Meniu

Anexă: Rugăciunea

De ce să ne rugăm

Noi toți suntem ca acei copii care, pentru a ajunge să pună monezile în cutia săracilor, trebuie să o roage pe mama să-i ridice de la sol; bunăvoința lor nu este de ajuns: au nevoie de ajutorul cuiva.

La fel este și cu tine: nu vei putea face binele sau nu vei putea evita păcatul dacă Dumnezeu nu te ajută să faci aceasta. "Fără mine – ne-a spus Isus – nu puteți face nimic".

Acest ajutor (care se numește "har actual", așa cum am explicat la pagina 54), Dumnezeu îl dă tuturor, dar dorește ca noi să i-l cerem în rugăciune: "Cereți și vi se va da!", ne promite Isus (In 16,24).

Pentru aceasta, sfântul Alfons Maria de Liguori spunea: "Cine se roagă se mântuiește, dar cine nu se roagă se osândește". Și sfântul Augustin: "A învățat să trăiască bine cine a învățat să se roage bine".

Acum mă vei întreba: Cum trebuie să mă rog?

Înainte să-ți explic aceasta, îți voi spune că rugăciunea este o "discuție cu Dumnezeu" (sau cu sfânta Fecioară sau cu sfinții).

Și așa cum într-o "discuție" două persoane își vorbesc și se ascultă, la fel, în rugăciune, câteodată noi îi vorbim lui Dumnezeu (și aceasta este numită tocmai "rugăciune"), alteori, îl ascultăm pe el, care ne vorbește (aceasta este "meditația").

Cum să ne rugăm

1 – Pentru a te ruga bine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te gândești că Dumnezeu este prezent înlăuntrul tău, că te privește, te iubește și te ascultă.

Pentru a te stabili mai ușor în această "prezență", va fi necesar să te retragi într-un loc corespunzător (în odăița ta, în biserică…) și să-ți asumi o atitudine de respect, cum ar fi să stai în genunchi și să ții mâinile împreunate pe piept. Dar dacă ești bolnav sau obosit, vei putea gusta "prezența lui Dumnezeu" și stând în pat.

2 – Numai atunci când "vei simți" în tine prezența lui Dumnezeu, vei putea începe discuția ta cu el, folosind cuvintele învățate de Isus și de Biserică, dar și cuvintele tale.

Este important să te rogi încet, pentru că numai așa credința și iubi rea noastră se pot concentra în Dumnezeu: pentru a ne uni cu el, valorează mai mult un "Tatăl nostru" spus încet, decât zece spuse în grabă.

Chiar sfântul Ignațiu de Loyola ne sugerează să ne rugăm pronunțând încet fiecare cuvânt din "Tatăl nostru" sau din altă rugăciune, repetându-l unul câte unul, de mai multe ori ("Tată… Tată… Tată…"), până îl vom asimila în interior, înainte de a trece la următorul.

3 – La sfârșitul rugăciunii făcute bine, te vei simți "diferit" decât atunci când ai început-o; și te vei simți și mai mulțumit și mai dispus să-l iubești pe Isus. O rugăciune care te-ar lăsa ca la început ar fi o rugăciune făcută rău.

Nu te-ai întrebat niciodată de ce atâția tineri, chiar dacă sunt mai mari, nu fac păcate, au întotdeauna bucuria în inimă, îi fac fericiți pe cei dragi ai lor și-i ajută cu generozitate pe cei săraci? Este pentru că se roagă bine, și când pot, și mai mult timp.

Cum să meditezi

În "meditație" – așa cum am spus deja -, în loc să-i vorbim lui Dumnezeu, îl ascultăm pe el.

1 – După ce te-ai gândit (ca și la rugăciune) că Dumnezeu este prezent în tine, trebuie să începi să asculți cuvântul lui citind Sfânta Scriptură, mai ales Evanghelia.

Și studiul catehismului este un izvor prețios de ascultare, pentru că acesta conține adevărurile divine învățate de Isus.

Dumnezeu, însă, îți poate vorbi și prin intermediul imaginilor, mai ales acelea ale crucifixului: câți sfinți nu "au ascultat" și au învățat iubirea lui Dumnezeu privind mult timp la Isus mort pe cruce pentru ei!

2 – Când o frază a lui Isus, sau un eveniment din viața lui, sau contemplarea rănilor sale au făcut o breșă în inima ta, trebuie să te oprești asupra lor pentru a le confrunta cu viața ta: atunci vei vedea clar cât ești încă de diferit de Isus, cât de slabă este iubirea ta pentru el, și vei simți dorința de a te corecta, măcar în unele lucruri, astfel încât să devii mai asemănător lui Isus.

3 – Din această confruntare dintre tine și Isus se naște propunerea concretă de a deveni mai asemănător cu el; nu o propunere generică, cum ar fi "voi fi mai bun", ci o propunere precisă și controlabilă ca: "în fiecare seară, la o anumită oră, voi îngenunchea la picioarele patului și voi recita încet aceste rugăciuni…", sau: "acelui coleg care mereu mă ofensează nu-i voi răspunde urât, ci voi încerca chiar să fiu amabil cu el", sau: "voi renunța să privesc acel spectacol la televizor, pentru că prezintă pericole pentru sufletul meu" și așa mai departe.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *