Meniu

Pocăinţa sau Spovada. Păcatul şi consecinţele sale în viaţa omului

Lecţia 18

 

Împreună cu Maslul, Pocăinţa face parte din categoria sacramentelor de vindecare. Harurile care rezultă din celebrarea lor au rolul de a purifica sau vindeca sufletul şi trupul de păcate şi uneori chiar de boala fizică, în cazul Maslului. Spovada, care este consecinţa iubirii milostive a lui Dumnezeu, este sacramentul care ne aduce înaintea lui Dumnezeu cu toate păcatele spre a fi iertate.

Sunt zile când putem fi cuprinşi de un sentiment de mulţumire, alteori, dimpotrivă, simţim o nelinişte, o tristeţe, o teamă şi asta pentru că, prin ceea ce am făcut, nu am corespuns voinţei cuiva. Păcatul, materia principală a sacramentului Pocăinţei, este astfel de sursă de nelinişte. Este înainte de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu, ruperea comuniunii cu el şi cu Biserica. De aceea spovada aduce cu sine iertarea lui Dumnezeu şi împăcarea cu Biserica. Păcatul pune barieră între om şi Dumnezeu. O dată comis, el alungă din sufletul nostru harul sfinţitor şi lasă spaţiu deschis acţiunilor diavolului. În cazul unui păcat, iniţiativa nu mai este a lui Dumnezeu, ci a omului. El este cel care, în libertatea sa, alege să păcătuiască, să se îndepărteze de Dumnezeu. Este alegerea primilor oameni, care au mâncat din pomul oprit,păcătuind astfel prin neascultare faţă de Dumnezeu (Gen3), alegerea fiului din parabola fiului risipitor (Lc15,11-32), este alegerea atâtor oameni care preferă să stea la distanţă de Dumnezeu.

Păcatele sunt de două feluri: păcate de moarte (mari) şi lesne iertătoare (veniale-mici). Omul face un păcat de moarte atunci când încalcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mare cu ştiinţă şi voinţă deplină. Face un păcat lesne iertător atunci când încalcă o poruncă a lui Dumnezeu sau a Bisericii în lucru mic, sau în lucru mare, dar fără ştiinţă şi voinţă deplină. Păcatul de moarte are ca urmare pierderea harului sfinţitor; pierderea lui Dumnezeu; moartea sufletească; excluderea de la fericirea veşnică; pericolul pedepsei veşnice. Păcatul lesne iertător slăbeşte prietenia cu Dumnezeu; ne face vrednici de pedepse vremelnice; ne împiedică în practicarea virtuţilor; împiedică progresul în sfinţenie.

Putem spune că păcatul îl face pe om nefericit, trist, neliniştit, supărat. Totuşi, până să păcătuiască propriu-zis, omul e încercat de ispite, ce devin păcate în măsura în care se cade în ele. Ispitele sunt îndemnuri la păcat şi pot apărea din următoarele motive: din cauza păcatului strămoşesc care, deşi şters prin Botez, lasă voinţa noastră înclinată spre rău; din cauza acţiunii diavolului, care, din invidie, încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu; din cauza exemplului rău dat de alţii; pentru că nu folosim totdeauna mijloacele necesare pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu.

Ispitele pe care nu le ascultăm nu sunt păcate; ele se înving fugind de ocaziile care ne conduc la ele. Totuşi, dincolo de toate posibilităţile pe care le are omul în a păcătui, Dumnezeu, milostivirea infinită, a pus la dispoziţia lui sacramentul Spovezii, sacramentul iertării şi al reîntâlnirii cu Dumnezeu.

De reţinut

Împreună cu Maslul, Pocăinţa face parte din categoria sacramentelor de vindecare.

Păcatul este sursa neliniştilor din om.

Păcatul înseamnă încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, ruperea legăturii dintre om şi Dumnezeu, îndepărtarea de el.

Păcatul poate fi mare sau de moarte, mic sau lesne iertător (venial).

Premergătoare păcatului este ispita, care devine păcat numai atunci când omul îi cedează.

Vocabular

a purifica = a curăţa, în cazul nostru, a spăla, a elibera;

ofensă = insultă, jignire, cuvânt, faptă jignitoare;

pedepse vremelnice = pedepse pe care le primim aici pe pământ pentru păcatele comise.

Întrebări

Ce este păcatul?

De câte feluri este păcatul?

Când face omul un păcat de moarte? Dar unul venial?

Ce condiţie trebuie să îndeplinească o ispită pentru a fi păcat?

Exerciţii

Tăiaţi cu o linie ceea ce nu corespunde:

Păcatul este:

  • o ofensă la adresa lui Dumnezeu,
  • relaţia de iubire dintre Dumnezeu şi om,
  • un "nu" spus voinţei lui Dumnezeu,
  • plecare din casa Tatălui,
  • un medicament,
  • efectul îndepărtării de Dumnezeu.

Găsiţi cel puţin trei sinonime ale păcatului.

Având cazul de mai jos: "Parabola fiului risipitor", analizaţi împreună, în clasă, în ce constă păcatul fiului mai mic. Dar al celui mai mare?

Lectură

"Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine». Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: «Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău; primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi». Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său.

Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău» Dar tatăl a zis robilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să se veselească.

Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din slujitori şi a început să-l întrebe ce este. Slujitorul i-a răspuns: «Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine». El s-a mâniat şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: «Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat». «Fiule, i-a zis tatăl, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit»” (Lc 15,11-32).

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *