Cred într-una, SFÂNTĂ… Biserică

Biserica nu e oare alcătuită din păcătoși?

Datorită faptului că păcătoșii – și noi toți suntem păcătoși – sunt și rămân adevărați membri ai Bisericii, chiar dacă ei se află în păcat, păcatul nostru afectează întreaga Biserică; întreg Trupul lui Cristos suferă de pe urma lui; întreg Templul Duhului Sfânt este zguduit. Biserica nu e «sfântă» pentru că este deasupra condiției noastre de oameni păcătoși: ea este comuniune între oameni păcătoși. Sfințenia lui Dumnezeu strălucește în afară; ea se comunică acelora care se îndreaptă spre El. În Noul Testament, chemarea la această sfințenie nu poate fi auzită decât în Isus, «Sfântul lui Dumnezeu» (Mc 1, 24). Cristos s-a jertfit pentru ca oamenii să fie sfinți (In 17, 19). Sfințenia nu se datorează numai comportamentului nostru moral sau religios: ea se datorează lui Dumnezeu care ne sfințește. Sfințenia pe care Duhul ne-o împărtășește la botez nu este numai un dar făcut fiecăruia. Un întreg Popor a intrat în Legământ cu Dumnezeu prin Sângele lui Cristos. În El, Dumnezeu s-a legat cu oamenii păcătoși; prin Duhul Sfânt, a făcut din aceia care nu erau «nici măcar un popor» (Rom 9, 25) Poporul său. Toate păcatele din lume nu pot duce la eșec acest plan dumnezeiesc al sfințirii Bisericii.

Cum îndrăznim să credem că Biserica e sfântă?

Să nu ne fie teamă să spunem împreună cu sfântul Paul că membrii Bisericii sunt sfinți prin sfințenia lui Dumnezeu care i-a mântuit și i-a iubit. Această sfințenie nu ne restrânge niciodată preocupările la noi înșine. Ea ne dă o mare deschidere spre Dumnezeu, spre lume și spre semenii noștri.

Biserica mai e sfântă și pentru că este Mireasa lui Cristos, fiind una cu El. Spălați în Sângele lui Cristos și în baia botezului, noi ne potolim necontenit setea și ne «întărim» prin Euharistie și prin Taina Împăcării, care ne fac asemenea Domnului.

Ce înseamnă împărtășirea sfinților?

Din primele timpuri ale Bisericii, creștinii se roagă pentru morți și oferă Sfânta Liturghie pentru cei răposați; se adresează în rugăciune și sfinților, cerându-le ajutor. Această iubire reciprocă, acest schimb spiritual ne apropie și ne unesc: este ceea ce numim împărtășirea sfinților. Morții ne sunt aproape fiindcă sunt aproape de Cristos. În Euharistie îi regăsim împreună cu Maria, cu Apostolii și cu toți sfinții, pentru că acolo suntem în comuniune cu Acela pentru care ei sunt vii.

Pot să-i ajut pe alții cu rugăciunea mea?

Împărtășirea sfinților unește toate mădularele Trupului lui Cristos, pe cele de ieri și pe cele de astăzi, în cer și de la un capăt la altul al pământului. Astfel și cei mai izolați știu că nu sunt niciodată singuri și cei care suferă știu că oferirea vieții lor slujește întregului Trup al lui Cristos. Cei care mor știu că Biserica îi însoțește în moarte și îi așteaptă în gloria lui Cristos. Astfel, în casele și în spitalele noastre, bolnavii sunt adesea cei mai tari în rugăciune alături cu aceia care, din vocație, și-au consacrat întreaga viață rugăciunii. Cei care trudesc pentru a arunca sămânța Evangheliei și cei care adună recolta cântând știu că întregului Trup al lui Cristos i se datorează curajul și bucuria credinței lor precum și eficacitatea misiunii lor.

O sfințenie de fiu al lui Dumnezeu

Dumnezeu vrea sfințirea tuturor oamenilor, căci toți sunt chemați să fie copiii săi și să se împărtășească astfel din sfințenia sa. Chiar dacă nu totdeauna chemarea lui Dumnezeu este auzită, Dumnezeu ne aude când ne rugăm: «Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri». Căci sfințenia noastră de fii ai Tatălui este mai degrabă aceea de fii care după ce au greșit s-au întors la Tatăl.

Sfințenia are atâtea chipuri!

Această sfințenie ia forme multiple în viața concretă a creștinilor. Unii se simt chemați să vestească Evanghelia. Ordine călugărești, grupări de tineret… au luat naștere din această dorință. Alții văd deznădejdea lumii și simt nevoia să dea naștere în ea speranței creștine. Ei caută să-i elibereze, să-i viziteze, să-i aline, să-i ajute pe cei care sunt asupriți, închiși, chinuiți, sărmani. Unii creștini se angajează în mișcări pentru pace și dreptate, pentru drepturile omului etc. Duhul Sfânt trezește și produce nenumărate daruri de sfințenie în toate formele de viață susținute de această unică iubire pe care o revarsă în inimile noastre. Toți sunt chemați să-și asume cu curaj răspunderile politice și sociale ce le revin. Duhul Sfânt ne deschide de asemenea ochii asupra nevoii de iubire și de căldură umană în societate. Unii fac din familia lor casă primitoare pentru multe suferințe, alții se adună în comunități spre a duce viață frățească și a se dărui total pe urmele lui Cristos.

Ce este o spiritualitate?

Docilitatea față de Duhul Sfânt creează diferite familii spirituale: oameni care percep aceeași chemare la acțiune sau la contemplație pun bazele unui întreg curent de-a lungul istoriei. Biserica are fericirea de a vedea situațiile noi și nevoile lumii prin ochii atâtor bărbați, femei și tineri atât de diferiți. Din acest motiv există o multitudine de spiritualități creștine, care se îmbogățesc reciproc.

Îndatorirea de a discerne lucrarea Duhului Sfânt în tot ce încolțește nou este a tuturor, și mai ales a episcopilor: «Nu stingeți Duhul,… cercetați toate cu discernământ, păstrați ce este bun» (1 Tes 5, 19. 21).