Meniu

Păcatele împotriva curăţiei

Folosiți-vă cunoștințele și dovediți-vă intuiția

"Nu știți, oare, că nedrepții nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici răutăcioșii, nici sodomiții, nici hoții, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu" (1Cor 6,9-10).

Ce păcate întâlnești în acest text? Care este pedeapsa pentru ele? Cum comentezi exprimarea‚ "nu vă amăgiți"?

1. Ce interzic poruncile a VI-a și a IX-a?

Cele două porunci opresc toate gândurile, dorințele și faptele necurate, precum și tot ceea ce poate duce la necurăție. Sfântul Paul spune ca păcatul necurăției nici să nu se pomenească între creștini (cf. Ef 5,3). Din nefericire acest păcat este atât de răspândit, încât sfântul Alfons spune că dintre o sută de osândiți la iad, nouăzeci și nouă se osândesc pentru păcatul necurăției.

2. Păcatele împotriva acestor porunci

Gândurile necurate sunt păcate care duc la fapte rele, mai ales atunci când ne place de ele și nu le alungăm. Dacă le îndepărtăm n-am săvârșit nici un păcat, dimpotrivă am câștigat vrednicia Domnului. Nu gândul râu este păcat, ci consimțământul dat.

A dori să faci lucruri necurate este la fel de grav ca și cum le-ai face (cf. Mt 5,28). Rostirea vorbelor necurate, privirea lucrurilor necurate (la televizor, pe internet, în reviste etc.), indecența în îmbrăcăminte sunt păcatele împotriva poruncii a VI-a.

Necurăția este dorința dezordonată pentru plăcerile sexuale, care se manifestă în mai multe moduri: desfrâu (unirea trupească în afara căsătoriei între un bărbat și o femeie), adulterul, violul și incestul, pornografia, prostituția, homosexualitatea, masturbația.

Aplicați noile cunoștințe

1. Dați exemple de persoane sfinte care au luptat pentru păstrarea virtuții curăției.

2. Care era învinuirea pe care o aducea sfântul Ioan Botezătorul lui Irod? Cum a plătit această faptă?

3. Care a fost atitudinea lui Isus față de femeile păcătoase și de ce?

4. Cum explici că aceste păcate sunt atât de răspândite?

5. Ce poți face pentru a-i ajuta pe cei care au căzut în acest păcat?



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *