Meniu

Isus ne cere să avem grijă de bunuri şi să fim generoşi

Folosiți-vă cunoștințele și dovediți-vă intuiția

Imag. VIII.1. Creația vorbește despre Dumnezeu

Prima prezentare a activității oamenilor este descrisă în felul următor de Sfântă Scriptură: "Dumnezeu i-a binecuvântat [pe primii oameni] și le-a zis: «Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ». Și Dumnezeu a zis: «Iată, v-am dat toată iarba care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și tot pomul ce are în el rod cu sămânță; aceasta să fie hrana voastră». Și a fost seară, și a fost dimineață: ziua a șasea" (Gen 1,23-31).

Ce drepturi are omul asupra bunurilor pe care le-a primit de la Dumnezeu? De ce unii au primit mai mult, iar alții mai puțin? Ce crezi, dacă statul ar depune mai multe eforturi, ar fi mai puțini oamenii necăjiți?

1. Destinația universală a bunurilor creației

Imag. VIII.2. Ochii de fluture caută mai ales florile: ochii noștri ce privesc?

Expresia destinația universală a bunurilor vrea să spună că bunurile creației sunt destinate tuturor, adică întregului neam omenesc, deoarece, la început, Dumnezeu a încredințat pământul și resursele lui ca proprietate comună întregii omeniri.

Dumnezeu a încredințat întreaga sa creație omului pentru a o îngriji, a o stăpâni prin muncă și a se bucura de roadele ei. Așadar, omul nu e proprietarul, ci administratorul bunurilor create de Dumnezeu.

Prin urmare, omul trebuie să respecte integritatea creației, incluzând aici animalele, plantele, și lucrurile neînsuflețite, care sunt în mod natural destinate binelui comun al omenirii. Așadar, bunurile creației sunt destinate întregului neam omenesc.

Pământul, cu tot ce este pe el, rămâne proprietatea absolută a lui Dumnezeu. Oamenii sunt simpli administratori și, în administrarea bunurilor, ei trebuie să țină cont de destinația lor universală.

Animalele însăși, fiind făpturi ale lui Dumnezeu, prin simpla lor existență, îl binecuvântează și îi aduc slavă. Omul nu are dreptul să se comporte arbitrar cu animalele, ci trebuie să le folosească în conformitate cu planul lui Dumnezeu.

2. Proprietatea privată

Imag. VIII.3. Olar care muncește: virtutea hărniciei

Expresia proprietate privată desemnează dreptul fiecărei persoane de a deveni posesoare a bunurilor creației. De exemplu, terenul agricol este împărțit între oameni, pentru a le asigura securitatea vieții, pentru a le garanta libertatea și demnitatea, pentru a-l ajuta pe fiecare să-și satisfacă nevoile fundamentale și nevoile celor pe care îi are în grijă.

Dreptul la proprietatea privată nu desființează destinația universală a bunurilor. În folosirea bunurilor, omul nu trebuie niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă numai ale sale, ci comune. Astfel, pământul și resursele lui rămân proprietatea absolută a lui Dumnezeu, oamenii fiind doar administratori ai Providenței.

3. Munca

Imag. VIII.4. Fericita Tereza de Calcutta a sfințit munca și prin muncă s-a sfințit.

Omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să prelungească prin munca sa lucrarea creației, înfăptuită de Cel Atotputernic. Astfel, munca este o obligație și o datorie având o valoare deosebită. Prin munca sa, creștinul se înnobilează și colaborează cu Cristos la răscumpărarea proprie și la mântuirea lumii. Astfel, creștinismul răscumpără și sfințește munca umană.

Posibilitatea de a muncii, de a avea o profesie, de a-și câștiga existența trebuie să fie garantate fiecărui om. Munca nu trebuie să devină o "robie", căci omul este mai presus de munca sa și prin muncă el se perfecționează.

Omul nu trebuie să se epuizeze numai muncind din dorința de a câștiga bunuri materiale cât mai multe. Trebuie să înceteze lucrul pentru a-și reface forțele respectând și programul de odihnă și relaxare. În acest sens, omul respectă și porunca a III-a prin care Dumnezeu cere să cinstim ziua de duminică.

Aplicați noile cunoștințe

1. Citește textul biblic 1Tes 3,10 și comentează-l.

2. Întocmește un "desfășurător" al creației pe zile.

3. Scrie trei proverbe sau zicători care se referă la muncă și hărnicie. Fă legătură cu lecția.

4. Din textul biblic de pe prima pagină a lecției (Gen 1,23-31) comentează cuvintele prin care Dumnezeu îl invită pe om să întrețină lucrarea creației sale prin muncă.

5. Analizează următoarea relatare.

Imag. VIII.5. La muncă. Dumnezeu ne-a înzestrat cu sănătate și putere de muncă "a munci" nu este o rușine, este mai degrabă o sfântă datorie.

"Emil, copil al străzii, abandonat de la naștere de părinți, a ajuns să trăiască cerșind pentru a nu muri de foame. Din locul unde stă în fiecare zi, așteptând mila trecătorilor, vede cum trec spre școală și spre terenul de joacă mulți copii de vârsta lui. Atenția îi este mereu atrasă de doi dintre copii, doi frați care, în fiecare zi, fie cu rolele, fie cu bicicletele, sunt în veșnică rivalitate și adesea se ceartă, pentru că fiecare crede despre sine că este mai bun decât celălalt. Într-o zi, l-a văzut chiar pe unul dând cu piciorul în celălalt, în altă zi, i-a văzut cum și-au aruncat mingea de fotbal pe terasa unui bloc și acolo au lăsat-o, iar astăzi l-a văzut pe unul dintre frați lovind cu racheta de tenis atât de puternic, încât ea s-a rupt.

De aceea, n-a mai rezistat și le-a zis: «Vă văd în fiecare zi cum, din dușmănie unul față de altul, vă distrugeți lucrurile ce vă aparțin. Înțeleg că vreți să vă faceți rău unul altuia, dar acum înțeleg că nici lucrurilor ce vă aparțin în egală măsură nu le purtați de grijă. Dacă aș fi în locul vostru, aș plânge de fericire să am tot ceea ce aveți voi. De aceea, am o propunere pentru voi: ori de câte ori simțiți nevoia să distrugeți un lucru, dați-mi-l mai bine mie. Eu o să-i port de grijă și o să-l dau celorlalți băieți cu care stau în canal, ca să se joace și ei». Rușinați oarecum de aceste vorbe, cei doi frați au căzut pe gânduri și și-au propus ca, din acea zi, să aibă mai multă grijă atât de lucrurile personale, cât și de cele ale celuilalt". Tu ce hotărâre îți iei ca să fii și tu înțelept ca Emil?

6. Ce faci pentru cei de lângă tine care au primit mai puține bunuri?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *