Meniu

„Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău”

PARTEA A TREIA: VIAŢA ÎN CRISTOS
SECŢIUNEA A DOUA:
CELE ZECE PORUNCI
  1. „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” (Mt 19,16).

    Tânărului care i-a pus această întrebare, Isus îi răspunde: „Dacă vrei să intri în viaţă, respectă poruncile” şi apoi adaugă: „Vino şi urmează-mă” (Mt 19,17.21). A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. Legea nu este abolită, omul este invitat să o regăsească în persoana învăţătorului divin, care o realizează în mod perfect în el însuşi, îi revelează semnificaţia deplină şi îi atestă caracterul peren. [2052-2054] [2075-2076]

  1. Cum interpretează Isus legea?

    Isus o interpretează la lumina dublei şi unicei porunci a dragostei, plinătatea Legii: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt 22,37-40). [2055]

  1. Ce înseamnă „decalog”?

    Decalog înseamnă „zece cuvinte” (Ex 34,28). Aceste cuvinte rezumă legea dăruită de Dumnezeu poporului lui Israel în contextul alianţei încheiate prin Moise. El, prezentând poruncile iubirii faţă de Dumnezeu (primele trei) şi faţă de aproapele (celelalte şapte), trasează pentru poporul ales şi pentru fiecare în particular drumul unei vieţi eliberate din sclavia păcatului. [2056-2057]

  1. Care este legătura decalogului cu alianţa?

    Decalogul se înţelege la lumina alianţei, în care Dumnezeu se revelează, făcând cunoscută voinţa sa. Prin respectarea poruncilor, poporul exprimă propria apartenenţă la Dumnezeu şi răspunde cu recunoştinţă la iniţiativa sa de iubire. [2058-2063] [2077]

  1. Ce importanţă dă Biserica decalogului?

    Fidelă Scripturii şi exemplului lui Isus, Biserica recunoaşte decalogului o importanţă şi o semnificaţie fundamentale. Creştinii sunt obligaţi să-l respecte. [2064-2068]

  1. De ce decalogul constituie o unitate organică?

    Cele zece porunci constituie un ansamblu organic şi de nedespărţit, pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte şi la tot decalogul. De aceea, a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege. [2069] [2079]

  1. De ce decalogul obligă sub păcat grav?

    Pentru că enunţă obligaţiile fundamentale ale omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. [2072-2073] [2081]

  1. Este posibilă respectarea decalogului?

    Da, deoarece Cristos, fără de care nu putem face nimic, ne face capabili să-l respectăm, cu darul Duhului său şi al harului său. [2074] [2082]

„SĂ-L IUBEŞTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA,
DIN TOT SUFLETUL TĂU ŞI DIN TOT CUGETUL TĂU”

PORUNCA ÎNTÂI:
EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU,
SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE,
SĂ NU-ŢI FACI CHIP CIOPLIT CA SĂ TE ÎNCHINI LUI

  1. Ce înseamnă afirmaţia lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (Ex 20,2)?

    Pentru cel credincios înseamnă să păzească şi să înfăptuiască cele trei virtuţi teologale şi să evite păcatele care li se opun. Credinţa crede în Dumnezeu şi respinge ceea ce îi este contrar, cum ar fi, de exemplu, îndoiala voluntară, necredinţa, erezia, apostazia, schisma. Speranţa aşteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu şi ajutorul său, evitând disperarea şi prezumţia. Dragostea îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate: aşadar trebuie respinse indiferenţa, nerecunoştinţa, lâncezeala, lenea sau indolenţa spirituală şi ura faţă de Dumnezeu, care se naşte din orgoliu. [2083-2094] [2133-2134]

  1. Ce presupune cuvântul Domnului: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji” (Mt 4,10)?

    Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există; a-i da cultul datorat în mod individual şi comunitar; a-l ruga cu expresii de laudă, de mulţumire şi de implorare; a-i oferi jertfe, mai ales cea spirituală a propriei vieţi, în unire cu jertfa desăvârşită a lui Cristos; a menţine promisiunile şi voturile făcute lui. [2095-2105] [2135-2136]

  1. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a-i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr şi în libertate?

    Fiecare om are dreptul şi obligaţia morală să caute adevărul, în special în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu şi Biserica sa şi, o dată cunoscut, să-l îmbrăţişeze şi să-l păzească în mod fidel, aducând lui Dumnezeu un cult autentic. În acelaşi timp, demnitatea persoanei umane cere ca, în ceea ce priveşte religia, nimeni să nu fie forţat să acţioneze împotriva propriei conştiinţe, nici să nu fie împiedicat, în limitele juste ale ordinii publice, să acţioneze în conformitate cu ea, în privat sau în public, în mod individual sau în formă asociativă. [2104-2109] [2137]

  1. Ce interzice Dumnezeu atunci când porunceşte: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine” (Ex 20,2)?

    Această poruncă interzice:
    politeismul şi idolatria, care divinizează o creatură, puterea, banul, ba chiar şi pe diavol;
    superstiţia, care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu şi care se exprimă şi în diferitele forme de divinaţie, magie, vrăjitorie şi spiritism;
    impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte; în sacrilegiu, care profanează persoane sau lucruri sacre mai ales Euharistia; în simonie, care este voinţa de a cumpăra sau a vinde realităţi spirituale;
    ateismul, care respinge existenţa lui Dumnezeu, întemeindu-se adesea pe o falsă concepţie a autonomiei umane;
    agnosticismul, pentru care nu se poate şti nimic despre Dumnezeu şi care cuprinde indiferentismul şi ateismul practic. [2110-2128] [2138-2140]

  1. Porunca lui Dumnezeu: „Să nu-ţi faci chip cioplit…” (Ex 20,3) interzice cultul imaginilor?

    În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, cultul creştin al imaginilor sacre este justificat (aşa cum afirmă Conciliul al II-lea din Niceea, din anul 787), deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om, în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. Nu este vorba de o adorare a imaginii, ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos, Fecioara Maria, îngerii şi sfinţii. [2129-2132] [2141]

PORUNCA A DOUA:
SĂ NU SPUI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN ZADAR

  1. Cum se respectă sfinţenia numelui lui Dumnezeu?

    Numele sfânt al lui Dumnezeu se respectă prin invocarea, binecuvântarea, lauda şi preamărirea sa. Aşadar, trebuie evitate abuzul de a face apel la numele lui Dumnezeu pentru a justifica o crimă şi orice folosire nepotrivită a numelui său, cum este înjurătura, care prin natura sa este un păcat grav; blestemele şi infidelitatea faţă de promisiunile făcute în numele lui Dumnezeu. [2142-2149] [2160-2162]

  1. De este interzis jurământul fals?

    Pentru că în felul acesta este chemat în cauză Dumnezeu, care este însuşi adevărul, ca martor al unei minciuni. [2150-2151] [2163-2164]

„Nu juraţi nici pe Creator, nici pe creatură, decât în adevăr, dacă este nevoie şi cu respect” (Sfântul Ignaţiu de Loyola).

  1. Ce este sperjurul?

    Sperjurul înseamnă a face, sub jurământ, o promisiune cu intenţia de a nu o ţine, sau a viola promisiunea făcută sub jurământ. Este un păcat grav împotriva lui Dumnezeu care este mereu fidel faţă de promisiunile sale. [2152-2155]

PORUNCA A TREIA:
ADU-ŢI AMINTE SĂ SFINŢEŞTI ZIUA DOMNULUI

  1. De ce Dumnezeu „a binecuvântat ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Ex 20,11)?

    Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a creaţiei, precum şi eliberarea Israelului din sclavia Egiptului şi a alianţei pe care Dumnezeu a încheiat-o cu poporul său. [2168-2172] [2189]

  1. Cum se comportă Isus faţă de ziua de sâmbătă?

    Isus recunoaşte sfinţenia zilei de sâmbătă şi, cu autoritatea sa divină, îi dă o interpretare autentică: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2,27). [2173]

  1. Pentru ce motive, pentru creştini, sâmbăta a fost înlocuită de duminică?

    Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. Ca „prima zi a săptămânii” (Mc 16,2), ea aminteşte de prima creaţie; ca „ziua a opta”, care urmează după sâmbătă, semnifică noua creaţie, inaugurată cu învierea lui Cristos. Astfel, a devenit, pentru creştini, prima din toate zilele şi din toate sărbătorile: ziua Domnului, în care el, cu Paştele său, duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei ebraice şi vesteşte odihna veşnică a omului în Dumnezeu. [2174-2176] [2190-2191]

  1. Cum se sfinţeşte duminica?

    Creştinii sfinţesc duminica şi celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului şi abţinându-se şi de la acele activităţi care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu şi tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau odihna necesară a minţii şi a trupului. Sunt permise activităţile legate de necesităţile familiare sau de servicii de mare utilitate socială, cu condiţia să nu creeze obişnuinţe care prejudiciază sfinţirea duminicii, viaţa de familie şi sănătatea. [2177-2185] [2192-2193]

  1. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare?

    Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă şi de timp liber care să le permită să se îngrijească de viaţa religioasă, familială, culturală şi socială; de a dispune de un timp propice pentru meditaţie, reflecţie, tăcere şi studiu; de a se dedica faptelor de binefacere, îndeosebi în favoarea bolnavilor şi a bătrânilor. [2186-2188] [2194-2195]

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *