Meniu

Cred într-una, sfântă, catolică şi APOSTOLICĂ

Este Biserica credincioasă originilor sale?

Când proclamăm că Biserica este «apostolică», afirmăm că tot ce este esențial în ea vine de la Cristos, prin Apostoli. Și astăzi trăim în comuniune cu Apostolii peste timpuri și pe toate continentele. Această fidelitate e garantată de succesiunea apostolică a păstorilor, dar ea e purtată și de întregul Popor al lui Dumnezeu unit cu păstorii lui: din generație în generație, ei mărturisesc împreună credința Apostolilor prin doctrină, prin sacramente și prin viață.

Ne preocupă cunoașterea credinței?

Dacă Biserica are o grijă atât de mare pentru puritatea credinței și pentru aprofundarea acesteia, o face pentru că fidelitatea față de propovăduirea Apostolilor e garanția că Biserica este Biserica lui Cristos.

Biserica are autoritate asupra conștiințelor noastre?

Apostolii au exercitat o autoritate reală asupra Bisericii. Sfântul Paul își scrie epistolele pentru a expune corect credința, dar și pentru a da directive referitoare la comportamentul concret al creștinilor. Această autoritate apostolică este și astăzi o slujire bisericească exercitată de urmașii Apostolilor.

Misiunea Papei și a episcopilor este să vegheze ca Biserica să rămână cu adevărat o adunare bine orânduită, în care totul se petrece spre binele tuturor. Rolul colegiului episcopilor și al fiecărui episcop în dieceza sa nu se limitează așadar la interpretarea corectă a credinței pentru credincioși. El constă și în a veghea ca aceștia să trăiască și să acționeze în comuniune unii cu alții pentru a zidi Biserica.

Această autoritate reală asupra conștiințelor se exercită în conștiință. Episcopul, mai mult decât alții, trebuie să fie atent la semnele timpului și să se preocupe de ceea ce trăiesc credincioșii în Biserică. Însă această autoritate de păstori se exercită și ea în ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Poruncile Bisericii

Sunt oare liber să-mi practic credința numai în ritmul conștiinței mele individuale? Creștin este acela care își trăiește credința împreună cu alții: în mărturia sa pentru dreptate, dar și în rugăciune, în celebrări și sacramente. Aceste adunări și aceste «timpuri forte» de convertire sunt tot atâtea mijloace care permit Bisericii să existe în mod vizibil și să se întărească în credință ca și comunitate.

În acest sens tradiția catolică ne dă «poruncile Bisericii», ca pe tot atâtea îndemnuri de a ne converti împreună:

  1. Să sfințești sărbătorile rânduite de sfânta Biserică și să asculți Sfânta Liturghie în toate duminicile și sărbătorile de poruncă.
  2. Să ții posturile rânduite de sfânta Biserică și să nu mănânci carne vinerea și în celelalte zile oprite.
  3. Să-ți mărturisești păcatele cel puțin o dată pe an și să primești sfânta Împărtășanie în timpul Paștilor.
  4. Să nu faci nuntă în zile oprite.
  5. Să plătești Bisericii cele datorate ei după legi și obiceiuri.

Aceste porunci sunt «consemne de viață»: ele ni se adresează personal și ne stimulează voința de a trăi comunitar, în Biserică. În viața comunității locul meu este unic și mărturia mea, de neînlocuit.

Cum ar putea Dumnezeu să-și părăsească Biserica?

Auzim adesea: «Cutare declarație nu se poate susține»; «Nu pot accepta așa ceva»… Înainte de a ne întreba dacă tot ce spun Papa și episcopii este adevărat și de neclintit, e bine să ne întrebăm asupra gradului de încredere pe care-l nutrim față de urmașii Apostolilor.

Cine crede în Biserică și are încredere în ea, ia la inimă învățătura episcopilor și a Papei cu privire la credință și la moravuri, atunci când ei se adresează Bisericii în calitate de păstori; este ceea ce numim ministeriul lor obișnuit.

Prin Apostoli și urmașii lor, suntem în legătură cu Tradiția vie a Evangheliei. Aceasta se bucură de o adevărată autoritate. Papa și episcopii nu sunt trimiși de oameni, ci de Cristos. Ei beneficiază de Spiritul Aceluia care îi trimite. În același Spirit le aud cuvintele și credincioșii. Biserica întreagă este asigurată că Dumnezeu nu o părăsește. Această asigurare că «colectivitatea credincioșilor» care a primit ungerea ce vine de la Domnul nu se poate înșela în credință (Lumen gentium, 12) Tradiția o numește infailibilitatea Bisericii.

Cum să înțelegem infailibilitatea papei?

Isus i-a zis celui pe care l-a numit «Petru», adică «stâncă»: «Eu m-am rugat pentru tine ca să nu slăbească credința ta, iar tu, când te vei întoarce, întărește-i pe frații tăi» (Lc 22, 32). Dacă Papa primește «cu titlu deosebit, carisma infailibilității care este aceea a Bisericii înseși» (Lumen Gentium, 25), nu o primește ca persoană privată. Infailibilitatea îi este asigurată atunci când vorbește «ex cathedra», adică «de pe scaunul său» de urmaș al lui Petru, ca păstor și învățător al tuturor credincioșilor, pentru a-și întări frații în credință. În virtutea funcției lui apostolice, el proclamă atunci, printr-un act definitiv, un punct al învățăturii privind credința și moravurile. Infailibilitatea aparține și colegiului episcopilor atunci când, împreună cu Papa și sub autoritatea lui, fie că sunt uniți în conciliu ecumenic sau dispersați în diecezele lor, ei propun acceptării întregii mulțimi a credincioșilor o judecată definitivă asupra unei anumite chestiuni de credință sau de morală.

Papa nu se bucură de asistența Duhului Sfânt pentru a revela învățături noi, ci, împreună cu toți episcopii uniți cu el, păstrează și expune revelația transmisă de Apostoli.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *