Meniu

Omul este capabil de Dumnezeu

PARTEA ÎNTÂI: Mărturisirea de credinţă
SECŢIUNEA ÎNTÎI
„Cred” – „Credem”
  1. Când ne mărturisim credinţa, începem prin a spune: „Cred” sau „Credem”. Înainte de a expune credinţa Bisericii aşa cum e mărturisită în Crez, celebrată în liturgie, trăită în practicarea Poruncilor şi în rugăciune, să ne întrebăm aşadar ce înseamnă „a crede”. Credinţa este răspunsul omului dat lui Dumnezeu, care se i se revelează şi i se dăruieşte, aducând în acelaşi timp un belşug de lumină omului aflat în căutarea sensului ultim al vieţii sale. De aceea, tratăm întâi despre această căutare a omului (capitolul întâi), apoi despre Revelaţia divină, prin care Dumnezeu vine în întâmpinarea omului (capitolul al doilea), şi, în sfârşit, despre răspunsul credinţei (capitolul al treilea).
CAPITOLUL ÎNTÂI
Omul este „capabil” de Dumnezeu

I. Năzuinţa spre Dumnezeu

  1. Năzuinţa spre Dumnezeu este înscrisă în inima omului, căci omul este creat de Dumnezeu şi pentru Dumnezeu; Dumnezeu nu încetează să-l atragă pe om spre sine şi numai în Dumnezeu va găsi omul adevărul şi fericirea pe care nu încetează să le caute:

    Temeiul cel mai profund al demnităţii umane rezidă în chemarea omului la comuniune cu Dumnezeu. Încă de la naşterea sa, omul este invitat la dialog cu Dumnezeu. Căci el nu există decât pentru că, fiind creat de Dumnezeu din iubire, este susţinut neîncetat de El, din iubire; nici nu trăieşte pe deplin după adevăr, dacă nu recunoaşte în mod liber această iubire şi nu se încredinţează Creatorului său[1].

  1. De-a lungul istoriei lor şi până astăzi, oamenii şi-au exprimat în multe feluri căutarea de Dumnezeu prin credinţe şi comportări religioase (rugăciuni, jertfe, culte, meditaţii etc.). În ciuda ambiguităţilor pe care le pot cuprinde, aceste forme de expresie sunt atât de universale, încât omul poate fi numit o fiinţă religioasă:

    Dumnezeu a pus să locuiască pe toată faţa pământului întregul neam omenesc, ieşit dintr-unul singur, aşezând vremurile mai dinainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să-l caute pe Dumnezeu, încercând să-l poată cumva atinge şi afla, deşi El nu este departe de nici unul dintre noi. Căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 26-28).

  1. Dar această „relaţie intimă şi vitală, care îl uneşte pe om cu Dumnezeu”[2] poate fi uitată, ignorată şi chiar respinsă în mod explicit de om. Astfel de atitudini pot avea origini foarte diferite[3]: revolta împotriva răului din lume, ignoranţa sau indiferenţa religioasă, grijile lumii şi preocuparea pentru avuţii[4], exemplul rău dat de credincioşi, curentele de gândire ostile religiei şi, în sfârşit, atitudinea omului păcătos, care, de teamă, se ascunde de faţa lui Dumnezeu[5] şi fuge dinaintea chemării Lui[6].
  1. „Să se bucure inimile celor care-l caută pe Domnul” (Ps 105, 3). Dacă omul poate să-l uite sau să-l respingă pe Dumnezeu, Dumnezeu, în schimb, nu încetează să-i cheme pe toţi oamenii să-l caute, ca să trăiască şi să găsească fericirea. Dar această căutare pretinde de la om întreg efortul inteligenţei, voinţă dreaptă, „inimă curată” şi, de asemenea, mărturia celorlalţi, care să-l îndrume în căutarea lui Dumnezeu.

    Mare eşti Tu, Doamne, şi preavrednic de laudă: mare este puterea ta şi înţelepciunea ta e nemăsurată; iar omul, părticică a zidirii tale, pretinde să te laude, tocmai el, care, înveşmântat în firea-i muritoare, poartă în sine mărturia păcatului său şi mărturia că Tu le stai împotrivă celor mândri. Cu toate acestea, omul, părticică a zidirii tale, vrea să te laude. Tu însuţi îl îndemni la aceasta, făcându-l să-şi afle desfătarea în lauda ta, căci pentru tine ne-ai creat şi neliniştită e inima noastră până ce nu-şi află odihna în tine[7].

II. Căile pentru a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu

  1. Creat după chipul lui Dumnezeu, chemat să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu, omul care îl caută pe Dumnezeu descoperă anumite „căi” pentru a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Ele sunt numite şi „dovezile existenţei lui Dumnezeu”, nu în sensul dovezilor pe care le caută ştiinţele naturale, ci în sensul de „argumente convergente şi convingătoare”, care îngăduie să se ajungă la adevărate certitudini.

    Aceste „căi” pentru a se apropia de Dumnezeu au drept punct de plecare creaţia: lumea materială şi persoana umană.

  1. Lumea: pornind de la mişcare şi de la devenire, de la contingenţă, de la ordinea şi frumuseţea lumii, Dumnezeu poate fi cunoscut ca originea şi scopul Universului.

    Sfântul Paul afirmă despre păgâni: „Ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este cunoscut, fiindcă Dumnezeu le-a arătat. Căci cele nevăzute ale lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi: veşnica lui putere şi dumnezeirea lui” (Rom 1, 19-20)[8].

    Şi Sfântul Augustin spune: „Întreabă frumuseţea pământului, întreabă frumuseţea mării, întreabă frumuseţea aerului, care se dilată şi se răspândeşte, întreabă frumuseţea cerului, (…) întreabă-le pe toate. Toate îţi răspund: «Iată, suntem frumoase». Frumuseţea lor aduce mărturie (confessio). Aceste frumuseţi supuse schimbării, cine altul le-a făcut decât Cel Frumos (Pulcher), care nu e supus schimbării[9]

  1. Omul: cu deschiderea spre adevăr şi spre frumuseţe, cu simţul binelui moral, cu libertatea şi cu glasul conştiinţei lui, cu aspiraţia spre infinit şi spre fericire, se întreabă asupra existenţei lui Dumnezeu. Prin toate acestea, el percepe semne ale sufletului său spiritual. „Sămânţă a veşniciei pe care o poartă în sine, care nu se poate reduce la materie”[10], sufletul omului nu îşi poate avea originea decât în Dumnezeu.
  1. Lumea şi omul atestă că nu-şi au în sine nici principiul primordial şi nici scopul ultim, ci participă la Fiinţa în sine, fără origine şi fără sfârşit. Astfel, pe aceste „căi” felurite, omul poate ajunge la cunoaşterea existenţei unei realităţi care este cauza primă şi scopul ultim a toate «şi pe care toţi îl numesc Dumnezeu”[11].
  1. Omul e înzestrat cu facultăţi care îl fac capabil să cunoască existenţa unui Dumnezeu personal. Dar pentru ca omul să poată intra în intimitatea Lui, Dumnezeu a voit să i se reveleze şi să-i dea harul de a putea primi această revelaţie în credinţă. Totuşi, dovezile existenţei lui Dumnezeu îl pot dispune pentru credinţă şi îl pot ajuta să vadă că credinţa nu se opune raţiunii omeneşti.

III. Cunoaşterea lui Dumnezeu în concepţia Bisericii

  1. „Sfânta Maică Biserică ţine şi învaţă că Dumnezeu, începutul şi sfârşitul a toate, poate fi cunoscut cu certitudine din lucrurile create, prin lumina naturală a raţiunii umane”[12]. Fără această capacitate, omul nu ar putea primi Revelaţia lui Dumnezeu. Omul are această capacitate pentru că este creat „după chipul lui Dumnezeu”[13].
  1. Totuşi, în condiţiile istorice în care se află, omul întâmpină multe dificultăţi în a-l cunoaşte pe Dumnezeu numai cu lumina raţiunii:

    Deşi raţiunea umană, simplu vorbind, e realmente capabilă, prin puterile şi cu lumina ei naturală, să ajungă la o cunoaştere adevărată şi sigură a unui Dumnezeu personal, care ocroteşte şi cârmuieşte lumea prin providenţa lui, precum şi la cunoaşterea unei legi naturale puse de Creator în sufletele noastre, există totuşi multe obstacole ce o împiedică să-şi folosească eficient şi rodnic puterea naturală, căci adevărurile referitoare la Dumnezeu şi la relaţiile dintre oameni şi Dumnezeu depăşesc în mod absolut ordinea lucrurilor sensibile şi, atunci când trebuie să se traducă în faptă şi să informeze viaţa, pretind dăruire şi renunţare. În dobândirea unor astfel de adevăruri, spiritul omenesc întâmpină dificultăţi din partea simţurilor şi a imaginaţiei, precum şi din partea înclinaţiilor rele născute din păcatul strămoşesc. De aceea, în această materie, oamenii se conving uşor de falsitatea sau, cel puţin, de nesiguranţa unor lucruri ce ar vrea să nu fie adevărate[14].

  1. De aceea, omul are nevoie să fie luminat de revelaţia lui Dumnezeu, nu numai pentru ceea ce îi depăşeşte capacitatea de înţelegere, ci şi pentru „adevărurile religioase şi morale, care nu sunt în sine de nepătruns pentru raţiunea umană, pentru ca ele să poată fi cunoscute de toţi, chiar şi în condiţia actuală a neamului omenesc, cu uşurinţă, cu certitudine deplină şi fără amestec de eroare”[15].

IV. Cum să vorbim despre Dumnezeu?

  1. Susţinând capacitatea raţiunii umane de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, Biserica îşi exprimă încrederea în posibilitatea de a vorbi despre Dumnezeu tuturor oamenilor şi cu toţi oamenii. Această convingere este punctul de plecare al dialogului său cu celelalte religii, cu filosofia şi cu ştiinţele şi, de asemenea, cu necredincioşii şi cu ateii.
  1. Deoarece cunoaşterea noastră de Dumnezeu este limitată, limitat este şi limbajul nostru referitor la Dumnezeu. Nu putem vorbi despre Dumnezeu decât pornind de la creaturi şi după modul nostru omenesc limitat de a cunoaşte şi de a gândi.
  1. Toate creaturile poartă o anumită asemănare cu Dumnezeu, în mod deosebit omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Multiplele perfecţiuni ale creaturilor (adevărul, bunătatea, frumuseţea lor) reflectă deci perfecţiunea infinită a lui Dumnezeu. De aceea, putem vorbi despre Dumnezeu pornind de la perfecţiunile creaturilor sale, „căci din măreţia şi frumuseţea făpturilor, prin analogie, poate fi contemplat Creatorul lor” (Înţ 13, 5).
  1. Dumnezeu transcende orice făptură. Trebuie deci să ne purificăm neîncetat limbajul de tot ce are el limitat, antropomorfizant, imperfect, pentru a nu-l confunda pe „Dumnezeul cel negrăit, necuprins cu mintea, nevăzut, neajuns”[16] cu reprezentările noastre omeneşti. Cuvintele omeneşti rămân întotdeauna mai prejos de misterul lui Dumnezeu.
  1. Vorbind astfel despre Dumnezeu, limbajul nostru se exprimă, desigur, în chip omenesc, dar îl atinge realmente pe Dumnezeu însuşi, fără a-l putea totuşi exprima în infinita lui simplitate. Într-adevăr, trebuie să ne amintim că „între Creator şi creatură, oricâte asemănări am afla, deosebirile sunt mult mai mari”[17] şi că „nu putem sesiza despre Dumnezeu ceea ce El este, ci numai ceea ce nu este şi cum se situează celelalte fiinţe în raport cu El”[18].

PE SCURT

  1. Omul este prin natură şi prin vocaţie o fiinţă religioasă. Venind de la Dumnezeu, mergând spre Dumnezeu, omul nu trăieşte o viaţă pe deplin umană decât dacă îşi trăieşte în mod liber relaţia cu Dumnezeu.
  1. Omul e făcut să trăiască în comuniune cu Dumnezeu, în care îşi găseşte fericirea: „Când voi fi întreg în tine, nu va mai exista mâhnire şi încercare; când va fi plină de tine, viaţa mea va fi împlinită”[19].
  1. Ascultând mesajul creaturilor şi glasul conştiinţei sale, omul poate ajunge la certitudinea existenţei lui Dumnezeu, cauza şi scopul a toate.
  1. Biserica învaţă că Dumnezeul unic şi adevărat, Creatorul şi Domnul nostru, poate fi cunoscut cu certitudine prin lucrările sale datorită luminii naturale a raţiunii omeneşti[20].
  1. Putem vorbi despre Dumnezeu realmente pornind de la multiplele perfecţiuni ale creaturilor, asemănări cu Dumnezeu, cel infinit în desăvârşire, chiar dacă limbajul nostru limitat nu-i epuizează misterul.
  1. „Creatura fără Creator dispare”[21]. Iată de ce credincioşii se ştiu împinşi fără de răgaz de iubirea lui Cristos să ducă lumina Dumnezeului celui viu celor care îl ignoră sau îl refuză.

 

Note


[1] GS 19, §1.
[2] GS 19, §1.
[3] Cf. GS 19-21.
[4] Cf. Mt 13, 22.
[5] Cf. Gen 3, 8-10.
[6] Cf. Iona 1, 3.
[7] Sf. Augustin, Conf. 1, 1, 1.
[8] Cf. Fapte 14, 15. 17; 17, 27-28; Înţ 13, 1-910.
[9] Serm. 241, 2.
[10] GS 18, §1; cf. 14 §2.
[11] Sf. Toma Aq., S. Th. 1, 2, 3.
[12] Cc. Vatican I: DS 3004; cf. 3026; DV 6.
[13] Cf. Gen 1, 27.
[14] Pius XII, Enc. Humani Generis: DS 3875.
[15] Ibid.: DS 3876; cf. Cc. Vatican I: DS 3005; DV 6; Sf. Toma Aq., S. Th. 1, 1, 1.
[16] Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Anafora.
[17] Cc. Lateran IV: DS 806.
[18] Sf. Toma Aq. S. Gent. 1, 30.
[19] Sf. Augustin, Conf. 10, 28, 39.
[20] Cf. Cc Vatican I: DS 3026.
[21] GS 36.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *