Meniu

Scopul omului pe pământ

Lecţia 1

 

“Sunt creat din iubire, sunt creat pentru iubire, sunt creat pentru a mă întoarce la iubire.” Astfel repeta un tânăr, în urma unei experienţe neaşteptate. Unul dintre colegii de şcoală, în timp ce se întorcea acasă, călcând greşit, şi-a luxat piciorul. Sigur, nu a fost vina lui. Oricui i se poate întâmpla! Şi totuşi, cineva era vinovat! Şi nu era unul singur, erau mai mulţi. Aceştia erau colegii de clasă, care, văzându-l, au început să râdă. Colegul lor îşi luxase piciorul, iar ei, în loc să-i dea o mână de ajutor, au început să-l apostrofeze, făcându-l neatent. O durere mare îl cuprinse, o durere trupească din cauza piciorului rănit, o durere sufletească pentru indiferenţa colegilor.

“Întâmplător mă aflam în trecere. Am văzut întreaga scenă şi, mărturisesc că nu mi-a plăcut. M-am apropiat, l-am ridicat pe colegul aflat în durere şi, purtându-i mâna pe după gâtul meu, l-am transportat până acasă, de unde l-a preluat salvarea. Din partea mea a fost un gest spontan. După ce totul s-a liniştit m-am întrebat de ce nu am reacţionat şi eu asemenea celorlalţi colegi. Aş fi putut să râd şi eu sau să trec mai departe, dar ceva din interiorul meu m-a determinat să trec peste privirile obraznice ale colegilor şi să-l ajut. Să vă spun secretul? 1 Şi dacă nu mă credeţi? În acea zi, la ora de religie, am învăţat că Dumnezeu este iubire, că suntem creaţi din iubire şi pentru iubire. În acea zi, am învăţat că scopul fiecăruia dintre noi, pe pământ, este să împlinim porunca iubirii: ‘Să vă iubiţi unii pe alţii’ (In 13,34). Acum înţeleg că nici pe cei care n-au făcut bine colegului lovit nu trebuie să-i judec. Iubirea la care sunt chemat, mă opreşte.”

De la naştere şi până la mormânt, omul are nevoie de iubire. Simte nevoia să împartă iubire şi să fie iubit. Mai întâi mama, apoi tata, fraţii, surorile, colegii de joacă, de şcoală, soţia sau soţul, colegii de muncă etc., toţi aceştia te înconjoară sau te vor înconjura cu iubirea lor. La rândul tău trebuie să răspunzi cu iubire. Iubirea este un dar divin. Îl primim de la Dumnezeu o dată cu crearea fiecăruia dintre noi, îl dăruim la rândul nostru lumii şi apoi, cu roadele culese, în apusul vieţii ne întoarcem înapoi la Creator. Tot ceea ce te înconjoară: oamenii, natura, cerul, ceea ce înveţi, ceea ce trăieşti, toate acestea au un scop bine precizat de Creator. Tu eşti creat pentru a te bucura de ceea ce este în jurul tău. Că eşti chemat la bucurie, o spune Dumnezeu încă din primele pagini ale Scripturii: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi stăpâniţi-l" (Gen 1,28). Sclavul nu se bucură, tocmai pentru că e sclav. Unul care stăpâneşte se bucură, tocmai pentru că stăpâneşte.

Omul, creat de Dumnezeu, cu minte şi voinţă, singurul dintre toate vieţuitoarele pământului, creat astfel, are 1 posibilitatea să stăpânească, dar nu haotic, ci după modelul divin. Dumnezeu stăpâneşte lumea cu iubire. Grija lui faţă de noi se numeşte pronie sau providenţă dumnezeiască. Această grijă l-a determinat, după căderea primilor oameni în păcat (vezi: Gen 3) , să promită şi apoi să trimită un Mântuitor. La rândul său, Mântuitorul, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne-a învăţat că scopul nostru pe pământ este iubirea. El a venit pe pământ din iubire, a suferit moartea pe cruce tot din iubire şi, prin toate acestea, ne-a mântuit de păcate. După ce şi-a împlinit misiunea, întorcându-se din nou la Tatăl, acolo unde îi era locul, l-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i sfinţească pe oameni.

Având exemplul de iubire al lui Dumnezeu – Sfânta Treime -, oamenii au ca scop cunoaşterea, iubirea şi slujirea lui Dumnezeu, dobândind astfel viaţa veşnică.

De reţinut

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi pentru iubire.

Scopul omului pe pământ este acela de a-l cunoaşte pe Dumnezeu, de a-l iubi, a-i sluji şi astfel să dobândească viaţa veşnică.

Dumnezeu îl cheamă pe om la bucurie, împarte cu el toate bucuriile creaţiei.

Oamenii sunt datori să se iubească între ei, după modelul lui Dumnezeu, care ne-a iubit mai întâi.

Vocabular

scop = ceea ce îşi propune cineva să facă, ţintă;

dar divin = un dar pe care ni-l face Dumnezeu fără

ca noi să avem vreun merit;

haotic = ceva care nu este în ordine;

viaţa veşnică = viaţa care începe după moarte şi care nu are sfârşit.

Întrebări

Cum ai fi reacţionat dacă erai unul dintre colegii celui care şi-a luxat piciorul?

Ce înseamnă pentru tine "a iubi"?

Cum ai răspunde la întrebarea: "De ce exişti?" Ce a făcut Dumnezeu pentru noi, oamenii?

Te-ai gândit vreodată ce va urma după această viaţă?

Exerciţii

Povesteşte o întâmplare asemănătoare cu cea prezentată.

Întorcându-te acasă de la şcoală, pune în practică porunca iubirii salutând pe cei pe care îi întâlneşti, ajutându-i pe cei care au nevoie, zâmbind, vorbind frumos etc.

Ia o foaie de hârtie şi, săptămânal, atunci când ai făcut o faptă de iubire, desenează câte o floare.

Lectură

Când a creat lumea, Dumnezeu a întrebat animalele ce dorinţe au. Le-a ascultat cu atenţie pe toate şi le-a împlinit rugăminţile. Când au aflat de aceasta, oamenii au rămas indignaţi pentru că ei nu fuseseră întrebaţi.

"Nu putem fi mulţumiţi cu această lume a ta! spuseră ei".

"Nici nu trebuie să fiţi mulţumiţi, le răspunse Dumnezeu. Patria voastră nu este pe acest pământ, ci în cer unde vă aşteaptă numai surprizele veşniciei".

De aceea au animalele ochii îndreptaţi spre pământ, iar omul merge vertical şi priveşte spre cer.

(Legendă din evul mediu)

La vârsta de doisprezece ani, Dominic Savio spunea: "Dacă nu devin sfânt, viaţa mea nu va fi decât un mare nimic. De ce este nevoie ca să pot ajunge sfânt? – întrebă Dominic pe profesorul său, Don Bosco".

"De curaj, nu de ani", a fost răspunsul profesorului său.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *