Poruncile lui Dumnezeu şi păcatul
Creând oamenii, Dumnezeu a scris în inteligența lor legea pe care ei trebuie să o urmeze pentru a ajunge la fericire, adică "Legea morală naturală".
Apoi Dumnezeu, pentru ca noi să avem mai clară în noi legea naturală, a dorit să o rezume în Cele zece porunci pe care i le-a dat lui Moise pe muntele Sinai.
Apoi, Isus ne-a dat cele "două porunci ale iubirii" sale.
Iată cele zece porunci ale lui Dumnezeu
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău:
- Să nu ai alți dumnezei în afară de mine și să nu-ți faci chip cioplit, ca să te închini lui.
- Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.
- Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului.
- Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești mult pe pământ.
- Să nu ucizi.
- Să nu faci fapte necurate.
- Să nu furi.
- Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
- Să nu poftești femeia aproapelui tău.
- Să nu poftești casa aproapelui tău și nici un lucru ce este al lui.
Și iată cele două porunci ale iubirii:
- Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toate puterile tale.
- Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.
Cine nu se supune poruncilor lui Dumnezeu, cu știință și voință deplină, comite păcatul.
Dacă nesupunerea față de poruncile lui Dumnezeu este în lucru mic, atunci păcatul se numește "lesne-iertător": el nu-ți ia viața divină, ci murdărește puțin frumusețea sufletului tău.
Dacă nesupunerea față de poruncile lui Dumnezeu este foarte gravă, atunci păcatul se numește "de moarte": el îți ia viața divină și tu meriți pedeapsa veșnică a iadului.
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.