Meniu

Despre sfinţi

15. Catolicii adoră statuile şi sfinţii.

Ce înseamnă „a adora”? „A adora” înseamnă: a oferi unei fiinţe onorurile ce trebuie date lui Dumnezeu. Noi, catolicii, nu oferim unei statui sau unui sfânt onorurile ce trebuie date lui Dumnezeu!

Dacă cineva face acest lucru, comite o idolatrie şi o superstiţie pe care învăţătura catolică le respinge şi le condamnă, urmând porunca din Biblie care spune: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji” (Lc 4,8).

Noi, catolicii, venerăm statuile şi sfinţii. Iar „a venera” este foarte diferit de „a adora”. „A venera” înseamnă a arăta un mare respect faţă de cineva. Noi îi venerăm pe sfinţii reprezentaţi de statui, pentru că aceştia merită un adevărat respect.

În plus, statuile ne inspiră propuneri spirituale folositoare. De exemplu, privind la statuia lui Cristos răstignit, ne amintim cât de mult a suferit el pentru noi şi ne simţim mişcaţi spre a-l iubi mai mult şi pentru a ne încrede mai mult în el. Când vedem o icoană cu sfinţi ne amintim de fiinţele defuncte şi simţim dorinţa de a ne ruga la ele, pentru ca, prin mijlocirea lor, să primim ajutorul lui Dumnezeu.

Dar şi protestanţii venerează anumite icoane şi personaje. De exemplu, au în casele lor portretul părinţilor lor şi îl privesc cu mare respect. Şi acest lucru este foarte bun. Au în pieţele şi în clădirile lor statui ale marilor eroi şi le aşază coroane de flori şi le ţin discursuri. Şi acest lucru este foarte bun. În cărţile lor publică portretele marilor personaje, pentru ca cititorii să le iubească şi să le admire. Nimănui nu i se pare că acest lucru ar fi ceva rău.

16. Biblia interzice închinarea la statui. Deci catolicii nu respectă această poruncă atunci când se roagă în faţa statuilor.

Fraza la care se referă această acuzaţie este din Cartea Exodului, unde putem citi: „Să nu-ţi faci chip cioplit a nimic din ceea ce este pe firmament, nici la ceea ce este pe pământ, nici la ceea ce este în ape, să nu te pleci în faţa lor şi să nu li te închini” (Ex 20,4-5).

Această poruncă vrea să spună că adoratorii adevăratului Dumnezeu nu trebuie să-şi făurească idoli pentru a li se închina. În vremea în care au fost scrise primele cărţi ale Bibliei, existau idoli peste tot şi oamenii îi adorau ca şi cum ar fi fost adevăraţi dumnezei. Oamenii de atunci credeau că statuile erau în stare să facă minuni.

Greşeala de a crede că o statuie este capabilă să facă minuni şi că trebuie să i te închini ca lui Dumnezeu se numeşte idolatrie. Tocmai aceasta a fost marea greşeală pe care Dumnezeu a vrut să o dezrădăcineze din poporul său, interzicând să se meşteşugească statui şi să li se închine lor, pentru că în acea vreme oamenii simţeau un adevărat gust pentru a atribui oricărei statui puterile pe care doar Dumnezeu le are.

Dacă vreun catolic crede că o statuie pe care o are îi va face vreo minune şi o adoră ca şi cum ar fi Dumnezeu în persoană, încalcă porunca lui Dumnezeu din sfânta Biblie… Dar care catolic face aceste greşeli?

A avea o statuie – nu pentru a o adora, nu pentru a crede că acea bucată de ipsos ne va aduce o minune, ci pentru a ne aminti că cine este reprezentat acolo ne protejează şi ne ajută din cer – nu este oprit de Dumnezeu şi, cu siguranţă, el nu va interzice niciodată aşa ceva, pentru că aceasta nu-i ştirbeşte din onoare, ci, mai degrabă, ne ajută să fim mai încrezători în el.

17. Dacă sfântul Paul afirmă: „Unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” (1Tim 2,5), de ce catolicii se roagă la sfinţi?

Să ne amintim răspunsul de la întrebarea anterioară: există două moduri de a fi mijlocitor. Primul constă în plătirea datoriei pe care cel care a ofensat o avea faţă de cel ofensat. În această privinţă, doar Cristos este Mijlocitorul, pentru că el a murit pentru a plăti păcatele noastre şi nimeni nu a mai murit pentru păcatele noastre. În acest sens, Cristos este unicul mijlocitor.

Dar există şi o a doua modalitate de a fi mijlocitor, constând în a cere ofensatului să-l ierte pe cel care l-a ofensat şi în a-l ruga pe Cel Atotputernic să trimită ajutoare speciale celui nevoiaş. În această a doua formă, sfinţii pot să fie mijlocitori: rugându-se lui Dumnezeu pentru noi, ca să ne elibereze de relele noastre şi să ne dea harurile de care avem nevoie.

Biblia conţine următorul exemplu: când Dumnezeu s-a supărat din cauza celor patru oameni care i-au atribuit patriarhului Iob ceea ce el nu făcuse, le-a spus: „Slujitorul meu Iob va mijloci pentru voi, iar eu îi voi asculta cererea pentru a nu vă trata cu duritate aşa cum meritaţi” (Iob 42,8). În acest caz, Iob apare ca mijlocitor între oameni şi Dumnezeu, dar nu pentru a le plăti datoriile pe care le aveau faţă de Dumnezeu, ci pentru a se ruga în favoarea lor. Iar Domnul Dumnezeu le-a ascultat cererea şi i-a iertat.

Un alt exemplu prezent în Biblie: Moise îi spune lui Dumnezeu: „Iartă fărădelegile acestui popor, după mărimea îndurării tale” (Num 14,19), iar Dumnezeu îi răspunde: „Îl iert datorită cererii tale”. Aici Moise apare ca mijlocitor, nu plătind păcatele altora (ceea ce a putut face şi a făcut doar Isus Cristos), ci rugându-se în favoarea lor. Unicul Mijlocitor care a plătit este Cristos. Însă mijlocitori care să se roage pot fi Sfânta Fecioară Maria şi sfinţii, şi putem fi şi noi pentru alţii.

18. Dacă Domnul porunceşte să nu ne închinăm înaintea niciunui alt Dumnezeu, de ce catolicii îngenunchează în faţa statuilor?

Ceea ce Dumnezeu interzice în Biblie este să ne închinăm în faţa unei statui pentru a o adora ca şi cum ar fi un dumnezeu. Acest lucru nu-l putem face niciodată. Însă noi, catolicii, nu adorăm o statuie ca şi cum ar fi un dumnezeu.

În Biblie există cazuri de mari prieteni ai lui Dumnezeu care au îngenuncheat. De exemplu, Iosue, marele conducător al poporului Domnului, „a îngenuncheat în faţa Arcei Alianţei pentru a se ruga” (Ios 7,6) şi prin aceasta el nu păcătuia, pentru că ştia bine că arca nu era un dumnezeu, ci îngenunchea pentru a se ruga cu mai multă fervoare, nu pentru că ar fi crezut că acel lucru din fier şi lemn ar fi fost un dumnezeu.

Noi, catolicii, putem să îngenunchem pentru a ne ruga în faţa unei statui, pentru că nu suntem naivi să credem că acel lucru din ghips sau lemn este un dumnezeu, ci pentru că ştim că, rugându-ne în genunchi, avem mai multă fervoare în rugăciunea noastră şi putem fi mai bine ascultaţi în cer.

19. Ucenicii apostolilor şi primii creştini se închinau la statui?

Fără îndoială. Dacă mergem la Roma şi vizităm acele enorme peşteri subterane numite catacombe, unde erau înmormântaţi creştinii din primele secole şi unde cei mai vechi discipoli ai lui Isus se adunau pentru a celebra în timpul primelor persecuţii, vom vedea că acolo există multe statui cu Bunul Păstor, Fecioara şi magii, iar cei care le-au pus acolo erau ucenicii apostolilor.

Râvna protestanţilor de a distruge statuile i-a determinat să devină duşmani ai artei. Calvin, Zwingli şi alţi fondatori protestanţi nu ar fi dat nici măcar doi bănuţi pentru o statuie a unui sfânt sculptată de cel mai bun artist din lume. Din cauza aceasta, bisericile şi casele de rugăciune ale protestanţilor sunt foarte sărace în opere de artă.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *