Meniu

Dumnezeu este Preasfânta Treime

Declarându-se Fiu al lui Dumnezeu, Isus ne-a dezvăluit că Dumnezeu este Tatăl său, de la care primeşte însăşi viaţa sa divină şi cu care este unit printr-o legătură veşnică de iubire, care este Duhul Sfânt. Dumnezeu este, deci, unul singur, dar trăieşte în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pentru aceasta, noi spunem că Dumnezeu, unul (în natură) şi întreit (în persoane), este Preasfânta Treime.

Cele trei persoane divine, adică Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, nu au un trup ca şi noi, pentru că Dumnezeu este spirit pur.

Noi, însă, pentru a le putea reprezenta, trebuie să le desenăm ca şi cum l-ar avea: Tatăl ca un bătrân demn de veneraţie, Fiul ca un tânăr, Duhul Sfânt ca un porumbel.

Răspunde:

  1. Dumnezeu este unul singur? DA NU
  2. În singurul Dumnezeu, câte persoane există?
  3. Scrie numele celor trei persoane divine.
Dumnezeu este unul singur?

Dumnezeu este unul singur, dar trăieşte în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care sunt Preasfânta Treime.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *