Meniu

Drumul care te aşteaptă

După ce ţi-am explicat ce este pentru tine şi pentru viaţa ta creştină marele sacrament al Mirului, vreau acum să te învăţ ceea ce trebuie să faci pentru a parcurge drumul vieţii care te aşteaptă în anii următori.

Sacramentul Mirului nu este, de fapt, un punct de sosire, ci un punct de plecare pe drumul vieţii creştine, care trebuie să te conducă până la fericirea paradisului.

Când erai copil, viaţa ta era ca un drum înclinat şi, în afară de câteva mici obstacole, câteva mici defecte, în acei primi ani, îţi era uşor să-l iubeşti pe Isus şi să fii bun cu cei dragi ai tăi.

Acum, că eşti mai măricel, îţi dai seama că încep pentru tine primele pericole şi primele tentaţii, cum ar fi: lenea, dorinţa de a-i supăra pe părinţi sau de a te certa cu prietenii, şi obişnuinţa de a nu spune rugăciunile sau de a le spune rău.

Ca urmare, când vei intra în adolescenţă, drumul va deveni şi mai greu şi tentaţiile vor fi mai periculoase. Compania altor tineri va avea o mare influenţă asupra ta, dându-ţi senzaţia că "te-ai făcut mare" numai dacă vei face cum fac ei, chiar cu preţul de a te învrăjbi cu părinţii tăi. Va exista şi pericolul de a părăsi Liturghia festivă şi – Doamne, fereşte! – de a te lăsa ademenit de necurăţie.

Am vrut să-ţi arăt pericolele care te aşteaptă când vei fi mai mare, ca să te pregăteşti încă de pe-acum să le înfrunţi.

Nu uita că, aşa cum spuneau anticii, "Qualis iuvenis, talis senior", "Aşa cum eşti când eşti tânăr, la fel vei fi şi ca adult"; şi este adevărat, pentru că, dacă planta, când este încă tânără şi plăpândă, ia o întorsătură strâmbă, devenită adultă şi rigidă, nu se va mai putea îndrepta, ci va rămâne strâmbă pentru totdeauna. Dacă, însă, planta, când este încă tânără, este ţinută dreaptă, atunci va creşte bine şi va rămâne dreaptă pentru totdeauna.

Tu trebuie să decizi să creşti încă de acum ca o plantă "dreaptă", astfel încât să poţi ajunge, cu trecerea anilor, la "perfecta maturitate a vieţii în Isus Cristos" (Ef 4,13).

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *