Meniu

Chipul în relief din ostie la Saint-André de la Réunion (1902)

Minunea euharistică din Parohia „Sfântul Andrei” în insula La Réunion – o splendidă insulă africană din Oceanul Indian – s-a întâmplat la 26 ianuarie 1902 şi, teoretic, ar putea fi confirmată de vreun martor rămas încă în viaţă. Insula era pe atunci colonie franceză.

Abatele Lacombe, parohul acestei biserici, a fost martorul minunii pe care el însuşi a povestit-o la mii de persoane în timpul Congresului Euharistic de la Angouleme (1904) şi unui grup de preoţi adunaţi la reculegerea periodică în orăşelul Périgueux.

Era cu o duminică înainte de perioada Postului Mare. Abatele Lacombe a expus Euharistia înainte de Liturghia solemnă la care în general participa aproape toată parohia, situată la 27 de km. de capitala Saint-Denis. Pe când corul cânta Sanctus, preotul a ridicat ochii către ostie şi a văzut ceva care l-a făcut să ridice mâinile, neîncrezător şi speriat, pentru a-şi freca ochii.

Învingându-şi emoţia, s-a uitat împrejur pentru a fi sigur că totul era normal şi a terminat Liturghia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Întors în sacristie, a întâlnit un enoriaş care voia să i se binecuvânteze o medalie. Abatele l-a trimis la altar şi i-a recomandat să observe bine ostia care era acolo încă expusă.

Omul s-a întors imediat, speriat, schimbat la faţă şi cu mâinile împreunate, spunând că a văzut în ostie chipul trist al unui om cu ochii închişi, capul aplecat spre dreapta, iar de pe obraz îi curgeau lacrimi. „Este incredibil!”, a izbucnit. Abatele Lacombe a început să tremure: şi el văzuse acelaşi lucru! A luat cu el doi ministranţi şi s-a întors la altar: în ostie era acelaşi desen în relief al unui chip suferind, o imagine aproape vie care era lipită de sticla ostensoriului.

În biserică au rămas două doamne cu o nepoţică; chemate să se apropie, şi ele au confirmat aceeaşi viziune. Şi tot aşa a făcut şi copila, pe când ministranţii au fugit să anunţe miracolul.

Valuri-valuri întreaga parohie s-a revărsat în biserică: unii credincioşi ajunşi din capitală, cu ochelari, i-au pus în teacă pentru că cu ochii descoperiţi viziunea era mult mai clară şi curată.

Abatele a luat toate măsurile de precauţie. Temându-se că lumina ar avea vreun efect, a spus să se stingă toate lumânările şi să se închidă toate uşile. Fenomenul apărea şi mai clar. În obscuritate, trăsăturile chipului trimiteau adevărate străluciri. În prima după-amiază imaginea s-a transformat: în locul acelui chip sângerând a apărut un crucifix care acoperea toată ostia de sus în jos. După binecuvântarea euharistică viziunea a dispărut.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *