Meniu

Ritualul sacramentului sfintei Spovezi

Lecţia 21

 

De o mare importanţă în celebrarea sacramentului Spovezii este ceea ce ţine de penitent; pregătirea sa anterioară. Când este cu adevărat dispus să-şi mărturisească păcatele, el devine părtaş la harul lui Dumnezeu care i se oferă şi la a cărui plinătate ajunge prin dezlegarea preoţească. Celebrarea sacramentului Spovezii se face în locul şi confesionalul stabilit de autoritatea bisericească. Se poate celebra oricând. Totuşi este bine ca penitenţii să ştie zilele şi ora când se poate celebra acest sacrament, mai ales în afara sfintei Liturghii pentru a se da spaţiu liber participării la Euharistie. Sunt în Biserică timpuri speciale când penitenţii sunt invitaţi mai insistent să se apropie de Spovadă. Acestea sunt: Adventul şi Postul Mare, când foarte recomandate sunt şi celebrările penitenţiale.

Pentru celebrarea sacramentului, atât preotul cât şi penitentul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Preotul trebuie să invoce lumina Duhului Sfânt pentru a primi înţelepciune şi dragoste, iar penitentul să-şi pună viaţa sa în lumina exemplului şi poruncilor lui Isus Cristos şi să-l roage pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale. Penitentul va saluta cu salutul specific: "Lăudat să fie Isus Cristos!" Primirea penitentului din partea preotului trebuie făcută cu dragoste frăţească şi cu amabilitate. Înainte să înceapă penitentul spovada, preotul va spune o mică rugăciune: "Dumnezeu, care revarsă lumina în inimile noastre, să te ajute să-ţi recunoşti cu sinceritate păcatele şi să ai încredere în mila sa". Penitentul va spune: "Amin".

Apoi va începe spovada, spunând: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin". Acest lucru îl poate face şi preotul împreună cu el. Apoi, dacă penitentul nu este cunoscut de către duhovnic, îi poate spune câteva cuvinte despre el: starea socială, vârsta, dificultăţile pe care le întâmpină în trăirea credinţei. După ce penitentul s-a prezentat are loc citirea cuvântului lui Dumnezeu sau preotul însuşi trebuie să recite măcar un verset, prin care să-l încurajeze pe penitent în actul pe care îl celebrează.

Urmează mărturisirea păcatelor, pe care penitentul o începe cu formula: "Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi Sfinţiei voastre, părinte, păcatele mele. Nu m-am spovedit de… (spune când s-a spovedit ultima dată) şi am făcut următoarele păcate… (are loc mărturisirea propriu-zisă a păcatelor)". La acest moment, preotul intervine, acolo unde crede de cuviinţă, cu un sfat, cu o întrebare, poate chiar cu o mustrare sau o încurajare. Această parte se sfârşeşte cu primirea pocăinţei şi invitaţia penitentului de a-şi exprima părere de rău pentru păcatele comise. O poate face prin această rugăciune sau una asemănătoare: "Dumnezeul meu, îmi pare rău din toată inima de răul pe care l-am săvârşit şi de binele pe care nu l-am făcut; pentru că păcătuind te-am jignit pe tine, care eşti nesfârşit de bun şi vrednic de iubire. Îmi iau hotărârea ca, ajutat de harul tău, să fac pocăinţă, să nu te mai supăr şi să evit orice ocazie care mă duce la păcat. Amin".

La sfârşitul exprimării părerii de rău din partea penitentului, preotul, cu mâinile întinse deasupra capului lui sau cel puţin cu mâna dreaptă întinsă, pronunţă dezlegarea de păcate: "Dumnezeu, Părintele îndurărilor, care a împăcat lumea cu sine prin moartea şi învierea Fiului său şi a trimis pe Duhul Sfânt spre iertarea păcatelor, prin puterea acordată Bisericii, să-ţi dăruiască iertare şi pace. Iar eu te dezleg de păcatele tale † în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh". Penitentul răspunde: "Amin".

După dezlegare, preotul continuă, lăudându-l pe Dumnezeu spunând: "Lăudaţi pe Domnul pentru că este bun". Penitentul răspunde: "Veşnică este îndurarea lui". Apoi preotul îl trimite pe penitent folosindu-se de cuvintele: "Dumnezeu ţi-a iertat păcatele, mergi în pace!" Penitentul răspunde: "Mulţumesc lui Dumnezeu!" Apoi se retrage în tăcere, îşi împlineşte pocăinţa acordată şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu pentru darul iertării şi al milostivirii.

De reţinut

Pentru celebrarea sacramentului Pocăinţei trebuie să se pregătească atât penitentul, cât şi preotul.

Locul celebrării este cel indicat de autorităţile bisericeşti. La nevoie se poate celebra şi în afara acestor locuri.

Ritualul Spovezii este compus din mai multe părţi: primirea penitentului, rugăciunea preotului, cunoaşterea penitentului, spovedirea păcatelor, încredinţarea îndemnurilor necesare şi a pocăinţei, exprimarea părerii de rău din partea penitentului, formula de dezlegare din partea preotului, lauda adusă lui Dumnezeu, trimiterea penitentului.

Vocabular

autoritate bisericească= papa, uneori singur, alteori împreună cu episcopii;

celebrare penitenţială = întâlniri ale credincioşilor cu caracter penitenţial (se citesc lecturi, psalmi care au ca idee principală convertirea), urmate de o cercetare comunitară a cugetului cu spovada şi dezlegarea particulară;

dezlegare = în acest caz e vorba de formula de iertare a păcatelor, din partea preotului, în numele Sfintei Treimi.

Întrebări

Care sunt momentele principale care compun sacramentul Spovezii?

Care este formula de început?

Pentru ca o Spovadă să fie bine făcută este necesară exprimarea părerii de rău?

Cine iartă păcatele la Spovadă: Dumnezeu sau preotul?

Exerciţii

Exprimaţi în scris cum aţi vrea să fie preotul la care vă spovediţi.

Tăiaţi cu o linie ceea ce nu corespunde: Spovada începe cu

  • salutul penitentului,
  • cu înşiruirea păcatelor,
  • cu dezlegarea dată de preot.

Căutaţi în Evanghelie un text în care să fie prezente elementele unei Spovezi bune.

Lectură

"În timpul unei spovezi, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:

– Părinte îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?

– Dragul meu, i-a spus preotul, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu câteva condiţii: să ne pară rău de ele, să le mărturisim şi să ne hotărâm să nu le mai facem. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Mergi şi adu-mi un ţurţur de gheaţă.

Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţă în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde ţurţurele a început imediat să se topească.

– Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară? Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum ai adus-o la căldură şi a început să se topească. Devine din nou apă curată şi folositoare. Cât era gheaţă nu era bună de nimic. La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căieşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul lui Dumnezeu topesc tot ce este rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet. Să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel o Spovadă bine făcută vindecă sufletul bolnav de păcate".

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *