Meniu

Sfânta Liturghie

51. Ce este sfânta Liturghie?

Sfânta Liturghie este Euharistia considerată ca jertfă.

52. Ce este jertfa?

Jertfa este oferirea unei victime făcută lui Dumnezeu de către preot în numele nostru ca semn de supunere faţă de el şi ca act de mulţumire, de ispăşire a păcatelor şi de cerere de har. Spunem că moartea lui Isus pe cruce este o jertfă pentru că Isus s-a oferit pe sine însuşi ca victimă de ispăşire pentru păcatele noastre. De aceea în jertfa de pe cruce Isus este, în acelaşi timp, preot (adică acela care oferă jertfa) şi victimă (adică acela care este oferit). Jertfa de pe cruce este jertfa fundamentală şi centrală din toată religia noastră creştină. Ea înlocuieşte şi desfiinţează toate jertfele care erau oferite în Vechiul Testament, înainte de venirea lui Isus.

53. De ce mai există jertfa sfintei Liturghii când există deja jertfa crucii?

Liturghia are rolul de a reactualiza pentru noi jertfa crucii. Acea jertfă care a avut loc pe Calvar, acum douăzeci de secole, este în mod misterios reactualizată pe altar ori de câte ori se celebrează Liturghia. De aceea spunem că Liturghia este memorialul jertfei de pe cruce. Ea este o reamintire, dar nu numai atât: în Liturghie Isus se oferă Tatălui, reactualizând jertfa de pe cruce. Astfel, participând la sfânta Liturghie, primim rodul patimii lui Isus.

54. Este importantă Liturghia?

Liturghia este cea mai importantă realitate din toată viaţa noastră creştină. De fapt, nu este nimic mai important decât moartea pe cruce a lui Isus, care ne-a dobândit mântuirea veşnică şi ne-a deschis porţile paradisului. Deci Liturghia, care ne aplică nouă roadele morţii lui Isus pe cruce, este cea mai importantă şi mai frumoasă realitate care există pe acest pământ.

55. Dar nu este importantă şi învierea lui Isus?

Cu siguranţă, dar Isus a înviat pentru că mai întâi a murit. Ispăşirea păcatelor noastre s-a realizat pe cruce.

56. În Liturghie intră şi învierea?

Da, intră şi învierea pentru că dacă Isus nu ar fi înviat nu ar fi existat sfânta Liturghie.

57. De ce?

Gândeşte-te la cuvintele consacrării: preotul nu spune: „Acesta este trupul lui Isus”, ci zice: „Acesta este trupul meu”; nu spune: „Acesta este sângele lui Isus”, ci zice: „Acesta este sângele meu”. Asta înseamnă că Isus este cel care pronunţă aceste cuvinte cu adevărat. Isus este cel care consacră pâinea şi vinul slujindu-se de preot care, pentru a spune aşa, îi împrumută lui Isus gura şi mâinile sale. S-a întâmplat nu de puţine ori că anumiţi sfinţi în momentul consacrării au văzut în locul preotului celebrant pe Isus în persoană. Noi nu-l vedem, dar ştim că este aşa pentru că aşa ne spune credinţa.

58. Cum se încadrează aici învierea lui Isus de care am vorbit mai înainte?

Se încadrează, pentru că dacă Isus nu ar fi înviat nu ar fi putut să fie el cel care să celebreze Liturghia. Dar am văzut că este chiar el. De altfel această realitate este amintită şi de cuvintele pe care credincioşii le pronunţă după consacrare: „Moartea ta o vestim, Doamne (pentru că, aşa cum am spus, Liturghia este memorialul morţii lui Cristos pe cruce) şi învierea ta o mărturisim (pentru că adevăratul celebrant al Liturghiei este chiar Isus înviat) până când vei veni (pentru că Isus va continua să fie prezent la celebrarea Liturghiei până la sfârşitul lumii)”. Învierea se încadrează apoi în sfânta Liturghie pentru simplul fapt că dacă nu ar fi astăzi trupul şi sângele lui Isus înviat pâinea şi vinul nu ar putea deveni trupul şi sângele lui Isus. Cum ar putea deveni ceva ceea ce nu mai există?

59. Dacă Isus este adevăratul celebrant al Liturghiei, nu-şi pierde oare importanţa preotul celebrant?

Îşi pierde importanţa în sensul că nu există diferenţă dacă celebrantul Liturghiei este un preot sfânt sau unul mai puţin sfânt (pentru că întotdeauna Isus este celebrantul principal), dar nu-şi pierde importanţa faptul că trebuie să fie preot cel care celebrează Liturghia. Într-adevăr, Isus a încredinţat această misiune şi a dat puterea de a consacra, adică de a celebra Liturghia, numai celor care au primit hirotonirea preoţească.

60. Aşadar, este important să existe preoţi?

Nu numai că este important, ci este şi indispensabil. Dacă nu ar mai fi preoţi, nu ar mai fi nici Euharistia. Iată de ce trebuie să ne rugăm pentru vocaţii şi să fim disponibili în a urma chemarea Domnului, dacă o simţim în inima noastră, pentru ca să nu fie în nici un loc de pe pământ preoţi insuficienţi sau, mai rău, să lipsească de tot. Aceasta ar fi cea mai mare nenorocire ce s-ar putea întâmpla poporului creştin. Nu ar mai fi nici Euharistie şi nici Spovada, care ne face vrednici de a participa la Euharistie.

61. Când preotul celebrează Liturghia noi suntem numai spectatori?

Nu, suntem şi actori. Este adevărat că numai preotul consacră, cum am văzut, dar nu este mai puţin adevărat că toţi credincioşii care participă la Liturghie se unesc cu el în oferirea jertfei sfinte, adică în a oferi Tatălui trupul şi sângele lui Isus. De fapt, dacă suntem atenţi, ne dăm seama că preotul vorbeşte la plural: „Îţi oferim trupul şi sângele său”, „Mulţumindu-ţi că ne-ai învrednicit să stăm înaintea ta şi să-ţi slujim ţie” şi aşa mai departe. Slujirea sacerdotală de care se vorbeşte aici nu este aceea de a consacra pâinea şi vinul, care este rezervată numai preoţilor care au primit sacramentul Preoţiei, ci aceea de a oferi trupul şi sângele lui Isus deja consacrate.

62. Slujirea sacerdotală a credincioşilor constă numai în a-i oferi Tatălui trupul şi sângele lui Isus?

Nu, împreună cu trupul şi sângele lui Isus noi suntem cu toţii invitaţi să ne oferim şi pe noi înşine. Trebuie să fim nu numai preoţi, ci şi victime, în unire cu victima dumnezeiască, Isus.

© Editura Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 26, RO-700064-Iaşi, www.ercis.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *