Sfântul Gaşpar din Bufalo (1786-1837)
Fondatorul Misionarilor Preasfântului Sânge, sfântul Gașpar s-a angajat cu pasiune în predicare și în asistența celor mai săraci.
S-a implicat cu dăruire și în a răspândi evlavia către preasfântul sânge al lui Isus și către preasfânta Euharistie. El a recomandat iubirea față de acel sânge pe care Cristos l-a vărsat pentru mântuirea noastră.
Sfântul Gașpar spune în scrierile sale: „Euharistia fortifică, dă vigoare. Sfântul Toma spune că unul dintre motivele pentru care acest preasfânt sacrament ne apără și ne eliberează de ispite este pentru că, fiind amintirea patimii lui Isus Cristos prin care demonii au fost învinși, imediat ce ei văd în noi trupul și sângele lui Isus Cristos, se pun pe fugă”.
Și încă: „O Isuse al meu, când mă gândesc la tine, umil sub specia euharistică, mă simt înduioșat și emoționat! Până aici, exclam, a ajuns iubirea lui Dumnezeu!”.
În fiecare zi făcea vizită la preasfântul sacrament și rămânea acolo ore în șir. Pentru el Euharistia era centrul vieții, punctul de plecare și de sosire al oricărei sfințenii.


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.