Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226)

Fondatorul Ordinului Franciscan și patronul Italiei, fără să primească preoția pentru că se simțea nedemn, sfântul Francisc, pe muntele Verna, a primit de la Isus darul stigmatelor.

Era îndrăgostit de Euharistie și de Biserică. Ardea de o foarte mare iubire față de sacramentul trupului Domnului și considera un mare semn de dispreț a nu asculta în fiecare zi sfânta Liturghie.

Se împărtășea deseori și cu o mare evlavie, dorind să-i facă evlavioși și pe alții. „Francisc, repară Biserica mea”, îi va spune într-o zi crucifixul din biserica „Sfântul Damian”. Și Francisc a devenit reparator prin excelență. Fără să protesteze și fără să condamne, dar observând umilința și sărăcia evanghelică, Francisc repara și bisericile materiale, le îmbogățea cu obiecte sfinte, mătura spațiile din fața bisericilor, împodobea altarele, cinstea pe preoți mai mult decât pe îngeri.

Francisc așa ne îndeamnă cu fermitate în scrisorile sale: „Potirele, corporalele, ornamentele de pe altare și tot ceea ce are legătură cu jertfa trebuie să fie prețioase. Toți să dea laudă și să îngenuncheze înaintea preasfântului sacrament, în care se ascunde Domnul Dumnezeu viu și adevărat”.

Voia să se arate mare respect și pentru mâinile preoților, pentru că lor le-a fost dată puterea dumnezeiască de a consacra acest sacrament. „Dacă mi s-ar întâmpla, spunea de multe ori, să întâlnesc în același timp un sfânt care vine din cer, precum sfântul diacon Laurențiu, și un preot sărac, l-aș saluta mai întâi pe preot și aș fugi să-i sărut mâinile. Într-adevăr, aș spune: Ah! Așteaptă, sfinte Laurențiu, pentru că mâinile acestea ating Cuvântul vieții și au putere supraomenească!”.