Pocăinţa sau penitenţa
50. Ce este Pocăința sau Penitența?
Pocăința sau Penitența este un sacrament în care duhovnicul iartă păcatele, dacă omul se căiește de dânsele, le spovedește și este hotărât să nu mai păcătuiască.
EXPLICAȚIE: Sacramentul acesta se cheamă Pocăință sau Penitență pentru a arăta că el este orânduit spre iertarea păcatelor, pentru care trebuie făcută o pedeapsă oarecare spre a îndestula dreptatea lui Dumnezeu. Acest sacrament se mai numește și Confesiunea sau Mărturisirea păcatelor căci pentru a dobândi iertarea dorită păcătosul trebuie să-și mărturisească păcatele. Prin Pocăință se iartă numai păcatele făcute după Botez, dar se cere absolut ca păcătosului să-i pară rău că a păcătuit și să se hotărască că nu va mai păcătui mai mult.
51. Când a orânduit Isus Cristos sacramental Pocăinței?
Isus Cristos a orânduit sacramental Pocăința după învierea sa, când a zis Apostolilor: «Primiți pe Duhul Sfânt, cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute».
EXPLICAȚIE: Păcatul, fiind o ofensă făcută lui Dumnezeu, poate fi iertat numai de El Fie că El singur îl iartă direct, fie că îl iartă prin miniștrii săi. Bunul Isus, fiind încă pe pământ, ierta păcatele direct, dar, urcându-se la cer, s-a gândit și la noi sărmanii, și a lăsat Apostolilor puterea de-a ierta păcatele. Iată cum povestește Evanghelia orânduirea Pocăinței: Era ziua de Paști, adică în care Isus înviase din morți. Făcându-se seară, fiind porțile închise acolo unde erau ascunși ucenicii de frica iudeilor, veni Isus și se așează în mijlocul lor zicând: «Pace vouă… cum m-a trimis pe mine Tatăl tot așa vă trimit și Eu pe voi». Și apoi, suflând asupra lor, le zise: «Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute».
Din toate acestea se înțelege foarte clar că Cristos a dat această putere Apostolilor într-un mod solemn ca miniștrilor și preoților săi. Chiar se și cuvenea ca Dumnezeu să ierte pe păcătoși prin mijlocul altor oameni, căci: a) acesta a fost și este mijlocul obișnuit prin care învață și sfințește pe oameni; b) raportul imediat între Dumnezeu și om foarte ușor ar face loc la amăgiri și iluzii; c) omul, căit într-adevăr, simte nevoia de o vorbă, care să-l asigure că e iertat; d) acest mijloc face ca omul să exercite virtuțile principale, mai ales smerenia, care este un leac bun împotriva păcatului.
I. O singură doctorie. Se povestește că într-o țară a izbucnit o boală foarte periculoasă, care în scurt timp ducea la mormânt pe cei care erau atinși de ea. Din întâmplare s-a descoperit o doctorie care cu siguranță scăpa pe oricine ar fi luato, ba chiar dădea putere să nu mai cadă în boală. Păcatul este cea mai groaznică boală care duce la moartea cea veșnică. Pocăința ne scapă de dânsul și ne dă tărie a nu mai cădea. Nebun deci este cel ce rămâne în păcat, cu primejdia de a se pierde și nu se spovedește.
II. Monseniorele de Cheverus, episcop la Boston (în America) insuflase atâta încredere în cine se apropia de dânsul, încât mulți protestanți alergau la dânsul spre a-i cere sfat și mângâiere. Printre alții venea la el o doamnă bogată protestantă, care îi descoperi mai multe secrete ale inimii ei. Într-o zi, zicând că simțea nevoia să se facă catolică neapărat dar că nu putea din cauză că în Biserica Catolică este porunca de a se spovedi. Prelatul îi răspunse zâmbind: «Dar, Doamnă, Dumneata de mai multe luni, fără să știi, te spovedești la mine, pe când îmi descoperi neliniștea conștiinței. Or, ce este spovada, decât a descoperi secretele sufletului unui preot spre a avea mângâiere și sfat?». Atât a fost de ajuns și acea bună doamnă se făcu catolică.
(M. Hamon. V. M. Cheverus)
52. La cine a trecut de la Apostoli puterea de a ierta păcatele?
Puterea de a ierta păcatele a trecut de la Apostoli la episcopi și la preoți.
EXPLICAȚIE: Cum am spus mai sus acest sacrament a fost lăsat pentru toți oamenii, dar oameni de mântuit vor fi până la sfârșitul lumii, deci iată de ce puterea de a ierta păcatele a trebuit să treacă la urmașii Apostolilor, adică la episcopi și la preoți.
53. Pot fi iertate toate păcatele prin sacramental Pocăinței?
Prin sacramental Pocăinței pot fi iertate păcatele făcute după Botez, fie ele cât de mari.
EXPLICAȚIE: Orice păcat, oricât de mare, însă făcut după Botez, se iartă prin Spovadă, numai dacă păcătosul se căiește de dânsul, cum se va spune mai apoi.
I. Un mort. Într-un sat din Paraguay (în America de Sud) credincioșii se slăbiseră foarte mult în credință, și nu primeau sacramentele nici pe patul de moarte. În zadar se ostenea misionarul ca să-i convingă că pentru mântuirea lor sacramentele erau neapărat trebuincioase: era ca și cum n-ai vorbi.
Între timp muri un domn fără să cheme pe preot ca să-l spovedească. A fost dus la biserică; pe când era sicriul descoperit și o mare mulțime de lume în jurul mortului, preotul, inspirat de Dumnezeu, se apropie de mort, și cu glas tare îi zice: «Ce gândești acum despre sfintele Sacramente?». Deodată mortul se ridică și cu un glas îngrozitor răspunse: «Pentru că am lăsat sacramentele am fost osândit la iad!». Închipuiți-vă ce groază a cuprins pe cei de față; dar le-a și folosit căci toți s-au întors la calea cea bună.
(Schoupe v. III)
II. Efectul Pocăinței. Renumitul scriitor Italian, Cesario, povestește că un păcătos plin de durere de păcatele sale merse să se spovedească, dar deși dorea să-și mărturisească toate păcatele, nu a putut de rușine. Spuse greutatea aceasta duhovnicului, care îl sfătui să-și facă curaj, dar nu reuși; atunci îi zise, să își scrie toate păcatele pe hârtie, și apoi să i-o dea lui. Făcu așa, dar, dând hârtia duhovnicului, pe când el o citea, penitentul pierdu rușinea și se acuză singur de toate păcatele și primi absoluțiunea (dezlegarea) și hârtia deveni albă, nici un păcat nu mai rămase scris. Așa Dumnezeu arăta prin această minune cum sacramentul Pocăinței șterse din suflet păcatele, lăsându-l alb ca zăpada.
54. Ce ne dă Dumnezeu prin sacramentul Pocăinței?
1) Prin sacramentul Pocăinței Dumnezeu ne iartă păcatele făcute după Botez;
2) ne iartă pedeapsa veșnică, și cel puțin o parte din pedeapsa vremelnică;
3) ne dă înapoi harul sfințitor, dacă l-am pierdut prin vreun păcat de moarte, sau ni-l sporește, dacă nu l-am pierdut;
4) ne mai dă haruri lucrătoare, care ne ajută să facem binele și să fugim de rău.
EXPLICAȚIE: Întâiul efect al Pocăinței este iertarea păcatelor cum s-a spus mai sus. Al doilea efect este iertarea pedepsei datorite păcatelor iertate. Omul, păcătuind, supără pe Dumnezeu, preferând Lui o făptură, o plăcere, de aceea merită să fie pedepsit pentru totdeauna cu iadul. Sacramentul Pocăinței aplică sufletului căit vredniciile lui Isus Cristos și astfel iartă și pedeapsa veșnică, dar dacă căința păcătosului nu este desăvârșită, mai rămâne o pedeapsă oarecare, ce trebuie ispășită sau aici prin boli, suferințe și fapte bune, sau pe lumea cealaltă în purgator; din această pedeapsă vremelnică Pocăința iartă cel puțin o parte. Al treilea efect este că ne dă harul sfințitor, făcându-ne astfel din morți vii sufletește, drepți și fiii ai lui Dumnezeu. În sfârșit ne mai dă alte haruri, care ne ajută să trăim creștinește.
I. Rafael Lupu era un tânăr stricat și scandalos din Roma. Un prieten al său, care se spovedea la Sf. Filip Neri, îl conduse într-o zi în odaia sfântului și cum deschise ușa zise: «Părinte, iată un tânăr care se căiește de greșelile sale și vă rog să-l spovediți». După aceste cuvinte prietenul se retrase. Lupu nu mai putea de ciudă, dar. Ce să facă? Cade în genunchi fără să vrea și începe a spune unele păcate, dar tace le ascunde anume pe cele mai mari. Sfântul luminat de Domnul, îi pune mâna pe cap și-i zice: «Fiule, în zadar încerci să amăgești bătrânețea mea. Sfântul Duh mă face să văd păcatele tale» și începe a le numi pe toate câte le tăcuse. Lupu rămase înmărmurit, dar și mișcat. Își plânse greșelile, le spovedi cu sinceritate și primi absolvire. Din acel moment Rafael Lupu a dus o viață sfântă iar mai târziu se făcu Franciscan și muri ca un sfânt.
(Viața Sf. Filip Neri)
II. Efectul absolvirii (dezlegării). O slugă a lui Dumnezeu se ruga într-o zi în biserică pe când alții se spovedeau. Domnul voi să-I facă cunoscută starea în care acele persoane se duceau la spovadă și în care se întorceau.
A văzut că unele, mergând la scaunul de spovadă, erau negre cu totul, și se întorceau albe cu totul. Altele mergeau negre, dar se întorceau și mai negre. În sfârșit, unele mergeau albe, dar se întorceau foarte albe și strălucitoare.
În această viziune erau reprezentate: a) sufletele cu păcate de moarte, care, spovedindu-se bine, se întorceau curate; b) spovedindu-se rău, se întorceau mai încărcate de păcate; c) sufletele cu păcate mici, lesne iertătoare, care, spovedindu-le și pe acestea, se întorceau strălucitoare.
55. Câte lucruri sunt trebuincioase, ca să primim vrednicește sacramentul Pocăinței?
Ca să primim vrednicește sacramentul Pocăinței, sunt trebuincioase cinci lucruri: 1) cercetare cugetului; 2) căința; 3) propunerea; 4) spovada sau mărturisirea păcatelor; 5) îndestularea.
EXPLICAȚIE: Pentru o spovadă bună se cere: 1) cercetarea cugetului adică, păcătosul să-și aducă aminte de păcatele făcute; 2) căința, adică să aibă părere de rău, durere, neplăcere pentru că prin răutățile sale a supărat pe Dumnezeu; 3) propunerea, adică hotărârea că nu va mai face acele păcate și nici altele; 4) spovada sau mărturisirea păcatelor, adică trebuie să meargă la preotul duhovnic și să descopere toate păcatele; 5) îndestularea, adică să îndeplinească pedeapsa ce duhovnicul i-ar da-o pentru păcatele mărturisite.
Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.