Meniu

Biserica – Poporul lui Dumnezeu

PARTEA ÎNTÂI: Mărturisirea de credinţă
SECŢIUNEA A DOUA
Mărturisirea de credinţă creştină
Simbolurile credinţei
CAPITOLUL AL TREILEA
Cred în Duhul Sfânt

ARTICOLUL 9
„Cred…
Sfânta Biserică catolică”

PARAGRAFUL 2. Biserica – Poporul lui Dumnezeu, Trupul lui Cristos, Templul Duhului Sfânt

I. Biserica – Poporul lui Dumnezeu

  1. „În orice timp şi în orice neam este plăcut lui Dumnezeu acela care se teme de El şi săvârşeşte dreptatea. Însă i-a plăcut lui Dumnezeu să-i sfinţească şi să-i mântuiască pe oameni, nu individual şi fără vreo legătură între ei, ci a voit să facă din ei un popor care să-l cunoască în adevăr şi să-l slujească în sfinţenie. Şi-a ales aşadar un neam, din care a făcut poporul său, poporul izraelit, a încheiat cu el un legământ şi l-a educat treptat. (…) Toate acestea însă au fost o pregătire şi o prefigurare a legământului nou şi desăvârşit care avea să fie încheiat în Cristos. (…) Acesta este noul legământ în Sângele său, chemând dintre iudei şi păgâni o mulţime care să se contopească în unitate, nu după trup, ci în duh”[1].

Caracteristicile Poporului lui Dumnezeu

  1. Poporul lui Dumnezeu are caracteristici care îl disting net de toate grupările religioase, etnice, politice sau culturale ale istoriei:

    – El este Poporul lui Dumnezeu: Dumnezeu nu este proprietatea nici unui popor. Însă El şi-a dobândit un Popor dintre cei care odinioară nu erau un popor: „o seminţie aleasă, o preoţie regească, un popor sfânt” (1 Pt 2, 9).

    – Se devine membru al acestui Popor nu prin naşterea fizică, ci prin „naşterea de sus”, „din apă şi din Duh” (In 3, 3-5), adică prin credinţa în Cristos şi prin Botez.

    – Acest Popor îl are drept Cap pe Isus Cristos (Cel Uns, Mesia): întrucât aceeaşi ungere, Duhul Sfânt, se răspândeşte din Cap în Trup, el este „Poporul mesianic”.

    – „Condiţia acestui Popor este demnitatea libertăţii fiilor lui Dumnezeu: în inimile lor, ca într-un templu, se află Duhul Sfânt”.

    – „Legea sa este porunca nouă de a iubi aşa cum Cristos însuşi ne-a iubit”[2]. Aceasta este legea „nouă” a Duhului Sfânt[3].

    Misiunea sa este de a fi sarea pământului şi lumina lumii[4]. „El este pentru întregul neam omenesc cel mai puternic germen de unitate, speranţă şi mântuire”.

    Destinul său, în sfârşit, este „Împărăţia lui Dumnezeu începută pe pământ de Dumnezeu însuşi şi care trebuie să se răspândească neîncetat, până când, la sfârşitul veacurilor, va fi desăvârşită de El însuşi”[5].

Un popor preoţesc, profetic şi regesc

  1. Isus Cristos este cel pe care Tatăl l-a uns cu Duhul Sfânt şi l-a statornicit „Preot, Profet şi Rege”. Întregul Popor al lui Dumnezeu participă la aceste trei funcţii ale lui Cristos şi poartă responsabilităţile misiunii şi slujirii care decurg din ele[6].
  1. Cel care intră în Poporul lui Dumnezeu prin credinţă şi Botez devine părtaş la vocaţia unică a acestui Popor: vocaţia sacerdotală: „Cristos Domnul, Preot ales dintre oameni, a făcut din noul popor «o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl său». Într-adevăr, cei botezaţi sunt consacraţi prin regenerarea şi ungerea Duhului Sfânt pentru a fi lăcaş spiritual şi preoţie sfântă”[7].
  1. „Poporul sfânt al lui Dumnezeu participă şi la funcţia profetică a lui Cristos”. Aceasta, mai ales, prin simţul supranatural al credinţei, care este cel al Poporului întreg, laici şi ierarhie, atunci când „aderă neclintit la credinţa transmisă sfinţilor o dată pentru totdeauna”[8] şi îi aprofundează înţelegerea şi devine martor al lui Cristos în mijlocul acestei lumi.
  1. Poporul lui Dumnezeu participă, în sfârşit, la funcţia regească a lui Cristos. Cristos îşi exercită regalitatea atrăgându-i la sine pe toţi oamenii prin moartea şi Învierea sa[9]. Cristos, Regele şi Domnul Universului, s-a făcut slujitorul tuturor, deoarece „nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mt 20, 28). Pentru creştin, „a domni înseamnă a-L sluji”[10], îndeosebi „în săraci şi suferinzi, în care Biserica recunoaşte chipul Întemeietorului său sărac şi suferind”[11]. Poporul lui Dumnezeu îşi împlineşte „demnitatea regească” trăind conform acestei vocaţii de a sluji împreună cu Cristos.

    Pe toţi cei renăscuţi în Cristos, semnul Crucii îi face regi, ungerea Duhului Sfânt îi consacră preoţi, pentru ca, exceptând îndatoririle specifice slujirii noastre, toţi creştinii, înveşmântaţi în darul spiritual şi folosindu-se de raţiunea lor, să se recunoască membri ai acestei seminţii regeşti şi părtaşi la funcţia preoţească. Într-adevăr, ce este mai regesc pentru suflet decât să-şi guverneze trupul în supunere faţă de Dumnezeu? Şi ce este mai preoţesc decât a-i închina Domnului o conştiinţă curată şi de a oferi pe altarul inimii jertfele nepătate ale evlaviei?[12]

II. Biserica – Trupul lui Cristos

Biserica este comuniune cu Isus

  1. Încă de la început, Isus i-a asociat pe ucenici la viaţa sa[13]; El le-a revelat misterul Împărăţiei[14]; i-a făcut părtaşi la misiunea sa, la bucuria sa[15] şi la suferinţele sale[16]. Isus vorbeşte despre o comuniune şi mai intimă între El şi cei care îl vor urma: „Rămâneţi în mine şi eu în voi. (…) Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele” (In 15, 4-5). El vesteşte o comuniune tainică şi reală între propriul său trup şi trupul nostru: „Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi Eu în el” (In 6, 56).
  1. Când prezenţa sa vizibilă le-a fost luată, Isus nu i-a lăsat orfani pe ucenicii săi[17]. El le-a făgăduit că va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor[18], le-a trimis pe Duhul său[19]. Comuniunea cu Isus a devenit, într-un fel, mai intensă: „Împărtăşindu-le fraţilor săi, adunaţi din toate neamurile, pe Duhul Sfânt, i-a constituit în mod mistic ca Trup al său”[20].
  1. Compararea Bisericii cu un trup aruncă o rază de lumină asupra legăturii intime dintre Biserică şi Cristos. Ea nu este numai adunată în jurul lui; ea este unificată în El, în Trupul lui. Trei aspecte ale Bisericii-Trup al lui Cristos trebuie subliniate în mod deosebit: unitatea tuturor membrilor între ei prin unirea lor cu Cristos; Cristos, Capul Trupului; Biserica, Mireasa lui Cristos.

„Un singur Trup”

  1. Creştinii care răspund Cuvântului lui Dumnezeu şi devin mădulare ale Trupului lui Cristos devin strâns uniţi cu Cristos: „În acest trup, viaţa lui Cristos se revarsă în toţi credincioşii, care, prin sacramente, sunt uniţi în mod tainic, dar real, cu Cristos care a pătimit şi a fost glorificat”[21]. Acest lucru este în mod deosebit adevărat despre Botez, prin care noi suntem uniţi cu moartea şi Învierea lui Cristos[22], şi despre Euharistie, prin care, „făcându-ne realmente părtaşi la Trupul Domnului, suntem ridicaţi la comuniunea cu El şi între noi”[23].
  1. Unitatea trupului nu anulează diversitatea mădularelor: „În alcătuirea Trupului lui Cristos există o diversitate de membre şi funcţiuni. Unic este Duhul, care, după bogăţia sa şi după necesităţile slujirilor, îşi împarte darurile diferite în folosul Bisericii”. Unitatea Trupului mistic produce şi stimulează dragostea între credincioşi: „Dacă un membru suferă, toate membrele suferă cu el; dacă un membru este cinstit, toate membrele se bucură cu el”[24]. În sfârşit, unitatea Trupului mistic învinge toate dezbinările umane: „Câţi în Cristos v-aţi botezat, în Cristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Cristos Isus” (Gal 3, 27-28).

„Cristos este Capul acestui Trup”

  1. Cristos „este Capul Trupului care este Biserica” (Col 1, 18). El este Începutul creaţiei şi al răscumpărării. Înălţat în slava Tatălui, „El are întâietatea în toate” (Col 1, 18), în primul rând, asupra Bisericii, prin care îşi întinde domnia peste toate:
  1. El ne uneşte cu Paştele său: toate mădularele trebuie să se străduiască să i se conformeze „până când Cristos va lua chip în ei” (Gal 4, 19). „De aceea, suntem cuprinşi în misterele vieţii sale, (…) ne asociem patimilor sale – ca trupul faţă de cap -, suferind împreună cu El, pentru a fi preamăriţi împreună cu El”[25].
  1. El are grijă de creşterea noastră[26]. Pentru a ne face să ne înălţăm spre El, Capul nostru[27], Cristos rânduieşte în Trupul său, Biserica, darurile şi slujirile prin care noi ne ajutăm reciproc pe calea mântuirii.
  1. Cristos şi Biserica înseamnă aşadar „Cristos întreg” (Christus totus). Biserica este una cu Cristos. Sfinţii au o conştiinţă foarte vie a acestei unităţi:

    Deci să ne bucurăm şi să aducem mulţumiri, pentru că am devenit nu numai creştini, ci Cristos însuşi. Înţelegeţi, fraţilor, harul pe care Dumnezeu ni l-a făcut, dăruindu-ni-l pe Cristos drept Cap? Tresăltaţi şi bucuraţi-vă, am devenit Cristos. Într-adevăr, deoarece El este Capul şi noi suntem mădularele, omul întreg înseamnă El şi noi. (…) Plinătatea lui Cristos înseamnă deci Capul şi mădularele; ce înseamnă Capul şi mădularele? Cristos şi Biserica[28].

    Redemptor noster unam se personam cum sancta Ecclesia, quam assumpsit, exhibuit – „Răscumpărătorul nostru s-a înfăţişat pe sine ca una şi aceeaşi persoană cu Biserica pe care şi-a asumat-o”[29].

    Caput et membra, quasi una persona mystica – „Capul şi mădularele sunt ca o singură persoană mistică”[30].

    Un cuvânt al Sfintei Ioana d’Arc către judecătorii săi rezumă credinţa sfinţilor Învăţători şi exprimă bunul-simţ al credincioşilor: „După părerea mea, Isus Cristos şi Biserica sunt una şi nu trebuie complicate lucrurile”[31].

Biserica este Mireasa lui Cristos

  1. Unitatea lui Cristos şi a Bisericii, Capul şi mădularele Trupului implică şi distingerea lor într-o relaţie personală. Acest aspect este adesea exprimat prin imaginea mirelui şi a miresei. Tema lui Cristos-Mire al Bisericii a fost pregătită de profeţi şi vestită de Ioan Botezătorul[32]. Domnul s-a numit el însuşi „Mire” (Mc 2, 19)[33]. Apostolul prezintă Biserica şi pe fiecare credincios, mădular al acestui Trup, ca pe o Mireasă „logodită” cu Cristos Domnul, pentru a fi cu El un singur Duh[34]. Ea este Mireasa nepătată a Mielului nepătat[35], pe care Cristos a iubit-o, pentru care s-a dăruit „spre a o sfinţi” (Ef 5, 26), pe care şi-a asociat-o printr-un legământ veşnic, şi de care nu încetează a se îngriji ca de propriul său Trup[36]:

    Iată-l pe Cristos întreg, Cap şi Trup, unul singur alcătuit dintr-o mulţime. (…) Fie că vorbeşte Capul, fie mădularele, Cristos este cel care vorbeşte. El vorbeşte în persoana Capului (ex persona capitis) sau în persoana Trupului (ex persona corporis). După cum este scris: „Vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; o spun cu privire la Cristos şi la Biserică” (Ef 5, 31-32). Iar Domnul însuşi spune în Evanghelie: „Nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Mt 19, 6). După cum aţi văzut, există, de fapt, două persoane diferite, şi totuşi, ele alcătuiesc una singură în îmbrăţişarea conjugală. (…) În calitate de Cap îşi spune „Mire”, în calitate de Trup îşi spune „Mireasă”[37].

III. Biserica – Templul Duhului Sfânt

  1. Quod est spiritus noster, id est anima nostra, ad membra nostra, hoc est Spiritus Sanctus ad membra Christi, ad corpus Christi, quod est Ecclesia – „Ceea ce spiritul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru Trupul lui Cristos, care este Biserica”[38]. „Duhului lui Cristos, ca unui principiu ascuns, trebuie să i se atribuie faptul că toate părţile Trupului sunt legate atât între ele, cât şi cu Capul lor suprem, deoarece El se află în întregime în Cap, în întregime în Trup, în întregime în fiecare dintre mădulare”[39]. Duhul Sfânt face din Biserică „Templul Dumnezeului celui viu” (2 Cor 6, 16)[40]:

    Bisericii i s-a încredinţat Darul lui Dumnezeu. (…) În ea a fost aşezată comuniunea cu Cristos, adică Duhul Sfânt, arvuna incoruptibilităţii, confirmarea credinţei noastre şi scara înălţării noastre spre Dumnezeu. (…) Căci unde este Biserica, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu; şi unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo se află Biserica şi tot harul”[41].

  1. Duhul Sfânt este „principiul oricărei acţiuni dătătoare de viaţă şi cu adevărat mântuitoare în fiecare dintre diferitele părţi ale Trupului”[42]. El lucrează în multe feluri la zidirea Trupului întreg în iubire[43]: prin Cuvântul lui Dumnezeu, „care are puterea de a zidi” (Fapte 20, 32), prin Botezul prin care El alcătuieşte Trupul lui Cristos[44]; prin sacramentele care dau sporire şi vindecare mădularelor lui Cristos; prin „harul apostolilor, care deţine întâietatea între daruri”[45], prin virtuţile care-l fac pe om să acţioneze conform binelui, în sfârşit, prin numeroasele haruri speciale (numite „charisme”) prin care îi face pe credincioşi „capabili şi dispuşi să primească diferite activităţi şi slujiri folositoare pentru reînnoirea şi creşterea Bisericii”[46].

Charismele

  1. Extraordinare sau simple şi umile, charismele sunt haruri ale Duhului Sfânt, care au, direct sau indirect, o utilitate eclezială, fiind rânduite spre creşterea Bisericii, spre binele oamenilor şi după trebuinţele lumii.
  1. Charismele trebuie să fie acceptate cu recunoştinţă din partea celui care le primeşte, dar şi de toţi membrii Bisericii. Căci ele sunt o minunată bogăţie a harului pentru vitalitatea apostolică şi pentru sfinţenia întregului Trup al lui Cristos; cu condiţia totuşi să fie vorba despre daruri care vin cu adevărat de la Duhul Sfânt şi care să fie exercitate într-un mod pe deplin conform cu impulsurile autentice ale aceluiaşi Duh, adică după iubire, adevărata măsură a charismelor[47].
  1. În acest sens, e întotdeauna necesară discernerea charismelor. Nici o charismă nu dispensează de referirea şi supunerea faţă de Păstorii Bisericii. „Aceştia au o datorie specială de a nu stinge Duhul, ci de a cerceta totul şi a păstra ce este bun”[48], astfel încât toate charismele să coopereze, în diversitatea şi complementaritatea lor, la „binele comun” (1 Cor 12, 7)[49].

PE SCURT

  1. „Cristos Isus s-a dat pe sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-şi cureţe un Popor care să-i aparţină” (Tit 2, 14).
  1. „Voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, Popor dobândit” (1 Pt 2, 9).
  1. În Poporul lui Dumnezeu se intră prin credinţă şi prin Botez. „Toţi oamenii sunt chemaţi să facă parte din Poporul lui Dumnezeu”[50], pentru ca, în Cristos, „oamenii să constituie o singură familie şi un singur Popor al lui Dumnezeu”[51].
  1. Biserica este Trupul lui Cristos. Prin Duhul Sfânt şi prin acţiunea sa în sacramente, mai ales în Euharistie, Cristos mort şi înviat constituie comunitatea credincioşilor ca Trup al său.
  1. În unitatea acestui Trup, există o diversitate de mădulare şi de funcţii. Toate mădularele sunt legate unele de altele, în special de cele care suferă, sunt sărace şi persecutate.
  1. Biserica este acest Trup al cărui Cap este Cristos: ea trăieşte din El, în El şi pentru El; El trăieşte împreună cu ea şi în ea.
  1. Biserica este Mireasa lui Cristos: El a iubit-o şi s-a dat pe sine pentru ea. A purificat-o prin Sângele său. A făcut din ea Maica roditoare a tuturor fiilor lui Dumnezeu.
  1. Biserica este Templul Duhului Sfânt. Duhul este ca sufletul Trupului Mistic, principiul vieţii lui, al unităţii în diversitate şi al bogăţiei darurilor şi charismelor lui.
  1. „Astfel, Biserica universală se înfăţişează ca «un Popor adunat de comuniunea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh»”[52].

 

Note


[1] LG 9.
[2] Cf. In 13, 34.
[3] Cf. Rom 8, 2; Gal 5, 25.
[4] Cf. Mt 5, 13-16.
[5] LG 9.
[6] Cf. RH 18-21.
[7] LG 10.
[8] LG 12.
[9] Cf. In 12, 32.
[10] Cf. LG 36.
[11] LG 8.
[12] Sf. Leon cel Mare, Serm. 4, 1.
[13] Cf. Mc 1, 16-20; 3, 13-19.
[14] Cf. Mt 13, 10-17.
[15] Cf. Lc 10, 17-20.
[16] Cf. Lc 22, 28-30.
[17] Cf. In 14, 18.
[18] Cf. Mt 28, 20.
[19] Cf. In 20, 22; Fapte 2, 33.
[20] LG 7.
[21] LG 7.
[22] Cf. Rom 6, 4-5; 1 Cor 12, 13.
[23] LG 7.
[24] LG 7.
[25] LG 7.
[26] Cf. Col 2, 19.
[27] Cf. Ef 4, 11-16.
[28] Sf. Augustin, Ev. In 21, 8.
[29] Sf. Grigore cel Mare, Mor. praef. 1, 6, 4.
[30] Sf. Toma Aq, S. th. 3, 48, 2, ad 1.
[31] Ioana d’Arc, Proc.
[32] Cf. In 3, 29.
[33] Cf. Mt 22, 1-14; 25, 1-13.
[34] Cf. 1 Cor 6, 15-17; 2 Cor 11, 2.
[35] Cf. Ap 22, 17; Ef 1, 4; 5, 27.
[36] Cf. Ef 5, 29.
[37] Sf. Augustin, Psal. 74, 4.
[38] Sf. Augustin, Serm. 267, 4.
[39] Pius XII, Enc. Mystici Corporis: DS 3808.
[40] Cf. 1 Cor 3, 16-17; Ef 2, 21.
[41] Sf. Irineu, Haer. 3, 24, 1.
[42] Pius XII, Enc. Mystici Corporis: DS 3808.
[43] Cf. Ef. 4, 16.
[44] Cf. 1 Cor 12, 13.
[45] LG 7.
[46] LG 12; cf. AA 3.
[47] Cf. 1Cor 13.
[48] LG 12.
[49] Cf. LG 30; CL 24.
[50] LG 13.
[51] AG 1.
[52] LG 4, citându-l pe Sf. Ciprian.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *