„Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău”

PARTEA A TREIA: VIAȚA ÎN CRISTOS

SECȚIUNEA A DOUA:
CELE ZECE PORUNCI

434. „Învățătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viața veșnică?” (Mt 19,16).

     Tânărului care i-a pus această întrebare, Isus îi răspunde: „Dacă vrei să intri în viață, respectă poruncile” și apoi adaugă: „Vino și urmează-mă” (Mt 19,17.21). A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. Legea nu este abolită, omul este invitat să o regăsească în persoana învățătorului divin, care o realizează în mod perfect în el însuși, îi revelează semnificația deplină și îi atestă caracterul peren. [2052-2054] [2075-2076]

435. Cum interpretează Isus legea?

     Isus o interpretează la lumina dublei și unicei porunci a dragostei, plinătatea Legii: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții” (Mt 22,37-40). [2055]

436. Ce înseamnă „decalog”?

     Decalog înseamnă „zece cuvinte” (Ex 34,28). Aceste cuvinte rezumă legea dăruită de Dumnezeu poporului lui Israel în contextul alianței încheiate prin Moise. El, prezentând poruncile iubirii față de Dumnezeu (primele trei) și față de aproapele (celelalte șapte), trasează pentru poporul ales și pentru fiecare în particular drumul unei vieți eliberate din sclavia păcatului. [2056-2057]

437. Care este legătura decalogului cu alianța?

     Decalogul se înțelege la lumina alianței, în care Dumnezeu se revelează, făcând cunoscută voința sa. Prin respectarea poruncilor, poporul exprimă propria apartenență la Dumnezeu și răspunde cu recunoștință la inițiativa sa de iubire. [2058-2063] [2077]

438. Ce importanță dă Biserica decalogului?

     Fidelă Scripturii și exemplului lui Isus, Biserica recunoaște decalogului o importanță și o semnificație fundamentale. Creștinii sunt obligați să-l respecte. [2064-2068]

439. De ce decalogul constituie o unitate organică?

     Cele zece porunci constituie un ansamblu organic și de nedespărțit, pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte și la tot decalogul. De aceea, a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege. [2069] [2079]

440. De ce decalogul obligă sub păcat grav?

     Pentru că enunță obligațiile fundamentale ale omului față de Dumnezeu și față de aproapele. [2072-2073] [2081]

441. Este posibilă respectarea decalogului?

     Da, deoarece Cristos, fără de care nu putem face nimic, ne face capabili să-l respectăm, cu darul Duhului său și al harului său. [2074] [2082]

„SĂ-L IUBEȘTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA,
DIN TOT SUFLETUL TĂU ȘI DIN TOT CUGETUL TĂU”

PORUNCA ÎNTÂI:
EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
SĂ NU AI ALȚI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE,
SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT CA SĂ TE ÎNCHINI LUI

442. Ce înseamnă afirmația lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (Ex 20,2)?

     Pentru cel credincios înseamnă să păzească și să înfăptuiască cele trei virtuți teologale și să evite păcatele care li se opun. Credința crede în Dumnezeu și respinge ceea ce îi este contrar, cum ar fi, de exemplu, îndoiala voluntară, necredința, erezia, apostazia, schisma. Speranța așteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu și ajutorul său, evitând disperarea și prezumția. Dragostea îl iubește pe Dumnezeu mai presus de toate: așadar trebuie respinse indiferența, nerecunoștința, lâncezeala, lenea sau indolența spirituală și ura față de Dumnezeu, care se naște din orgoliu. [2083-2094] [2133-2134]

443. Ce presupune cuvântul Domnului: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji” (Mt 4,10)?

     Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există; a-i da cultul datorat în mod individual și comunitar; a-l ruga cu expresii de laudă, de mulțumire și de implorare; a-i oferi jertfe, mai ales cea spirituală a propriei vieți, în unire cu jertfa desăvârșită a lui Cristos; a menține promisiunile și voturile făcute lui. [2095-2105] [2135-2136]

444. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a-i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr și în libertate?

     Fiecare om are dreptul și obligația morală să caute adevărul, în special în ceea ce-l privește pe Dumnezeu și Biserica sa și, o dată cunoscut, să-l îmbrățișeze și să-l păzească în mod fidel, aducând lui Dumnezeu un cult autentic. În același timp, demnitatea persoanei umane cere ca, în ceea ce privește religia, nimeni să nu fie forțat să acționeze împotriva propriei conștiințe, nici să nu fie împiedicat, în limitele juste ale ordinii publice, să acționeze în conformitate cu ea, în privat sau în public, în mod individual sau în formă asociativă. [2104-2109] [2137]

445. Ce interzice Dumnezeu atunci când poruncește: „Să nu ai alți dumnezei în afară de mine” (Ex 20,2)?

     Această poruncă interzice:
     politeismul și idolatria, care divinizează o creatură, puterea, banul, ba chiar și pe diavol;
     superstiția, care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu și care se exprimă și în diferitele forme de divinație, magie, vrăjitorie și spiritism;
     impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte; în sacrilegiu, care profanează persoane sau lucruri sacre mai ales Euharistia; în simonie, care este voința de a cumpăra sau a vinde realități spirituale;
     ateismul, care respinge existența lui Dumnezeu, întemeindu-se adesea pe o falsă concepție a autonomiei umane;
     agnosticismul, pentru care nu se poate ști nimic despre Dumnezeu și care cuprinde indiferentismul și ateismul practic. [2110-2128] [2138-2140]

446. Porunca lui Dumnezeu: „Să nu-ți faci chip cioplit…” (Ex 20,3) interzice cultul imaginilor?

     În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cultul creștin al imaginilor sacre este justificat (așa cum afirmă Conciliul al II-lea din Niceea, din anul 787), deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. Nu este vorba de o adorare a imaginii, ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos, Fecioara Maria, îngerii și sfinții. [2129-2132] [2141]

PORUNCA A DOUA:
SĂ NU SPUI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN ZADAR

447. Cum se respectă sfințenia numelui lui Dumnezeu?

     Numele sfânt al lui Dumnezeu se respectă prin invocarea, binecuvântarea, lauda și preamărirea sa. Așadar, trebuie evitate abuzul de a face apel la numele lui Dumnezeu pentru a justifica o crimă și orice folosire nepotrivită a numelui său, cum este înjurătura, care prin natura sa este un păcat grav; blestemele și infidelitatea față de promisiunile făcute în numele lui Dumnezeu. [2142-2149] [2160-2162]

448. De este interzis jurământul fals?

     Pentru că în felul acesta este chemat în cauză Dumnezeu, care este însuși adevărul, ca martor al unei minciuni. [2150-2151] [2163-2164]

„Nu jurați nici pe Creator, nici pe creatură, decât în adevăr, dacă este nevoie și cu respect” (Sfântul Ignațiu de Loyola).

449. Ce este sperjurul?

     Sperjurul înseamnă a face, sub jurământ, o promisiune cu intenția de a nu o ține, sau a viola promisiunea făcută sub jurământ. Este un păcat grav împotriva lui Dumnezeu care este mereu fidel față de promisiunile sale. [2152-2155]

PORUNCA A TREIA:
ADU-ȚI AMINTE SĂ SFINȚEȘTI ZIUA DOMNULUI

450. De ce Dumnezeu „a binecuvântat ziua de odihnă și a sfințit-o” (Ex 20,11)?

     Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a șaptea a creației, precum și eliberarea Israelului din sclavia Egiptului și a alianței pe care Dumnezeu a încheiat-o cu poporul său. [2168-2172] [2189]

451. Cum se comportă Isus față de ziua de sâmbătă?

     Isus recunoaște sfințenia zilei de sâmbătă și, cu autoritatea sa divină, îi dă o interpretare autentică: „Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). [2173]

452. Pentru ce motive, pentru creștini, sâmbăta a fost înlocuită de duminică?

     Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. Ca „prima zi a săptămânii” (Mc 16,2), ea amintește de prima creație; ca „ziua a opta”, care urmează după sâmbătă, semnifică noua creație, inaugurată cu învierea lui Cristos. Astfel, a devenit, pentru creștini, prima din toate zilele și din toate sărbătorile: ziua Domnului, în care el, cu Paștele său, duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei ebraice și vestește odihna veșnică a omului în Dumnezeu. [2174-2176] [2190-2191]

453. Cum se sfințește duminica?

     Creștinii sfințesc duminica și celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului și abținându-se și de la acele activități care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu și tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau odihna necesară a minții și a trupului. Sunt permise activitățile legate de necesitățile familiare sau de servicii de mare utilitate socială, cu condiția să nu creeze obișnuințe care prejudiciază sfințirea duminicii, viața de familie și sănătatea. [2177-2185] [2192-2193]

454. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare?

     Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă și de timp liber care să le permită să se îngrijească de viața religioasă, familială, culturală și socială; de a dispune de un timp propice pentru meditație, reflecție, tăcere și studiu; de a se dedica faptelor de binefacere, îndeosebi în favoarea bolnavilor și a bătrânilor. [2186-2188] [2194-2195]