Cine eşti tu?

Acum, că ai înțeles cine este Dumnezeu, trebuie să-ți cobori privi rea asupra ta pentru a ști cine ești tu, pentru că, numai cunoscându-te așa cum te-a făcut Dumnezeu, vei putea înțelege cum trebuie să te comporți pentru a-l iubi și a fi fericit.

Și un mare înțelept al antichității, Socrate, spunea că, pentru a putea trăi "ca oameni", este indispensabil să ne cunoaștem pe noi înșine; dar adevărata cunoaștere de noi înșine este posibilă numai cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că el este acela care ne-a creat.

Tu nu ești o ființă așa de simplă. Pentru a nu face confuzie, să o luăm în ordine.

Așa cum poți vedea în desenele din pagina alăturată, în tine există trei realități distincte: trupul, sufletul și viața divină.

Trupul și sufletul fac din tine un om; prezența vieții divine te face fiu al lui Dumnezeu.

Trupul

Știi bine ce este, pentru că este ceea ce îți sare mai mult în ochi: îl vezi, îl atingi, îl poți cântări etc.

El este dotat cu cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul, care sunt ca cinci ferestre prin inter me diul cărora intră în tine culorile, sunetele, mirosurile, gusturile și formele lucrurilor ce te înconjoară.

În trupul tău există și pasiunile, care sunt ca niște impulsuri ce te împing către ceea ce place simțurilor (de exemplu, un miros frumos, o muzică armonioasă, o companie plăcută), și care te îndepărtează de ceea ce displace simțurilor (de exemplu, un miros urât, o muzică falsă, o companie obositoare).

Pasiunile "se declanșează" numai dacă lucrurile plăcute sau neplăcute au intrat în tine prin intermediul simțurilor.

Pasiunile cele mai frecvente la vârsta ta sunt lenea, gelozia, ura, frica, lăcomia, senzualitatea.

Dacă pasiunile sunt satisfăcute, cu vremea, devin dominante și creează în tine obișnuințe rele pe care cu greu le vei putea, mai apoi, domina.

Sufletul

Nu-l poți vedea așa cum vezi trupul, nici atinge, nici cântări… pentru că este spiritual. Fiind spiritual, sufle tul nu se poate descompune ca trupul și este nemuritor.

El, în afară că dă viață trupului tău (de fapt, când sufletul va ieși din trup, aceea va fi ziua morții), este capabil să facă trei lucruri:

Cu inteligența, sufletul "înțelege" semnificația lucrurilor care sunt prezentate de simțuri. Astfel, tu acum, în timp ce, cu simțul văzului, vezi semnele negre pe hârtia albă, cu inteligența înțelegi semnificația lor.

Cu memoria, sufletul "își amintește", chiar și după mult timp, ceea ce a înțeles cu inteligența. Tu, de fapt, vei putea, mâine sau peste o lună, să-ți amintești ceea ce înveți astăzi.

Cu voința, sufletul poate "să dorească sau nu", liber, lucrurile pe care inteligența și memoria i le prezintă.

Când voința dorește un lucru, se spune că iubește acel lucru.

Astfel, de exemplu, după ce ai citit (cu ochii) în Evanghelie fraza lui Isus: "Dă săracilor banul care îți prisosește și vei avea o comoară în cer" și după ce ai înțeles (cu inteligența) semnificația ei, ești liber să-i dai sau nu, după cum, cu voința ta, iubești mai mult banii sau comoara veșnică promisă de Isus.

Din cele spuse, înțelegi imediat că voința este facultatea cea mai no bilă a sufletului tău și că ea este ca o regină: de fapt, simțurile și inteligența o slujesc oferindu-i cunoștințele asupra cărora să decidă; și toată ființa ta se supune, făcând faptele pe care ea le poruncește.

Cunoaștere – Iubire – Acțiune: iată, în mod schematic, activitatea spirituală a omului. Dar ceea ce valorează mai mult este iubirea! Despre ea, pentru că este liberă, tu ești responsabil și va trebui să-i dai seamă lui Dumnezeu: "La sfârșitul vieții – ne spune sfântul Ioan al Crucii – vom fi judecați despre iubire!"

Viața divină

Trupul și sufletul fac din tine un OM.

Animalele nu sunt oameni, pentru că au numai trupul; îngerii nu sunt oameni, pentru că au numai sufletul. Tu ești un om, pentru că ai trup și suflet. Dar nu le ai numai pe acestea.

Dumnezeu a pus în tine o comoară infinit mai mare: a pus însăși viața sa divină, fă cându-te fiul său, ca și Isus.

Toate acestea s-au întâmplat când ai primit sacramentul Botezului, care pentru tine a fost ca "o a doua naștere" (In 3,4-5), adică naște rea la viața divină a lui Isus.

Și pentru că viața divină a lui Isus ți-a fost dată în mod gratuit de Dumnezeu și ea te face sfânt așa cum el este sfânt, este numită și "har sfințitor", pe care în desen l-am simbolizat cu cercul de aur (aureolă) ce înconjoară capul.

Prin el, tu ai devenit:

• templu al Preasfintei Treimi,
• fiu al Tatălui ceresc,
• moștenitor al fericirii sale în paradis, – frate al lui Isus și al tuturor oamenilor.

Atenție! Nu confunda "harul sfințitor" (care este viața divină a lui Isus în tine!) cu "harurile actuale", care sunt "ajutoarele divine" pe care Isus ți le dă, pentru a imita virtuțile sale, și care se obțin prin rugăciune (vezi pagina 97).