Drumul fericirilor

Fericiți cei săraci și cei care plâng. Chiar așa să fie?

Să gustăm încă de pe pământ fericirea lumii viitoare: iată ce ne propune Domnul. Fericirile inaugurează Cuvântarea de pe munte (Mt 5, 1-12). Ele schițează caracteristicile iubirii în care trăiește noua comunitate. Sunt semnul unei vieți creștine autentice.

Isus răstoarnă valorile

Cei săraci în bunuri și cu inima sunt fericiți pentru că se bazează pe Providență și pe har mai mult decât pe resursele și pe capacitățile lor personale. Împărăția cerurilor le aparține deja!

Smeriți cu inima și conștienți de nevrednicia lor, cei blânzi sunt fericiți; pentru că sunt răbdători și buni, «vor moșteni pământul».

Fericiți cei ce plâng din cauza asupririi și a nedreptății; fericiți și cei care-și plâng păcatul, căci lacrimile căinței le vor da bucuria spirituală a fiilor pierduți și regăsiți. «Vor fi mângâiați».

Cei ce flămânzesc și însetează de dreptate sunt fericiți să corespundă la voința lui Dumnezeu și să promoveze dreptatea în jurul lor. «Ei se vor sătura».

Fericiți cei milostivi, cei care știu să ierte: eliberați de duhul răzbunării și de orice răutate, «vor afla îndurare».

Fericiți cei curați cu inima, cei lipsiți de răutate până în adâncul ființei lor, căci ei deosebesc limpede binele de rău: «îl vor vedea pe Dumnezeu».

Fericiți cei care seamănă pacea în jurul lor: săraci, smeriți, blânzi, însetați de dreptate și curați cu inima, «ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu».

Fericiți cei prigoniți pentru Cristos, căci răsplata lor va fi mare în ceruri! A se lepăda de Cristos este păcatul cel mai dramatic. A suferi pentru Cristos este cea mai frumoasă mărturie de fidelitate și de iubire pe care o ființă umană o poate oferi Domnului care a murit pentru ea.

Unde-și găsește bucuria cel care iubește?

Darurile Duhului sunt pline de rod. Ele se înmulțesc ca talanții din parabolă (Mt 25, 14-30) când se află în mâini bune; ele zidesc împărăția lui Dumnezeu.

Spre deosebire de realitățile care trec, credința, speranța și iubirea rămân: ele ne introduc în comunitatea definitivă. Însuflețit de spiritul Fericirilor, sfântul Paul își exprimă bucuria:

«Iubirea e îndelung răbdătoare,
iubirea e dornică să facă binele,
iubirea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește,
ea nu se poartă cu necuviință,
nu caută ale sale, nu se mânie,
răul primit nu-l ia în seamă,
nu se bucură de nedreptate,
ci se bucură de adevăr.
Toate le iartă, toate le crede,
toate le nădăjduiește, toate le rabdă.
Iubirea nu piere niciodată!» (1 Cor 13, 4-8).