizerie”[6]. Creștinul este un administrator al bunurilor Domnului[7].

953. Comuniunea iubirii. În sanctorum communio („împărtășirea sfinților”), „nimeni dintre noi nu trăiește pentru sine și nimeni nu moare pentru sine” (Rom 14, 7). „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă un mădular e în cinste, toate mădularele se bucură împreună cu el. Iar voi sunteți Trupul lui Cristos și mădulare unii altora” (1 Cor 12, 26-27). „Dragostea nu caută ale sale” (1 Cor 13, 5)[8]. Cel mai mic act al nostru săvârșit în iubire răsună spre folosul tuturor în acea solidaritate cu toți oamenii, vii sau morți, ce se întemeiază pe împărtășirea sfinților. Orice păcat vatămă această comuniune.

II. Comuniunea Bisericii din cer și de pe pământ

954. Cele trei stări ale Bisericii. „Până când Domnul va veni în mărirea sa și toți îngerii împreună cu El și, moartea fiind nimicită, toate vor fi supuse lui, unii dintre ucenicii lui sunt călători pe pământ, în vreme ce alții, trecuți din această viață, se află în purificare, iar alții sunt în glorie, contemplând «limpede pe Dumnezeu însuși Unul-Întreit, așa cum este»”[9]:

     Cu toții însă, deși în grade și în feluri diferite, suntem uniți în aceeași dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele și îi cântăm Dumnezeului nostru aceeași cântare de slavă. Într-adevăr, toți care sunt ai lui Cristos, având Duhul lui, formează o singură Biserică și sunt uniți între ei în Cristos[10].

955. „Unirea dintre cei aflați pe cale și frații care au adormit în pacea lui Cristos nu se întrerupe în nici un fel, ci, dimpotrivă, după credința statornică a Bisericii, este întărită prin comunicarea bunurilor spirituale”[11].

956. Mijlocirea sfinților. „Datorită unirii lor mai intime cu Cristos, cei din cer întăresc întreaga Biserică în sfințenie. (…) Ei nu încetează să mijlocească pentru noi la Tatăl, (…) oferindu-i meritele pe care le-au dobândit pe pământ prin unicul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Cristos Isus. (…) Așadar slăbiciunea noastră este mult ajutată de grija lor frățească”[12]:

     Nu plângeți, vă voi fi mai de folos după moartea mea și vă voi ajuta mai bine decât în timpul vieții[13].

     Îmi voi petrece cerul făcând bine pe pământ[14].

957. Comuniunea cu sfinții. „Noi nu cinstim amintirea sfinților numai pentru pilda pe care ne-o dau, ci, mai mult, pentru ca unitatea Bisericii în Duhul Sfânt să se întărească prin exercitarea iubirii frățești. Căci, după cum comuniunea creștină între cei aflați încă pe cale ne apropie de Cristos, tot astfel, comuniunea cu sfinții ne unește cu Cristos, de la care, ca de la Izvorul și Capul său, pornește orice har și însăși viața Poporului lui Dumnezeu”[15]:

     Pe Cristos îl adorăm pentru că este Fiul lui Dumnezeu; pe martiri îi iubim ca pe ucenici și imitatori ai Domnului, și pe drept cuvânt, datorită devotamentului lor neasemuit față de Regele și Stăpânul lor: de am putea să fim și noi tovarăși și împreună ucenici cu ei![16]

958. Comuniunea cu cei răposați. „Conștientă de această comuniune a întregului Corp mistic al lui Isus Cristos, Biserica celor aflați pe cale, încă din primele timpuri ale creștinismului, a venerat cu mare pietate amintirea celor răposați și, pentru că «sfânt și mântuitor este gândul de a se ruga pentru răposați ca să fie dezlegați de păcatele lor», (2 Mac 12, 45) a oferit și jertfe pentru ei”[17]. Rugăciunea noastră pentru ei poate nu numai să-i ajute, dar și să facă eficientă mijlocirea lor în favoarea noastră.

959. În unica familie a lui Dumnezeu. „Noi toți care suntem fii ai lui Dumnezeu și alcătuim o singură familie în Cristos, atâta vreme cât comunicăm între noi în dragostea reciprocă și în lauda unică a Preasfintei Treimi, corespundem la vocația intimă a Bisericii”[18].

PE SCURT

960. Biserica este „împărtășire a sfinților”: această expresie desemnează, în primul rând, „cele sfinte” (sancta) și, mai presus de toate, Euharistia, prin care „este reprezentată și realizată unitatea credincioșilor care formează un singur trup în Cristos”[19].

961. Acest termen desemnează și comuniunea „persoanelor sfinte” (sancti) în Cristos, care „a murit pentru toți”, așa încât ceea ce face sau suferă fiecare în și pentru Cristos aduce rod pentru toți.

962. „Credem în comuniunea tuturor creștinilor, a celor care sunt peregrini pe pământ, a răposaților care își împlinesc purificarea și a fericiților din cer, toți împreună formând o singură Biserică, și credem că în această comuniune iubirea îndurătoare a lui Dumnezeu și a sfinților lui ne ascultă necontenit rugăciunile”[20].

Note

[1] Niceta, Symb. 10.
[2] Sf. Toma Aq., Symb. 10.
[3] CR 1, 10, 24. 7.
[4] CR 1, 10, 24.
[5] LG 12.
[6] CR 1, 10, 27.
[7] Cf. Lc 16, 1-3.
[8] Cf. 10, 24.
[9] LG 49.
[10] LG 49.
[11] LG 49.
[12] LG 49.
[13] Sf. Dominic, pe patul morții, către frații săi, cf. Jordan de Saxonia, Lib. 93.
[14] Sf. Tereza a Pruncului Isus, Verba.
[15] LG 50.
[16] Sf. Policarp, Mart. 17.
[17] LG 50.
[18] LG 51.
[19] LG 3.
[20] SPF 30.