Meniu

A cincea poruncă dumnezeiască

  1. Ce spune a cincea poruncă dumnezeiască?

    A cincea poruncă dumnezeiască spune: "Să nu ucizi".

  2. Ce ne poruncește Dumnezeu prin porunca a cincea?

    Prin porunca a cincea Dumnezeu ne poruncește să respectăm viața (trupească și sufletească) a fiecărui om, atât a aproapelui nostru, cât și a noastră.

  3. De ce trebuie să respectăm viața?

    Viața trebuie respectată pentru că este sacră, fiind dată de Dumnezeu, Stăpânul ei de la început (concepție) până la sfârșit (moarte).

  4. Ce ne poruncește Dumnezeu privitor la viața trupească a aproapelui nostru?

    Dumnezeu interzice acțiunile care vatămă viața trupească a aproapelui nostru (omor, avort, eutanasie, răpire, tortură, mutilare, bătaie, rănire, orice rău făcut împotriva sănătății lui). De asemenea, interzice tot ceea ce poate conduce la rănirea sau chiar moartea cuiva (ura, mânia, cearta, înjurătura…).

  5. Ce ne poruncește Dumnezeu privitor la viața sufletească a aproapelui nostru?

    Dumnezeu interzice, de asemenea, să facem vreun rău vieții sufletești a aproapelui nostru, scandalizându-l, smintindu-l, împingându-l prin vorbe sau fapte la păcat.

  6. Ce ne poruncește Dumnezeu privitor la viața noastră trupească?

    Dumnezeu ne cere să prețuim viața și sănătatea noastră trupească și să avem grijă de ele, ca bunuri pe care trebuie să le administrăm cu înțelepciune.

  7. Care acțiuni vatămă viața noastră trupească?

    Sinuciderea, auto-provocarea de răni, punerea în pericol sau în primejdie de moarte în mod inutil, un stil de viață nesănătos, necumpătarea la mâncare ori băutură sunt câteva exemple de acțiuni care vatămă viața noastră trupească.

  8. Există cazuri în care vătămarea sau uciderea nu sunt condamnate de porunca a cincea?

    În caz de legitimă apărare, când este în pericol viața sau sănătatea proprie, precum și când este amenințată în mod grav comunitatea/țara (ex: în cazul soldaților), dacă reacția este pe măsura atacului, vina pentru vătămarea sau uciderea atacatorului este diminuată sau chiar anulată.

 

Pentru a veni în întâmpinarea celor care ar dori să prezinte copiilor acest catehism, la cateheză sau la orele de religie, fiecare capitol este oferit şi ca prezentare PowerPoint, care, pe lângă textul de mai sus, include fotografii color, uneori şi alte elemente (ex: rugăciuni), totul pentru a îmbogăţi vizual experienţa predării.

În pagina care se va deschide după ce daţi click pe butonul de mai jos căutaţi textul "Descărcaţi online → Prezentare PPTX".

Descărcaţi această prezentare PowerPoint



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *