Meniu

Cred în Duhul Sfânt

PARTEA ÎNTÂI: MĂRTURISIREA CREDINŢEI
SECŢIUNEA A DOUA:
MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ
CAPITOLUL AL TREILEA
CRED ÎN DUHUL SFÂNT

„CRED ÎN DUHUL SFÂNT”

  1. Ce vrea să spună Biserica atunci când mărturiseşte: „Cred în Duhul Sfânt”?

    A crede în Duhul Sfânt înseamnă a mărturisi a treia persoană a Preasfintei Treimi, care purcede de la Tatăl şi de la Fiul şi „împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit”. Duhul a fost „trimis în inimile noastre” (Gal 4,6), ca să primim viaţa nouă de fii ai lui Dumnezeu. [683-686]

  1. De ce sunt inseparabile trimiterea Fiului şi a Duhului?

    În Treimea indivizibilă, Fiul şi Duhul sunt distincţi, dar inseparabili. De fapt, de la începutul până la sfârşitul timpurilor, atunci când Tatăl îl trimite pe Fiul său, îl trimite şi pe Duhul său care ne uneşte cu Cristos în credinţă ca să putem, ca fii adoptivi, să-l numim pe Dumnezeu „Tată” (Rom 8,15). Duhul este invizibil, dar noi îl cunoaştem prin acţiunile sale atunci când ne revelează Cuvântul şi atunci când acţionează în Biserică. [687-690] [742-743]

  1. Care sunt denumirile Duhului Sfânt?

    „Duhul Sfânt” este numele propriu al celei de-a treia persoane a Preasfintei Treimi. Isus îl numeşte şi: Duhul Mângâietor (Paraclet, Avocat) şi Duhul Adevărului. Noul Testament îl mai numeşte: Duhul lui Cristos, al Domnului, al lui Dumnezeu, Duhul gloriei, al făgăduinţei. [691-693]

  1. Cu ce simboluri este reprezentat Duhul Sfânt?

    Sunt numeroase: apa vie, care ţâşneşte din coasta străpunsă a lui Cristos şi îi adapă pe cei botezaţi; ungerea cu untdelemn, care este semnul sacramental al Confirmaţiunii; focul, care transformă ceea ce atinge; norul, întunecos sau luminos, în care se revelează gloria divină; impunerea mâinilor, prin care este dat Duhul; porumbelul, care coboară asupra lui Cristos şi rămâne deasupra lui la botez. [694-701]

  1. Ce înseamnă că Duhul „a grăit prin profeţi”?

    Prin „profeţi” se înţeleg cei care au fost inspiraţi de Duhul Sfânt pentru a vorbi în numele lui Dumnezeu. Duhul duce la împlinire profeţiile din Vechiul Testament în Cristos, al cărui mister îl dezvăluie în Noul Testament. [687-688] [702-706] [743]

  1. Ce înfăptuieşte Duhul Sfânt în Ioan Botezătorul?

    Duhul îl umple pe Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament, care, sub acţiunea sa, este trimis „pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit” (Lc 1,17) şi pentru a vesti venirea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu: cel asupra căruia el a văzut coborând şi rămânând deasupra lui pe Duhul, „cel care botează în Duh” (In 1,33). [717-720]

  1. Care este lucrarea Duhului în Maria?

    Duhul Sfânt duce la împlinire în Maria aşteptările şi pregătirea din Vechiul Testament pentru venirea lui Cristos. O umple în mod unic cu har şi face rodnică fecioria sa, pentru a-l naşte pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Face din ea mama lui „Cristos total”, adică a lui Isus, capul, şi a Bisericii, trupul său. Maria este prezentă între cei doisprezece în ziua de Rusalii, atunci când Duhul inaugurează „timpurile din urmă” prin manifestarea Bisericii. [721-726] [744]

  1. Ce relaţie există între Duh şi Cristos Isus, în misiunea sa pământească?

    Fiul lui Dumnezeu, prin ungerea Duhului, este consacrat Mesia în omenitatea sa încă de la întrupare. El îl revelează în învăţătura sa, împlinind promisiunea făcută părinţilor, şi îl dăruieşte Bisericii care se naşte, suflând asupra apostolilor după învierea sa. [727-730] [745-746]

  1. Ce s-a întâmplat la Rusalii?

    La cincizeci de zile după învierea sa, la Rusalii, Isus Cristos, glorificat, îl revarsă pe Duhul şi îl manifestă ca persoană divină, aşa încât Sfânta Treime este revelată pe deplin. Misiunea lui Cristos şi a Duhului devine misiune a Bisericii, trimisă ca să vestească şi să răspândească misterul comuniunii trinitare. [731-732] [738]

„Am văzut lumina cea adevărată, am luat Duh ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închinându-ne, căci ea ne-a mântuit pe noi” (Liturgia bizantină, troparul vecerniei de Rusalii).

  1. Ce face Duhul în Biserică?

    Duhul zideşte, animă şi sfinţeşte Biserica: Duh de iubire, el redă celor botezaţi asemănarea divină pierdută din cauza păcatului şi îi face să trăiască în Cristos însăşi viaţa Sfintei Treimi. Îi trimite să mărturisească adevărul lui Cristos şi îi organizează în funcţiile lor, ca toţi să aducă „rodul Duhului” (Gal 5,22). [733-741] [747]

  1. Cum acţionează Cristos şi Duhul său în inima credincioşilor?

    Prin sacramente, Cristos comunică mădularelor trupului său pe Duhul său şi harul lui Dumnezeu care aduce roadele vieţii noi, conform Duhului. În sfârşit, Duhul Sfânt este maestrul rugăciunii. [738-741]

„CRED ÎN SFÂNTA BISERICĂ CATOLICĂ”

Biserica în planul lui Dumnezeu

  1. Ce înseamnă termenul Biserică?

    Desemnează poporul pe care Dumnezeu îl convoacă de la toate marginile pământului, pentru a constitui adunarea celor care, prin credinţă şi Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos şi templul Duhului Sfânt. [751-752] [777] [804]

  1. Există alte nume şi imagini cu care Biblia indică Biserica?

    În Sfânta Scriptură găsim multe imagini, care evidenţiază aspecte complementare ale misterului Bisericii. Vechiul Testament privilegiază imagini legate de poporul lui Dumnezeu; Noul Testament pe cele legate de Cristos ca şi cap al acestui popor, care este trupul său, şi pe cele luate din viaţa păstoritului (staul, turmă, oi), din viaţa agricolă (ogor, măslin, vie), din domeniul locativ (locuinţă, piatră, templu), din viaţa familială (mireasă, mamă, familie). [753-757]

  1. Care sunt originea şi împlinirea Bisericii?

    Biserica îşi are originea şi împlinirea în planul veşnic al lui Dumnezeu. A fost pregătită în vechea alianţă prin alegerea Israelului, semn al reunirii viitoare a tuturor naţiunilor. Întemeiată pe cuvintele şi acţiunile lui Isus Cristos, a fost realizată mai ales prin moartea sa răscumpărătoare şi învierea sa. Apoi a fost manifestată ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Îşi va avea împlinirea la sfârşitul timpurilor ca adunare cerească a tuturor celor răscumpăraţi. [758-766] [778]

  1. Care este misiunea Bisericii?

    Misiunea Bisericii este de a vesti şi a instaura în mijlocul tuturor neamurilor împărăţia lui Dumnezeu inaugurată de Isus Cristos. Aici, pe pământ, ea constituie germenul şi începutul acestei împărăţii mântuitoare. [767-769]

  1. În ce sens Biserica este mister?

    Biserica este mister deoarece în realitatea sa văzută este prezentă şi activă o realitate spirituală, divină, care se percepe numai cu ochii credinţei. [770-773] [779]

  1. Ce înseamnă că Biserica este sacrament universal de mântuire?

    Înseamnă că este semn şi instrument al reconcilierii şi al comuniunii întregii omeniri cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc. [774-776] [780]

Biserica: popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos şi templu al Duhului

  1. De ce este Biserica poporul lui Dumnezeu?

    Biserica este poporul lui Dumnezeu pentru că lui îi place să-i sfinţească şi să-i mântuiască pe oameni nu în mod izolat, ci constituindu-i într-un singur popor, adunat de unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. [781] [802-804]

  1. Care sunt caracteristicile poporului lui Dumnezeu?

    Acest popor, al cărui membru se devine prin credinţa în Cristos şi prin Botez, are drept origine pe Dumnezeu Tatăl, drept cap pe Isus Cristos, drept condiţie demnitatea şi libertatea de fii ai lui Dumnezeu, drept lege porunca nouă a iubirii, drept misiune aceea de a fi sare a pământului şi lumină a lumii, drept scop împărăţia lui Dumnezeu, începută deja pe pământ. [782]

  1. În ce sens poporul lui Dumnezeu este părtaş la cele trei funcţii ale lui Cristos, preot, profet şi rege?

    Poporul lui Dumnezeu este părtaş la funcţia preoţească a lui Cristos întrucât cei botezaţi sunt consacraţi de Duhul Sfânt pentru a oferi jertfe spirituale; este părtaş la funcţia profetică deoarece cu simţul supranatural al credinţei aderă în mod negreşelnic la ea, o aprofundează şi o mărturiseşte; este părtaş la funcţia regească prin slujire, imitându-l pe Isus Cristos, care, rege al universului, a devenit slujitorul tuturor, mai ales al celor săraci şi suferinzi. [783-786]

  1. În ce mod Biserica este trupul lui Cristos?

    Prin intermediul Duhului, Cristos, mort şi înviat, îi uneşte cu sine în mod intim pe credincioşii săi. În felul acesta, cei care cred în Cristos, deoarece sunt strâns uniţi cu el, mai ales în Euharistie, sunt uniţi între ei în dragoste, formează un singur trup, Biserica, a cărei unitate se realizează în diversitatea mădularelor şi a funcţiilor. [787-791] [805-806]

  1. Cine este capul acestui trup?

    Cristos „este capul trupului, adică al Bisericii” (Col 1,18). Biserica trăieşte din el, în el şi pentru el. Cristos şi Biserica sunt „Cristos întreg” (Sfântul Augustin); „Capul şi mădularele sunt ca o singură persoană mistică” (Sfântul Toma de Aquino). [792-795] [807]

  1. Pentru ce este Biserica numită mireasa lui Cristos?

    Pentru că însuşi Domnul s-a definit ca „mire” (Mc 2,19), care a iubit Biserica, unind-o cu sine printr-o alianţă veşnică. El s-a dat pe sine însuşi pentru ea, spre a o curăţa cu sângele său şi „a o face sfântă” (Ef 5,26) şi mamă rodnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În timp ce termenul „trup” evidenţiază unitatea „capului” cu mădularele, termenul „mireasă” scoate în evidenţă deosebirea dintre cei doi într-o relaţie personală. [796] [808]

  1. Pentru ce este Biserica numită templul Duhului Sfânt?

    Pentru că Duhul Sfânt locuieşte în trupul care este Biserica: în capul său şi în mădularele sale; de asemenea, el zideşte Biserica în dragoste prin cuvântul lui Dumnezeu, sacramente, virtuţi şi carisme. [797-798] [809-810]

„Ceea ce duhul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru trupul lui Cristos, care este Biserica” (Sfântul Augustin).

  1. Ce sunt carismele?

    Carismele sunt daruri speciale ale Duhului Sfânt dăruite fiecăruia pentru binele oamenilor, pentru necesităţile lumii şi îndeosebi pentru zidirea Bisericii, al căror discernământ revine magisteriului. [799-801]

Biserica este una, sfântă, catolică şi apostolică

  1. Pentru ce Biserica este una?

    Biserica este una pentru că are ca origine şi model unitatea unui singur Dumnezeu în Treimea persoanelor; ca întemeietor şi cap pe Isus Cristos, care restabileşte unitatea tuturor popoarelor într-un singur trup; ca suflet pe Duhul Sfânt, care uneşte toţi credincioşii în comuniunea în Cristos. Ea are o singură credinţă, o singură viaţă sacramentală, o unică succesiune apostolică, o speranţă comună şi aceeaşi dragoste. [813-815] [866]

  1. Unde subzistă unica Biserică a lui Cristos?

    Unica Biserică a lui Cristos, ca societate constituită şi organizată în lume, subzistă (subsistit in) în Biserica Catolică, sub conducerea succesorului lui Petru şi a episcopilor în comuniune cu el. Numai prin ea se poate obţine plinătatea mijloacelor de mântuire, deoarece Domnul a încredinţat toate bunurile noii alianţe numai colegiului apostolic, al cărui cap este Petru. [816] [870]

  1. Cum trebuie consideraţi creştinii necatolici?

    În Bisericile şi comunităţile ecleziale, care s-au despărţit de comuniunea deplină a Bisericii Catolice, se găsesc multe elemente de sfinţire şi de adevăr. Toate aceste bunuri provin de la Cristos şi stimulează spre unitatea catolică. Membrii acestor Biserici şi comunităţi sunt încorporaţi lui Cristos prin Botez; de aceea noi îi recunoaştem ca fraţi. [817-819]

  1. Cum trebuie să ne angajăm în favoarea unităţii creştinilor?

    Dorinţa de a restabili unirea tuturor creştinilor este un dar al lui Cristos şi o chemare a Duhului. Ea interesează întreaga Biserică şi se realizează prin convertirea inimii, rugăciune, cunoaştere fraternă reciprocă, dialog teologic. [820-822] [866]

  1. În ce sens Biserica este sfântă?

    Biserica este sfântă deoarece Dumnezeu Preasfântul este autorul său; Cristos s-a dat pe sine însuşi pentru ea, pentru a o sfinţi şi a o face sfinţitoare; Duhul Sfânt îi dă viaţă prin iubire. În ea se află plinătatea mijloacelor de mântuire. Sfinţenia este vocaţia fiecărui membru al său şi scopul oricărei activităţi a ei. Biserica o numără printre membrii săi pe Fecioara Maria şi pe nenumăraţi sfinţi, ca modele şi mijlocitori. Sfinţenia Bisericii este izvorul sfinţirii fiilor săi, care, aici pe pământ, se recunosc cu toţii păcătoşi, au mereu nevoie de convertire şi de purificare. [823-829] [867]

  1. Pentru ce Biserica este numită catolică?

    Biserica este catolică, adică universală, deoarece în ea este prezent Cristos: „Unde este Cristos Isus, acolo este Biserica Catolică” (Sfântul Ignaţiu din Antiohia). Ea vesteşte totalitatea şi integritatea credinţei; are şi administrează plinătatea mijloacelor de mântuire; este trimisă în misiune la toate popoarele din orice timp şi la oricare cultură aparţin. [830-831] [868]

  1. Biserica particulară este catolică?

    Este catolică fiecare Biserică particulară (adică dieceza şi eparhia), formată din comunitatea creştinilor care sunt în comuniune de credinţă şi sacramente cu episcopul lor hirotonit în succesiunea apostolică şi cu Biserica Romei care „prezidează în dragoste” (Sfântul Ignaţiu din Antiohia). [832-835]

  1. Cine aparţine Bisericii Catolice?

    În mod diferit toţi oamenii aparţin sau sunt rânduiţi pentru unitatea catolică a poporului lui Dumnezeu. Este încorporat pe deplin Bisericii Catolice cel care, având Duhul lui Cristos, este unit cu ea de legătura mărturisirii de credinţă, a sacramentelor, a conducerii ecleziastice şi a comuniunii. Cei botezaţi care nu realizează în mod deplin această unitate catolică sunt şi ei într-o anumită comuniune, chiar dacă imperfectă, cu Biserica Catolică. [836-838]

  1. Care este raportul Bisericii Catolice cu poporul evreu?

    Biserica Catolică recunoaşte raportul său cu poporul evreu în faptul că Dumnezeu a ales acest popor, cel dintâi dintre toate, ca să primească cuvântul său. Poporului evreu îi aparţin „înfierea şi mărirea, alianţele şi legea, cultul şi promisiunile; ai lor sunt patriarhii şi din ei vine, după trup, Cristos” (Rom 9,5). Spre deosebire de celelalte religii necreştine, credinţa iudaică este deja răspuns la revelaţia lui Dumnezeu în vechea alianţă. [839-840]

  1. Ce legătură există între Biserica Catolică şi religiile necreştine?

    Există o legătură dată, înainte de toate, de originea şi de scopul comun pentru întregul neam omenesc. Biserica Catolică recunoaşte că tot ceea ce este bun şi adevărat în celelalte religii vine de la Dumnezeu, este rază a adevărului său, poate să pregătească pentru primirea evangheliei şi să stimuleze spre unitatea omenirii în Biserica lui Cristos. [841-845]

  1. Ce înseamnă afirmaţia: „În afara Bisericii nu există mântuire”?

    Înseamnă că orice mântuire vine de la Cristos-capul prin mijlocirea Bisericii care este trupul său. Prin urmare, nu pot fi mântuiţi cei care, cunoscând Biserica întemeiată de Cristos şi necesară pentru mântuire, nu intră în ea şi nu perseverează în ea. În acelaşi timp, prin Cristos şi prin Biserica sa, pot obţine mântuirea cei care, fără vina lor, nu cunosc evanghelia lui Cristos şi Biserica sa, însă îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi, sub impulsul harului, se străduiesc să împlinească voinţa sa cunoscută prin glasul conştiinţei. [846-848]

  1. De ce trebuie Biserica să vestească evanghelia la toată lumea?

    Deoarece Cristos a poruncit: „Mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28,19). Acest mandat misionar al Domnului îşi are izvorul în iubirea veşnică a lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul său şi pe Duhul său pentru că „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2,4). [849-851]

  1. În ce mod Biserica este misionară?

    Condusă de Duhul Sfânt, Biserica, în decursul istoriei, continuă misiunea lui Cristos însuşi. Prin urmare, creştinii trebuie să anunţe tuturor vestea bună adusă de Cristos, urmând drumul său, dispuşi şi la sacrificiul de sine până la martiriu. [852-856]

  1. Pentru ce Biserica este apostolică?

    Biserica este apostolică datorită originii sale, fiind construită pe „temelia apostolilor” (Ef 2,20); datorită învăţăturii sale, care este aceeaşi a apostolilor; datorită structurii sale, deoarece este instruită, sfinţită şi condusă, până la întoarcerea lui Cristos, de către apostoli, graţie succesorilor lor, episcopii, în comuniune cu succesorul lui Petru. [857] [869]

  1. În ce constă misiunea apostolilor?

    Cuvântul apostol înseamnă trimis. Isus, trimisul Tatălui, i-a chemat la sine pe cei doisprezece, dintre discipolii săi, şi i-a constituit ca apostoli, făcând din ei martorii aleşi ai învierii sale şi temelia Bisericii. Le-a dat mandatul de a continua misiunea sa, spunând: „După cum Tatăl m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu pe voi” (In 20,21) şi promiţând să fie cu ei până la sfârşitul lumii. [858-861]

  1. Ce este succesiunea apostolică?

    Succesiunea apostolică este transmiterea misiunii şi a puterii apostolilor, prin sacramentul Preoţiei, succesorilor lor, episcopii. Graţie acestei transmiteri, Biserica rămâne în comuniune de credinţă şi de viaţă cu originea sa, în timp ce de-a lungul secolelor îşi rânduieşte întregul apostolat pentru răspândirea împărăţiei lui Cristos pe pământ. [861-865]

Credincioşii: ierarhia, laicii, viaţa consacrată

  1. Cine sunt credincioşii?

    Credincioşii sunt cei care, încorporaţi lui Cristos prin Botez, sunt constituiţi membri ai poporului lui Dumnezeu. Făcuţi părtaşi, conform propriei condiţii, la funcţia preoţească, profetică şi regească a lui Cristos, ei sunt chemaţi să împlinească misiunea pe care Dumnezeu a încredinţat-o Bisericii. Între ei există o adevărată egalitate în demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu. [871-872] [934]

  1. Cum este format poporul lui Dumnezeu?

    Din orânduire divină, în poporul lui Dumnezeu există slujitori sacri care au primit sacramentul Preoţiei şi formează ierarhia Bisericii. Ceilalţi sunt numiţi laici. Din rândul unora şi al altora provin credincioşii care se consacră în mod special lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice: castitatea în celibat, sărăcia şi ascultarea. [873]

  1. De ce a instituit Cristos ierarhia ecleziastică?

    Cristos a instituit ierarhia ecleziastică cu misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu în iubirea sa şi pentru aceasta i-a dat autoritate. Ea este formată din slujitori sacri: episcopi, preoţi, diaconi. Graţie sacramentului Preoţiei, episcopii şi preoţii, în exercitarea slujirii lor, acţionează în numele şi în persoana lui Cristos-capul; diaconii slujesc poporul lui Dumnezeu în diaconia (slujirea) cuvântului, a liturgiei, a carităţii. [874-877] [935]

  1. Cum se realizează dimensiunea colegială a slujirii ecleziale?

    După exemplul celor doisprezece apostoli, aleşi şi trimişi împreună de Cristos, unirea membrilor ierarhiei ecleziastice este în slujba comuniunii tuturor credincioşilor. Fiecare episcop exercită slujirea sa, ca membru al colegiului episcopilor, în comuniune cu papa, devenind părtaş, împreună cu el, la grija pentru Biserica Universală. Preoţii exercită slujirea lor în preoţimea din Biserica particulară, în comuniune cu episcopul propriu şi sub conducerea sa. [877]

  1. De ce are slujirea eclezială şi un caracter personal?

    Slujirea eclezială are şi un caracter personal deoarece, în virtutea sacramentului Preoţiei, fiecare este responsabil în faţa lui Cristos, care l-a chemat personal, conferindu-i misiunea. [878-880]

  1. Care este misiunea papei?

    Papa, episcopul Romei şi succesorul sfântului Petru, este principiul perpetuu şi vizibil şi fundamentul unităţii Bisericii. Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor şi păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită şi universală. [881-882] [936-937]

  1. Care este misiunea colegiului episcopilor?

    Colegiul episcopilor, în comuniune cu papa şi niciodată fără el, exercită şi el asupra Bisericii puterea supremă şi deplină. [883-885]

  1. Cum realizează episcopii misiunea lor de a învăţa?

    Episcopii, în comuniune cu papa, au datoria de a vesti tuturor cu fidelitate şi cu autoritate evanghelia, ca martori autentici ai credinţei apostolice, învestiţi cu autoritatea lui Cristos. Prin simţul supranatural al credinţei, poporul lui Dumnezeu aderă în mod neclintit la credinţă, sub conducerea magisteriului viu al Bisericii. [886-890] [939]

  1. Când se realizează infailibilitatea magisteriului?

    Infailibilitatea se realizează atunci când pontiful Roman, în virtutea autorităţii sale de păstor suprem al Bisericii, sau colegiul episcopilor în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclamă printr-un act definitiv o învăţătură referitoare la credinţă sau la morală şi atunci când papa şi episcopii, în magisteriul lor obişnuit, sunt în acord în propunerea unei învăţături ca definitive. La aceste învăţături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinţei. [891]

  1. Cum exercită episcopii slujirea de a sfinţi?

    Episcopii sfinţesc Biserica împărţind harul lui Cristos prin slujirea cuvântului şi a sacramentelor, îndeosebi a Euharistiei, de asemenea, prin rugăciunea, exemplul şi munca lor. [893]

  1. Cum exercită episcopii funcţia de a conduce?

    Fiecare episcop, ca membru al colegiului episcopilor, are în mod colegial grija pentru toate Bisericile particulare şi pentru întreaga Biserică împreună cu ceilalţi episcopi uniţi cu papa. Episcopul, căruia îi este încredinţată o Biserică particulară, o conduce cu autoritatea puterii sacre proprii, obişnuite şi nemijlocite, exercitată în numele lui Cristos, bunul păstor, în comuniune cu întreaga Biserică şi sub conducerea succesorului lui Petru. [894-896]

  1. Care este vocaţia credincioşilor laici?

    Credincioşii laici au ca vocaţie proprie aceea de a căuta împărăţia lui Dumnezeu, luminând şi rânduind realităţile vremelnice conform lui Dumnezeu. Astfel realizează chemarea la sfinţenie şi la apostolat, adresată tuturor celor botezaţi. [897-900] [940]

  1. Cum sunt părtaşi credincioşii laici la funcţia preoţească a lui Cristos?

    Ei sunt părtaşi la această funcţie oferind – ca jertfă spirituală „plăcută lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5), mai ales în Euharistie -, propria viaţă împreună cu toate faptele, rugăciunile şi iniţiativele apostolice, viaţa de familie şi munca zilnică, neplăcerile vieţii suportate cu răbdare şi alinarea trupească şi spirituală. Astfel, şi laicii, dedicaţi lui Cristos şi consacraţi de Duhul Sfânt, îi oferă lui Dumnezeu lumea însăşi. [901-903]

  1. Cum sunt părtaşi la funcţia profetică?

    Sunt părtaşi la această funcţie primind tot mai mult în credinţă cuvântul lui Cristos şi vestindu-l lumii prin mărturia vieţii şi prin cuvânt, prin acţiunea evanghelizatoare şi cateheză. Această acţiune evanghelizatoare capătă o eficacitate deosebită din faptul că este înfăptuită în condiţiile obişnuite din lume. [904-907] [942]

  1. Cum sunt părtaşi la funcţia regească?

    Laicii sunt părtaşi la funcţia regească a lui Cristos, după ce au primit de la el puterea de a învinge păcatul în ei înşişi şi în lume, prin lepădarea de sine şi sfinţenia vieţii. Ei exercită diferite slujiri în slujba comunităţii şi impregnează cu valoare morală activităţile vremelnice ale omului şi instituţiile societăţii. [908-913] [943]

  1. Ce este viaţa consacrată?

    Este o stare de viaţă recunoscută de Biserică. Este răspunsul liber dat unei chemări speciale a lui Cristos, prin care cei consacraţi se dedică total lui Dumnezeu şi tind spre perfecţiunea iubirii prin lucrarea Duhului Sfânt. Această consacrare se caracterizează prin practicarea sfaturilor evanghelice. [914-916] [944]

  1. Ce oferă viaţa consacrată pentru misiunea Bisericii?

    Viaţa consacrată participă la misiunea Bisericii printr-o dăruire deplină lui Cristos şi fraţilor, mărturisind speranţa împărăţiei cereşti. [931-933] [945]

Cred în împărtăşirea sfinţilor

  1. Ce înseamnă expresia împărtăşirea sfinţilor?

    Această expresie indică înainte de toate participarea comună a tuturor membrilor Bisericii la cele sfinte (sancta): credinţa, sacramentele, îndeosebi Euharistia, carismele şi celelalte daruri spirituale. La rădăcina comuniunii stă iubirea care „nu caută ale sale” (1Cor 13,5), ci îl face pe cel credincios „să aibă toate în comun” (Fap 4,32), chiar şi propriile bunuri materiale, în slujba celor mai săraci. [946-953] [960]

  1. Ce mai înseamnă expresia împărtăşirea sfinţilor?

    Această expresie desemnează şi comuniunea dintre persoanele sfinte (sancti), adică dintre cei care prin har sunt uniţi cu Cristos mort şi înviat. Unii sunt pelerini pe pământ; alţii, care au trecut din această viaţă, se află în purificare, ajutaţi şi de rugăciunile noastre; în sfârşit, alţii se bucură deja de gloria lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi. Toţi formează împreună în Cristos o singură familie, Biserica, spre lauda şi gloria Sfintei Treimi. [954-959] [961-962]

Maria, Maica lui Cristos, Maica Bisericii

  1. În ce sens Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii?

    Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii în ceea ce priveşte harul pentru că l-a născut pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, capul trupului care este Biserica. Isus, murind pe cruce, a arătat-o discipolului ca mamă cu aceste cuvinte: „Iată mama ta!” (In 19,27). [963-966] [973]

  1. Cum ajută Fecioara Maria Biserica?

    După înălţarea Fiului său, Fecioara Maria, cu rugăciunile sale, ajută primele roade ale Bisericii. Chiar şi după ridicarea sa la cer, ea continuă să mijlocească pentru fiii ei, să fie pentru toţi un model de credinţă şi de dragoste şi să exercite asupra lor o influenţă mântuitoare, care provine din belşugul meritelor lui Cristos. Credincioşii văd în ea o imagine şi o anticipare a învierii care îi aşteaptă şi o invocă drept avocată, ajutătoare, susţinătoare, mijlocitoare. [967-970]

  1. Ce fel de cult se aduce sfintei Fecioare?

    Este un cult aparte, însă diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie, adus numai Preasfintei Treimi. Acest cult de veneraţie specială are o exprimare deosebită în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea mariană, cum este sfântul Rozariu, compendiu al întregii evanghelii. [971]

  1. În ce mod este sfânta Fecioară Maria icoana escatologică a Bisericii?

    Biserica, privind la Maria, toată sfântă şi deja glorificată cu trupul şi cu sufletul, contemplă în ea ceea ce ea însăşi este chemată să fie pe pământ şi ceea ce va fi în patria cerească. [972] [974-975]

„CRED ÎN IERTAREA PĂCATELOR”

  1. Cum se iartă păcatele?

    Cel dintâi şi principalul sacrament pentru iertarea păcatelor este Botezul. Pentru păcatele săvârşite după Botez, Cristos a instituit sacramentul Reconcilierii sau Pocăinţei, prin care cel botezat este reconciliat cu Dumnezeu şi cu Biserica. [976-980] [984-985]

  1. Pentru ce are Biserica puterea de a ierta păcatele?

    Biserica are misiunea şi puterea de a ierta păcatele pentru că însuşi Cristos i-a conferit-o: „Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (In 20,22-23). [981-983] [986-987]

„CRED ÎN ÎNVIEREA MORŢILOR”

  1. Ce se arată cu termenul carne şi care este importanţa sa?

    Termenul „carne” se referă la slăbiciunea şi caracterul muritor al condiţiei umane. „Trupul este pivotul mântuirii” (Tertullian). Într-adevăr, noi credem în Dumnezeu creatorul trupului; credem în Cuvântul făcut trup pentru a răscumpăra trupul; credem în învierea trupului, împlinire a creaţiei şi a răscumpărării trupului. [990] [1015]

  1. Ce înseamnă „învierea trupului”?

    Înseamnă că starea definitivă a omului nu va fi numai sufletul spiritual despărţit de trup, dar că şi trupurile noastre muritoare vor reveni la viaţă într-o zi. [990]

  1. Ce raport există între învierea lui Cristos şi învierea noastră?

    După cum Cristos a înviat din morţi cu adevărat şi trăieşte pentru totdeauna, tot aşa, el însuşi îi va învia pe toţi în ziua de pe urmă, cu un trup nesupus putrezirii: „Spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit răul, spre învierea judecăţii” (In 5,29). [988-991] [1002-1003]

  1. Ce se întâmplă cu trupul nostru şi cu sufletul nostru o dată cu moartea?

    O dată cu moartea, despărţire a sufletului şi a trupului, trupul intră în putrezire, în timp ce sufletul, care este nemuritor, ajunge la judecata lui Dumnezeu şi aşteaptă să se unească din nou cu trupul atunci când, la întoarcerea Domnului, va învia transformat. A înţelege cum va avea loc învierea depăşeşte posibilitatea imaginaţiei noastre şi a intelectului nostru. [992-1004] [1016-1018]

  1. Ce înseamnă a muri în Cristos Isus?

    Înseamnă a muri în harul lui Dumnezeu, fără păcat de moarte. Cel care crede în Cristos, urmând exemplul său, poate să transforme în felul acesta moartea sa într-un act de ascultare şi de iubire faţă de Tatăl. „Vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el” (2Tim 2,11). [1005-1014] [1019]

„CRED ÎN VIAŢA VEŞNICĂ”

  1. Ce este viaţa veşnică?

    Viaţa veşnică este aceea care va începe imediat după moarte. Ea nu va avea sfârşit. Va fi precedată pentru fiecare de o judecată particulară făcută de Cristos, judecătorul celor vii şi al celor morţi, şi va fi pecetluită de judecata finală. [1020] [1051]

  1. Ce este judecata particulară?

    Este judecata de răsplată imediată, pe care fiecare, încă de la moartea sa, o primeşte de la Dumnezeu în sufletul său nemuritor, în funcţie de credinţa sa şi de faptele sale. Această răsplată constă în accesul la fericirea cerului, imediat sau după o purificare corespunzătoare, sau la osânda veşnică a iadului. [1021-1022] [1051]

  1. Ce se înţelege prin „cer”?

    Prin „cer” se înţelege starea de fericire supremă şi definitivă. Cei care mor în harul lui Dumnezeu şi nu au nevoie de purificare ulterioară sunt adunaţi în jurul lui Isus şi al Mariei, al îngerilor şi al sfinţilor. Astfel ei formează Biserica din cer, unde îl văd pe Dumnezeu „faţă în faţă” (1Cor 13,12), trăiesc în comuniune de iubire cu Preasfânta Treime şi mijlocesc pentru noi. [1023-1026] [1053]

„Viaţa, în însăşi realitatea şi adevărul său, este Tatăl, care, prin Fiul în Duhul Sfânt, revarsă ca izvor asupra noastră a tuturor darurile sale cereşti. Şi datorită bunătăţii sale ne promite cu adevărat nouă, oamenilor, bunurile divine ale vieţii veşnice” (Sfântul Ciril din Ierusalim).

  1. Ce este purgatoriul?

    Purgatoriul este starea celor care mor în prietenia lui Dumnezeu, însă, deşi sunt siguri de mântuirea lor veşnică, încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească. [1030-1031] [1054]

  1. Cum putem să ajutăm la purificarea sufletelor din purgatoriu?

    În virtutea comuniunii sfinţilor, credincioşii care încă mai sunt pelerini pe pământ pot ajuta sufletele din purgatoriu, oferind pentru ele rugăciuni, îndeosebi jertfa euharistică, dar şi pomeni, indulgenţe şi fapte de pocăinţă. [1032]

  1. În ce constă iadul?

    Constă în osânda veşnică a celor care mor, prin alegere liberă, în păcat de moarte. Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu, singurul în care omul are viaţa şi fericirea, pentru care a fost creat şi la care aspiră. Cristos exprimă această realitate prin cuvintele: „Plecaţi de la mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic” (Mt 25,41). [1033-1035] [1056-1057]

  1. Cum se conciliază existenţa iadului cu bunătatea infinită a lui Dumnezeu?

    Deşi vrea „ca toţi să ajungă la convertire” (2Pt 3,9), totuşi Dumnezeu, creându-l pe om liber şi responsabil, respectă deciziile sale. Prin urmare, însuşi omul, în autonomie deplină, se exclude în mod voluntar de la comuniunea cu Dumnezeu dacă, până în momentul morţii sale, persistă în păcatul de moare refuzând iubirea milostivă a lui Dumnezeu. [1036-1037]

  1. În ce va consta judecata finală?

    Judecata finală (universală) va consta în sentinţa de viaţă fericită sau de osândă veşnică, pe care Domnul Isus, întorcându-se ca judecător al celor vii şi al celor morţi, o va da faţă de „cei drepţi şi cei nedrepţi” (Fap 24,15), adunaţi cu toţii împreună în faţa lui. După această judecată finală, trupul înviat va fi părtaş de răsplata pe care sufletul a avut-o la judecata particulară. [1036-1041] [1058-1059]

  1. Când va avea loc această judecată?

    Această judecată va avea loc la sfârşitul lumii, a cărui zi şi oră numai Dumnezeu le cunoaşte. [1040]

  1. Ce este speranţa cerurilor noi şi a pământului nou?

    După judecata finală, însuşi universul, eliberat de sclavia putrezirii, va fi părtaş de gloria lui Cristos prin inaugurarea „cerurilor noi” şi a unui „pământ nou” (2Pt 3,13). Astfel se va ajunge la plinătatea împărăţiei lui Dumnezeu, adică realizarea definitivă a planului mântuitor al lui Dumnezeu de „a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer şi cele de pe pământ” (Ef 1,10). Atunci Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1Cor 15,28), în viaţa veşnică. [1042-1050] [1060]

„Amin”

  1. Ce înseamnă amin-ul, care încheie mărturisirea noastră de credinţă?

    Cuvântul ebraic amin, care încheie şi ultima carte din Sfânta Scriptură, unele rugăciuni din Noul Testament şi rugăciunile liturgice ale Bisericii, înseamnă „da”-ul nostru încrezător şi total spus la tot ceea ce am mărturisit că credem, încrezându-ne pe deplin în cel care este „Amin„-ul (Ap 3,14) definitiv: Cristos Domnul. [1061-1065]

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *