Amin!

«Trupul lui Cristos!» «Amin!»

«Amin», un cuvânt atât de scurt! Cântul gregorian reușea să desfășoare această aclamație pe atâtea note încât trebuia să respiri de două ori înainte de a ajunge la capăt…

«Amin!»: mai există vreun alt cuvânt mai golit de sens? Nu evocă el oare nerăbdarea de a vedea isprăvindu-se un discurs prea lung?

«Amin» înseamnă «da, e sigur, e solid, cred în acest lucru!» Ce e mai rău decât să nu te poți baza pe cineva? Sau să fii părăsit de un prieten? Amin este un întreg crez în miniatură. Această proclamare plină de bucurie și de vigoare marchează din loc în loc celebrările și rugăciunile noastre. Ea nu înseamnă «punct final» (punct mort!) ci punct de plecare: prin acest cuvânt, răspund că eu cred. Amin-ul care încheie Crezul arată că îmbrățișăm lucrarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, în Biserică.

Punct final?

«Amin»-ul își capătă întregul sens în actul împărtășirii cu Cristos. Prin Duhul Sfânt, noi spunem «Da», acel «Da» al lui Cristos.