Meniu

Imagine: În Grădina Măslinilor

Tatăl nostru
Tatăl nostru, care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele tău,
vie împărăţia ta,
facă-se voia ta,
precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi;
şi ne iartă nouă greşelile noastre,
precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri;
şi nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne mântuieşte de Cel Rău.
Pater noster
Pater noster qui es in caelis:
sanctificétur nomen tuum;
advéniat regnum tuum;
fiat volúntas tua,
sicut in caelo et in terra.
Panem nostrum cotidiánum
da nobis hódie;
et dimítte nobis débita nostra,
sicut et nos dimíttimus
debitóribus nostris;
et ne nos indúcas in tentatiónem,
sed líbera nos a malo.

 

"Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: «Doamne, învaţă-ne să ne rugăm»" (Lc 11,1). Isus le-a răspuns învăţându-i Tatăl nostru.

Discipolii, care deşi erau experţi în rugăciunea iudaică a timpului, au fost puternic impresionaţi de originalitatea rugăciunii învăţătorului lor. Într-adevăr, Isus era în continuă rugăciune (cf. Lc 5 ,16). Momentele cele mai importante ale vieţii sale sunt însoţite de rugăciune: Isus se roagă la botezul în Iordan (Lc 3 ,21); înainte de a-i chema pe apostoli (Lc 6,12); înainte de schimbarea la faţă (Lc 9,28). Se roagă pentru credinţa lui Petru (Lc 22,31-32) şi pentru trimiterea Duhului Sfânt (In 14,15-17a; 15,26). Se roagă înainte de învierea lui Lazăr (In 11,41) şi la intrarea sa triumfală în Ierusalim (In 12,27); îl roagă pe Tatăl, la ultima Cină pentru propria lui glorificare (In 17,1-5); pentru discipoli (In 17,6-19) şi pentru toţi credincioşii (In 17,20-26). Se roagă înainte de pătimire (Lc 22,39.46) şi, în momentul morţii, se roagă pentru duşmani (Lc 23,34).

Rugăciunea lui Isus este îndreptată spre Tatăl într-un dialog de ascultare, care dă viaţă misiunii sale: "Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui" (In 4,34). Această comuniune intimă cu Tatăl este izvor de bucurie şi de laudă: "Te preamăresc Tată, Domn al cerului şi al pământului (…) Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze" (Mt 11,25.27).

Rugăciunea către Tatăl era respiraţia existenţei sale pământeşti. Deşi a venit să locuiască în mijlocul nostru, Isus nu s-a îndepărtat niciodată de casa Tatălui, adică de comuniunea cu el în rugăciune. Pe de altă parte însă, această intimitate filială a devenit apropiere mântuitoare şi milostivă faţă de fraţi, până la jertfa supremă a crucii.

Rugăciunea lui Isus continuă şi astăzi (cf. Evr 7,25). În liturgia euharistică, Cristos, marele preot, oferă Tatălui jertfa sa răscumpărătoare. Îl oferă în comuniune cu trupul său care este Biserica. Fiecare rugăciune a noastră se înalţă la Tatăl "prin Cristos, Domnul nostru". Această rugăciune a lui Cristos susţine toate rugăciunile noastre, cele ale inimii şi cele ale gurii. Atunci când Biserica se roagă, Fiul este cel care îmbrăţişează genunchii Tatălui. Rugăciunea fiilor se înalţă la Tatăl prin glasul primului născut. Braţele ridicate în invocare, în laudă, în implorare sunt milioane, dar este un singur glas, cel al Fiului.

Tabloul îl prezintă pe Isus rugându-se în Ghetsemani. El primeşte potirul amar al pătimirii în ascultare supremă faţă de Tatăl pentru mântuirea omenirii.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *