Meniu

Roadele sacramentului Spovezii

Lecţia 22

 

Omul păcătos îşi trăieşte viaţa după sufletul pe care îl are, adică fără harul lui Dumnezeu, pentru că singur a ales să fie astfel. Atunci când ne apropiem de sacramentul Spovezii, când celebrăm acest sacrament bine şi cu credinţă, reînnodăm legătura pe care o rupsese păcatul. Are loc împăcarea şi cu Dumnezeu şi cu aproapele pe care l-am supărat prin păcatele noastre. Suntem fericiţi că din nou suntem alături de Tatăl nostru, ocrotiţi de el. Ne împăcăm cu Biserica pentru că facem parte din ea. Prin Spovadă ni se iartă păcatele de moarte şi păcatele lesne iertătoare. Dacă mărturisim toate păcatele pe care ni le amintim cu umilinţă şi sinceritate, Dumnezeu ni le şterge pentru totdeauna, iar sufletul devine curat şi plin de harul lui Dumnezeu. Spre deosebire de noi, oamenii, care chiar dacă mai iertăm din când în când, dar uităm greu, Dumnezeu, nu numai că iartă păcatele, dar le şi uită şi ţine minte doar faptele noastre bune pe care le facem.

Toată valoarea sacramentului Pocăinţei stă în reprimirea harului sfinţitor din partea lui Dumnezeu. Devenim din nou prietenii lui. Scopul şi rodul principal al acestui sacrament este împăcarea cu Dumnezeu. Cei care celebrează acest sacrament cu multă credinţă primesc pe lângă harul sfinţitor şi o pace sufletească deosebită. Ei se simt liniştiţi şi în siguranţă, chiar dacă aparent au rămas tot bolnavi fizic, sau cu problemele legate de viaţă pe care le aveau când au venit la spovadă. Liniştea şi siguranţa sunt efectul prezenţei harului în suflet. Sunt redate prin pocăinţă demnitatea şi bunurile vieţii de fii ai lui Dumnezeu, moştenirea la care renunţasem când am hotărât să plecăm în ţara străină a păcatului.

Un alt mare dar rămâne împăcarea cu Biserica. Păcatul este întotdeauna şi rupere a relaţiei cu aproapele, a comuniunii frăţeşti care trebuie să existe între toţi membrii Bisericii. Sacramentul Spovezii o repară sau reface. Liniştea şi siguranţa celui spovedit se transferă şi în celelalte mădulare ale Bisericii. Fiind sacramentul Spovezii un fel de judecată, având încredere că ea este făcută în lumina şi sub inspiraţia Duhului Sfânt, anticipă într-un oarecare fel judecata la care vom fi supuşi cu toţii la sfârşitul acestei vieţi pământeşti. Alegând pe pământ să-l slujim pe Dumnezeu, în consecinţă să fugim de păcat, să renunţăm la el prin sacramentul Spovezii, la judecata de după această viaţă alegerea noastră va fi şi mai mult întărită şi confirmată.

Legate de roadele sacramentului Spovezii sunt şi indulgenţele. Indulgenţa este iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorată păcatelor a căror vină este ştearsă deja, pedepse pe care ar trebui să le suferim aici pe pământ sau în purgator. În acest caz, Biserica iartă, în numele lui Dumnezeu, pedepsele vremelnice pentru păcatele iertate prin puterea pe care o are de a distribui şi aplica tezaurul meritelor lui Isus Cristos şi ale sfinţilor. Pentru a se dobândi o indulgenţă, trebuie să fim curaţi de orice păcat de moarte şi să îndeplinim faptele prescrise de Biserică pentru aceasta: citirea Sfintei Scripturi, participarea la Calea sfintei cruci, ascultarea atentă a predicii, recitarea Rozariului şi orice faptă bună făcută în spirit de credinţă.

De reţinut

Spovada îl întoarce pe om la Dumnezeu, pe care l-a părăsit prin păcat.

Păcatul rupe relaţia noastră cu aproapele, Spovada leagă această ruptură.

Valoarea sacramentului Pocăinţei stă în reprimirea harului sfinţitor.

Spovada este o bună pregătire pentru judecata de la sfârşitul vieţii.

Indulgenţele, care înseamnă iertarea pedepselor vremelnice datorate păcatelor iertate, sunt şi ele un rod al sacramentului Pocăinţei.

Vocabular

a anticipa = a face ceva, a se întâmpla ceva înainte de timpul stabilit;

purgator = locul unde merg sufletele cărora le-au fost iertate păcatele, dar nu au terminat de ispăşit pedeapsa pentru ele;

tezaurul meritelor lui Isus şi ale sfinţilor = tot ce a suferit Isus pentru mântuirea noastră şi sfinţii din iubire faţă de el formează un tezaur, în virtutea căruia, dacă ne căim, noi suntem iertaţi de păcate;

fapte prescrise de Biserică = stabilite de Biserică.

Întrebări

În ceea ce priveşte relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu aproapele, ce se întâmplă în urma unei Spovezi?

Dumnezeu, prin Spovadă, doar iartă păcatele sau le şi uită?

Care este valoarea principală a sacramentului Spovezii?

Ce sunt indulgenţele şi cum se aplică?

Exerciţii

Gândiţi-vă la o persoană care a făcut un rău public. Discutaţi împreună în clasă care sunt efectele comportamentului lui.

În ce mod un păcat rupe legătura şi cu aproapele? Daţi câteva exemple.

Cu ce ocazie se mai pot obţine indulgenţe, afară de cele enunţate mai sus?

Lectură

M-am hotărât pentru Dumnezeu!

"Nu făcusem niciodată o Spovadă generală. Auzisem doar că, după o astfel de Spovadă, te simţi uşurat şi ai impresia că eşti ca un fulg. Eşti fericit şi simţi cu adevărat prezenţa lui Dumnezeu. Şi pentru că doream cu tot dinadinsul să fac o astfel de Spovadă, m-am apucat s-o pregătesc. Aveam trei zile la dispoziţie. Atât îmi propusesem, tocmai pentru a o face cât mai bine. Au fost trei zile de răscolire, de înălţare sufletească, dar şi de umilire, pentru că mă vedeam atât de mic înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor mele. Şi pentru ca evenimentul să fie şi mai mult trăit, înainte să merg la confesional a început o ploaie torenţială care, într-un timp foarte scurt, s-a transformat în furtună. Afară era prăpăd ca şi în sufletul meu. Încă un eveniment era cât pe ce să mă determine să renunţ la Spovada pe care mi-o doream şi o aşteptam atât de mult: a fost oprit curentul electric. În biserică era deja întuneric. În confesional era şi mai întuneric. Atunci mi-am amintit că am o lanternă. Am luat-o şi am intrat. Momentul mult aşteptat a sosit. Eram acolo: eu, Dumnezeu, preotul, foaia pe care îmi aşternusem cu grijă toate păcatele de până atunci şi acea lanternă. Când am terminat de spus toate păcatele s-au terminat şi bateriile lanternei. De fapt, nici nu mai aveam nevoie! Simţeam că plutesc! Îi spusesem atunci lui Dumnezeu tot ceea ce am crezut că l-a supărat, îi cerusem iertare pentru totul. Preotul, şi el m-a ajutat mult, m-a încurajat şi m-a făcut să înţeleg că Dumnezeu m-a iertat şi că mă iubeşte ca pe un sfânt. Nu mai era nevoie de curent electric, iar furtuna de afară nu-mi mai spunea nimic în comparaţie cu liniştea sufletească şi fericirea care îmi inundase sufletul. Atunci, în timpul acelei furtuni, eu am descoperit cu adevărat ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu. A fost o Spovadă cu roade".

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *