Meniu

Glosar

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera A

Abate – Superiorul unei mănăstiri autonome.

Agheasmă – Apă sfinţită.

Altar – Masă din piatră naturală sau din alt material nobil, solid şi lucrat artistic, pe care se celebrează sfânta Liturghie. Altarul poate fi fix sau mobil. Cel fix trebuie să fie consacrat conform normelor liturgice; cel mobil trebuie consacrat sau cel puţin binecuvântat.

Amvon – Loc ridicat, înconjurat de un perete rotund sau poligonal din piatră sau lemn, situat în prezbiteriu, de unde sunt proclamate, în cadrul celebrărilor liturgice, lecturile, psalmul responsorial şi preconiul pascal. Tot aici pot avea loc omilia şi rugăciunea credincioşilor. Numeroase biserici vechi aveau două amvoane: unul pentru epistolă şi alte lecturi şi altul pentru Evanghelie şi omilie. Începând cu Evul Mediu târziu, amvonul este situat în nava centrală a bisericii, e ridicat mai sus şi devine locul potrivit pentru oratoria sacră. În urma reformei liturgice înfăptuite de Conciliul al II-lea din Vatican, amvonul este adus din nou în prezbiteriu.

Anatemă – Formă solemnă de excomunicare sau excludere din comunitatea eclezială.

Apocrife (cărţi) – Denumire dată scrierilor religioase ebraice (apărute în secolul al II-lea î.C.) şi celor creştine (apărute în primele secole d.C.), care nu au fost introduse în canonul Sfintei Scripturi. Câteva exemple: Viaţa lui Adam şi Eva; Testamentul lui Iob; Psalmii lui Solomon; Evanghelia lui Petru, Evanghelia celor doisprezece Apostoli, Apocalipsul lui Petru.

Apologetică – Parte a teologiei care are ca obiect justificarea şi apărarea credinţei creştine.

Apostat – Creştin care îşi părăseşte religia.

Apostazie – În sens strict, înseamnă părăsirea totală a credinţei creştine de către o persoană botezată în Biserica Catolică sau de către una care a fost primită în sânul ei după ce a fost botezată în mod valid în altă Biserică sau comunitate eclezială care nu este în comuniune cu Biserica Catolică.

Arhiepiscop – La început, titlul pe care îl aveau episcopii ce păstoreau Biserici particulare mai importante. Începând din Evul Mediu, titlul pe care îl au mitropoliţii, episcopii secretari ai diferitelor congregaţii ale Curiei romane, legaţii papali, precum şi unii episcopi ca titlu onorific şi personal.

Azimă – Pâine nedospită folosită de evrei la sărbătoarea Paştelui, de Isus Cristos la Cina cea de taină (când a fost instituită Euharistia) şi de Biserica Romano-Catolică la celebrarea sfintei Euharistii.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera B

Baptisteriu – Locul destinat celebrării Botezului. În vechime era o construcţie mică de formă rotundă sau poligonală, situată în apropiere de biserică, ce avea în mijloc o mică piscină adâncă de aproximativ 70 cm. Actualmente este un spaţiu sau o capelă mică, situată de obicei la intrarea în biserică, în care se păstrează apa de botez.

Biblie – Denumire dată ansamblului celor 73 de scrieri sacre, inspirate de Dumnezeu, dintre care 46, de origine ebraică, formează Vechiul Testament, iar 27, de origine creştină, formează Noul Testament.

Bulă – Mic disc de plumb, marcat cu iniţialele numelui papei, care se foloseşte pentru înscrisurile pontificale cele mai importante şi care este prins de document cu fire de mătase. Deseori este înlocuit cu un sigiliu de ceară roşie; însuşi documentul papal care poartă acest sigiliu (scrisori apostolice, constituţii apostolice). Cel mai vechi "plumb" papal cunoscut este cel al Papei Agapit (553), păstrat în copie desenată. Cel mai vechi "plumb" original este cel al Papei Adeodatus (615-618), păstrat la Vatican.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera C

Calendar gregorian – Calendarul nou, întocmit din ordinul Papei Grigore al XIII-lea, în care s-au adăugat cele zece zile cu care rămăsese în urmă calendarul iulian (anul 45 î.C.), trecându-se imediat de la 4 la 15 octombrie. A intrat în vigoare în anul 1582.

Cancelar – Cleric sau laic care se îngrijeşte de redactarea actelor Curiei diecezane şi de păstrarea lor în arhive.

Canon – Denumire dată, încă din primele veacuri, legilor şi regulilor ecleziastice.

Canon biblic – Lista oficială a celor 73 de scrieri sacre care formează Biblia şi pe care Biserica le consideră ca fiind inspirate de Dumnezeu.

Cardinal – Începând din secolul al V-lea, titlul dat la Roma unor preoţi şi diaconi, iar din secolul al VIII-lea, şi episcopilor celor şapte dieceze din suburbii. Începând din secolul al XI-lea, titlul de cardinal a fost rezervat numai membrilor unui colegiu special care avea misiunea de a-l ajuta pe papa în conducerea întregii Biserici. Actualmente, cardinalii au sarcina de a-l alege pe pontiful roman şi de a-l ajuta fie în mod colegial, fie personal, îndeplinind diferite oficii în cadrul Curiei romane.

Castitate – Virtutea prin care omul îşi stăpâneşte şi reglementează dorinţa sexuală conform exigenţelor raţiunii. Castitatea implică ucenicia stăpânirii personale de sine, formarea caracterului şi spiritul de jertfă. De aceea, vegherea, prudenţa, rugăciunea şi recurgerea la sacramentele Pocăinţei şi Euharistiei constituie condiţii absolut necesare pentru o maturizare creştină a sexualităţii.

Catacombe – Galerii subterane romane, cu mai multe etaje, cu antreuri şi săli, apărute în secolul al II-lea d.C. Aici erau înmormântaţi creştinii în primele secole, îndeosebi în perioada persecuţiilor, şi tot aici aveau loc uneori diferite celebrări liturgice. Mormintele erau săpate în pereţii galeriilor şi închise apoi cu o placă de marmură sau cu cărămizi. Între cele mai cunoscute sunt catacombele sfântului Calixt, ale sfintelor Domitila şi Priscila şi ale sfântului Sebastian. În catacombe se găsesc numeroase vestigii ale credinţei Bisericii primare: fresce, decoraţiuni, inscripţii, deosebit de importante pentru arheologia creştină.

Catecumen – Denumire rezervată adulţilor care se instruiesc în învăţătura creştină şi în practicarea moralei creştine, în vederea primirii sacramentului Botezului.

Catedrală – Biserica principală a unei dieceze, în care se află tronul episcopului diecezan. Mai este numită şi dom, casa lui Dumnezeu prin excelenţă. A nu se confunda cu o biserică mare, întrucât catedrala poate avea şi dimensiuni mici.

Catehet – Credinciosul care, având o maturitate umană şi creştină de bază, precum şi o anumită competenţă pastorală, promovează şi conduce, în numele comunităţii ecleziale din care face parte şi cu mandatul episcopului diecezan, un curs organic şi progresiv de instruire creştină, pentru un anumit grup de persoane.

Catehism – 1. Instruirea orală cu privire la adevărurile esenţiale ale religiei creştine, făcută, după Botez, copiilor, tinerilor şi adulţilor. 2. Cartea care conţine adevărurile fundamentale ale credinţei creştine, învăţăturile morale şi principalele rugăciuni.

Cezaropapism – Termen introdus în secolul al XVIII-lea pentru a indica regimul politicoecleziastic sau sistemul de relaţii caracterizat de dominaţia statului (care mărturiseşte deschis religia creştină) asupra Bisericii, întrucât monarhul, atribuindu-şi o misiune religioasă şi o supremaţie asupra organizării ecleziastice, pune sub controlul său funcţiile spirituale ale Bisericii de a învăţa, de a sfinţi şi de a păstori. Cezaropapismul este amestecul statului în treburile interne ale Bisericii, sub pretextul apărării intereselor credincioşilor.

Clauzură – Loc din mănăstire rezervat călugărilor, în care străinii nu au acces şi din care călugării nu pot ieşi în mod liber.

Cler – Totalitatea slujitorilor hirotoniţi: diaconi, preoţi, episcopi.

Conciliu – Adunare legitimă a episcopilor, păstori ai Bisericii, în care se discută şi se hotărăşte în mod colegial în probleme privind credinţa şi morala, organizarea pastorală şi disciplinară a Bisericii.

Conciliu ecumenic – Adunarea tuturor episcopilor din Biserica întreagă, care, împreună cu papa şi sub autoritatea papei, discută şi hotărăsc în mod colegial în probleme care privesc credinţa şi morala, precum şi organizarea pastorală şi disciplinară a Bisericii universale. Numai pontiful roman are dreptul să convoace conciliul, să-l prezideze personal sau prin alţii, să-l transfere, să-l întrerupă sau să-l dizolve, să stabilească problemele ce trebuie tratate şi normele ce trebuie observate şi să aprobe toate decretele. Biserica Catolică acceptă 21 de concilii ecumenice: de la Conciliul I din Niceea (325) la Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965).

Conclav – Termenul înseamnă atât locul unde se adună cardinalii pentru alegerea unui nou papă şi unde locuiesc zi şi noapte până la terminarea alegerii, cât şi adunarea cardinalilor care efectuează alegerea.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera D

Delegat apostolic – În sens strict, legat al papei. În sens larg, orice persoană învestită cu o misiune specială din partea Scaunului Apostolic.

Doctorii Bisericii (Învăţătorii Bisericii) – Titlu onorific conferit atât sfinţilor părinţi ai Bisericii, cât şi altor teologi care s-au remar cat prin sfinţenia vieţii şi prin credinţa adevărată expusă în operele lor.

Dogmă – Adevăr revelat de Dumnezeu şi propus cu autoritate de magisteriul Bisericii spre a fi crezut de toţi credincioşii din toate timpurile. Dogmele sunt făclii pe calea credinţei noastre, o luminează şi îi dau siguranţă. şi, reciproc, dacă viaţa noastră este dreaptă, mintea şi inima ne vor fi deschise pentru a primi lumina dogmelor credinţei (CBC 89). Negarea unei dogme înseamnă erezie.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera E

Enciclică – Denumire dată, începând din secolul al XVIII-lea, scrisorilor publice adresate de papa întregii Biserici, care conţin chestiuni de ordin doctrinal, moral sau social. O enciclică are ca titlu primele două sau trei cuvinte cu care începe şi care sintetizează conţinutul (incipit).

Erezie – Negarea cu încăpăţânare, după primirea Botezului, a unui adevăr de credinţă revelat de Dumnezeu şi definit de Biserică, sau îndoiala constantă faţă de un asemenea adevăr.

Euharistie – Termen folosit pentru întreaga celebrare a sfintei Liturghii, dar îndeosebi pentru partea a doua, care urmează după celebrarea cuvântului şi culminează cu consacrarea pâinii şi vinului care sunt transformate în trupul şi sângele lui Cristos, şi se termină cu împărtăşania. Euharistia este jertfa lui Cristos de pe Calvar, care devine prezentă pe altar. De aceea, se mai numeşte şi sfânta Jertfă sau Jertfa sfintei Liturghii. Cristos a făcut din Euharistie memorialul morţii şi învierii sale, adică reactualizarea sau aducerea lor în prezent.

Excomunicare – Pedeapsă canonică prin care un credincios catolic care săvârşeşte un delict este exclus din comunitate. Totuşi, această excludere nu înseamnă separare de Cristos sau de Biserica trup mistic, ci numai de Biserica trup juridico-social. Unirea juridică sau externă cu Biserica încetează printr-o măsură legitimă luată de autoritatea competentă, care îl privează pe credincios de anumite drepturi proprii (de ex., primirea sfintelor sacramente).

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera F

Fideism – Refuz de a folosi raţiunea în domeniul cunoaşterii religioase. Această mişcare filozofico-teologică a apărut în Franţa la începutul secolul al XIX-lea ca o reacţie la raţionalismul şi iluminismul din secolul precedent. Principala caracteristică a acestei mişcări a constat într-o critică puternică faţă de raţiunea umană (devenită criteriu unic de adevăr la enciclopedişti), în favoarea exaltării exagerate a credinţei, capabilă de a recunoaşte adevărul Revelaţiei fără ajutorul semnelor exterioare sau al motivelor credibilităţii. Fideismul a fost condamnat de Biserică.

Filioque – Prin această expresie se afirmă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul şi că cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt întru totul egale.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera H

Hagiograf – 1. Autorul omenesc al unei cărţi biblice. 2. Autor de biografii ale sfinţilor. 3 . Specialist în hagiografie.

Hermeneutică – (din gr. hermeneuéin, a explica). Ştiinţa interpretării textelor vechi, în special biblice.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera I

I.H.S. – Prescurtare a cuvintelor latineşti Jésus Hóminum Salvátor (Isus, Mântuitorul oamenilor). A fost răspândită începând din secolul al XIV-lea.

Impunerea mâinilor – Gest liturgic care constă în a întinde asupra cuiva sau a ceva, ori a pune pe capul cuiva fie ambele mâini, fie numai mâna dreaptă, în cadrul celebrării unor sfinte sacramente. Impunerea mâinilor este facultativă la Botez, dar obligatorie la Mir, la epicleza euharistică, la Preoţie, la Spovadă şi la Ungerea bolnavilor. Hirotonirea diaconilor şi a preoţilor, precum şi consacrarea episcopilor au loc prin impunerea mâinilor episcopului şi prin rostirea unei rugăciuni speciale.

Indulgenţă – Iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice pentru păcatele deja iertate în ce priveşte vinovăţia, pe care un credincios, dispus cum se cuvine şi îndeplinind anumite condiţii stabilite, o dobândeşte prin mijlocirea Bisericii care, în calitate de slujitoare a răscumpărării, împarte şi aplică cu autoritate tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor.

Infailibilitate – Imposibilitatea de a greşi în materie de credinţă şi morală. Nu imposibilitatea de a păcătui, ci imposibilitatea de a învăţa ceva greşit. Pentru a păstra Biserica în puritatea credinţei transmise de apostoli, Cristos, care este Adevărul, a voit să confere Bisericii sale o participare la propria sa infailibilitate. Prin simţul supranatural al credinţei, poporul lui Dumnezeu aderă neclintit la credinţă sub călăuzirea magisteriului viu al Bisericii. Misiunea magisteriului este legată de caracterul definitiv al legământului încheiat de Dumnezeu în Cristos cu poporul său; el trebuie să-l apere de devieri şi de slăbiciuni şi să-i garanteze posibilitatea obiectivă de a mărturisi fără eroare credinţa autentică. Sarcina pastorală a magisteriului este astfel rânduită încât să poată veghea ca poporul lui Dumnezeu să rămână în adevărul ce eliberează.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera J

Jubileu – În Vechiul Testament era anul sabatic ce se celebra o dată la cincizeci de ani, adică după şapte grupe de câte şapte ani, an de iertare generală a datoriilor, a pedepselor şi a greşelilor (cf. Lev 25,8-22). Începând de la 1300, pe timpul pontificatului Papei Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303), s-a introdus în Biserica Catolică obiceiul celebrării anului sfânt al mântuirii (jubileul), mai întâi o dată la o sută de ani, apoi mai des, iar actualmente o dată la douăzeci şi cinci de ani. Cu prilejul jubileului, Biserica acordă indulgenţa plenară solemnă tuturor credincioşilor care se spovedesc, se împărtăşesc şi îndeplinesc rugăciunile prescrise.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera L

Laic – Creştinul care nu este nici cleric, nici călugăr.

Legat papal – Episcop căruia îi este încredinţată misiunea de a-l reprezenta pe pontiful roman pe lângă Bisericile locale dintr-o anumită ţară şi pe lângă state şi autorităţi publice.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera M

Magisteriu – Putere acordată de Cristos apostolilor şi succesorilor lor, adică papei şi episcopilor în comuniune cu papa, de a expune, de a păstra şi de a apăra învăţătura Revelaţiei în mod autentic, iar în anumite cazuri, în mod infailibil, prezentând-o ca obiect al credinţei pentru dobândirea mântuirii.

Martir – Creştin care este ucis datorită credinţei şi dragostei sale faţă de Cristos.

Mitropolit – Arhiepiscop care prezidează o provincie ecleziastică. Acest oficiu este anexat scaunului arhiepiscopal stabilit sau aprobat de papa. În diecezele sufragane, mitropolitul are datoria să vegheze ca disciplina ecleziastică şi credinţa să fie respectate cu grijă; să facă vizita canonică în cazul în care sufragantul a neglijat-o, bineînţeles, cu aprobarea Scaunului Apostolic; să numească administratorul diecezan în cazul în care Colegiul consultanţilor nu l-a ales în termen de opt zile de la aflarea vacanţei scaunului episcopal. Mitropolitul nu are nici o altă jurisdicţie în diecezele sufragane, în schimb, poate celebra funcţiuni sacre în toate bisericile, ca şi episcopul diecezan în propria dieceză.

Monah Persoană care a îmbrăţişat viaţa monahală; membrul unui ordin monahal.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera N

Neofit – Denumire dată unui adult botezat de curând (cf. 1Tim 3,6).

Novice – În institutele călugăreşti, persoana care se pregăteşte să îmbrăţişeze viaţa călugărească. Pregătirea durează cel puţin un an şi cel mult doi, conform constituţiilor fiecărui institut, într-o casă a institutului destinată special acestui scop, sub conducerea unui maestru de novici.

Nunţiu – Legat papal cu rang de ambasador şi cu dreptul de a fi decan al corpului diplomatic în ţara unde este acreditat.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera O

Omilie – Predică ţinută în cadrul celebrărilor liturgice, după citirea Evangheliei, în care slujitorul competent (episcopul, preotul sau diaconul) vesteşte, explică şi preamăreşte misterul creştin care se celebrează, pentru ca credincioşii să-l accepte cu iubire, să-l trăiască personal şi să-l mărturisească în lume. De obicei, la omilie este comentată şi aprofundată tema principală a lecturilor biblice.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera P

Patriarh – În Biserica latină, titlul de patriarh este un titlu onorific şi deci nu comportă niciun fel de jurisdicţie, în afară de cazul când se constată că unii patriarhi au o oarecare putere în virtutea unui privilegiu apostolic sau a unei cutume aprobate. Există trei patriarhi onorifici: patriarhul de Ierusalim, patriarhul de Lisabona şi patriarhul de Veneţia.

Patristică – Studiul teologiei sfinţilor părinţi. Deseori acest termen a fost înţeles, în mod greşit, ca fiind sinonim cu patrologie.

Patrologie – Studiul vieţii şi operei Sfinţilor Părinţi.

Pneumatologie – Parte a teologiei dogmatice care tratează despre Duhul Sfânt.

Preconiul pascal – Cântare de laudă din cadrul părţii întâi a celebrării liturgice din noaptea Învierii Domnului, parte intitulată "Începutul solemn al Vegherii sau ritul luminii". La terminarea procesiunii cu lumânarea pascală, se aşază lumânarea în sfeşnicul pregătit în mijlocul prezbiteriului, se incenzează şi se cântă de către preot sau diacon vestirea solemnă a învierii. Credincioşii stau în picioare ţinând în mână lumânarea aprinsă.

Primat papal – Puterea de jurisdicţie pe care o are, în întreaga Biserică, papa, episcopul Romei, succesorul sfântului apostol Petru. Puterea pontifului roman inclusă în primat este: supremă, adică superioară oricărei alte puteri ecleziastice pe acest pământ; deplină, adică se extinde nu numai asupra credinţei şi moralei, ci şi asupra disciplinei şi conducerii în Biserică; imediată, adică nu necesită intermediari; universală, adică se extinde atât asupra Bisericii universale, cât şi asupra fiecărei Biserici particulare.

Provincial – Superiorul unei provincii călugăreşti.

Provincie călugărească – O parte a unui institut călugăresc formată din unirea mai multor case, care, înfiinţată în mod canonic conform constituţiilor institutului, este condusă de un superior propriu numit provincial.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera S

Sacramentalii – Semne sacre înfiinţate de Biserică, prin care, datorită unei asemănări cu sacramentele, sunt semnificate şi, prin puterea de mijlocire a Bisericii, sunt obţinute efecte, mai ales, spirituale.

Sacramente – Semne sau realităţi vizibile, materiale, care exprimă şi produc un efect supranatural numit har. Sunt instituite de Isus Cristos şi încredinţate Bisericii pentru sfinţirea oamenilor. Fiecare sacrament conţine un element vizibil (de ex., apa, vinul, impunerea mâinilor etc.) şi un element invizibil (harul). Există şapte sacramente sau taine: trei sunt numite sacramentele iniţierii creştine (Botezul, Confirmaţiunea şi Euharistia), două sunt numite sacramentele de vindecare (Pocăinţa şi Ungerea bolnavilor), iar două sunt numite sacramentele de slujire a comuniunii (Preoţia şi Căsătoria), adică sunt rânduite spre mântuirea aproapelui, conferă o misiune specială în Biserică şi slujesc la edificarea poporului lui Dumnezeu. Celebrate cum se cuvine în credinţă, sacramentele conferă harul pe care îl semnifică. Ele sunt eficiente, pentru că în ele acţionează însuşi Isus Cristos. Preotul sau celebrantul nu este decât un instrument în mâinile lui Cristos. Sacramentele acţionează în virtutea lucrării mântuitoare a lui Cristos săvârşite o dată pentru totdeauna şi nu sunt realizate de sfinţenia omului care dă sau primeşte, ci de puterea lui Dumnezeu. Totuşi, roadele sacramentelor depind şi de dispoziţiile celui care le primeşte.

Schismă – Denumire dată oricărei rupturi a unităţii Bisericii. Conform dreptului canonic, schisma este "refuzul din partea unui creştin catolic de a se supune suveranului pontif (papa) sau refuzul de a fi în comuniune cu membrii Bisericii supuşi papei".

Scriitori bisericeşti – Scriitori care au trăit în primele veacuri ale Bisericii, dar care nu se caracterizează în totalitate prin dreapta credinţă sau prin sfinţenia vieţii, ca în cazul sfinţilor părinţi.

Scrisoare apostolică – Orice document emis de papa, care conţine fie norme disciplinare, fie alte decizii, cum ar fi: numirea de sfinţi patroni, promovarea de noi fericiţi, înfiinţarea de noi nunţiaturi etc.

Sfinţii părinţi – Învăţătorii adevăratei credinţe care au trăit în primele veacuri. Se numesc "sfinţi părinţi" pentru că au fost instrumentele Duhului Sfânt prin care au fost explicate Scripturile Sfinte şi au fost precizate normele religiei creştine. Din punct de vedere teologic, sfinţii părinţi, numiţi şi Părinţii Bisericii, se caracterizează prin dreapta credinţă, prin sfinţenia vieţii, prin vechime şi prin faptul că sunt aprobaţi de Biserică fie în mod expres, fie în mod tacit. În Occident perioada patristică se încheie cu sfântul Grigore cel Mare (†604) şi sfântul Isidor de Sevilla (†636), iar în Orient cu sfântul Ioan Damaschinul (†749).

Simbolul credinţei – Simbolul credinţei este, pe de o parte, un semn de recunoaştere şi de comuniune între creştini, iar pe de altă parte, culegerea principalelor adevăruri de credinţă. Încă de la început, Biserica apostolică, adică cea din timpul apostolilor, şi-a asumat şi a transmis credinţa în formule scurte, normative pentru toţi (cf. Rom 10,9). Dar de foarte timpuriu Biserica a voit şi să adune esenţialul credinţei sale în sinteze organice şi articulate, destinate, în special, candidaţilor la Botez. Aceste sinteze ale credinţei sunt numite "mărturisiri de credinţă", pentru că ele rezumă credinţa pe care o mărturisesc creştinii. Simbolul niceno-constantinopolitan ("Crezul") este rodul primelor două concilii ecumenice (325 şi 381). El rămâne comun până astăzi tuturor marilor Biserici din Orient şi Occident. Este recitat sau cântat la sfânta Liturghie.

Simonie – Cumpărarea unui bun spiritual, sau legat de cel spiritual, cu bani sau alte bunuri materiale, cum a încercat să facă Simon Magul (de aici denumirea de "simonie"), despre care vorbeşte Cartea Faptele Apostolilor (8,1-19). Vinderea sau cumpărarea unui sacrament (de ex., sfânta Preoţie), a unui oficiu ecleziastic (de ex., oficiul de paroh), a unui obiect consacrat sau binecuvântat pe motivul că e binecuvântat sau consacrat (de ex., un potir).

Sinod – Adunarea episcopilor şi a altor credincioşi, în cadrul căreia sunt dezbătute probleme privind învăţătura, morala şi activitatea pastorală a Bisericii.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera T

Tiară – Acoperământ pentru cap, format din trei coroane suprapuse, cu care erau încoronaţi papii şi pe care îl purtau la diferite ocazii solemne neliturgice. Începând din secolul al XI-lea, acoperământul liturgic este mitra. Tiara era simbolul puterii vremelnice a papilor. Prima coroană apare în timpul lui Inocenţiu al III-lea (sfârşitul secolului al XII-lea); a doua în timpul lui Bonifaciu al VIII-lea (sfârşitul secolului al XIII-lea), iar a treia în timpul papilor de la Avignon (secolul al XIV-lea). Începând cu Papa Paul al VI-lea (1963-1978), papii au renunţat la tiară. Ioan Paul I şi Ioan Paul al II-lea au renunţat şi la orice fel de încoronare la începutul pontificatului lor.

Triduum – Sunt trei zile consecutive în care au loc rugăciuni sau celebrări speciale. Cel mai important este triduum-ul pascal.

A * B * C * D * E * F * H * I * J * L * M * N * O * P * S * T * V

Litera V

Vot – Făgăduinţă deliberată şi liberă făcută lui Dumnezeu cu privire la un bun posibil şi superior. Votul este: 1. public, dacă este acceptat de superiorul legitim în numele Bisericii (aşa cum sunt voturile făcute de călugări sau călugăriţe); 2. privat, dacă e făcut înaintea lui Dumnezeu, fără intervenţia vreunui superior în numele Bisericii; 3. solemn, dacă este recunoscut ca atare de Biserică (aşa cum sunt voturile depuse de membrii ordinelor călugăreşti); 4. simplu, în toate celelalte cazuri; 5. personal, când are ca obiect o acţiune (de ex., rugăciuni, posturi etc.); 6. real, dacă are ca obiect un lucru (de ex., pomană); 7. mixt, care are ca obiect atât o acţiune, cât şi un lucru (de ex., a face un pelerinaj pentru a duce o ofertă); 8. temporar, adică făcut pentru un anumit timp; încetează la terminarea timpului fixat; 9. perpetuu, adică pentru toată viaţa; încetează prin dispensă sau prin comutare.

Vulgata – Denumirea dată traducerii Sfintei Scripturi în limba latină (Vechiul Testament din ebraică, iar Noul Testament din greacă), făcută de sfântul Ieronim între anii 390-405. Conciliul din Trento (1545-1563) a declarat Vulgata drept Biblie oficială, întrucât este strâns legată de tradiţia Bisericii.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *