Meniu

Despre autoritatea bisericească şi comunitate

34. Nu recunoaştem nicio autoritate în religie: nici pe pontiful roman, nici pe episcopi, nici pe preoţi. Ascultăm doar de Isus Cristos.

Biblia spune:

1. „Atunci, Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi»” (In 20,21).

2. „Domnul le-a spus: «Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi pe mine mă dispreţuieşte»” (Lc 10,16). Prin urmare, a dispreţui pe cel care-l reprezintă pe Isus în conducerea Bisericii înseamnă a-l dispreţui pe Cristos care l-a trimis.

3. În Faptele Apostolilor (o carte din Biblie foarte preţuită de catolici şi protestanţi) se povesteşte de multe ori că sfântul Paul, acolo unde fonda o biserică, lăsa prezbiteri ca să o conducă (cf. Fap 14,23 ş.u.).

4. Sfântul Paul, adresându-se capilor Bisericii din Efes, le-a spus: „Vegheaţi asupra voastră şi asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care şi-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu” (Fap 20,28). Este foarte clar: sfântul Paul declară public faptul că Duhul Sfânt a fost cel care i-a ales pe unii ca să fie capi sau însărcinaţi să se îngrijească de Biserica sa. Atunci, de ce îndrăznesc unii să spună: Eu nu recunosc în religie nicio autoritate, ci doar pe Cristos? Biblia spune clar că în Biserică există autorităţi care îl reprezintă pe Cristos.

5. Sfântul Paul, în Scrisoarea către Tesaloniceni, îi sfătuieşte să aibă mare respect faţă de cei care cârmuiesc Biserica sa: „Vă rugăm, fraţilor, să-i respectaţi pe cei care ostenesc între voi, pe cei care vă conduc în Domnul şi vă îndeamnă. Să-i cinstiţi mult cu dragoste pentru lucrarea lor” (1Tes 5,12).

Prin urmare, deja în timpul sfântului Paul, în fiecare Biserică sau oraş existau autorităţi religioase care conduceau şi faţă de care trebuia să existe mult respect şi dragoste.

În anul 1870, la Conciliul I din Vatican a fost dată dogma care spune că papa este primul dintre episcopi şi infailibil în materie de credinţă şi morală creştină. Acest document conciliar nu a fost o impunere din partea papei, ci, dimpotrivă, majoritatea cardinalilor şi episcopilor au cerut promulgarea dogmei.

35. Care sunt motivele pentru a-l respecta şi asculta pe papa?

Prima caracteristică a protestanţilor, de când i-a fondat Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea, a fost o opoziţie totală faţă de Papa şi de Biserica Romei. Unele dintre sectele apărute în secolele următoare îi atribuie pontifului roman cele mai teribile calificative scoase din Cartea Apocalipsului.

În ultimul timp, după Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965), relaţiile dintre catolici şi protestanţi s-au mai îmbunătăţit, dar încă există în mulţi dintre fraţii separaţi o aversiune imensă faţă de papa de la Roma.

Noi, catolicii, avem mai multe pasaje din Biblie pe care ne bazăm în respectul nostru faţă de papa:

1. Mt 16,18-19; Isus i-a spus lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”.

Sfântul Petru a murit şi întreaga sa putere a trecut la cel care l-a înlocuit, care a fost al doilea pontif (sfântul Lin). Murind acesta, toate puterile sale au trecut la al treilea pontif (sfântul Clet) şi, în felul acesta, toate puterile pe care Isus Cristos i le-a dat sfântului Petru au trecut de la pontif la pontif până la actualul papă.

Ştim că Isus nu a încredinţat puterea sa apostolilor doar pentru ei, ci pentru toţi cei care îi vor fi înlocuit de-a lungul veacurilor. Astfel, astăzi, papa de la Roma are întreaga putere pe care Isus i-a dat-o primului cap al Bisericii, care a fost sfântul Petru.

2. După înviere, Isus i-a dat lui Petru misiunea de a paşte sau de a conduce toate oile şi toţi mieluşeii săi. In 21,16: „Isus i-a spus lui Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?» El i-a zis: «Da, Doamne, tu ştii că te iubesc». El i-a spus: «Paşte mieluşeii mei»”. Acest Petru, căruia Isus i-a încredinţat să păstorească şi să conducă toate oile şi mieluşeii săi, este înlocuit acum de pontiful roman. Pentru acest motiv, oi şi mieluşei, superiori şi supuşi, îl ascultăm ca şi cum ar fi Cristos în persoană cel care ne-ar conduce.

3. Isus i-a spus sfântului Petru: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi” (Lc 22,32). Acest Petru, pentru care Isus se roagă ca să nu-şi piardă credinţa, este reprezentat astăzi de pontiful roman, papa de la Roma. Pentru el se roagă Cristos, ca să nu înceteze credinţa sa, şi el are misiunea din partea lui Isus de a-i ajuta pe ceilalţi să rămână tari în credinţă.

Pentru acest motiv, noi, catolicii, îl cinstim atât de mult pe pontiful roman, căci el este succesorul sfântului Petru şi, prin urmare, are întreaga putere pe care Domnul nostru i-a încredinţat-o capului apostolilor.

Noi ştim că în papa se împlineşte promisiunea lui Isus: „Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă” (Lc 10,16).

36. Preoţii catolici sunt bogaţi şi exploatatori.

Se pune întrebarea: Care preoţi? Fiţi amabil şi spuneţi-le numele. Pentru că eu nu pot să spun, de exemplu: „Generalii din armată sunt răi”. Trebuie să spun: „Cutare general”, dacă este adevărat. Pentru că, dacă nu, inventez o calomnie.

Ce preoţi catolici cunoaşteţi dumneavoastră care să fie bogaţi? Faceţi lista cu cei pe care-i cunoaşteţi! Ce au? Iată ce au:

a) Casă parohială: în ziua în care pleacă din parohie, o vor lăsa. Nu este proprie. Este pentru slujirea comunităţii.

b) Automobil: orice muncitor îl deţine astăzi, pentru că are nevoie de el pentru a se mişca liber şi a ajunge la timp acolo unde este solicitat. Gândiţi-vă că preotul este aproape mereu în misiune… Maşina aduce cu sine multe cheltuieli; întreţinerea ei îi cauzează preotului destule preocupări economice. Dar îi este necesară.

c) Plata pentru sfintele Liturghii şi taxele pentru celelalte sacramente. Preotul nu încasează pentru o Liturghie sau o înmormântare nici măcar cât încasează un medic pentru o consultaţie. În plus, preotul ia bani pentru cel mult o Liturghie pe zi, în timp ce medicul face (câştigând) mai multe consultaţii pe zi. Ambii au făcut studii la fel de lungi: 6 ani de universitate. Aici se vede marea diferenţă între cele două jurăminte: medicul face jurământul lui Hipocrate, iar preotul face jurământul lui Cristos.

A fi preot astăzi este una dintre profesiile cel mai puţin atractive pentru cine vrea să fie bogat; pentru că produce foarte puţin din punct de vedere economic.

Dacă ştim vreun preot bogat, probabil este o excepţie. Poate este pentru că familia sa era bogată. Oricum, preoţii bogaţi reprezintă întotdeauna o minoritate. Majoritatea preoţilor trăiesc în sărăcie ca orice om, câştigându-şi pâinea cu munca de fiecare zi.

Călugării au clădiri mari, dar sunt pentru slujirea poporului: colegii, universităţi, şcoli etc. Dar ei, personal, sunt săraci: e de ajuns să mergi în camera lor şi să vezi în ce constă: o mobilă fără podoabe, o masă, un scaun şi un pat simplu.

Clădirile Bisericii Catolice, chiar dacă sunt mari şi frumoase, nu sunt un lux. În plus, ele sunt în slujba poporului lui Dumnezeu.

37. Abia din secolul al V-lea papa a devenit capul Bisericii; până atunci papa nu se bucura de o astfel de putere.

Deja în anul 96 (secolul I) nişte tineri creştini din Corint au dispus să-l destituie pe episcopul acestui oraş. Imediat, episcopul Romei, sfântul papă Clement, le trimite o scrisoare energică, poruncindu-le să-l accepte din nou pe adevăratul episcop. În anul 190, episcopul Romei, sfântul papă Victor, porunceşte ca în toate Bisericile creştine din lume să se celebreze sărbătoarea Paştelui la aceeaşi dată la care se celebra la Roma şi aproape toţi episcopii îl ascultă.

În anul 255, episcopul Romei, sfântul papă Ştefan, le interzice tuturor creştinilor să-i boteze din nou pe cei care au fost botezaţi de către un preot păcătos.

În secolul al V-lea, sfântul papă Leon I se opune celor care l-au destituit pe arhiepiscopul Alexandriei şi au trebuit să-l accepte din nou. Prin urmare, nu este o invenţie a secolului al cincilea. Acest lucru vine de la apostoli. Toţi ştiau că Isus i-a dat întotdeauna lui Petru primul loc şi că, murind Petru, toate aceste puteri au trecut la cel care l-a înlocuit.

38. Printre preoţii catolici există unii care nu sunt demni de vocaţia lor.

Trebuie să verificăm dacă acest lucru este adevărat. Oamenii vorbesc fără a fi siguri pe ceea ce spun şi duşmanilor le place să inventeze multe lucruri care nu sunt adevărate.

Dar şi printre protestanţi există mulţi oameni corupţi. Aşadar, trebuie să le spunem: Atenţie! Dumneavoastră, care aveţi casa din sticlă, nu aruncaţi cu piatra în casa vecină!

În Biserica Catolică există oameni răi? Evident că da. Totuşi, să nu uităm că oamenii buni sunt foarte mulţi, dar nu fac gălăgie. Copacii care cresc nu fac zgomot. Cei care fac zgomot doboară ceilalţi copaci.

Preoţii sunt păcătoşi? Evident că da. Dar cine nu este? Sfânta Carte spune că, dacă cineva afirmă că nu este păcătos, este un mare mincinos (cf. 1In 1,8) şi nu există decât unul singur care le-a putut spune duşmanilor săi: „Cine dintre voi mă poate acuza de păcat?” (In 8,46) Acesta este Isus Cristos. Tuturor celorlalţi ne poate spune Domnul nostru: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra” (Lc 8,7), şi ca în Evanghelie va trebui să plecăm ruşinaţi, începând cu cei mai bătrâni, care, de obicei, au cele mai multe păcate din cauza vârstei (cf. In 8,7). În acest sens, sfântul Paul afirma întristat: „şi iudeii şi grecii sunt sub păcat, după cum este scris: «Nu este drept, nici măcar unul»” (Rom 3,9-10).

Chiar dacă Biserica Catolică are preoţi şi episcopi păcătoşi, nu pentru aceasta încetează să fie adevărata religie. De ce? Pentru că Isus Cristos a spus că religia este ca un pământ în care pe lângă grâul bun va exista întotdeauna neghina pierzaniei; Biserica sa este ca o plasă de pescar care, pe lângă peştii buni, are şi peşti răi. Pământul continuă să fie al lui Isus Cristos, chiar dacă are neghină. Plasa continuă să fie a lui Isus Cristos, chiar dacă are peşti răi. Isus a avut doisprezece apostoli, iar unul dintre ei a fost rău, însă nu putem spune că acest grup nu era adevăratul grup al lui Cristos. Isus spune şi pentru preoţi: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc 19,10).

39. Autoritatea papei şi a episcopilor este nulă, deoarece contează doar autoritatea Bibliei.

Protestanţii au moştenit Noul Testament tot de la catolici, mai exact, datorită autorităţii papei şi a episcopilor. În secolul al IV-lea, văzând Papa Siriciu că trebuia să le spună creştinilor care cărţi erau inspirate de Dumnezeu şi care nu, i-a adunat pe episcopi în oraşul Cartagina (Africa), poruncindu-le să aducă acolo toate cărţile pe care ei le considerau a fi opera apostolilor şi, după ce le vor fi examinat foarte bine (pentru că în acele timpuri existau multe cărţi despre care se spunea că sunt opera apostolilor, dar în realitate nu erau), să-şi dea cu părerea referitor la care erau opera apostolilor Domnului şi care nu. Şi au făcut întocmai. Au respins o mare cantitate de Epistole şi Evanghelii care, după părerea lor, erau false; câteva exemple de astfel de cărţi: Apocalipsa lui Petru, Epistola după Matei, Evanghelia după Iacob, Evanghelia după Toma etc. şi au confirmat ca legitime cele 27 de cărţi pe care astăzi le avem în Noul Testament, adică cele patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca şi Ioan), Cartea Faptele Apostolilor, cele 13 scrisori ale sfântului Paul, una a lui Iacob, două ale sfântului Petru, trei ale sfântului Ioan, una a lui Iuda Tadeu şi Apocalipsul sfântului Ioan. Episcopii au trimis această listă papei, iar el, cu autoritatea pe care i-a dat-o Cristos spunându-i „Paşte oile mele” şi „Întăreşte-i în credinţă pe fraţii tăi”, a declarat: „Aceste cărţi sunt opera apostolilor şi a discipolilor Domnului şi conţin cuvântul lui Dumnezeu”.

Conformându-se acestei sentinţe a suveranului pontif şi a episcopilor, creştinii au respins celelalte cărţi şi le-au admis doar pe cele deja amintite. Cele 27 de cărţi formează împreună ceea ce astăzi se numeşte „Noul Testament”.

40. Catolicii dispreţuiesc Biblia. Preoţii nu le dau voie laicilor să o citească.

Ştiţi dumneavoastră de ce Noul Testament şi întreaga Biblie a putut ajunge până la noi şi până la protestanţi? Pentru că preoţii călugări le-au copiat cu grijă de-a lungul a o mie patru sute de ani. Tipografia a apărut abia în secolul al XV-lea. Până la acea dată, toate Bibliile erau copiate cu mare grijă şi măiestrie de către călugări.

Dacă Biserica Catolică n-ar preţui Biblia, s-ar fi dedicat atâţia oameni s-o copie? Dacă nu ar fi fost citită, s-ar mai fi dedicat atât timp ca să fie copiată?

Este adevărat că Biserica, la Conciliul din Trento (1545-1563), le-a recomandat catolicilor să aibă grijă când citesc Biblia, pentru a nu o înţelege fiecare după cum vrea (cum a făcut Luther), pentru că exista pericolul de a cădea în marile greşeli ale protestanţilor, care doresc să înţeleagă fiecare în felul său cuvântul Domnului, fără a-i consulta pe cei cărora Dumnezeu le-a dat autoritate pentru a o explica.

41. De ce catolicii îl numesc părinte pe preot, dacă Isus Cristos a spus că nu trebuie să numim pe nimeni pe pământ în acest fel?

Trebuie să înţelegem bine cuvintele Bibliei, pentru că, dacă nu, facem multe greşeli. Isus Cristos a spus: „Nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe acest pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc” (Mt 23, 9). Cuvântul pe care-l foloseşte Isus în Biblie pentru a spune „Tată” este „Abba”, care era un titlu onorific ce se dădea unui protector excepţional.

Fariseilor şi cărturarilor le plăcea să li se dea titluri de mari personalităţi, de exemplu, „Abba”, care însemna „Părinte excelent”, sau

„Rabbi”, care semnifica „Maestru prin excelenţă”. De aceea le spune Isus ucenicilor săi să nu se lase numiţi „Rabbi” sau „Maestru prin excelenţă” şi să nu le spună „Abba” sau „Tată excelent” celorlalţi. Însă Isus nu interzice cuvintele „tată” şi „maestru”; ele trebuie folosite în limbajul obişnuit. Cum avea Isus să poruncească tuturor oamenilor de pe pământ ca pe iubitul părinte, pe cel care le-a dat viaţa fizică sau spirituală, care i-a îngrijit atât de mult, pe capul familiei să nu-l numească „tată”? Însuşi Isus, povestind parabola fiului risipitor, spune astfel: „Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta»” (Lc 15,21).

Când cineva l-a întrebat ce porunci trebuie să împlinească, Isus i-a spus: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” (Lc 18,20). În parabola bogatului şi a lui Lazăr cel sărac se spune că bogatul, care se găsea în iad, îi zicea lui Abraham: „Părinte…” (Lc 16,24). Cum poate Isus mai întâi să interzică a-i numi „tată” pe ceilalţi şi apoi foloseşte acelaşi cuvânt („tată”) pentru a vorbi despre oameni? Când a spus „nici «tată» să nu spuneţi nimănui între voi pe acest pământ”, înţelegea acest cuvânt („Abba”) în sensul de „tată-excelent”, care se folosea pentru a denumi marile personalităţi. Dar niciodată nu a vrut să ne interzică să chemăm cu numele dulce şi amabil de „tată” pe cel ce ne-a dat viaţa fizică sau spirituală.

Dacă Mântuitorul ne-ar fi interzis să folosim cuvântul „tată”, niciodată sfântul Paul nu ar fi îndrăznit să afirme ceea ce le-a spus corintenilor: că el se consideră tatăl lor, pentru că le-a dat viaţa evangheliei (1Cor 4,15).

42. Preoţii catolici sunt dedaţi secularismului.

Cea mai gravă şi mai dăunătoare eroare care există este secularismul; constă în a nu-i da lui Dumnezeu nici o importanţă şi a trăi fără a ţine seama de el şi de sfintele sale legi.

Este absurd să credem că preoţii catolici, care zilnic celebrează sfânta Liturghie, sunt dedaţi secularismului, adică îl neglijează pe Dumnezeu… Dacă ar fi aşa, nu s-ar mai ruga zilnic!

43. Adevărata Biserică a încetat să mai existe, pentru că Biserica Catolică a devenit rea.

Aceasta ar însemna să crezi că Isus Cristos nu-şi împlineşte promisiunile. Pentru că în ziua în care l-a numit pe sfântul Petru drept cap al Bisericii i-a spus: „Porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

În ziua în care Isus se înălţa la cer, le-a spus apostolilor săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).

Unii susţin că această Biserică a încetat să existe în anul 313, când împăratul Constantin a dat libertate religiei creştine; că după acest an diavolul a sfâşiat sfinţenia bieţilor creştini; că Biserica s-a corupt, a căzut în greşeală şi a încetat de a mai fi Biserica lui Cristos. Dar Cristos spune că Biserica nu va fi distrusă nicicând, nici porţile iadului nu o vor birui.

44. Religia catolică este împotriva ştiinţei şi a progresului.

1. Din secolul al IV-lea până în secolul al X-lea cine a fost singura instituţie care a păstrat ştiinţa în lumea occidentală? Biserica Catolică. În timp ce grupuri mari de barbari ignoranţi invadau Europa, singura care a păstrat întreaga ştiinţă a Antichităţii ce astăzi se cunoaşte în Europa a fost Biserica; ea copia, studia şi răspândea cărţile vechi.

2. Începând cu secolul al XII-lea, Biserica Catolică a fondat şi a condus primele universităţi din lume, iar preoţii şi călugării au fost cei care au răspândit ştiinţele în toate ţările care înainte erau ignorante şi necivilizate.

4. Cel care a descoperit America era un catolic: Cristofor Columb. Cel care, descoperind Oceanul Pacific, a intrat în apele acestuia purtând drapelul Neprihănitei Zămisliri, a fost un catolic autentic: Vasco Balboa.

5. Cei mai buni muzicieni al lumii, Beethoven şi Mozart erau catolici. Cel mai mare poet al Italiei, Dante Alighieri, cel mai mare scriitor din Spania, Cervantes, marii oameni de ştiinţă francezi Laplace şi Lavoisier erau catolici convinşi.

6. Cel care a inventat vaccinul, Pasteur, era un catolic ce se împărtăşea frecvent. Cel mai mare sculptor din toate timpurile, Michelangelo, şi cei mai buni pictori, Rafael, da Vinci, Murillo etc., erau toţi catolici practicanţi.

7. Tatăl astronomiei, Galileo, a fost catolic convins până la moarte.

8. Finlay, marele înţelept, a descoperit că ţânţarul este transmiţătorul febrelor în timp ce recita cu pietate sfântul Rozariu, ca un bun catolic.

45. Religia este pentru femei şi copii.

De fapt, religia este pentru toţi: omul, înainte de toate, este o fiinţă religioasă. Iată câteva exemple de personalităţi care au practicat cu seriozitate religia catolică:

1. Marele împărat, războinic şi civilizator al Europei Carol cel Mare, care a câştigat 45 de războaie, era un catolic ce se ruga în fiecare zi în biserică, mergea la liturghie de mai multe ori pe săptămână şi avea mult respect faţă de preoţi şi faţă de papa.

2. Charles de Gaulle, eliberatorul Franţei în ultimul război mondial, se împărtăşea în fiecare săptămână.

3. John Kennedy, preşedintele martir al Statelor Unite, când a ajuns în Columbia, văzând programul pe care-l avea, a spus: „Astăzi este duminică. La ce oră avem Liturghie? Pentru că eu sunt catolic”. şi a fost nevoie să-i pună sfânta Liturghie în programul său din acea zi în palatul preşedintelui Lleras.

4. Când Kennedy a vizitat Mexicul, a citit programul pe care-l aveau autorităţile şi, după aceea, a spus: „Aici nu au fixat vizita la Fecioara Maria de Guadalupe. Sunt catolic şi nu voi pleca din Mexic fără a vizita acest sanctuar”. Şi a trebuit să-l conducă acolo; în faţa statuii sfintei Fecioare a depus un buchet mare de flori şi s-a rugat.

5. Simon Bolivar era un catolic autentic şi a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Americii Latine. Când în Peru i-au dăruit o cheie de aur, i-a spus unui preot: „Porunciţi să se facă o patenă de aur pentru sfânta ostie cu această cheie, pentru ca în altar să existe mereu amintirea lui Bolivar înaintea Domnului nostru”. În Testamentul lui Bolivar se poate citi: „Cred în Preasfânta Treime, îl iubesc pe Isus Cristos şi mor ca un catolic”. Bolivar s-a spovedit şi s-a împărtăşit, ca bun catolic, înainte de moartea sa.

Aceste nume şi date nu sunt laudă deşartă, ci istorie, realitate.

După această listă de oameni formidabili, va mai spune cineva că religia catolică este pentru femei şi copii?

46. Protestanţii au o viaţă morală exemplară.

Şi printre catolici există mulţi care se comportă foarte bine. Totuşi, protestanţii sunt printre noi o minoritate şi, pentru acest motiv, ies în evidenţă cei care se comportă bine. Dar să mergem în America de Nord, Canada, Anglia şi Suedia, unde ei reprezintă majoritatea. Veţi rămâne îngroziţi văzând atâta răutate cât nu v-aţi putut imagina vreodată; protestantismul duce la indiferentism, iar acesta duce pe nesimţite către imoralitate.

În Statele Unite, unde protestanţii sunt foarte numeroşi, conform ştirilor furnizate de publicaţia El tiempo din 1993, există 22 de milioane de drogaţi, 30 de milioane de alcoolici şi la fiecare şapte minute se comite o crimă.

47. Un catolic după ce trece la altă confesiune religioasă este mai bun.

Nu este nevoie să părăseşti religia catolică pentru a deveni bun. Ceea ce este necesar este să căutăm să împlinim tot ce ne porunceşte religia noastră; să consultăm un preot şi bine ar fi să facem parte dintr-o asociaţie catolică.

De exemplu, există multe persoane care au încetat de a se mai îmbăta de când au început să aparţină unui grup de rugăciune al catolicilor sau au asistat la un curs de formare. Mulţi au abandonat viciile, dedicându-se citirii unor cărţi religioase şi formative.

48. Ţările în care protestanţii sunt majoritari sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic.

Cel mai bogat popor din lume este cel evreu. Dacă religia înseamnă doar un mijloc de a face avere, nu mai e o alegere spirituală urmată în mod liber, ci mai degrabă o viclenie umană care acţionează în virtutea nevoilor materiale. Dar omul nu-l poate înşela pe Dumnezeu!

De observat că în multe ţări dezvoltate din Europa (Italia, Spania, Franţa, Austria etc.) catolicii sunt majoritari.

49. Sfârşitul lumii va veni în curând.

Isus Cristos afirmă că Dumnezeu Tatăl nu le-a spus ziua sfârşitului lumii nici măcar îngerilor săi (cf. Mt 24,36) şi că ziua şi ceasul acestui eveniment nimeni nu le cunoaşte, în afară de Tatăl ceresc (cf. Mc 13,32).

Dacă Isus a spus aceste lucruri despre sfârşitul lumii, oricine ar veni să ne vorbească despre faptul că sfârşitul lumii este foarte aproape inventează, pentru că nu vorbeşte în numele lui Dumnezeu; Sfânta Scriptură spune clar că secretul acestei zile nu-l cunoaşte decât Dumnezeu, doar el.

Fondatorul adventiştilor, americanul W. Miller, a spus că sfârşitul lumii va fi în 1843. Însă în acel an nu s-a întâmplat nimic deosebit.

Snow, succesorul lui Miller, susţinea că sfârşitul lumii va fi în 1844. Dar nici în acel an nu s-a întâmplat nimic.

Alţi adventişti susţineau că lumea se va sfârşi pe 31 octombrie 1899, la miezul nopţii; mulţi oameni s-au speriat şi au ieşit din casele lor în pieţe şi la ora 24 singurul lucru care s-a petrecut a fost că, în timp ce oamenii speriaţi tremurau în pieţe, hoţii au intrat în casele lor şi au luat tot ce au întâlnit în cale.

În 1959 adventiştii susţineau că pe 1 ianuarie 1960 lumea trebuia să se sfârşească şi că trebuie să vină trei zile de întuneric. Multă lume a cumpărat lumânări pentru acele trei zile teribile. Dar singurul lucru deosebit care s-a întâmplat a fost că afacerea fabricanţilor de lumânări a mers foarte bine în perioada respectivă.

Nu mai puţin eronate au fost calculele datei sfârşitului lumii făcute de iehovişti. Astfel, fondatorul Martorilor lui Iehova, Charles Taze Russell, a calculat că sfârşitul lumii va avea loc în anul 1914. Însă în acest an, cu excepţia începutului Primului Război Mondial, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Următoarea dată a sfârşitului lumii iehoviştii au fixat-o pentru primăvara anul 1918. Dar nici atunci nu a venit niciun sfârşit. Eşecul l-a făcut pe urmaşul lui Russell să anunţe că sfârşitul lumii ava avea loc în anul 1925. Nici în acest an nu se întâmplă nimic în privinţa sfârşitului lumii. Începând cu anul 1966, iehoviştii au renunţat definitiv să mai fixeze vreo dată pentru sfârşitul lumii.

Dacă cineva ne va spune că sfârşitul lumii va veni pe cutare dată, noi îi vom răspunde: Vă felicit! Dumneavoastră ştiţi mai multe decât îngerii, pentru că Evanghelia susţine că nici măcar îngerii nu ştiu când se va sfârşi lumea şi că acest secret îl ştie numai Dumnezeu (cf. Mt 24,36; Mc 13,32). Dacă aţi avea dreptate, atunci aţi fi egal cu Dumnezeu Tatăl!

Important nu este când va fi sfârşitul lumii, ci când va fi sfârşitul Dumneavoastră! Pentru că în acea zi va fi şi sfârşitul lumii. Sunteţi pregătit să-i daţi cont lui Dumnezeu de viaţa dumneavoastră? Nu uitaţi: moartea va sosi ca un hoţ, când vă aşteptaţi mai puţin (Mt 24,42-43).

Nu este important când sau cum veţi muri. Importat este cum aţi trăit! După cum este viaţa, aşa va fi şi veşnicia dumneavoastră. Nu vă pierdeţi timpul făcând calcule cât timp mai este până la sfârşitul lumii. Dedicaţi-vă, mai bine, la a face calcule despre binele sau răul pe care-l săvârşiţi, pentru a vă corecta comportamentul, acum şi aici, căci încă mai aveţi timp! Dacă vă mântuiţi sufletul, totul este salvat; dacă vi-l osândiţi, totul rămâne pierdut pentru totdeauna.

50. Purgatoriul este o invenţie a catolicilor.

1. Isus a spus: „Dacă ar vorbi cineva împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea care va veni” (Mt 12,32). Aceasta înseamnă că în viaţa viitoare există păcate care pot fi iertate şi altele care nu se iartă. Aceste păcate care se iartă în viaţa viitoare unde se iartă? În iad? Nu se poate, pentru că în iad nu există mântuire. În cer nici atât, pentru că acolo nu intră nimic pătat. Deci trebuie să existe un loc în cealaltă viaţă unde se iartă păcatele. Acest loc este purgatoriul.

2. Isus a spus: „Împacă-te cu duşmanul tău repede, cât timp mai eşti cu el pe drum, ca nu cumva duşmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului şi să fii aruncat în închisoare. Adevăr îţi spun, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit ultimul ban” (Mt 5,25-26). Isus vorbeşte despre o închisoare de unde se poate ieşi atunci când cineva şi-a plătit datoria. Dar nu este vorba despre infern, pentru că de acolo nimeni nu iese. Această închisoare este purgatoriul.

3. În Biblia Catolică există o carte numită Cartea a doua a Macabeilor; este o carte inspirată de Dumnezeu. Acolo se poate citi: „Iuda Macabeul a adunat de la oamenii săi două mii de monede de argint şi le-a trimis la templul din Ierusalim, ca să ofere sacrificii pentru morţi, ca să fie eliberaţi de păcatele lor, şi acesta a fost un gest foarte sfânt şi nobil” (2Mac 12,43).

Cu acest gest, Biblia demonstrează că în cealaltă viaţă unii sunt eliberaţi de păcatele lor. Unde? Nu în cer, pentru că nimic pătat nu intră acolo. Cu atât mai puţin în infern, pentru că acolo nu mai există iertare. Deci trebuie să fie în purgatoriu. Acolo vor fi eliberate de păcatele lor acele suflete despre care vorbeşte Cartea a doua a Macabeilor, în Sfânta Scriptură.

Un protestant, care construia o punte cu un catolic, îi spunea acestuia din urmă: „Când cineva moare, ori merge în infern, ori merge în cer. Dar nu există purgatoriu”. La miezul zilei, catolicul i-a spus: „Haideţi la mine acasă, să luăm prânzul”. I-a răspuns protestantul: „Imposibil. Îmbrăcat cu hainele astea atât de murdare, nu îndrăznesc să intru în casa Dumneavoastră”. Catolicul i-a spus: „În casa mea nu îndrăzniţi să intraţi cu hainele murdare, dar în casa cerului, unde se află Dumnezeul cel preasfânt, îndrăzniţi să intraţi fără a vă curăţa?” Protestantul a înţeles că întradevăr trebuie să existe o purificare în viaţa cealaltă, pentru ca sufletul să fie eliberat de petele păcatelor pe care le avea în momentul morţii. Această purificare este purgatoriul.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *