Meniu

Rugăciunea Domnului Tatăl nostru

PARTEA A PATRA: RUGĂCIUNEA CREŞTINĂ
SECŢIUNEA A DOUA:
RUGĂCIUNEA DOMNULUI TATĂL NOSTRU
  1. Care este originea rugăciunii Tatăl nostru?

    Isus ne-a învăţat această rugăciune creştină de neînlocuit, Tatăl nostru, într-o zi în care un discipol, văzându-l că se roagă, i-a cerut: „Învaţă-ne să ne rugăm” (Lc 11,1). Tradiţia liturgică a Bisericii a folosit mereu textul după sfântul Matei (6,9-13). [2759-2760] [2773]

„REZUMATUL ÎNTREGII EVANGHELII”

  1. Care este locul rugăciunii Tatăl nostru în Scripturi?

    Tatăl nostru este „rezumatul întregii evanghelii” (Tertullian), „rugăciunea cea mai desăvârşită” (Sfântul Toma de Aquino). Situat în centrul predicii de pe munte (Mt 5-7), reia sub formă de rugăciune conţinutul esenţial al evangheliei. [2761-2764] [2774]

  1. De ce este numită „Rugăciunea Domnului”?

    Tatăl nostru este numită „Rugăciune domnească”, adică „Rugăciunea Domnului”, pentru că ne-a fost învăţată de însuşi Domnul Isus. [2765-2766] [2775]

  1. Ce loc ocupă Tatăl nostru în rugăciunea Bisericii?

    Rugăciune a Bisericii prin excelenţă, Tatăl nostru este „încredinţat” la Botez pentru a manifesta noua naştere la viaţa divină a fiilor lui Dumnezeu. Euharistia îi revelează sensul deplin, deoarece cererile sale, întemeindu-se pe misterul mântuirii realizat deja, vor fi pe deplin ascultate la venirea Domnului. Tatăl nostru este parte integrantă a Liturgiei orelor. [2767-2772] [2776]

„TATĂL NOSTRU, CARE EŞTI ÎN CERURI”

  1. De ce putem „îndrăzni să ne apropiem cu încredere deplină” de Tatăl?

    Pentru că Isus, Răscumpărătorul nostru, ne introduce în faţa chipului Tatălui, iar Duhul său face din noi fii. Astfel putem să-l rugăm pe Tatăl nostru cu încredere simplă şi filială, cu siguranţă plină de bucurie şi cu îndrăzneală smerită, având certitudinea că suntem iubiţi şi ascultaţi. [2777-2778] [2797]

  1. Cum este posibil să-l invocăm pe Dumnezeu ca „Tată”?

    Putem să-l invocăm pe „Tatăl” pentru că Fiul lui Dumnezeu făcut om ni l-a revelat şi Duhul său ni-l face cunoscut. Invocarea Tatălui ne face să intrăm în misterul său cu o uimire mereu nouă şi trezeşte în noi dorinţa unui comportament filial. Spunând rugăciunea Domnului devenim conştienţi că suntem fii ai Tatălui în Fiul. [2779-2785] [2789] [2798-2800]

  1. De ce spunem Tatăl nostru?

    „Nostru” exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Atunci când îl rugăm pe Tatăl, îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul. În Cristos suntem poporul „său”, iar el este Dumnezeul „nostru” de acum şi pentru veşnicie. Într-adevăr, spunem Tatăl „nostru” pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32). [2786-2790] [2801]

  1. Cu ce spirit de comuniune şi de misiune îl rugăm pe Dumnezeu, Tatăl „nostru”?

    Deoarece rugăciunea Tatăl nostru este un bine comun al celor botezaţi, aceştia simt chemarea urgentă de a participa la rugăciunea lui Isus pentru unitatea discipolilor săi. Spunând Tatăl nostru, ne rugăm împreună cu toţi oamenii şi pentru întreaga omenire, ca toţi să-l cunoască pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi să fie adunaţi în unitate. [2791-2793] [2801]

  1. Ce înseamnă expresia „care eşti în ceruri”?

    Această expresie biblică nu indică un loc, ci un mod de a fi: Dumnezeu este dincolo şi mai presus de toate. Ea desemnează maiestatea, sfinţenia lui Dumnezeu şi prezenţa sa în inima celor drepţi. Cerul, sau casa Tatălui, constituie adevărata patrie spre care tindem în speranţă, în timp ce mai suntem încă pe pământ. Noi trăim deja în ea „ascunşi cu Cristos în Dumnezeu” (Col 3,3). [2794-2796] [2802]

CELE ŞAPTE CERERI

  1. Cum este compusă rugăciunea Domnului?

    Ea conţine şapte cereri adresate lui Dumnezeu Tatăl. Primele trei, mai teologale, ne poartă spre el, spre slava sa: aparţine iubirii să se gândească înainte de toate la cel pe care îl iubeşte. Ele sugerează ce anume trebuie să-i cerem în mod deosebit: sfinţirea numelui său, venirea împărăţiei sale, împlinirea voinţei sale. Ultimele patru cereri prezintă Tatălui milostivirii lipsurile şi aşteptările noastre: să ne hrănească, să ne ierte, să ne susţină în ispite şi să ne elibereze de Cel Rău. [2803-2806] [2857]

  1. Ce înseamnă: „Sfinţească-se numele tău”?

    A sfinţi numele lui Dumnezeu este înainte de toate o laudă care îl recunoaşte pe Dumnezeu ca sfânt. Într-adevăr, Dumnezeu a revelat numele său sfânt lui Moise şi a voit ca poporul său să-i fie consacrat ca naţiune sfântă în care el locuieşte. [2807-2812] [2858]

  1. Cum este sfinţit numele lui Dumnezeu în noi şi în lume?

    A sfinţi numele lui Dumnezeu care ne cheamă la „sfinţire” (1Tes 4,7) înseamnă a dori ca acea consacrare baptismală să dea viaţă întregii noastre vieţi. În afară de aceasta, înseamnă a cere, cu viaţa noastră şi cu rugăciunea noastră, ca numele lui Dumnezeu să fie cunoscut şi binecuvântat de orice om. [2813-2815]

  1. Ce anume cere Biserica rugându-se: „Vie împărăţia ta”?

    Biserica invocă venirea finală a împărăţiei lui Dumnezeu prin întoarcerea lui Cristos în glorie. Însă Biserica se roagă şi pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să crească încă de astăzi prin sfinţirea oamenilor în Duhul Sfânt şi, graţie angajării lor, prin slujirea dreptăţii şi a păcii, conform Fericirilor. Această cerere este strigătul Duhului şi al Miresei: „Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). [2816-2821] [2859]

  1. De ce să cerem: „Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ”?

    Voinţa Tatălui este ca „toţi oamenii să se mântuiască” (1Tim 2,3). Pentru aceasta a venit Isus: pentru a împlini în mod desăvârşit voinţa mântuitoare a Tatălui. Noi îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să unească voinţa noastră cu aceea a Fiului său, după exemplul preasfintei Maria şi al sfinţilor. Cerem ca planul său binevoitor să se realizeze pe deplin pe pământ aşa cum este deja realizat în cer. Prin rugăciune putem „să înţelegem care este voinţa lui Dumnezeu” (Rom 12,2) şi să dobândim „statornicia pentru a o împlini” (Evr 10,36). [2822-2827] [2860]

  1. Care este sensul cererii: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”?

    Cerând lui Dumnezeu, prin abandonarea încrezătoare a fiilor, hrana zilnică necesară tuturor pentru propria subzistenţă, recunoaştem cât de bun este Dumnezeu Tatăl nostru, dincolo de orice bunătate. Cerem şi harul de a şti să acţionăm pentru ca dreptatea şi împărtăşirea să permită belşugului unora să suplinească nevoile celorlalţi. [2828-2834] [2861]

  1. Care este sensul specific creştin al acestei cereri?

    Deoarece „nu numai cu pâine trăieşte omul, dar şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4), această cerere se referă la fel şi la foamea după Cuvântul lui Dumnezeu şi cea după Trupul lui Cristos primit în Euharistie, ca şi la foamea după Duhul Sfânt. Noi cerem cu o încredere absolută, pentru astăzi, ziua de astăzi a lui Dumnezeu, şi acest lucru ne este dat mai ales în Euharistie, care anticipează ospăţul din împărăţia care va veni. [2835-2837] [2861]

  1. De ce spunem: „Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”?

    Cerând lui Dumnezeu Tatăl să ne ierte, ne recunoaştem păcătoşi în faţa lui. Dar în acelaşi timp mărturisim milostivirea sa pentru că, în Fiul său şi prin sacramente, „primim răscumpărarea, iertarea păcatelor” (Col 1,14). Totuşi, cererea noastră va fi ascultată numai cu condiţia ca noi, mai întâi, să iertăm la rândul nostru. [2838-2839] [2862]

  1. Cum este posibilă iertarea?

    Milostivirea pătrunde în inima noastră numai dacă şi noi ştim să iertăm, chiar şi pe duşmanii noştri. Chiar dacă pentru om pare imposibil să satisfacă această exigenţă, inima care se dăruieşte Duhului Sfânt poate să iubească, asemenea lui Cristos, până la mărturia supremă a iubirii, să schimbe rana în compasiune, să transforme ofensa în mijlocire. Iertarea se alimentează din milostivirea divină şi este o culme a rugăciunii creştine. [2840-2845] [2862]

  1. Ce înseamnă: „Nu ne duce pe noi în ispită”?

    Noi îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să nu ne lase singuri şi în voia ispitei. Îi cerem Duhului Sfânt să ştim să discernem, pe de o parte, între încercarea care ne face să creştem în bine şi ispita care conduce la păcat şi la moarte şi, pe de altă parte, între a fi ispitiţi şi a consimţi la ispită. Această cerere ne uneşte cu Isus care a învins ispita prin rugăciunea sa. Ea solicită harul vigilenţei şi al perseverenţei finale. [2846-2849] [2863]

  1. De ce terminăm cerând: „Ci ne mântuieşte de Cel Rău”?

    Răul indică persoana Satanei, care se opune lui Dumnezeu şi care „înşeală toată omenirea” (Ap 12,9). Victoria asupra diavolului este deja obţinută de Cristos. Însă noi ne rugăm pentru ca familia umană să fie eliberată de Satana şi de faptele sale. Cerem şi darul preţios al păcii şi harul aşteptării perseverente a venirii lui Cristos, care ne va elibera definitiv de Cel Rău. [2850-2854] [2864]

  1. Ce înseamnă Amin-ul final?

    „La sfârşitul rugăciunii, spui: „Amin”, confirmând prin acest „Amin”, care înseamnă „Aşa să fie”, ceea ce cuprinde rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul” (Sfântul Ciril din Ierusalim). [2855-2856] [2865]

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *