Meniu

Despre credinţă

32. Omul se mântuieşte numai prin credinţă.

Istoria acestei afirmaţii se află în crezul fondatorului protestantismului, Martin Luther. Ştim deja că el s-a făcut preot fără a avea vocaţie pentru aceasta, ci doar pentru că îi era teamă să se pună rău cu Dumnezeu, dacă nu şi-ar fi împlinit jurământul pe care i l-a făcut într-un moment de mare spaimă, simţind că îl loveşte fulgerul pe un tovarăş de călătorie.

Ajungând preot, Luther se găsi în faţa problemei de a trebui să-şi păstreze castitatea fără a avea acest dar. Tentaţiile trupului îl dominau, după cum el însuşi afirmă în scrisorile sale, şi-i era teamă să nu se osândească pentru aceasta. Mai mult, citind Biblia, întâlneşte următorul pasaj din sfântul Paul: „Omul nu este justificat prin faptele Legii, ci doar prin credinţa în Isus Cristos” (Gal 2,16). În acest fel a crezut Luther că a găsit soluţia pentru problema sa. Şi-a spus: „Deja este rezolvată problema mea. Împlinirea Legii lui Dumnezeu nu mă salvează. Ceea ce mă salvează este credinţa în Isus Cristos. Aşa că nu contează păcatele pe care le săvârşesc, cu condiţia de a avea credinţă”.

Acest lucru este afirmat şi de către Martorii lui Iehova, adventişti, mormoni, penticostali, evanghelici etc.

Dar noi ne întrebăm: de ce atunci când un tânăr i-a spus lui Isus Cristos: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?”, Isus, în loc să-i răspundă: „Singurul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a te mântui este să ai credinţă”, i-a spus: „Dacă vrei să intri în viaţa veşnică, păzeşte poruncile”? (Mt 19,17). Dacă nu vom crede aceste cuvinte ale lui Isus, vom ajunge şi noi la indiferenţa protestanţilor cât priveşte practicarea carităţii.

Dacă noi, crezând că pentru a ne mântui şi a fi sfinţi este absolut necesar să împlinim faptele pe care le porunceşte Legea lui Dumnezeu, suntem atât de răi şi perverşi, cum vom fi atunci când vom fi convinşi de faptul că împlinirea faptelor Legii lui Dumnezeu nu îndreptăţeşte pe nimeni şi că este de ajuns credinţa pentru a obţine mântuirea?

Noi, catolicii, spunem: „Omul nu este îndreptăţit doar prin împlinirea faptelor Legii lui Dumnezeu, ci, în primul rând, prin credinţa în Isus Cristos. Însă împlinirea faptelor pe care le porunceşte Legea lui Dumnezeu în cele zece porunci este absolut necesară pentru a fi sfânt”.

33. Pentru a ne mântui ajunge credinţa; nu avem nevoie de fapte bune.

Biblia spune:

1. „Dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic” (1Cor 13,2) .

2. „Ce folos, fraţii mei, dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; oare poate credinţa să-l mântuiască?” (Iac 2,14).

3. „Deci vedeţi că omul ajunge la justificare prin fapte şi nu numai prin credinţă” (Iac 2,24).

4. „După cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă” (Iac 2,26).

Mântuirea a obţinut-o Cristos în mod gratuit, nu pentru că noi suntem sfinţi, ci pentru că el şi-a vărsat sângele şi şi-a oferit meritele pentru păcatele noastre. Mântuirea noastră este un dar absolut gratuit din partea Domnului nostru, Isus Cristos.

Totuşi, locul nostru în veşnicie depinde de faptele bune pe care le-am făcut pe pământ, pentru că Biblia ne spune acest lucru:

a) „Fiecare îşi va primi plata proprie după munca proprie” (1Cor 3,8).

b) „Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut” (Mt 16,27).

c) „Dumnezeu va răsplăti pe fiecare după faptele sale” (cf. Rom 2,6).

d) „Fiecare să-şi cerceteze fapta şi atunci va găsi motiv de laudă numai faţă de sine şi nu faţă de alţii, căci fiecare îşi va purta povara” (Gal 6,4-5).

e) „A ta, Doamne, este îndurarea, pentru că tu dai fiecăruia după faptele sale” (Ps 62[61],13).

f) „A mai fost deschisă şi o altă carte, cea care este a vieţii. Şi au fost judecaţi morţii după cele scrise în cărţi, după faptele lor” (Ap 20,12).

Noi, catolicii, acceptăm că fără credinţă nimeni nu se poate mântui; că noi suntem mântuiţi prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu; că fără credinţă este imposibil să-i fim pe plac lui Dumnezeu.

Dar, de asemenea, recunoaştem: credinţa trebuie să fie însoţită de fapte, pentru că aşa ne spune Sfânta Carte: „Iată, eu vin curând şi răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut” (Ap 22,12).

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *