Cred în Duhul Sfânt

PARTEA ÎNTÂI: MĂRTURISIREA CREDINȚEI

SECȚIUNEA A DOUA:
MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ

CAPITOLUL AL TREILEA
CRED ÎN DUHUL SFÂNT

„CRED ÎN DUHUL SFÂNT”

136. Ce vrea să spună Biserica atunci când mărturisește: „Cred în Duhul Sfânt”?

     A crede în Duhul Sfânt înseamnă a mărturisi a treia persoană a Preasfintei Treimi, care purcede de la Tatăl și de la Fiul și „împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit”. Duhul a fost „trimis în inimile noastre” (Gal 4,6), ca să primim viața nouă de fii ai lui Dumnezeu. [683-686]

137. De ce sunt inseparabile trimiterea Fiului și a Duhului?

     În Treimea indivizibilă, Fiul și Duhul sunt distincți, dar inseparabili. De fapt, de la începutul până la sfârșitul timpurilor, atunci când Tatăl îl trimite pe Fiul său, îl trimite și pe Duhul său care ne unește cu Cristos în credință ca să putem, ca fii adoptivi, să-l numim pe Dumnezeu „Tată” (Rom 8,15). Duhul este invizibil, dar noi îl cunoaștem prin acțiunile sale atunci când ne revelează Cuvântul și atunci când acționează în Biserică. [687-690] [742-743]

138. Care sunt denumirile Duhului Sfânt?

     „Duhul Sfânt” este numele propriu al celei de-a treia persoane a Preasfintei Treimi. Isus îl numește și: Duhul Mângâietor (Paraclet, Avocat) și Duhul Adevărului. Noul Testament îl mai numește: Duhul lui Cristos, al Domnului, al lui Dumnezeu, Duhul gloriei, al făgăduinței. [691-693]

139. Cu ce simboluri este reprezentat Duhul Sfânt?

     Sunt numeroase: apa vie, care țâșnește din coasta străpunsă a lui Cristos și îi adapă pe cei botezați; ungerea cu untdelemn, care este semnul sacramental al Confirmațiunii; focul, care transformă ceea ce atinge; norul, întunecos sau luminos, în care se revelează gloria divină; impunerea mâinilor, prin care este dat Duhul; porumbelul, care coboară asupra lui Cristos și rămâne deasupra lui la botez. [694-701]

140. Ce înseamnă că Duhul „a grăit prin profeți”?

     Prin „profeți” se înțeleg cei care au fost inspirați de Duhul Sfânt pentru a vorbi în numele lui Dumnezeu. Duhul duce la împlinire profețiile din Vechiul Testament în Cristos, al cărui mister îl dezvăluie în Noul Testament. [687-688] [702-706] [743]

141. Ce înfăptuiește Duhul Sfânt în Ioan Botezătorul?

     Duhul îl umple pe Ioan Botezătorul, ultimul profet din Vechiul Testament, care, sub acțiunea sa, este trimis „pentru a pregăti Domnului un popor desăvârșit” (Lc 1,17) și pentru a vesti venirea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu: cel asupra căruia el a văzut coborând și rămânând deasupra lui pe Duhul, „cel care botează în Duh” (In 1,33). [717-720]

142. Care este lucrarea Duhului în Maria?

     Duhul Sfânt duce la împlinire în Maria așteptările și pregătirea din Vechiul Testament pentru venirea lui Cristos. O umple în mod unic cu har și face rodnică fecioria sa, pentru a-l naște pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Face din ea mama lui „Cristos total”, adică a lui Isus, capul, și a Bisericii, trupul său. Maria este prezentă între cei doisprezece în ziua de Rusalii, atunci când Duhul inaugurează „timpurile din urmă” prin manifestarea Bisericii. [721-726] [744]

143. Ce relație există între Duh și Cristos Isus, în misiunea sa pământească?

     Fiul lui Dumnezeu, prin ungerea Duhului, este consacrat Mesia în omenitatea sa încă de la întrupare. El îl revelează în învățătura sa, împlinind promisiunea făcută părinților, și îl dăruiește Bisericii care se naște, suflând asupra apostolilor după învierea sa. [727-730] [745-746]

144. Ce s-a întâmplat la Rusalii?

     La cincizeci de zile după învierea sa, la Rusalii, Isus Cristos, glorificat, îl revarsă pe Duhul și îl manifestă ca persoană divină, așa încât Sfânta Treime este revelată pe deplin. Misiunea lui Cristos și a Duhului devine misiune a Bisericii, trimisă ca să vestească și să răspândească misterul comuniunii trinitare. [731-732] [738]

„Am văzut lumina cea adevărată, am luat Duh ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne, căci ea ne-a mântuit pe noi” (Liturgia bizantină, troparul vecerniei de Rusalii).

145. Ce face Duhul în Biserică?

     Duhul zidește, animă și sfințește Biserica: Duh de iubire, el redă celor botezați asemănarea divină pierdută din cauza păcatului și îi face să trăiască în Cristos însăși viața Sfintei Treimi. Îi trimite să mărturisească adevărul lui Cristos și îi organizează în funcțiile lor, ca toți să aducă „rodul Duhului” (Gal 5,22). [733-741] [747]

146. Cum acționează Cristos și Duhul său în inima credincioșilor?

     Prin sacramente, Cristos comunică mădularelor trupului său pe Duhul său și harul lui Dumnezeu care aduce roadele vieții noi, conform Duhului. În sfârșit, Duhul Sfânt este maestrul rugăciunii. [738-741]

„CRED ÎN SFÂNTA BISERICĂ CATOLICĂ”

Biserica în planul lui Dumnezeu

147. Ce înseamnă termenul Biserică?

     Desemnează poporul pe care Dumnezeu îl convoacă de la toate marginile pământului, pentru a constitui adunarea celor care, prin credință și Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos și templul Duhului Sfânt. [751-752] [777] [804]

148. Există alte nume și imagini cu care Biblia indică Biserica?

     În Sfânta Scriptură găsim multe imagini, care evidențiază aspecte complementare ale misterului Bisericii. Vechiul Testament privilegiază imagini legate de poporul lui Dumnezeu; Noul Testament pe cele legate de Cristos ca și cap al acestui popor, care este trupul său, și pe cele luate din viața păstoritului (staul, turmă, oi), din viața agricolă (ogor, măslin, vie), din domeniul locativ (locuință, piatră, templu), din viața familială (mireasă, mamă, familie). [753-757]

149. Care sunt originea și împlinirea Bisericii?

     Biserica își are originea și împlinirea în planul veșnic al lui Dumnezeu. A fost pregătită în vechea alianță prin alegerea Israelului, semn al reunirii viitoare a tuturor națiunilor. Întemeiată pe cuvintele și acțiunile lui Isus Cristos, a fost realizată mai ales prin moartea sa răscumpărătoare și învierea sa. Apoi a fost manifestată ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Își va avea împlinirea la sfârșitul timpurilor ca adunare cerească a tuturor celor răscumpărați. [758-766] [778]

150. Care este misiunea Bisericii?

     Misiunea Bisericii este de a vesti și a instaura în mijlocul tuturor neamurilor împărăția lui Dumnezeu inaugurată de Isus Cristos. Aici, pe pământ, ea constituie germenul și începutul acestei împărății mântuitoare. [767-769]

151. În ce sens Biserica este mister?

     Biserica este mister deoarece în realitatea sa văzută este prezentă și activă o realitate spirituală, divină, care se percepe numai cu ochii credinței. [770-773] [779]

152. Ce înseamnă că Biserica este sacrament universal de mântuire?

     Înseamnă că este semn și instrument al reconcilierii și al comuniunii întregii omeniri cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc. [774-776] [780]

Biserica: popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos și templu al Duhului

153. De ce este Biserica poporul lui Dumnezeu?

     Biserica este poporul lui Dumnezeu pentru că lui îi place să-i sfințească și să-i mântuiască pe oameni nu în mod izolat, ci constituindu-i într-un singur popor, adunat de unitatea Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt. [781] [802-804]

154. Care sunt caracteristicile poporului lui Dumnezeu?

     Acest popor, al cărui membru se devine prin credința în Cristos și prin Botez, are drept origine pe Dumnezeu Tatăl, drept cap pe Isus Cristos, drept condiție demnitatea și libertatea de fii ai lui Dumnezeu, drept lege porunca nouă a iubirii, drept misiune aceea de a fi sare a pământului și lumină a lumii, drept scop împărăția lui Dumnezeu, începută deja pe pământ. [782]

155. În ce sens poporul lui Dumnezeu este părtaș la cele trei funcții ale lui Cristos, preot, profet și rege?

     Poporul lui Dumnezeu este părtaș la funcția preoțească a lui Cristos întrucât cei botezați sunt consacrați de Duhul Sfânt pentru a oferi jertfe spirituale; este părtaș la funcția profetică deoarece cu simțul supranatural al credinței aderă în mod negreșelnic la ea, o aprofundează și o mărturisește; este părtaș la funcția regească prin slujire, imitându-l pe Isus Cristos, care, rege al universului, a devenit slujitorul tuturor, mai ales al celor săraci și suferinzi. [783-786]

156. În ce mod Biserica este trupul lui Cristos?

     Prin intermediul Duhului, Cristos, mort și înviat, îi unește cu sine în mod intim pe credincioșii săi. În felul acesta, cei care cred în Cristos, deoarece sunt strâns uniți cu el, mai ales în Euharistie, sunt uniți între ei în dragoste, formează un singur trup, Biserica, a cărei unitate se realizează în diversitatea mădularelor și a funcțiilor. [787-791] [805-806]

157. Cine este capul acestui trup?

     Cristos „este capul trupului, adică al Bisericii” (Col 1,18). Biserica trăiește din el, în el și pentru el. Cristos și Biserica sunt „Cristos întreg” (Sfântul Augustin); „Capul și mădularele sunt ca o singură persoană mistică” (Sfântul Toma de Aquino). [792-795] [807]

158. Pentru ce este Biserica numită mireasa lui Cristos?

     Pentru că însuși Domnul s-a definit ca „mire” (Mc 2,19), care a iubit Biserica, unind-o cu sine printr-o alianță veșnică. El s-a dat pe sine însuși pentru ea, spre a o curăța cu sângele său și „a o face sfântă” (Ef 5,26) și mamă rodnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În timp ce termenul „trup” evidențiază unitatea „capului” cu mădularele, termenul „mireasă” scoate în evidență deosebirea dintre cei doi într-o relație personală. [796] [808]

159. Pentru ce este Biserica numită templul Duhului Sfânt?

     Pentru că Duhul Sfânt locuiește în trupul care este Biserica: în capul său și în mădularele sale; de asemenea, el zidește Biserica în dragoste prin cuvântul lui Dumnezeu, sacramente, virtuți și carisme. [797-798] [809-810]

„Ceea ce duhul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru trupul lui Cristos, care este Biserica” (Sfântul Augustin).

160. Ce sunt carismele?

     Carismele sunt daruri speciale ale Duhului Sfânt dăruite fiecăruia pentru binele oamenilor, pentru necesitățile lumii și îndeosebi pentru zidirea Bisericii, al căror discernământ revine magisteriului. [799-801]

Biserica este una, sfântă, catolică și apostolică

161. Pentru ce Biserica este una?

     Biserica este una pentru că are ca origine și model unitatea unui singur Dumnezeu în Treimea persoanelor; ca întemeietor și cap pe Isus Cristos, care restabilește unitatea tuturor popoarelor într-un singur trup; ca suflet pe Duhul Sfânt, care unește toți credincioșii în comuniunea în Cristos. Ea are o singură credință, o singură viață sacramentală, o unică succesiune apostolică, o speranță comună și aceeași dragoste. [813-815] [866]

162. Unde subzistă unica Biserică a lui Cristos?

     Unica Biserică a lui Cristos, ca societate constituită și organizată în lume, subzistă (subsistit in) în Biserica Catolică, sub conducerea succesorului lui Petru și a episcopilor în comuniune cu el. Numai prin ea se poate obține plinătatea mijloacelor de mântuire, deoarece Domnul a încredințat toate bunurile noii alianțe numai colegiului apostolic, al cărui cap este Petru. [816] [870]

163. Cum trebuie considerați creștinii necatolici?

     În Bisericile și comunitățile ecleziale, care s-au despărțit de comuniunea deplină a Bisericii Catolice, se găsesc multe elemente de sfințire și de adevăr. Toate aceste bunuri provin de la Cristos și stimulează spre unitatea catolică. Membrii acestor Biserici și comunități sunt încorporați lui Cristos prin Botez; de aceea noi îi recunoaștem ca frați. [817-819]

164. Cum trebuie să ne angajăm în favoarea unității creștinilor?

     Dorința de a restabili unirea tuturor creștinilor este un dar al lui Cristos și o chemare a Duhului. Ea interesează întreaga Biserică și se realizează prin convertirea inimii, rugăciune, cunoaștere fraternă reciprocă, dialog teologic. [820-822] [866]

165. În ce sens Biserica este sfântă?

     Biserica este sfântă deoarece Dumnezeu Preasfântul este autorul său; Cristos s-a dat pe sine însuși pentru ea, pentru a o sfinți și a o face sfințitoare; Duhul Sfânt îi dă viață prin iubire. În ea se află plinătatea mijloacelor de mântuire. Sfințenia este vocația fiecărui membru al său și scopul oricărei activități a ei. Biserica o numără printre membrii săi pe Fecioara Maria și pe nenumărați sfinți, ca modele și mijlocitori. Sfințenia Bisericii este izvorul sfințirii fiilor săi, care, aici pe pământ, se recunosc cu toții păcătoși, au mereu nevoie de convertire și de purificare. [823-829] [867]

166. Pentru ce Biserica este numită catolică?

     Biserica este catolică, adică universală, deoarece în ea este prezent Cristos: „Unde este Cristos Isus, acolo este Biserica Catolică” (Sfântul Ignațiu din Antiohia). Ea vestește totalitatea și integritatea credinței; are și administrează plinătatea mijloacelor de mântuire; este trimisă în misiune la toate popoarele din orice timp și la oricare cultură aparțin. [830-831] [868]

167. Biserica particulară este catolică?

     Este catolică fiecare Biserică particulară (adică dieceza și eparhia), formată din comunitatea creștinilor care sunt în comuniune de credință și sacramente cu episcopul lor hirotonit în succesiunea apostolică și cu Biserica Romei care „prezidează în dragoste” (Sfântul Ignațiu din Antiohia). [832-835]

168. Cine aparține Bisericii Catolice?

     În mod diferit toți oamenii aparțin sau sunt rânduiți pentru unitatea catolică a poporului lui Dumnezeu. Este încorporat pe deplin Bisericii Catolice cel care, având Duhul lui Cristos, este unit cu ea de legătura mărturisirii de credință, a sacramentelor, a conducerii ecleziastice și a comuniunii. Cei botezați care nu realizează în mod deplin această unitate catolică sunt și ei într-o anumită comuniune, chiar dacă imperfectă, cu Biserica Catolică. [836-838]

169. Care este raportul Bisericii Catolice cu poporul evreu?

     Biserica Catolică recunoaște raportul său cu poporul evreu în faptul că Dumnezeu a ales acest popor, cel dintâi dintre toate, ca să primească cuvântul său. Poporului evreu îi aparțin „înfierea și mărirea, alianțele și legea, cultul și promisiunile; ai lor sunt patriarhii și din ei vine, după trup, Cristos” (Rom 9,5). Spre deosebire de celelalte religii necreștine, credința iudaică este deja răspuns la revelația lui Dumnezeu în vechea alianță. [839-840]

170. Ce legătură există între Biserica Catolică și religiile necreștine?

     Există o legătură dată, înainte de toate, de originea și de scopul comun pentru întregul neam omenesc. Biserica Catolică recunoaște că tot ceea ce este bun și adevărat în celelalte religii vine de la Dumnezeu, este rază a adevărului său, poate să pregătească pentru primirea evangheliei și să stimuleze spre unitatea omenirii în Biserica lui Cristos. [841-845]

171. Ce înseamnă afirmația: „În afara Bisericii nu există mântuire”?

     Înseamnă că orice mântuire vine de la Cristos-capul prin mijlocirea Bisericii care este trupul său. Prin urmare, nu pot fi mântuiți cei care, cunoscând Biserica întemeiată de Cristos și necesară pentru mântuire, nu intră în ea și nu perseverează în ea. În același timp, prin Cristos și prin Biserica sa, pot obține mântuirea cei care, fără vina lor, nu cunosc evanghelia lui Cristos și Biserica sa, însă îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu și, sub impulsul harului, se străduiesc să împlinească voința sa cunoscută prin glasul conștiinței. [846-848]

172. De ce trebuie Biserica să vestească evanghelia la toată lumea?

     Deoarece Cristos a poruncit: „Mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,19). Acest mandat misionar al Domnului își are izvorul în iubirea veșnică a lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Fiul său și pe Duhul său pentru că „vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului” (1Tim 2,4). [849-851]

173. În ce mod Biserica este misionară?

     Condusă de Duhul Sfânt, Biserica, în decursul istoriei, continuă misiunea lui Cristos însuși. Prin urmare, creștinii trebuie să anunțe tuturor vestea bună adusă de Cristos, urmând drumul său, dispuși și la sacrificiul de sine până la martiriu. [852-856]

174. Pentru ce Biserica este apostolică?

     Biserica este apostolică datorită originii sale, fiind construită pe „temelia apostolilor” (Ef 2,20); datorită învățăturii sale, care este aceeași a apostolilor; datorită structurii sale, deoarece este instruită, sfințită și condusă, până la întoarcerea lui Cristos, de către apostoli, grație succesorilor lor, episcopii, în comuniune cu succesorul lui Petru. [857] [869]

175. În ce constă misiunea apostolilor?

     Cuvântul apostol înseamnă trimis. Isus, trimisul Tatălui, i-a chemat la sine pe cei doisprezece, dintre discipolii săi, și i-a constituit ca apostoli, făcând din ei martorii aleși ai învierii sale și temelia Bisericii. Le-a dat mandatul de a continua misiunea sa, spunând: „După cum Tatăl m-a trimis pe mine, vă trimit și eu pe voi” (In 20,21) și promițând să fie cu ei până la sfârșitul lumii. [858-861]

176. Ce este succesiunea apostolică?

     Succesiunea apostolică este transmiterea misiunii și a puterii apostolilor, prin sacramentul Preoției, succesorilor lor, episcopii. Grație acestei transmiteri, Biserica rămâne în comuniune de credință și de viață cu originea sa, în timp ce de-a lungul secolelor își rânduiește întregul apostolat pentru răspândirea împărăției lui Cristos pe pământ. [861-865]

Credincioșii: ierarhia, laicii, viața consacrată

177. Cine sunt credincioșii?

     Credincioșii sunt cei care, încorporați lui Cristos prin Botez, sunt constituiți membri ai poporului lui Dumnezeu. Făcuți părtași, conform propriei condiții, la funcția preoțească, profetică și regească a lui Cristos, ei sunt chemați să împlinească misiunea pe care Dumnezeu a încredințat-o Bisericii. Între ei există o adevărată egalitate în demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu. [871-872] [934]

178. Cum este format poporul lui Dumnezeu?

     Din orânduire divină, în poporul lui Dumnezeu există slujitori sacri care au primit sacramentul Preoției și formează ierarhia Bisericii. Ceilalți sunt numiți laici. Din rândul unora și al altora provin credincioșii care se consacră în mod special lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice: castitatea în celibat, sărăcia și ascultarea. [873]

179. De ce a instituit Cristos ierarhia ecleziastică?

     Cristos a instituit ierarhia ecleziastică cu misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu în iubirea sa și pentru aceasta i-a dat autoritate. Ea este formată din slujitori sacri: episcopi, preoți, diaconi. Grație sacramentului Preoției, episcopii și preoții, în exercitarea slujirii lor, acționează în numele și în persoana lui Cristos-capul; diaconii slujesc poporul lui Dumnezeu în diaconia (slujirea) cuvântului, a liturgiei, a carității. [874-877] [935]

180. Cum se realizează dimensiunea colegială a slujirii ecleziale?

     După exemplul celor doisprezece apostoli, aleși și trimiși împreună de Cristos, unirea membrilor ierarhiei ecleziastice este în slujba comuniunii tuturor credincioșilor. Fiecare episcop exercită slujirea sa, ca membru al colegiului episcopilor, în comuniune cu papa, devenind părtaș, împreună cu el, la grija pentru Biserica Universală. Preoții exercită slujirea lor în preoțimea din Biserica particulară, în comuniune cu episcopul propriu și sub conducerea sa. [877]

181. De ce are slujirea eclezială și un caracter personal?

     Slujirea eclezială are și un caracter personal deoarece, în virtutea sacramentului Preoției, fiecare este responsabil în fața lui Cristos, care l-a chemat personal, conferindu-i misiunea. [878-880]

182. Care este misiunea papei?

     Papa, episcopul Romei și succesorul sfântului Petru, este principiul perpetuu și vizibil și fundamentul unității Bisericii. Este vicarul lui Cristos, capul colegiului episcopilor și păstorul întregii Biserici, asupra căreia, din orânduire divină, are putere deplină, supremă, nemijlocită și universală. [881-882] [936-937]

183. Care este misiunea colegiului episcopilor?

     Colegiul episcopilor, în comuniune cu papa și niciodată fără el, exercită și el asupra Bisericii puterea supremă și deplină. [883-885]

184. Cum realizează episcopii misiunea lor de a învăța?

     Episcopii, în comuniune cu papa, au datoria de a vesti tuturor cu fidelitate și cu autoritate evanghelia, ca martori autentici ai credinței apostolice, învestiți cu autoritatea lui Cristos. Prin simțul supranatural al credinței, poporul lui Dumnezeu aderă în mod neclintit la credință, sub conducerea magisteriului viu al Bisericii. [886-890] [939]

185. Când se realizează infailibilitatea magisteriului?

     Infailibilitatea se realizează atunci când pontiful Roman, în virtutea autorității sale de păstor suprem al Bisericii, sau colegiul episcopilor în comuniune cu papa, mai ales reunit într-un conciliu ecumenic, proclamă printr-un act definitiv o învățătură referitoare la credință sau la morală și atunci când papa și episcopii, în magisteriul lor obișnuit, sunt în acord în propunerea unei învățături ca definitive. La aceste învățături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinței. [891]

186. Cum exercită episcopii slujirea de a sfinți?

     Episcopii sfințesc Biserica împărțind harul lui Cristos prin slujirea cuvântului și a sacramentelor, îndeosebi a Euharistiei, de asemenea, prin rugăciunea, exemplul și munca lor. [893]

187. Cum exercită episcopii funcția de a conduce?

     Fiecare episcop, ca membru al colegiului episcopilor, are în mod colegial grija pentru toate Bisericile particulare și pentru întreaga Biserică împreună cu ceilalți episcopi uniți cu papa. Episcopul, căruia îi este încredințată o Biserică particulară, o conduce cu autoritatea puterii sacre proprii, obișnuite și nemijlocite, exercitată în numele lui Cristos, bunul păstor, în comuniune cu întreaga Biserică și sub conducerea succesorului lui Petru. [894-896]

188. Care este vocația credincioșilor laici?

     Credincioșii laici au ca vocație proprie aceea de a căuta împărăția lui Dumnezeu, luminând și rânduind realitățile vremelnice conform lui Dumnezeu. Astfel realizează chemarea la sfințenie și la apostolat, adresată tuturor celor botezați. [897-900] [940]

189. Cum sunt părtași credincioșii laici la funcția preoțească a lui Cristos?

     Ei sunt părtași la această funcție oferind – ca jertfă spirituală „plăcută lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5), mai ales în Euharistie -, propria viață împreună cu toate faptele, rugăciunile și inițiativele apostolice, viața de familie și munca zilnică, neplăcerile vieții suportate cu răbdare și alinarea trupească și spirituală. Astfel, și laicii, dedicați lui Cristos și consacrați de Duhul Sfânt, îi oferă lui Dumnezeu lumea însăși. [901-903]

190. Cum sunt părtași la funcția profetică?

     Sunt părtași la această funcție primind tot mai mult în credință cuvântul lui Cristos și vestindu-l lumii prin mărturia vieții și prin cuvânt, prin acțiunea evanghelizatoare și cateheză. Această acțiune evanghelizatoare capătă o eficacitate deosebită din faptul că este înfăptuită în condițiile obișnuite din lume. [904-907] [942]

191. Cum sunt părtași la funcția regească?

     Laicii sunt părtași la funcția regească a lui Cristos, după ce au primit de la el puterea de a învinge păcatul în ei înșiși și în lume, prin lepădarea de sine și sfințenia vieții. Ei exercită diferite slujiri în slujba comunității și impregnează cu valoare morală activitățile vremelnice ale omului și instituțiile societății. [908-913] [943]

192. Ce este viața consacrată?

     Este o stare de viață recunoscută de Biserică. Este răspunsul liber dat unei chemări speciale a lui Cristos, prin care cei consacrați se dedică total lui Dumnezeu și tind spre perfecțiunea iubirii prin lucrarea Duhului Sfânt. Această consacrare se caracterizează prin practicarea sfaturilor evanghelice. [914-916] [944]

193. Ce oferă viața consacrată pentru misiunea Bisericii?

     Viața consacrată participă la misiunea Bisericii printr-o dăruire deplină lui Cristos și fraților, mărturisind speranța împărăției cerești. [931-933] [945]

Cred în împărtășirea sfinților

194. Ce înseamnă expresia împărtășirea sfinților?

     Această expresie indică înainte de toate participarea comună a tuturor membrilor Bisericii la cele sfinte (sancta): credința, sacramentele, îndeosebi Euharistia, carismele și celelalte daruri spirituale. La rădăcina comuniunii stă iubirea care „nu caută ale sale” (1Cor 13,5), ci îl face pe cel credincios „să aibă toate în comun” (Fap 4,32), chiar și propriile bunuri materiale, în slujba celor mai săraci. [946-953] [960]

195. Ce mai înseamnă expresia împărtășirea sfinților?

     Această expresie desemnează și comuniunea dintre persoanele sfinte (sancti), adică dintre cei care prin har sunt uniți cu Cristos mort și înviat. Unii sunt pelerini pe pământ; alții, care au trecut din această viață, se află în purificare, ajutați și de rugăciunile noastre; în sfârșit, alții se bucură deja de gloria lui Dumnezeu și mijlocesc pentru noi. Toți formează împreună în Cristos o singură familie, Biserica, spre lauda și gloria Sfintei Treimi. [954-959] [961-962]

Maria, Maica lui Cristos, Maica Bisericii

196. În ce sens Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii?

     Sfânta Fecioară Maria este Maica Bisericii în ceea ce privește harul pentru că l-a născut pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, capul trupului care este Biserica. Isus, murind pe cruce, a arătat-o discipolului ca mamă cu aceste cuvinte: „Iată mama ta!” (In 19,27). [963-966] [973]

197. Cum ajută Fecioara Maria Biserica?

     După înălțarea Fiului său, Fecioara Maria, cu rugăciunile sale, ajută primele roade ale Bisericii. Chiar și după ridicarea sa la cer, ea continuă să mijlocească pentru fiii ei, să fie pentru toți un model de credință și de dragoste și să exercite asupra lor o influență mântuitoare, care provine din belșugul meritelor lui Cristos. Credincioșii văd în ea o imagine și o anticipare a învierii care îi așteaptă și o invocă drept avocată, ajutătoare, susținătoare, mijlocitoare. [967-970]

198. Ce fel de cult se aduce sfintei Fecioare?

     Este un cult aparte, însă diferă în mod esențial de cultul de adorație, adus numai Preasfintei Treimi. Acest cult de venerație specială are o exprimare deosebită în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea mariană, cum este sfântul Rozariu, compendiu al întregii evanghelii. [971]

199. În ce mod este sfânta Fecioară Maria icoana escatologică a Bisericii?

     Biserica, privind la Maria, toată sfântă și deja glorificată cu trupul și cu sufletul, contemplă în ea ceea ce ea însăși este chemată să fie pe pământ și ceea ce va fi în patria cerească. [972] [974-975]

„CRED ÎN IERTAREA PĂCATELOR”

200. Cum se iartă păcatele?

     Cel dintâi și principalul sacrament pentru iertarea păcatelor este Botezul. Pentru păcatele săvârșite după Botez, Cristos a instituit sacramentul Reconcilierii sau Pocăinței, prin care cel botezat este reconciliat cu Dumnezeu și cu Biserica. [976-980] [984-985]

201. Pentru ce are Biserica puterea de a ierta păcatele?

     Biserica are misiunea și puterea de a ierta păcatele pentru că însuși Cristos i-a conferit-o: „Primiți pe Duhul Sfânt; cărora le veți ierta păcatele vor fi iertate și cărora le veți ține vor fi ținute” (In 20,22-23). [981-983] [986-987]

„CRED ÎN ÎNVIEREA MORȚILOR”

202. Ce se arată cu termenul carne și care este importanța sa?

     Termenul „carne” se referă la slăbiciunea și caracterul muritor al condiției umane. „Trupul este pivotul mântuirii” (Tertullian). Într-adevăr, noi credem în Dumnezeu creatorul trupului; credem în Cuvântul făcut trup pentru a răscumpăra trupul; credem în învierea trupului, împlinire a creației și a răscumpărării trupului. [990] [1015]

203. Ce înseamnă „învierea trupului”?

     Înseamnă că starea definitivă a omului nu va fi numai sufletul spiritual despărțit de trup, dar că și trupurile noastre muritoare vor reveni la viață într-o zi. [990]

204. Ce raport există între învierea lui Cristos și învierea noastră?

     După cum Cristos a înviat din morți cu adevărat și trăiește pentru totdeauna, tot așa, el însuși îi va învia pe toți în ziua de pe urmă, cu un trup nesupus putrezirii: „Spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit răul, spre învierea judecății” (In 5,29). [988-991] [1002-1003]

205. Ce se întâmplă cu trupul nostru și cu sufletul nostru o dată cu moartea?

     O dată cu moartea, despărțire a sufletului și a trupului, trupul intră în putrezire, în timp ce sufletul, care este nemuritor, ajunge la judecata lui Dumnezeu și așteaptă să se unească din nou cu trupul atunci când, la întoarcerea Domnului, va învia transformat. A înțelege cum va avea loc învierea depășește posibilitatea imaginației noastre și a intelectului nostru. [992-1004] [1016-1018]

206. Ce înseamnă a muri în Cristos Isus?

     Înseamnă a muri în harul lui Dumnezeu, fără păcat de moarte. Cel care crede în Cristos, urmând exemplul său, poate să transforme în felul acesta moartea sa într-un act de ascultare și de iubire față de Tatăl. „Vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu el, vom și trăi împreună cu el” (2Tim 2,11). [1005-1014] [1019]

„CRED ÎN VIAȚA VEȘNICĂ”

207. Ce este viața veșnică?

     Viața veșnică este aceea care va începe imediat după moarte. Ea nu va avea sfârșit. Va fi precedată pentru fiecare de o judecată particulară făcută de Cristos, judecătorul celor vii și al celor morți, și va fi pecetluită de judecata finală. [1020] [1051]

208. Ce este judecata particulară?

     Este judecata de răsplată imediată, pe care fiecare, încă de la moartea sa, o primește de la Dumnezeu în sufletul său nemuritor, în funcție de credința sa și de faptele sale. Această răsplată constă în accesul la fericirea cerului, imediat sau după o purificare corespunzătoare, sau la osânda veșnică a iadului. [1021-1022] [1051]

209. Ce se înțelege prin „cer”?

     Prin „cer” se înțelege starea de fericire supremă și definitivă. Cei care mor în harul lui Dumnezeu și nu au nevoie de purificare ulterioară sunt adunați în jurul lui Isus și al Mariei, al îngerilor și al sfinților. Astfel ei formează Biserica din cer, unde îl văd pe Dumnezeu „față în față” (1Cor 13,12), trăiesc în comuniune de iubire cu Preasfânta Treime și mijlocesc pentru noi. [1023-1026] [1053]

„Viața, în însăși realitatea și adevărul său, este Tatăl, care, prin Fiul în Duhul Sfânt, revarsă ca izvor asupra noastră a tuturor darurile sale cerești. Și datorită bunătății sale ne promite cu adevărat nouă, oamenilor, bunurile divine ale vieții veșnice” (Sfântul Ciril din Ierusalim).

210. Ce este purgatoriul?

     Purgatoriul este starea celor care mor în prietenia lui Dumnezeu, însă, deși sunt siguri de mântuirea lor veșnică, încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească. [1030-1031] [1054]

211. Cum putem să ajutăm la purificarea sufletelor din purgatoriu?

     În virtutea comuniunii sfinților, credincioșii care încă mai sunt pelerini pe pământ pot ajuta sufletele din purgatoriu, oferind pentru ele rugăciuni, îndeosebi jertfa euharistică, dar și pomeni, indulgențe și fapte de pocăință. [1032]

212. În ce constă iadul?

     Constă în osânda veșnică a celor care mor, prin alegere liberă, în păcat de moarte. Pedeapsa principală a iadului constă în despărțirea veșnică de Dumnezeu, singurul în care omul are viața și fericirea, pentru care a fost creat și la care aspiră. Cristos exprimă această realitate prin cuvintele: „Plecați de la mine, blestemaților, în focul cel veșnic” (Mt 25,41). [1033-1035] [1056-1057]

213. Cum se conciliază existența iadului cu bunătatea infinită a lui Dumnezeu?

     Deși vrea „ca toți să ajungă la convertire” (2Pt 3,9), totuși Dumnezeu, creându-l pe om liber și responsabil, respectă deciziile sale. Prin urmare, însuși omul, în autonomie deplină, se exclude în mod voluntar de la comuniunea cu Dumnezeu dacă, până în momentul morții sale, persistă în păcatul de moare refuzând iubirea milostivă a lui Dumnezeu. [1036-1037]

214. În ce va consta judecata finală?

     Judecata finală (universală) va consta în sentința de viață fericită sau de osândă veșnică, pe care Domnul Isus, întorcându-se ca judecător al celor vii și al celor morți, o va da față de „cei drepți și cei nedrepți” (Fap 24,15), adunați cu toții împreună în fața lui. După această judecată finală, trupul înviat va fi părtaș de răsplata pe care sufletul a avut-o la judecata particulară. [1036-1041] [1058-1059]

215. Când va avea loc această judecată?

     Această judecată va avea loc la sfârșitul lumii, a cărui zi și oră numai Dumnezeu le cunoaște. [1040]

216. Ce este speranța cerurilor noi și a pământului nou?

     După judecata finală, însuși universul, eliberat de sclavia putrezirii, va fi părtaș de gloria lui Cristos prin inaugurarea „cerurilor noi” și a unui „pământ nou” (2Pt 3,13). Astfel se va ajunge la plinătatea împărăției lui Dumnezeu, adică realizarea definitivă a planului mântuitor al lui Dumnezeu de „a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer și cele de pe pământ” (Ef 1,10). Atunci Dumnezeu va fi „totul în toți” (1Cor 15,28), în viața veșnică. [1042-1050] [1060]

„Amin”

217. Ce înseamnă amin-ul, care încheie mărturisirea noastră de credință?

     Cuvântul ebraic amin, care încheie și ultima carte din Sfânta Scriptură, unele rugăciuni din Noul Testament și rugăciunile liturgice ale Bisericii, înseamnă „da”-ul nostru încrezător și total spus la tot ceea ce am mărturisit că credem, încrezându-ne pe deplin în cel care este „Amin„-ul (Ap 3,14) definitiv: Cristos Domnul. [1061-1065]