Parabola fiului risipitor
Pentru a ne face să înțelegem cu ce fel de iubire Dumnezeu iartă păcătosul care s-a căit, Isus ne-a povestit parabola "fiului risipitor".
Fiul păcătos reprezintă sufletul aceluia care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Tatăl bun și îndurător îl reprezintă pe Dumnezeu, care ne iubește și atunci când l-am supărat și care trăiește în neliniște pentru noi, așteptând întoarcerea noastră la el. Marea sărbătoare, haina prețioasă și inelul reprezintă viața divină și frumusețea sufletului pe care Dumnezeu ni le redă după Spovada bine făcută.

Un om avea doi fii. Cel mai tânăr îi spuse tatălui: "Tată, dă-mi partea mea de moștenire!" Tatăl i-a dat-o și băiatul a plecat într-o țară îndepărtată și acolo a risipit averea sa, trăind în desfrâu.
Când a cheltuit totul, în acea țară a venit o mare foamete și el a început să se afle în nevoie. Atunci a intrat în
slujba unui om care l-a trimis să pască porcii. Și voia să-și umple stomacul cu roșcovele porcilor, dar nimeni nu i le dădea.
Atunci și-a venit în fire și s-a gândit: "Mă voi ridica și voi merge la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, tratează-mă ca pe unul dintre slujitorii tăi…»"
Și a pornit la drum către casa tatălui său. Dar în timp ce era încă departe, tatăl său l-a văzut, i s-a făcut milă de el și, alergându-i în întâmpinare, s-a aruncat la gâtul lui și l-a sărutat cu duioșie.
Apoi, tatăl le-a spus slujitorilor: "Repede, îmbrăcați-l cu haina cea mai frumoasă și puneți-i inelul pe deget; și să se facă sărbătoare, pentru că acest fiu al meu era mort și s-a întors la viață, era pierdut și l-am regăsit!"


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.