Principalele adevăruri
13. Care sunt principalele adevăruri ale credinței?
Sunt unitatea și trinitatea lui Dumnezeu, întruparea, patima, moartea și învierea Domnului nostru Isus Cristos.


14. Numai credința ne face cunoscute aceste adevăruri?
Că există un Dumnezeu o poate descoperi și rațiunea, fără ajutorul credinței, dar că acest unic Dumnezeu este în trei persoane și că a doua persoană s-a întrupat o știm numai prin credință, adică o știm numai pentru că Dumnezeu ne-a descoperit acest adevăr.
15. Cum poate rațiunea să descopere că există Dumnezeu?
Poate descoperi plecând de la existența lucrurilor. Acestea se dovedesc schimbătoare, încep și se termină, deci existența lor nu se explică dacă nu ne referim la o ființă veșnică și imutabilă. Și apoi, dacă ne gândim la extraordinara complexitate și la minunata ordine care se manifestă în special în ființele vii, trebuie să admitem că aceste ființe au fost proiectate de o minte supremă. Ordinea universului ne conduce la existența unui ordonator. Întrucât această ordine este în interiorul lucrurilor, acest ordonator trebuie să fie și creatorul lor.

Se ajunge la existența lui Dumnezeu și cu acest raționament: în această lume se întâmplă de multe ori că oamenii buni suferă și cei răi trăiesc liniștiți și fericiți. Este o nedreptate și noi refuzăm s-o acceptăm. Deci trebuie să fie un judecător drept care după viața asta răsplătește pe cei buni și pedepsește pe cei răi. Acest judecător drept este tocmai Dumnezeu. Dacă se neagă existența lui Dumnezeu, cade toată ordinea morală. „Dacă Dumnezeu nu există, totul este permis”, scria un mare romancier rus.
16. Ce trebuie să spunem despre Sfânta Treime?
Despre Sfânta Treime trebuie să spunem că este un adevăr descoperit de Dumnezeu și că rațiunea, singură, nu ar fi putut să-l descopere. Acesta este primul mister principal al credinței.
17. În ce constă acest mister?
Acest mister constă în faptul că unicul Dumnezeu există în trei persoane egale și diferite: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

18. Cum este posibil că trei realități diferite sunt un singur lucru?
Răspunsul poate fi mai clar cu un exemplu. Să ne gândim la un triunghi echilateral. Cele trei unghiuri au aceeași suprafață (unghiul este o parte din plan, adică o suprafață, așa cum învață geometria). Au aceeași suprafață și totuși sunt diferite între ele și inconfundabile unul cu altul. Așa și cele trei persoane dumnezeiești, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt: sunt un unic Dumnezeu și totuși persoane diferite între ele și inconfundabile una cu alta.
19. Care este al doilea mister principal al credinței?
Al doilea mister principal al credinței este întruparea, patima, moartea și învierea Domnului nostru Isus Cristos.
20. Ce înseamnă „întrupare”?
„Întrupare” înseamnă că a doua persoană dumnezeiască, adică Fiul, născut din Tatăl mai înainte de toate veacurile, adică din veșnicie, la un moment dat și-a asumat natura umană și așa, fără să înceteze să fie Dumnezeu, devine și om. Este ceea ce spunem în Crez: „Fiul care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii, s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria și s-a făcut om”. Bineînțeles, fără a înceta să fie Dumnezeu. Deci în Isus Cristos avem o singură persoană a Fiului sau Cuvântul, care are două naturi: natura dumnezeiască, pe care o are din veșnicie, și natura umană, pe care a început să o aibă din momentul întrupării.
21. Unde apare în Evanghelie acest adevăr al credinței?
Acest adevăr apare ori de câte ori Isus, care era om adevărat, adică avea o natură umană adevărată, afirmă că este și Dumnezeu. De exemplu, când spune: „Eu și Tatăl una suntem” (In 10,30) și când aprobă mărturisirea de credință a sfântului apostol Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28).
22. Să trecem acum la misterul Euharistiei. Privitor la Euharistie sunt mai multe dogme de credință?
Da, privitor la Euharistie, Biserica ne învață mai multe lucruri, deci nu ajunge o singură dogmă pentru a exprima acest mister.
23. Dacă vrea cineva să aprofundeze misterul Euharistiei, de unde este cel mai bine să înceapă?
Cel mai bine este să înceapă de la Evanghelie, lăsându-se condus în lectură de ceea ce Biserica învață. În acest mod se poate înțelege că de fapt toate dogmele privitoare la Euharistie nu sunt altceva decât o explicare clară și sigură a tot ceea ce este conținut în Evanghelie.




Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.