Meniu

Despre autoritatea bisericească şi comunitate

34. Nu recunoaștem nicio autoritate în religie: nici pe pontiful roman, nici pe episcopi, nici pe preoți. Ascultăm doar de Isus Cristos.

Biblia spune:

1. „Atunci, Isus le-a zis din nou: «Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi»” (In 20,21).

2. „Domnul le-a spus: «Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă disprețuiește pe voi pe mine mă disprețuiește»” (Lc 10,16). Prin urmare, a disprețui pe cel care-l reprezintă pe Isus în conducerea Bisericii înseamnă a-l disprețui pe Cristos care l-a trimis.

3. În Faptele Apostolilor (o carte din Biblie foarte prețuită de catolici și protestanți) se povestește de multe ori că sfântul Paul, acolo unde fonda o biserică, lăsa prezbiteri ca să o conducă (cf. Fap 14,23 ș.u.).

4. Sfântul Paul, adresându-se capilor Bisericii din Efes, le-a spus: „Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme peste care Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu” (Fap 20,28). Este foarte clar: sfântul Paul declară public faptul că Duhul Sfânt a fost cel care i-a ales pe unii ca să fie capi sau însărcinați să se îngrijească de Biserica sa. Atunci, de ce îndrăznesc unii să spună: Eu nu recunosc în religie nicio autoritate, ci doar pe Cristos? Biblia spune clar că în Biserică există autorități care îl reprezintă pe Cristos.

5. Sfântul Paul, în Scrisoarea către Tesaloniceni, îi sfătuiește să aibă mare respect față de cei care cârmuiesc Biserica sa: „Vă rugăm, fraților, să-i respectați pe cei care ostenesc între voi, pe cei care vă conduc în Domnul și vă îndeamnă. Să-i cinstiți mult cu dragoste pentru lucrarea lor” (1Tes 5,12).

Prin urmare, deja în timpul sfântului Paul, în fiecare Biserică sau oraș existau autorități religioase care conduceau și față de care trebuia să existe mult respect și dragoste.

În anul 1870, la Conciliul I din Vatican a fost dată dogma care spune că papa este primul dintre episcopi și infailibil în materie de credință și morală creștină. Acest document conciliar nu a fost o impunere din partea papei, ci, dimpotrivă, majoritatea cardinalilor și episcopilor au cerut promulgarea dogmei.

35. Care sunt motivele pentru a-l respecta și asculta pe papa?

Prima caracteristică a protestanților, de când i-a fondat Martin Luther, la începutul secolului al XVI-lea, a fost o opoziție totală față de Papa și de Biserica Romei. Unele dintre sectele apărute în secolele următoare îi atribuie pontifului roman cele mai teribile calificative scoase din Cartea Apocalipsului.

În ultimul timp, după Conciliul al II-lea din Vatican (1962-1965), relațiile dintre catolici și protestanți s-au mai îmbunătățit, dar încă există în mulți dintre frații separați o aversiune imensă față de papa de la Roma.

Noi, catolicii, avem mai multe pasaje din Biblie pe care ne bazăm în respectul nostru față de papa:

1. Mt 16,18-19; Isus i-a spus lui Petru: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui. Ție îți voi da cheile împărăției cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”.

Sfântul Petru a murit și întreaga sa putere a trecut la cel care l-a înlocuit, care a fost al doilea pontif (sfântul Lin). Murind acesta, toate puterile sale au trecut la al treilea pontif (sfântul Clet) și, în felul acesta, toate puterile pe care Isus Cristos i le-a dat sfântului Petru au trecut de la pontif la pontif până la actualul papă.

Știm că Isus nu a încredințat puterea sa apostolilor doar pentru ei, ci pentru toți cei care îi vor fi înlocuit de-a lungul veacurilor. Astfel, astăzi, papa de la Roma are întreaga putere pe care Isus i-a dat-o primului cap al Bisericii, care a fost sfântul Petru.

2. După înviere, Isus i-a dat lui Petru misiunea de a paște sau de a conduce toate oile și toți mielușeii săi. In 21,16: „Isus i-a spus lui Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât aceștia?» El i-a zis: «Da, Doamne, tu știi că te iubesc». El i-a spus: «Paște mielușeii mei»”. Acest Petru, căruia Isus i-a încredințat să păstorească și să conducă toate oile și mielușeii săi, este înlocuit acum de pontiful roman. Pentru acest motiv, oi și mielușei, superiori și supuși, îl ascultăm ca și cum ar fi Cristos în persoană cel care ne-ar conduce.

3. Isus i-a spus sfântului Petru: „Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi” (Lc 22,32). Acest Petru, pentru care Isus se roagă ca să nu-și piardă credința, este reprezentat astăzi de pontiful roman, papa de la Roma. Pentru el se roagă Cristos, ca să nu înceteze credința sa, și el are misiunea din partea lui Isus de a-i ajuta pe ceilalți să rămână tari în credință.

Pentru acest motiv, noi, catolicii, îl cinstim atât de mult pe pontiful roman, căci el este succesorul sfântului Petru și, prin urmare, are întreaga putere pe care Domnul nostru i-a încredințat-o capului apostolilor.

Noi știm că în papa se împlinește promisiunea lui Isus: „Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă” (Lc 10,16).

36. Preoții catolici sunt bogați și exploatatori.

Se pune întrebarea: Care preoți? Fiți amabil și spuneți-le numele. Pentru că eu nu pot să spun, de exemplu: „Generalii din armată sunt răi”. Trebuie să spun: „Cutare general”, dacă este adevărat. Pentru că, dacă nu, inventez o calomnie.

Ce preoți catolici cunoașteți dumneavoastră care să fie bogați? Faceți lista cu cei pe care-i cunoașteți! Ce au? Iată ce au:

a) Casă parohială: în ziua în care pleacă din parohie, o vor lăsa. Nu este proprie. Este pentru slujirea comunității.

b) Automobil: orice muncitor îl deține astăzi, pentru că are nevoie de el pentru a se mișca liber și a ajunge la timp acolo unde este solicitat. Gândiți-vă că preotul este aproape mereu în misiune… Mașina aduce cu sine multe cheltuieli; întreținerea ei îi cauzează preotului destule preocupări economice. Dar îi este necesară.

c) Plata pentru sfintele Liturghii și taxele pentru celelalte sacramente. Preotul nu încasează pentru o Liturghie sau o înmormântare nici măcar cât încasează un medic pentru o consultație. În plus, preotul ia bani pentru cel mult o Liturghie pe zi, în timp ce medicul face (câștigând) mai multe consultații pe zi. Ambii au făcut studii la fel de lungi: 6 ani de universitate. Aici se vede marea diferență între cele două jurăminte: medicul face jurământul lui Hipocrate, iar preotul face jurământul lui Cristos.

A fi preot astăzi este una dintre profesiile cel mai puțin atractive pentru cine vrea să fie bogat; pentru că produce foarte puțin din punct de vedere economic.

Dacă știm vreun preot bogat, probabil este o excepție. Poate este pentru că familia sa era bogată. Oricum, preoții bogați reprezintă întotdeauna o minoritate. Majoritatea preoților trăiesc în sărăcie ca orice om, câștigându-și pâinea cu munca de fiecare zi.

Călugării au clădiri mari, dar sunt pentru slujirea poporului: colegii, universități, școli etc. Dar ei, personal, sunt săraci: e de ajuns să mergi în camera lor și să vezi în ce constă: o mobilă fără podoabe, o masă, un scaun și un pat simplu.

Clădirile Bisericii Catolice, chiar dacă sunt mari și frumoase, nu sunt un lux. În plus, ele sunt în slujba poporului lui Dumnezeu.

37. Abia din secolul al V-lea papa a devenit capul Bisericii; până atunci papa nu se bucura de o astfel de putere.

Deja în anul 96 (secolul I) niște tineri creștini din Corint au dispus să-l destituie pe episcopul acestui oraș. Imediat, episcopul Romei, sfântul papă Clement, le trimite o scrisoare energică, poruncindu-le să-l accepte din nou pe adevăratul episcop. În anul 190, episcopul Romei, sfântul papă Victor, poruncește ca în toate Bisericile creștine din lume să se celebreze sărbătoarea Paștelui la aceeași dată la care se celebra la Roma și aproape toți episcopii îl ascultă.

În anul 255, episcopul Romei, sfântul papă Ștefan, le interzice tuturor creștinilor să-i boteze din nou pe cei care au fost botezați de către un preot păcătos.

În secolul al V-lea, sfântul papă Leon I se opune celor care l-au destituit pe arhiepiscopul Alexandriei și au trebuit să-l accepte din nou. Prin urmare, nu este o invenție a secolului al cincilea. Acest lucru vine de la apostoli. Toți știau că Isus i-a dat întotdeauna lui Petru primul loc și că, murind Petru, toate aceste puteri au trecut la cel care l-a înlocuit.

38. Printre preoții catolici există unii care nu sunt demni de vocația lor.

Trebuie să verificăm dacă acest lucru este adevărat. Oamenii vorbesc fără a fi siguri pe ceea ce spun și dușmanilor le place să inventeze multe lucruri care nu sunt adevărate.

Dar și printre protestanți există mulți oameni corupți. Așadar, trebuie să le spunem: Atenție! Dumneavoastră, care aveți casa din sticlă, nu aruncați cu piatra în casa vecină!

În Biserica Catolică există oameni răi? Evident că da. Totuși, să nu uităm că oamenii buni sunt foarte mulți, dar nu fac gălăgie. Copacii care cresc nu fac zgomot. Cei care fac zgomot doboară ceilalți copaci.

Preoții sunt păcătoși? Evident că da. Dar cine nu este? Sfânta Carte spune că, dacă cineva afirmă că nu este păcătos, este un mare mincinos (cf. 1In 1,8) și nu există decât unul singur care le-a putut spune dușmanilor săi: „Cine dintre voi mă poate acuza de păcat?” (In 8,46) Acesta este Isus Cristos. Tuturor celorlalți ne poate spune Domnul nostru: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra” (Lc 8,7), și ca în Evanghelie va trebui să plecăm rușinați, începând cu cei mai bătrâni, care, de obicei, au cele mai multe păcate din cauza vârstei (cf. In 8,7). În acest sens, sfântul Paul afirma întristat: „și iudeii și grecii sunt sub păcat, după cum este scris: «Nu este drept, nici măcar unul»” (Rom 3,9-10).

Chiar dacă Biserica Catolică are preoți și episcopi păcătoși, nu pentru aceasta încetează să fie adevărata religie. De ce? Pentru că Isus Cristos a spus că religia este ca un pământ în care pe lângă grâul bun va exista întotdeauna neghina pierzaniei; Biserica sa este ca o plasă de pescar care, pe lângă peștii buni, are și pești răi. Pământul continuă să fie al lui Isus Cristos, chiar dacă are neghină. Plasa continuă să fie a lui Isus Cristos, chiar dacă are pești răi. Isus a avut doisprezece apostoli, iar unul dintre ei a fost rău, însă nu putem spune că acest grup nu era adevăratul grup al lui Cristos. Isus spune și pentru preoți: „Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut” (Lc 19,10).

39. Autoritatea papei și a episcopilor este nulă, deoarece contează doar autoritatea Bibliei.

Protestanții au moștenit Noul Testament tot de la catolici, mai exact, datorită autorității papei și a episcopilor. În secolul al IV-lea, văzând Papa Siriciu că trebuia să le spună creștinilor care cărți erau inspirate de Dumnezeu și care nu, i-a adunat pe episcopi în orașul Cartagina (Africa), poruncindu-le să aducă acolo toate cărțile pe care ei le considerau a fi opera apostolilor și, după ce le vor fi examinat foarte bine (pentru că în acele timpuri existau multe cărți despre care se spunea că sunt opera apostolilor, dar în realitate nu erau), să-și dea cu părerea referitor la care erau opera apostolilor Domnului și care nu. Și au făcut întocmai. Au respins o mare cantitate de Epistole și Evanghelii care, după părerea lor, erau false; câteva exemple de astfel de cărți: Apocalipsa lui Petru, Epistola după Matei, Evanghelia după Iacob, Evanghelia după Toma etc. și au confirmat ca legitime cele 27 de cărți pe care astăzi le avem în Noul Testament, adică cele patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca și Ioan), Cartea Faptele Apostolilor, cele 13 scrisori ale sfântului Paul, una a lui Iacob, două ale sfântului Petru, trei ale sfântului Ioan, una a lui Iuda Tadeu și Apocalipsul sfântului Ioan. Episcopii au trimis această listă papei, iar el, cu autoritatea pe care i-a dat-o Cristos spunându-i „Paște oile mele” și „Întărește-i în credință pe frații tăi”, a declarat: „Aceste cărți sunt opera apostolilor și a discipolilor Domnului și conțin cuvântul lui Dumnezeu”.

Conformându-se acestei sentințe a suveranului pontif și a episcopilor, creștinii au respins celelalte cărți și le-au admis doar pe cele deja amintite. Cele 27 de cărți formează împreună ceea ce astăzi se numește „Noul Testament”.

40. Catolicii disprețuiesc Biblia. Preoții nu le dau voie laicilor să o citească.

Știți dumneavoastră de ce Noul Testament și întreaga Biblie a putut ajunge până la noi și până la protestanți? Pentru că preoții călugări le-au copiat cu grijă de-a lungul a o mie patru sute de ani. Tipografia a apărut abia în secolul al XV-lea. Până la acea dată, toate Bibliile erau copiate cu mare grijă și măiestrie de către călugări.

Dacă Biserica Catolică n-ar prețui Biblia, s-ar fi dedicat atâția oameni s-o copie? Dacă nu ar fi fost citită, s-ar mai fi dedicat atât timp ca să fie copiată?

Este adevărat că Biserica, la Conciliul din Trento (1545-1563), le-a recomandat catolicilor să aibă grijă când citesc Biblia, pentru a nu o înțelege fiecare după cum vrea (cum a făcut Luther), pentru că exista pericolul de a cădea în marile greșeli ale protestanților, care doresc să înțeleagă fiecare în felul său cuvântul Domnului, fără a-i consulta pe cei cărora Dumnezeu le-a dat autoritate pentru a o explica.

41. De ce catolicii îl numesc părinte pe preot, dacă Isus Cristos a spus că nu trebuie să numim pe nimeni pe pământ în acest fel?

Trebuie să înțelegem bine cuvintele Bibliei, pentru că, dacă nu, facem multe greșeli. Isus Cristos a spus: „Nici «tată» să nu spuneți nimănui între voi pe acest pământ, pentru că unul este Tatăl vostru, cel ceresc” (Mt 23, 9). Cuvântul pe care-l folosește Isus în Biblie pentru a spune „Tată” este „Abba”, care era un titlu onorific ce se dădea unui protector excepțional.

Fariseilor și cărturarilor le plăcea să li se dea titluri de mari personalități, de exemplu, „Abba”, care însemna „Părinte excelent”, sau

„Rabbi”, care semnifica „Maestru prin excelență”. De aceea le spune Isus ucenicilor săi să nu se lase numiți „Rabbi” sau „Maestru prin excelență” și să nu le spună „Abba” sau „Tată excelent” celorlalți. Însă Isus nu interzice cuvintele „tată” și „maestru”; ele trebuie folosite în limbajul obișnuit. Cum avea Isus să poruncească tuturor oamenilor de pe pământ ca pe iubitul părinte, pe cel care le-a dat viața fizică sau spirituală, care i-a îngrijit atât de mult, pe capul familiei să nu-l numească „tată”? Însuși Isus, povestind parabola fiului risipitor, spune astfel: „Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta»” (Lc 15,21).

Când cineva l-a întrebat ce porunci trebuie să împlinească, Isus i-a spus: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Lc 18,20). În parabola bogatului și a lui Lazăr cel sărac se spune că bogatul, care se găsea în iad, îi zicea lui Abraham: „Părinte…” (Lc 16,24). Cum poate Isus mai întâi să interzică a-i numi „tată” pe ceilalți și apoi folosește același cuvânt („tată”) pentru a vorbi despre oameni? Când a spus „nici «tată» să nu spuneți nimănui între voi pe acest pământ”, înțelegea acest cuvânt („Abba”) în sensul de „tată-excelent”, care se folosea pentru a denumi marile personalități. Dar niciodată nu a vrut să ne interzică să chemăm cu numele dulce și amabil de „tată” pe cel ce ne-a dat viața fizică sau spirituală.

Dacă Mântuitorul ne-ar fi interzis să folosim cuvântul „tată”, niciodată sfântul Paul nu ar fi îndrăznit să afirme ceea ce le-a spus corintenilor: că el se consideră tatăl lor, pentru că le-a dat viața evangheliei (1Cor 4,15).

42. Preoții catolici sunt dedați secularismului.

Cea mai gravă și mai dăunătoare eroare care există este secularismul; constă în a nu-i da lui Dumnezeu nici o importanță și a trăi fără a ține seama de el și de sfintele sale legi.

Este absurd să credem că preoții catolici, care zilnic celebrează sfânta Liturghie, sunt dedați secularismului, adică îl neglijează pe Dumnezeu… Dacă ar fi așa, nu s-ar mai ruga zilnic!

43. Adevărata Biserică a încetat să mai existe, pentru că Biserica Catolică a devenit rea.

Aceasta ar însemna să crezi că Isus Cristos nu-și împlinește promisiunile. Pentru că în ziua în care l-a numit pe sfântul Petru drept cap al Bisericii i-a spus: „Porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18).

În ziua în care Isus se înălța la cer, le-a spus apostolilor săi: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mt 28,20).

Unii susțin că această Biserică a încetat să existe în anul 313, când împăratul Constantin a dat libertate religiei creștine; că după acest an diavolul a sfâșiat sfințenia bieților creștini; că Biserica s-a corupt, a căzut în greșeală și a încetat de a mai fi Biserica lui Cristos. Dar Cristos spune că Biserica nu va fi distrusă nicicând, nici porțile iadului nu o vor birui.

44. Religia catolică este împotriva științei și a progresului.

1. Din secolul al IV-lea până în secolul al X-lea cine a fost singura instituție care a păstrat știința în lumea occidentală? Biserica Catolică. În timp ce grupuri mari de barbari ignoranți invadau Europa, singura care a păstrat întreaga știință a Antichității ce astăzi se cunoaște în Europa a fost Biserica; ea copia, studia și răspândea cărțile vechi.

2. Începând cu secolul al XII-lea, Biserica Catolică a fondat și a condus primele universități din lume, iar preoții și călugării au fost cei care au răspândit științele în toate țările care înainte erau ignorante și necivilizate.

4. Cel care a descoperit America era un catolic: Cristofor Columb. Cel care, descoperind Oceanul Pacific, a intrat în apele acestuia purtând drapelul Neprihănitei Zămisliri, a fost un catolic autentic: Vasco Balboa.

5. Cei mai buni muzicieni al lumii, Beethoven și Mozart erau catolici. Cel mai mare poet al Italiei, Dante Alighieri, cel mai mare scriitor din Spania, Cervantes, marii oameni de știință francezi Laplace și Lavoisier erau catolici convinși.

6. Cel care a inventat vaccinul, Pasteur, era un catolic ce se împărtășea frecvent. Cel mai mare sculptor din toate timpurile, Michelangelo, și cei mai buni pictori, Rafael, da Vinci, Murillo etc., erau toți catolici practicanți.

7. Tatăl astronomiei, Galileo, a fost catolic convins până la moarte.

8. Finlay, marele înțelept, a descoperit că țânțarul este transmițătorul febrelor în timp ce recita cu pietate sfântul Rozariu, ca un bun catolic.

45. Religia este pentru femei și copii.

De fapt, religia este pentru toți: omul, înainte de toate, este o ființă religioasă. Iată câteva exemple de personalități care au practicat cu seriozitate religia catolică:

1. Marele împărat, războinic și civilizator al Europei Carol cel Mare, care a câștigat 45 de războaie, era un catolic ce se ruga în fiecare zi în biserică, mergea la liturghie de mai multe ori pe săptămână și avea mult respect față de preoți și față de papa.

2. Charles de Gaulle, eliberatorul Franței în ultimul război mondial, se împărtășea în fiecare săptămână.

3. John Kennedy, președintele martir al Statelor Unite, când a ajuns în Columbia, văzând programul pe care-l avea, a spus: „Astăzi este duminică. La ce oră avem Liturghie? Pentru că eu sunt catolic”. și a fost nevoie să-i pună sfânta Liturghie în programul său din acea zi în palatul președintelui Lleras.

4. Când Kennedy a vizitat Mexicul, a citit programul pe care-l aveau autoritățile și, după aceea, a spus: „Aici nu au fixat vizita la Fecioara Maria de Guadalupe. Sunt catolic și nu voi pleca din Mexic fără a vizita acest sanctuar”. Și a trebuit să-l conducă acolo; în fața statuii sfintei Fecioare a depus un buchet mare de flori și s-a rugat.

5. Simon Bolivar era un catolic autentic și a fost unul dintre cei mai mari eroi ai Americii Latine. Când în Peru i-au dăruit o cheie de aur, i-a spus unui preot: „Porunciți să se facă o patenă de aur pentru sfânta ostie cu această cheie, pentru ca în altar să existe mereu amintirea lui Bolivar înaintea Domnului nostru”. În Testamentul lui Bolivar se poate citi: „Cred în Preasfânta Treime, îl iubesc pe Isus Cristos și mor ca un catolic”. Bolivar s-a spovedit și s-a împărtășit, ca bun catolic, înainte de moartea sa.

Aceste nume și date nu sunt laudă deșartă, ci istorie, realitate.

După această listă de oameni formidabili, va mai spune cineva că religia catolică este pentru femei și copii?

46. Protestanții au o viață morală exemplară.

Și printre catolici există mulți care se comportă foarte bine. Totuși, protestanții sunt printre noi o minoritate și, pentru acest motiv, ies în evidență cei care se comportă bine. Dar să mergem în America de Nord, Canada, Anglia și Suedia, unde ei reprezintă majoritatea. Veți rămâne îngroziți văzând atâta răutate cât nu v-ați putut imagina vreodată; protestantismul duce la indiferentism, iar acesta duce pe nesimțite către imoralitate.

În Statele Unite, unde protestanții sunt foarte numeroși, conform știrilor furnizate de publicația El tiempo din 1993, există 22 de milioane de drogați, 30 de milioane de alcoolici și la fiecare șapte minute se comite o crimă.

47. Un catolic după ce trece la altă confesiune religioasă este mai bun.

Nu este nevoie să părăsești religia catolică pentru a deveni bun. Ceea ce este necesar este să căutăm să împlinim tot ce ne poruncește religia noastră; să consultăm un preot și bine ar fi să facem parte dintr-o asociație catolică.

De exemplu, există multe persoane care au încetat de a se mai îmbăta de când au început să aparțină unui grup de rugăciune al catolicilor sau au asistat la un curs de formare. Mulți au abandonat viciile, dedicându-se citirii unor cărți religioase și formative.

48. Țările în care protestanții sunt majoritari sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic.

Cel mai bogat popor din lume este cel evreu. Dacă religia înseamnă doar un mijloc de a face avere, nu mai e o alegere spirituală urmată în mod liber, ci mai degrabă o viclenie umană care acționează în virtutea nevoilor materiale. Dar omul nu-l poate înșela pe Dumnezeu!

De observat că în multe țări dezvoltate din Europa (Italia, Spania, Franța, Austria etc.) catolicii sunt majoritari.

49. Sfârșitul lumii va veni în curând.

Isus Cristos afirmă că Dumnezeu Tatăl nu le-a spus ziua sfârșitului lumii nici măcar îngerilor săi (cf. Mt 24,36) și că ziua și ceasul acestui eveniment nimeni nu le cunoaște, în afară de Tatăl ceresc (cf. Mc 13,32).

Dacă Isus a spus aceste lucruri despre sfârșitul lumii, oricine ar veni să ne vorbească despre faptul că sfârșitul lumii este foarte aproape inventează, pentru că nu vorbește în numele lui Dumnezeu; Sfânta Scriptură spune clar că secretul acestei zile nu-l cunoaște decât Dumnezeu, doar el.

Fondatorul adventiștilor, americanul W. Miller, a spus că sfârșitul lumii va fi în 1843. Însă în acel an nu s-a întâmplat nimic deosebit.

Snow, succesorul lui Miller, susținea că sfârșitul lumii va fi în 1844. Dar nici în acel an nu s-a întâmplat nimic.

Alți adventiști susțineau că lumea se va sfârși pe 31 octombrie 1899, la miezul nopții; mulți oameni s-au speriat și au ieșit din casele lor în piețe și la ora 24 singurul lucru care s-a petrecut a fost că, în timp ce oamenii speriați tremurau în piețe, hoții au intrat în casele lor și au luat tot ce au întâlnit în cale.

În 1959 adventiștii susțineau că pe 1 ianuarie 1960 lumea trebuia să se sfârșească și că trebuie să vină trei zile de întuneric. Multă lume a cumpărat lumânări pentru acele trei zile teribile. Dar singurul lucru deosebit care s-a întâmplat a fost că afacerea fabricanților de lumânări a mers foarte bine în perioada respectivă.

Nu mai puțin eronate au fost calculele datei sfârșitului lumii făcute de iehoviști. Astfel, fondatorul Martorilor lui Iehova, Charles Taze Russell, a calculat că sfârșitul lumii va avea loc în anul 1914. Însă în acest an, cu excepția începutului Primului Război Mondial, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Următoarea dată a sfârșitului lumii iehoviștii au fixat-o pentru primăvara anul 1918. Dar nici atunci nu a venit niciun sfârșit. Eșecul l-a făcut pe urmașul lui Russell să anunțe că sfârșitul lumii ava avea loc în anul 1925. Nici în acest an nu se întâmplă nimic în privința sfârșitului lumii. Începând cu anul 1966, iehoviștii au renunțat definitiv să mai fixeze vreo dată pentru sfârșitul lumii.

Dacă cineva ne va spune că sfârșitul lumii va veni pe cutare dată, noi îi vom răspunde: Vă felicit! Dumneavoastră știți mai multe decât îngerii, pentru că Evanghelia susține că nici măcar îngerii nu știu când se va sfârși lumea și că acest secret îl știe numai Dumnezeu (cf. Mt 24,36; Mc 13,32). Dacă ați avea dreptate, atunci ați fi egal cu Dumnezeu Tatăl!

Important nu este când va fi sfârșitul lumii, ci când va fi sfârșitul Dumneavoastră! Pentru că în acea zi va fi și sfârșitul lumii. Sunteți pregătit să-i dați cont lui Dumnezeu de viața dumneavoastră? Nu uitați: moartea va sosi ca un hoț, când vă așteptați mai puțin (Mt 24,42-43).

Nu este important când sau cum veți muri. Importat este cum ați trăit! După cum este viața, așa va fi și veșnicia dumneavoastră. Nu vă pierdeți timpul făcând calcule cât timp mai este până la sfârșitul lumii. Dedicați-vă, mai bine, la a face calcule despre binele sau răul pe care-l săvârșiți, pentru a vă corecta comportamentul, acum și aici, căci încă mai aveți timp! Dacă vă mântuiți sufletul, totul este salvat; dacă vi-l osândiți, totul rămâne pierdut pentru totdeauna.

50. Purgatoriul este o invenție a catolicilor.

1. Isus a spus: „Dacă ar vorbi cineva împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea care va veni” (Mt 12,32). Aceasta înseamnă că în viața viitoare există păcate care pot fi iertate și altele care nu se iartă. Aceste păcate care se iartă în viața viitoare unde se iartă? În iad? Nu se poate, pentru că în iad nu există mântuire. În cer nici atât, pentru că acolo nu intră nimic pătat. Deci trebuie să existe un loc în cealaltă viață unde se iartă păcatele. Acest loc este purgatoriul.

2. Isus a spus: „Împacă-te cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului și să fii aruncat în închisoare. Adevăr îți spun, nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit ultimul ban” (Mt 5,25-26). Isus vorbește despre o închisoare de unde se poate ieși atunci când cineva și-a plătit datoria. Dar nu este vorba despre infern, pentru că de acolo nimeni nu iese. Această închisoare este purgatoriul.

3. În Biblia Catolică există o carte numită Cartea a doua a Macabeilor; este o carte inspirată de Dumnezeu. Acolo se poate citi: „Iuda Macabeul a adunat de la oamenii săi două mii de monede de argint și le-a trimis la templul din Ierusalim, ca să ofere sacrificii pentru morți, ca să fie eliberați de păcatele lor, și acesta a fost un gest foarte sfânt și nobil” (2Mac 12,43).

Cu acest gest, Biblia demonstrează că în cealaltă viață unii sunt eliberați de păcatele lor. Unde? Nu în cer, pentru că nimic pătat nu intră acolo. Cu atât mai puțin în infern, pentru că acolo nu mai există iertare. Deci trebuie să fie în purgatoriu. Acolo vor fi eliberate de păcatele lor acele suflete despre care vorbește Cartea a doua a Macabeilor, în Sfânta Scriptură.

Un protestant, care construia o punte cu un catolic, îi spunea acestuia din urmă: „Când cineva moare, ori merge în infern, ori merge în cer. Dar nu există purgatoriu”. La miezul zilei, catolicul i-a spus: „Haideți la mine acasă, să luăm prânzul”. I-a răspuns protestantul: „Imposibil. Îmbrăcat cu hainele astea atât de murdare, nu îndrăznesc să intru în casa Dumneavoastră”. Catolicul i-a spus: „În casa mea nu îndrăzniți să intrați cu hainele murdare, dar în casa cerului, unde se află Dumnezeul cel preasfânt, îndrăzniți să intrați fără a vă curăța?” Protestantul a înțeles că întradevăr trebuie să existe o purificare în viața cealaltă, pentru ca sufletul să fie eliberat de petele păcatelor pe care le avea în momentul morții. Această purificare este purgatoriul.

© Editura Sapientia, Str. Th. Văscăuţeanu 6, RO–700462-Iaşi, www.editurasapientia.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *