Meniu

Sacramentele în slujba comuniunii şi misiunii

PARTEA A DOUA: CELEBRAREA MISTERULUI CREŞTIN
SECŢIUNEA A DOUA:
CELE ŞAPTE SACRAMENTE ALE BISERICII
CAPITOLUL AL TREILEA
SACRAMENTELE ÎN SLUJBA COMUNIUNII ŞI MISIUNII
  1. Care sunt sacramentele în slujba comuniunii şi a misiunii?

    Două sacramente, Preoţia şi Căsătoria, conferă un har special pentru o misiune deosebită în Biserică în slujba edificării poporului lui Dumnezeu. Ele contribuie îndeosebi la comuniunea eclezială şi la mântuirea celorlalţi. [1533-1535]

SACRAMENTUL PREOŢIEI

  1. Ce este sacramentul Preoţiei?

    Este sacramentul graţie căruia misiunea încredinţată de Cristos apostolilor săi continuă să fie exercitată în Biserică, până la sfârşitul timpurilor. [1536]

  1. Pentru ce se numeşte sacramentul Preoţiei?

    Preoţia indică un trup eclezial, din care se face parte printr-o consacrare specială (hirotonire), care, printr-un dar deosebit al Duhului Sfânt, permite exercitarea unei puteri sacre în numele şi cu autoritatea lui Cristos în slujirea poporului lui Dumnezeu. [1537-1538]

  1. Cum se încadrează sacramentul Preoţiei în planul divin de mântuire?

    În vechea alianţă găsim prefigurări ale acestui sacrament: slujirea leviţilor, preoţia lui Aron şi instituirea celor şaptezeci de „bătrâni” (Num 11,25). Aceste prefigurări îşi au împlinirea în Cristos Isus, care, prin jertfa crucii sale, este „un singur… mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” (1Tim 2,5), „mare preot după rânduiala lui Melchisedec” (Evr 5,10). Unica preoţie a lui Cristos este făcută prezentă de preoţia ministerială. [1539-1546] [1590-1591]

„Numai Cristos este adevăratul preot, ceilalţi sunt slujitorii săi” (Sfântul Toma de Aquino).

  1. Din câte trepte se compune sacramentul Preoţiei?

    El se compune din trei trepte, care sunt de neînlocuit pentru structura organică a Bisericii: episcopatul, prezbiteratul şi diaconatul. [1554] [1593]

  1. Care este efectul hirotonirii episcopale?

    Hirotonirea episcopală conferă plinătatea sacramentului Preoţiei, face din episcop succesorul legitim al apostolilor, îl inserează în colegiul episcopilor, împărtăşind împreună cu papa şi ceilalţi episcopi grija pentru toate Bisericile şi îi conferă funcţiile de a învăţa, a sfinţi şi a conduce. [1557-1558] [1594]

  1. Care este funcţia episcopului în Biserica particulară încredinţată lui?

    Episcopul, căruia îi este încredinţată o Biserică particulară, este principiul vizibil şi fundamentul unităţii acestei Biserici, faţă de care îndeplineşte, ca vicar al lui Cristos, funcţia pastorală, ajutat de preoţii şi diaconii săi. [1560-1561]

  1. Care este efectul hirotonirii prezbiterale?

    Ungerea Duhului însemnează pe prezbiter cu un caracter spiritual de neşters, îl configurează cu Cristos-preotul şi îl face capabil să acţioneze în numele lui Cristos-capul. Fiind cooperator al ordinului episcopal, el este consacrat pentru a predica evanghelia, pentru a celebra cultul divin, mai ales Euharistia din care îşi trage forţă slujirea sa, şi pentru a fi păstorul credincioşilor. [1562-1567] [1595]

  1. Cum exercită preotul slujirea sa?

    Deşi este hirotonit pentru o misiune universală, el o exercită într-o Biserică particulară, în fraternitate sacramentală cu ceilalţi preoţi, care formează „preoţimea” şi care, în comuniune cu episcopul şi în dependenţă de el, poartă responsabilitatea Bisericii particulare. [1568]

  1. Care este efectul hirotonirii diaconale?

    Diaconul, configurat cu Cristos slujitorul tuturor, este hirotonit pentru slujirea Bisericii, pe care el o îndeplineşte sub autoritatea episcopului propriu, în privinţa slujirii cuvântului, a cultului divin, a conducerii pastorale şi a carităţii. [1569-1571] [1596]

  1. Cum se celebrează sacramentul Preoţiei?

    Pentru fiecare dintre cele trei trepte, sacramentul Preoţiei este conferit prin impunerea mâinilor pe capul celui care primeşte hirotonirea din partea episcopului, care rosteşte solemna rugăciune de consacrare. Prin ea, episcopul invocă de la Dumnezeu, pentru cel care primeşte hirotonirea, revărsarea specială a Duhului Sfânt şi a darurilor sale în vederea slujirii. [1572-1574] [1597]

  1. Cine poate conferi acest sacrament?

    Revine episcopilor hirotoniţi în mod valid, ca succesori ai apostolilor, să confere cele trei grade ale sacramentului Preoţiei. [1575-1576] [1600]

  1. Cine poate să primească acest sacrament?

    Poate să-l primească în mod valid numai cel botezat de sex masculin: Biserica se recunoaşte legată de această alegere făcută de însuşi Domnul. Nimeni nu poate cere să primească sacramentul Preoţiei, ci trebuie să fie considerat adaptat slujirii de către autoritatea Bisericii. [1577-1578] [1598]

  1. Se cere celibatul pentru cel care primeşte sacramentul Preoţiei?

    Pentru episcopat se cere întotdeauna celibatul. Pentru prezbiterat, în Biserica latină sunt aleşi în mod obişnuit bărbaţi credincioşi care trăiesc celibatari şi care vor să păstreze celibatul „pentru împărăţia cerurilor” (Mt 19,12); în Bisericile Orientale nu este permis să se căsătorească după ce s-a primit hirotonirea. La diaconatul permanent pot să acceadă şi bărbaţi deja căsătoriţi. [1579-1580] [1599]

  1. Care sunt efectele sacramentului Preoţiei?

    Acest sacrament dăruieşte o revărsare specială a Duhului Sfânt, care îl configurează pe cel hirotonit lui Cristos în tripla sa funcţie de preot, profet şi rege, conform respectivelor trepte ale sacramentului. Hirotonirea conferă un caracter spiritual de neşters: de aceea nu poate să fie repetată şi nici conferită pentru un timp limitat. [1581-1589]

  1. Cu ce autoritate este exercitată preoţia ministerială?

    Preoţii hirotoniţi, în exercitarea slujirii sacre, vorbesc şi acţionează nu prin autoritate proprie şi nici prin mandatul sau prin delegarea comunităţii, ci în persoana lui Cristos-capul şi în numele Bisericii. Prin urmare, preoţia ministerială se deosebeşte în mod esenţial, şi nu numai prin grad, de preoţia comună a credincioşilor, în slujba căreia Cristos a instituit-o. [1547-1553] [1592]

SACRAMENTUL CĂSĂTORIEI

  1. Care este planul lui Dumnezeu cu privire la bărbat şi la femeie?

    Dumnezeu, care este iubire şi care l-a creat pe om din iubire, l-a chemat să iubească. Creând bărbatul şi femeia, i-a chemat, în Căsătorie, la o intimă comuniune de viaţă şi de iubire între ei, „astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup” (Mt 19,6). Binecuvântându-i, Dumnezeu le-a spus: „Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă” (Gen 1,28). [1601-1605]

  1. Pentru ce scopuri a instituit Dumnezeu Căsătoria?

    Legământul matrimonial dintre un bărbat şi o femeie, întemeiat şi structurat cu legi proprii de către Creator, este rânduit prin natura sa spre comuniunea şi binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor. Unirea matrimonială, conform planului divin originar, este indisolubilă, aşa cum afirmă Isus Cristos: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mc 10,9). [1659-1660]

  1. În ce mod păcatul ameninţă Căsătoria?

    Din cauza primului păcat, care a provocat şi ruptura comuniunii dintre bărbat şi femeie, dăruită de Creator, căsătoria este ameninţată adesea de discordie şi de infidelitate. Totuşi, Dumnezeu, în milostivirea sa infinită, dăruieşte bărbatului şi femeii harul său pentru a realiza unirea vieţilor lor conform planului divin originar. [1606-1608]

  1. Ce învaţă Vechiul Testament despre Căsătorie?

    Dumnezeu, mai ales prin pedagogia legii şi a profeţilor, ajută poporul său să maturizeze progresiv conştiinţa unicităţii şi a indisolubilităţii Căsătoriei. Alianţa nupţială a lui Dumnezeu cu Israelul pregăteşte şi prefigurează alianţa nouă realizată de Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cu mireasa sa, Biserica. [1609-1611]

  1. Care este noutatea dăruită Căsătoriei de către Cristos?

    Isus Cristos nu numai că restabileşte ordinea iniţială voită de Dumnezeu, ci dăruieşte harul pentru a trăi Căsătoria în noua demnitate de sacrament, care este semnul iubirii sale căsătoreşti faţă de Biserică: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica” (Ef 5,25). [1612-1617] [1661]

  1. Căsătoria este o obligaţie pentru toţi?

    Căsătoria nu este o obligaţie pentru toţi. Îndeosebi Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei să-l urmeze pe Domnul Isus pe calea fecioriei sau a celibatului pentru împărăţia lui Dumnezeu, renunţând la marele bine al Căsătoriei pentru a se îngriji de cele ale Domnului şi a căuta să-i placă, devenind semn al primatului absolut al iubirii lui Cristos şi al aşteptării arzătoare a venirii sale glorioase. [1618-1620]

  1. Cum se celebrează sacramentul Căsătoriei?

    Deoarece Căsătoria stabileşte pe soţi într-o stare publică de viaţă în Biserică, celebrarea sa liturgică este publică, în prezenţa preotului (sau a martorului calificat al Bisericii) şi a altor martori. [1621-1624]

  1. Ce este consimţământul matrimonial?

    Consimţământul matrimonial este voinţa, exprimată de un bărbat şi de o femeie, de a se dărui reciproc şi definitiv, cu scopul de a trăi o alianţă de iubire fidelă şi rodnică. Deoarece consimţământul face Căsătoria, el este indispensabil şi de neînlocuit. Pentru a face validă Căsătoria, consimţământul trebuie să aibă ca obiect adevărata Căsătorie şi să fie un act uman, conştient şi liber, nu determinat de violenţă sau constrângeri. [1625-1632] [1662-1663]

  1. Ce se cere atunci când unul dintre miri nu este catolic?

    Pentru a fi licite, căsătoriile mixte (dintre un/o catolic(ă) şi un/o botezat(ă) necatolic(ă)) cer permisiunea autorităţii ecleziastice. Cele cu disparitate de cult (dintre un/o catolic(ă) şi un/o nebotezat(ă)) pentru a fi valide au nevoie de o dispensă. În orice caz, este esenţial ca soţii să nu excludă acceptarea scopurilor şi a proprietăţilor esenţiale ale Căsătoriei şi ca soţul catolic să confirme angajamentele, cunoscute şi de celălalt soţ, de a păstra credinţa şi de a asigura Botezul şi educarea catolică a copiilor. [1633-1637]

  1. Care sunt efectele sacramentului Căsătoriei?

    Sacramentul Căsătoriei dă naştere unei legături perpetue şi exclusive între soţi. Însuşi Dumnezeu pecetluieşte consimţământul mirilor. Prin urmare, Căsătoria încheiată şi consumată între botezaţi nu poate fi desfăcută niciodată. De asemenea, acest sacrament conferă mirilor harul necesar pentru a ajunge la sfinţenie în viaţa conjugală şi pentru primirea responsabilă a copiilor şi educarea lor. [1638-1642]

  1. Care sunt păcatele contrare în mod grav sacramentului Căsătoriei?

    Ele sunt: adulterul; poligamia, deoarece contrazice demnitatea egală dintre bărbat şi femeie, unicitatea şi exclusivitatea iubirii conjugale; refuzarea fecundităţii, care privează viaţa conjugală de darul copiilor; şi divorţul, care contravine indisolubilităţii. [1645-1648]

  1. Când admite Biserica separarea fizică a soţilor?

    Biserica admite separarea fizică a soţilor atunci când coabitarea lor a devenit, din motive grave, practic, imposibilă, chiar dacă doreşte o reconciliere a lor. Însă ei, atât timp cât trăieşte soţul (soţia), nu sunt liberi să încheie o nouă unire, afară de cazul în care Căsătoria lor este nulă şi este declarată ca atare de autoritatea ecleziastică. [1629] [1649]

  1. Care este atitudinea Bisericii faţă de divorţaţii recăsătoriţi?

    Fidelă Domnului, Biserica nu poate recunoaşte ca şi Căsătorie unirea celor divorţaţi recăsătoriţi civil: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta, comite adulter cu ea. Şi dacă ea, lăsându-şi bărbatul, se mărită cu un altul, comite adulter” (Mc 10,11-12). Faţă de ei, Biserica îndeplineşte o grijă atentă, invitându-i la o viaţă de credinţă, la rugăciune, la fapte de dragoste şi la educarea creştină a copiilor. Dar ei nu pot primi dezlegarea sacramentală, nici să meargă la Împărtăşania euharistică, nici să exercite anumite responsabilităţi ecleziale, atât timp cât durează această situaţie, care contrastează în mod obiectiv cu legea lui Dumnezeu. [1650-1651] [1665]

  1. De ce este numită familia creştină şi Biserică domestică?

    Pentru că familia manifestă şi înfăptuieşte natura comunională şi familială a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu. Fiecare membru, conform propriului rol, exercită preoţia baptismală, contribuind la a face din familie o comunitate de har şi de rugăciune, o şcoală a virtuţilor umane şi creştine, locul primei vestiri a credinţei faţă de copii. [1655-1658] [1666]

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *