Meniu

A şaptea poruncă dumnezeiască

  1. Ce spune a şaptea poruncă dumnezeiască?

    A şaptea poruncă dumnezeiască spune: "Să nu furi".

  2. Ce ne porunceşte Dumnezeu prin porunca a şaptea?

    Prin porunca a şaptea Dumnezeu ne porunceşte să respectăm bunurile altuia – persoană sau instituţie.

  3. Ce interzice Dumnezeu prin porunca a şaptea?

    Prin porunca a şaptea Dumnezeu interzice furtul, înşelăciunea, camăta, mita, corupţia, distrugerea de bunuri şi orice faptă prin care aducem pagubă materială aproapelui nostru.

  4. Cine păcătuieşte prin furt?

    Prin furt păcătuieşte atât cel care fură, cât şi acela care: îndeamnă sau ajută pe alţii să fure; cumpără, cu bună ştiinţă, lucruri furate; nu înapoiază lucrurile împrumutate; nu îşi plăteşte datoriile.

  5. Ce trebuie să facă cel care are un lucru ce nu îi aparţine sau a făcut cuiva o pagubă?

    Cine are un lucru ce nu îi aparţine trebuie să îl dea înapoi, iar cine a făcut cuiva o pagubă trebuie să o îndrepte, cât mai mult şi cât mai degrabă cu putinţă.

  6. A munci prost înseamnă a fura?

    Fiecare muncă (o sarcină în casă, o îndatorire de serviciu…) trebuie făcută cu conştiinciozitate. Atunci când munca este făcută superficial, pierde şi persoana în cauză, dar şi comunitatea care ar trebui să beneficieze de roadele muncii: cauzarea unei astfel de pierderi este o formă de furt.

  7. Ce mai cere porunca a şaptea?

    Porunca a şaptea cere şi respectarea Creaţiei, ca bun ce aparţine întregii omeniri. Aceasta presupune nepoluarea naturii, grija faţă de animale şi plante, în special faţă de speciile pe cale de dispariţie, precum şi folosirea cumpătată a resurselor.

 

Pentru a veni în întâmpinarea celor care ar dori să prezinte copiilor acest catehism, la cateheză sau la orele de religie, fiecare capitol este oferit şi ca prezentare PowerPoint, care, pe lângă textul de mai sus, include fotografii color, uneori şi alte elemente (ex: rugăciuni), totul pentru a îmbogăţi vizual experienţa predării.

În pagina care se va deschide după ce daţi click pe butonul de mai jos căutaţi textul "Descărcaţi online → Prezentare PPTX".

Descărcaţi această prezentare PowerPoint



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *