Euharistia: celebrarea Paştelui Domnului

«Dumnezeul meu ești Tu: îți aduc mulțumiri» (Ps 118,28)

A cere mirul este un act de disponibilitate față de Duhul Sfânt. A-l preamări pe Domnul pentru binele pe care ni-l face dându-ne mântuirea este un act de recunoștință. Euharistie înseamnă «aducere de mulțumire».

O inimă nerecunoscătoare, primind, se poartă ca și cum nu ar fi primit nimic. Refuzând să recunoască darul, îl disprețuiește pe cel care i-l face. Inima plină de recunoștință se bucură de ceea ce primește și îl recunoaște pe cel care dăruiește. Mulțumindu-i Tatălui pentru creație, îi mulțumim și mai mult pentru Fiul său, care ne trece din starea păcatului la starea harului, din moarte la înviere.

Cel mai mare dintre toate sacramentele

Prin această «aducere de mulțumire», noi celebrăm misterul credinței, adică lucrarea lui Dumnezeu. Euharistia este izvorul și culmea tuturor celorlalte sacramente. Într-adevăr, acestea ne oferă binefacerile mântuirii, în vreme ce Euharistia ni-l dă pe Domnul însuși, izvor al mântuirii noastre: prin ea, Cristos se face prezent Bisericii sale și ni se dăruiește ca hrană.

Ce cinste să inviți sau să fii invitat la o masă!

Isus a instituit Euharistia în timpul unei mese. De multe ori, El a luat masa cu ucenicii săi. Dar și cu alții, la Cana, în Betania, la farisei de vază sau la vameși nu mai puțin cunoscuți: Matei, Zaheu…: în companie bună și «mai puțin bună»! El a venit pentru cei păcătoși și pentru a aduna laolaltă pe toți fiii lui Dumnezeu risipiți pretutindeni. Masa este loc de întâlnire frățească, unde se schimbă cuvinte și se mănâncă dintr-un blid, se bea din același pahar. La Liturghie suntem invitați la masa Domnului, «masa păcătoșilor» care au dobândit iertare…

Când Isus se folosește de o imagine pentru a vorbi despre sfârșitul timpurilor, El evocă un ospăț de nuntă (Mt 22, 1-14). Ospățul este semnul mântuirii și al comuniunii dintre Dumnezeu și oameni.

«Cu dor am dorit să mănânc acest Paște cu voi» (Lc 22, 15)

Cina de pe urmă are un caracter aparte. Isus celebrează Paștele împreună cu ucenicii. A dorit-o atât de mult! Această masă din Joia Sfântă anticipă oferirea morții sale din iubire pentru noi și «pentru mulți». Isus îi adună pe cei doisprezece și, dincolo de ei, Biserica. Și astăzi, El dorește atât de mult să mănânce acest Paște cu noi… Euharistia este făgăduința, deja realizată în germene, a ceea ce va fi ospățul mesianic de la sfârșitul timpurilor.

O masă diferită de celelalte

A sărbători Paștele, în timpul lui Isus, însemna a mânca mielul pascal în amintirea eliberării din Egipt. Fiecare familie alegea un miel fără cusur și îl sacrifica fără a-i frânge oasele. Sângele mielului era încărcat cu o dublă semnificație. Înainte de ieșirea din Egipt, el ferise de moarte pe evreii care își însemnaseră cu el ușa casei. Pentru a încheia Legământul de pe Sinai, Moise stropise poporul cu sângele jertfei, sângele Legământului.

Ce înseamnă pentru noi Paștele lui Cristos?

Când ne moare cineva drag, ne trebuie ani ca să înțelegem ce s-a întâmplat. Meditând moartea lui Isus, Ioan, ucenicul preaiubit, ne amintește că nu au fost zdrobite oasele Celui răstignit. Vrea să spună cu aceasta că Isus era Mielul pascal. Ceilalți evangheliști, care relatează ultimul ospăț pascal al lui Isus, nu vorbesc despre miel, căci Mielul este Cristos. Sângele lui este «Sângele Noului Legământ» încheiat între Dumnezeu și întreaga omenire.

Paște înseamnă «trecere»: Paștele iudeilor celebra ieșirea din Egipt. Paștele creștin celebrează «trecerea lui Cristos» din această lume la Tatăl său (In 13, 1). Această cale deschisă de Isus o inaugurează pe aceea a omenirii întregi…

«Faceți aceasta în amintirea mea», spune Isus. Nu mai este vorba de comemorarea eliberării din Egipt, ci de a izbăvirii din păcat. Memorialul morții și învierii lui Isus înglobează trecutul, prezentul și viitorul. De la victoria Domnului asupra morții și a păcatului, Împărăția lui Dumnezeu este aici, între noi.

«De ai cunoaște darul lui Dumnezeu» (In 4, 10)

Cuvintele de instituire a sacramentului Euharistiei: «Acesta este Trupul meu, jertfit pentru voi… Acesta este potirul Sângelui meu, care se varsă pentru voi…» sunt cele mai importante din câte a rostit Isus în Joia Sfântă. A te împărtăși cu această Pâine și cu acest Potir înseamnă așadar a intra în comuniune personală cu Cristos care ni se dăruiește pe sine însuși. Isus a încredințat aceste cuvinte celor doisprezece și, prin ei, Bisericii întregi. Ele înseamnă: «Sunt aici pentru voi». De douăzeci de veacuri, Biserica trăiește din aceste cuvinte și din această prezență, fie că se bucură de pace sau că îndură prigoană, nedreptate, dispreț. Ea va mânca această Pâine și va bea acest Potir până la sfârșitul timpurilor, când Domnul însuși va veni în slavă.

Gest de gravă densitate

Cuvintele lui Isus sunt inseparabile de gestul pe care ele îl luminează: Isus a luat pâinea, a mulțumit și «a frânt-o». Acest gest de a frânge este mai mult decât o necesitate practică. E semnul dăruirii de sine a lui Isus în pătimire: El a fost zdrobit de suferință din pricina păcatelor noastre. Profetul Isaia prevestise acest lucru (Is 53, 4-5). După înviere, când Isus le apare ucenicilor care mergeau spre Emaus, aceștia îl recunosc tocmai la gestul frângerii pâinii (Lc 24, 13-35). Faptele Apostolilor arată că ucenicii erau statornici la «frângerea pâinii». Astfel era desemnată Euharistia la începuturile Bisericii.

Dar noi suntem fideli?

Credincioși poruncii Domnului: «Faceți aceasta în amintirea mea», creștinii se adună în prima zi a săptămânii (Fapte 20, 7; 1 Cor 16, 2) pentru a celebra masa Domnului. Participarea la Liturghia duminicală este expresia cea mai importantă a credinței și a comuniunii cu Cristos cel mort și înviat. Euharistia îi adună pe credincioși în comunitate: ea clădește Biserica. De aceea Biserica cere tuturor credincioșilor să participe la ea. Cine neglijează să participe la masa Domnului disprețuiește Biserica.

Cum se desfășoară celebrarea Liturghiei?

Diferitele etape ale desfășurării Liturghiei le arată sensul: ritualul începutului; proclamarea cuvântului lui Dumnezeu; masa Domnului; trimiterea adunării. Fiecare Liturghie amintește sărbătoarea Paștelui, este semn de comuniune, pregustare a liturgiei din cer, participare la viața veșnică: ea arată ce va fi lumea când «Dumnezeu va fi totul în toate» (1 Cor 15, 28).

RITUALUL ÎNCEPUTULUI

Biserica: adunare convocată de Dumnezeu

Celebrarea începe cu semnul crucii, căci în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh ne-am adunat și se desfășoară Liturghia. Ce fel de celebrare ar fi dacă Dumnezeu n-ar fi în mijlocul adunării prezidând-o! De aceea episcopul sau preotul salută adunarea zicând: «Pacea să fie cu voi!» sau, respectiv, «Domnul să fie cu voi». Biserica este un popor de păcătoși care au primit iertarea. Aceștia o recunosc mărturisind îndurarea lui Dumnezeu; împreună, ei imploră: «Doamne, miluiește-ne!»

«Să te laude popoarele, Dumnezeule!» (Ps 67, 4)

Cuvântul de iertare auzit trezește în mulțime imnul de laudă: «Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu… » Celebrantul îndeamnă comunitatea să se roage în tăcere, apoi adună («colectează») rugăciunea tuturor în rugăciunea zilei (colecta): ca Domnul să sporească în noi credința, speranța și iubirea, să ne deschidă mintea și inima pentru a primi mesajul acestei zile.

PROCLAMAREA CUVÂNTULUI

Deschide-mi, Doamne, urechea, ca să te ascult ca un ucenic… (Is 50, 4)

În liturgia Cuvântului, Domnul este acela care vorbește. Prima lectură, de obicei luată din Vechiul Testament, prefigurează și vestește misterul lui Cristos și al Bisericii sale. A doua lectură, luată din Faptele Apostolilor, din scrisorile Apostolilor sau din Apocalips, face să răsune pentru noi propovăduirea apostolică. A treia lectură este Evanghelia, Vestea cea Bună a lui Isus Cristos. Lecturile duminicii sunt împărțite pe trei ani (A, B, C) în cursul cărora citim mai ales evangheliile după Matei, Marcu și Luca, în vreme ce evanghelia lui Ioan este reluată, în fiecare an, în timpurile forte ale Crăciunului, Postului Mare și duminicilor Paștelui.

În omilie, preotul sau diaconul actualizează pentru creștinii de astăzi Cuvântul care a fost proclamat. După care, împreună, ridicându-ne în picioare, ne mărturisim credința rostind Crezul Bisericii.

Liturgia Cuvântului se încheie prin rugăciunea universală, prin care îl invocăm pe Tatăl pentru Biserică, pentru lume și pentru noi înșine. Ne pregătim astfel să intrăm cu inima deschisă în marea aducere de mulțumire.

MASA DOMNULUI

Cu ce inimă pregătim noi masa Împărăției?

Ascultarea Cuvântului pregătește Liturgia euharistică propriu-zisă, marea Aducere de mulțumire. Trecem de la masa Cuvântului la masa Pâinii dumnezeiești: «darurile», pâinea și vinul, îi sunt aduse preotului, care le primește și le oferă Tatălui. Credincioșii se alătură acestei oferiri dăruindu-se pe ei înșiși împreună cu pâinea și cu vinul de pe altar. În acest moment, într-un gest de întrajutorare frățească și după tradiția ce se păstrează din timpurile apostolice (Fapte 2, 42-45), credincioșii adunați pentru «frângerea pâinii» dau din avutul lor pentru nevoile celor sărmani și ale comunității.

Schimb minunat între Dumnezeu și oameni

Acest ritual de pregătire se încheie prin rugăciunea asupra darurilor: celebrantul cere ca Dumnezeu să ne primească darurile, să le transforme în dar de viață veșnică și să facă din noi ofrande vii, plăcute lui. Această rugăciune evocă schimbul minunat dintre Dumnezeu și oameni, prin care ne facem părtași de firea dumnezeiască.

De la laudă la adorație

Începe atunci marea Rugăciune euharistică. Din nou celebrantul îi salută și îi adună pe participanți cu cuvintele: «Domnul să fie cu voi!» Domnul, care a vorbit poporului său în cursul liturgiei Cuvântului, se va face prezent sub chipul pâinii și al vinului. Isus este Preotul care ne adună laolaltă, căci El își dă viața. Tot El este ofranda desăvârșită, căci îi este plăcut în toate Tatălui.

Prefața este aducerea de mulțumire ce se înalță spre Tatăl care ne-a creat și ne-a renăscut în Fiul său Isus Cristos, Domnul nostru. Adunarea se alătură preotului, cântând imnul de adorare: «Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul!»

Invocarea asupra darurilor

Preotul își întinde mâinile asupra pâinii și vinului invocându-l pe Tatăl ca El să trimită pe Duhul Sfânt. Această rugăciune se numește epicleză, invocare: «Sfințește aceste daruri cu roua Duhului tău, ca ele să devină pentru noi Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos». (Rugăciunea euharistică II).

Prefacerea: Domnul este cu adevărat prezent

Relatarea instituirii se află în miezul marii rugăciuni:

«El, dându-se de bunăvoie spre pătimire,
a luat pâinea și, mulțumind, a frânt-o
și a dat-o ucenicilor săi zicând:
"Luați și mâncați din aceasta toți:
acesta este Trupul meu care se jertfește pentru voi."
De asemenea, după cină,
luând potirul și din nou mulțumind,
l-a dat ucenicilor săi zicând:
"Luați și beți din acesta toți:
acesta este potirul Sângelui meu,
al noului și veșnicului Testament,
care pentru voi și pentru mulți se varsă
întru iertarea păcatelor!
Faceți aceasta în amintirea mea!"»

Nu comemorăm un absent, ci pe Acela care este pururi Viu

Lucrarea de mântuire săvârșită de Domnul este marele mister al credinței pe care îl proclamăm aducând mulțumire. Memorialul euharistic actualizează și face prezentă în mod sacramental jertfa unică a lui Cristos pe cruce. Dar moartea Domnului este inseparabilă de învierea lui și de întoarcerea lui la Tatăl, lângă care este veșnic viu. Euharistia este memorialul întregului mister pascal la care luăm parte și noi. Întreaga adunare proclamă acest lucru (anamneza):

«Moartea ta o vestim, Doamne,
și învierea ta o mărturisim până când vei veni.»

Celebrantul reia rugăciunea și oferă Tatălui împreună cu întreaga Biserică Trupul și Sângele lui Cristos.

Duhul Sfânt să coboare asupra adunării!

În inima misterului euharistic, preotul îl imploră pe Tatăl să trimită pe Duhul Sfânt asupra adunării: ea să devină, prin jertfa lui Cristos, un singur trup și o ofrandă vie spre mărirea Tatălui (a doua epicleză).

Adu-ți aminte, Doamne, de Sfânta Biserică, de cei răposați și de cei vii

Urmează trei rugăciuni de mijlocire: pentru papa, episcopi și întreg Poporul lui Dumnezeu; pentru cei răposați; pentru comunitate și pentru toți cei vii. Cerem Preacuratei Fecioare și sfinților, marii comunități a Bisericii din cer și de pe pământ, să mijlocească pentru noi la Tatăl.

Rugăciunea euharistică se încheie cu o scurtă și densă «euharistie», aducere de mulțumire și de laudă Sfintei Treimi.

După această aclamație (doxologie), începe ritualul împărtășaniei. Recitarea în comun sau cântarea rugăciunii Tatăl nostru introduce gestul de pace care exprimă iubirea frățească și-i pregătește pe credincioși pentru împărtășirea cu Cristos.

Frângerea pâinii, prin care preotul reînnoiește gestul lui Isus, este semnul după care ucenicii de la Emaus l-au recunoscut pe Domnul.

Ce se cere pentru a putea primi Trupul Domnului?

Când te împărtășești cu Cristos recunoști mai întâi în El pe «Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii». Este un act de credință de o mare seriozitate. Sfântul Paul se exprimă în termeni foarte hotărâți în această privință:

«De aceea, cel care va mânca Pâinea
sau va bea din potirul Domnului cu nevrednicie,
vinovat va fi față de Trupul și Sângele Domnului.
Să se cerceteze fiecare pe sine însuși
înainte de a mânca și de a bea din acest potir,
căci cel care mănâncă și bea
fără a lua seama că e Trupul Domnului
își mănâncă și își bea propria osândă» (1 Cor 11, 27. 29).

A mânca Pâinea și a bea din potirul Domnului cu nevrednicie înseamnă a lovi în harul propriului nostru botez, prin care am devenit fii ai lui Dumnezeu și credincioși ai Domnului. Suntem lipsiți de demnitate atunci când ne împărtășim cu indiferență sau fără a ne împăca cu Dumnezeu prin sacramentul pocăinței în caz de păcat grav.

E important ca toți copiii să fie bine pregătiți, în familie și în comunitatea creștină, pentru a primi Trupul Domnului cu credință. Nu e de ajuns să fie pregătiți o dată pentru totdeauna. Trebuie ca ei să poată vedea că părinții și comunitatea nu încetează de a se pregăti pentru sfânta Împărtășanie printr-o preocupare statornică de a se converti la Evanghelie.

Roadele acestui sacrament: Belșug de viață dumnezeiască

Luând parte la misterul pascal al lui Isus, noi murim și înviem împreună cu Domnul.

Această hrană dă viața de dincolo de moarte:

«Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele meu va trăi în veci.
Cel ce mă mănâncă pe mine va trăi prin mine»
(In 6, 54. 57).

În timpul Liturghiei am cerut stăruitor iertare de la Dumnezeu: «Doamne, îndură-te de noi», «Mărturisesc lui Dumnezeu», «Și ne iartă nouă greșelile noastre», «Să se îndure de voi atotputernicul Dumnezeu», «Doamne,.. spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu». Împărtășirea cu Trupul lui Cristos ne spală de păcate și ne unește cu El. Căci «cel care se unește cu Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor 6, 17).

Euharistia, dar al lui Cristos mort și înviat, este izvorul tuturor puterilor de vindecare. Biserica afirmă că Trupul Domnului îl vindecă efectiv pe om în totalitatea sa. Celelalte sacramente de vindecare: botezul, pocăința și ungerea bolnavilor își iau puterea din acest izvor viu.

Fiecare împărtășire cu Trupul lui Cristos este și împărtășire cu frații noștri. Pâinea, frântă și împărțită, strânge legăturile unității în iubire. Euharistia este «semnul unității» și «legătura iubirii», ea este «Isus Cristos, Pâine ce se frânge pentru o lume nouă», sacrament al împărtășirii și al vieții creștine în toată plinătatea.

Dând Împărtășania, sfântul Augustin spunea fiecăruia: «Să devii ceea ce primești: Trupul lui Cristos». La această chemare răspundem și noi cu credință: «Amin».

Celor săraci întru spirit, Euharistia le-a dat întotdeauna putere și bucurie. Trăită în profunzime, ea va aduce roade în viața concretă de zi cu zi. După cum spune sfântul Paul într-o tresăltare de bucurie:

«Nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăiește în mine!» (Gal 2, 20).

Când ne vine să spunem: «Euharistia e atât de departe de viața noastră» nu s-ar cuveni oare să recunoaștem, mai degrabă, că viața noastră este încă prea departe de Euharistie?

TRIMITEREA ADUNĂRII

Întreaga Biserică este misionară

Celebrarea Liturghiei se încheie cu binecuvântarea și cu trimiterea în misiune; de aici vine cuvântul «Missa», care înseamnă «trimisă»: «Mergeți în pace!»