Meniu

Formarea conştiinţei în Biserică

Trebuie să ne urmăm conștiința în orice împrejurare?

Orice creștin trebuie să acționeze în conștiință, dar conștiința nu face legea.

Sfântul Paul dă exemplul creștinului care nu îndrăznește să mănânce carne jertfită idolilor. Să transpunem exemplul: cel care crede în conștiință că nu are voie să mănânce carne într-o vineri în care e dezlegare de abstinență se înșeală. Dar dacă o mănâncă deși crede că păcătuiește împotriva legii Bisericii, el păcătuiește realmente. Într-adevăr, creștinul trebuie să-și urmeze conștiința chiar atunci când ea se înșeală. Așadar, noi trebuie să luminăm conștiința celui care crede că păcătuiește mâncând carne într-o zi dezlegată de abstinență, ca să înțeleagă că Biserica nu-l mai obligă la abstinență în această zi.

Creștini fiind, conștiința noastră este individualistă sau frățească?

Să ne continuăm exemplul. Atâta vreme cât fratele nostru persistă în convingerea lui greșită, nu-l putem îndemna să mănânce carne într-o astfel de zi. Delicatețea conștiinței ca-re vrea să fie frățească ne obligă să respectăm conștiința eronată a aproapelui. Sfântul Paul scrie:

«Dacă libertatea mea îl duce la pieire pe fratele meu,
atunci mai bine mă lipsesc de ea!» (Cf. 1 Cor 8, 13)

Cel care își urmează conștiința, chiar dacă este luminată, trebuie să se comporte întotdeauna ca un frate în credință și nu ca un individualist:

«Dacă păcătuiți împotriva fraților voștri
și răniți conștiința lor slabă,
împotriva lui Cristos păcătuiți.» (1 Cor 8, 12).

«Îl privește»?

Orice creștin care cunoaște în mod corect exigențele moralei creștine are datoria să-l lumineze pe acela care nu vede limpede. Mai mult, luminându-ne unii pe alții, noi zidim comunitatea creștină și ne mântuim unii pe alții de păcat:

«Dacă cineva dintre voi rătăcește de la adevăr
și altul îl întoarce,
să știți că cel care l-a întors pe păcătos
de la calea lui rătăcită
va salva sufletul lui de la moarte
și va acoperi mulțime de păcate.» (Iac 5, 19-20).

Nepăsarea morală?

Dacă e adevărat că fiecare trebuie să-și urmeze conștiința, fiecare este obligat în conștiință să se informeze ca să nu acționeze orbește. Căci a-ți urma conștiința nu înseamnă «subiectivism» sau «urmarea gustului propriu»; a-ți urma conștiința înseamnă a descoperi exigențele profunde ale vieții personale și ale vocației și a ți le asuma în mod personal. Vorbind și acționând incorect, putem fi și ocazie de cădere pentru ceilalți. Așadar, fiecare poate fi răspunzător de conștiința sa eronată și de nepăsarea pe care aceasta o reflectă.

A-ți urma conștiința nu e ușor

Pentru a se informa mai bine, creștinul se așează cu umilință la școala Cuvântului lui Dumnezeu, a comunității bisericești și a comunității umane. Căci conștiința nu face legea, ci o primește de la Dumnezeu și de la societatea umană. De exemplu, ușurarea legii postului nu înseamnă nepăsare. Dimpotrivă, creștinul este chemat să-și asume preocuparea Bisericii de a promova un sens autentic al pocăinței: nu mai sunt obligat să postesc în toate zilele Postului Mare pentru că așa este regula; dar sunt îndemnat să aleg o renunțare (la hrană sau la altceva) în mod liber și din iubire, în zilele în care, împreună cu toată Biserica, ne amintim de pătimirea Domnului pentru noi.

«Iubește și fă ce voiești!» (sfântul Augustin)

În gesturile mărunte, ca și în gesturile importante, conștiința trează a creștinului devine tot mai atentă la interpelările lui Cristos și ale Bisericii: ea învață să răspundă tot mai bine, și cu o iubire tot mai autentică, la exigențele situației. Ea studiază toate aspectele unei probleme, fără prejudecăți și ochelari de cal.

Încetul cu încetul, conștiința creștină reacționează ca o busolă a iubirii. Sfântul Augustin spune că, atunci când te-ai maturizat în iubirea lui Cristos și a Bisericii, poți acționa după inima ta și vei acționa bine. Această busolă a iubirii este impulsul Spiritului lui Isus, Duhul Sfânt, care locuiește în noi și care deschide inimii noastre orizonturi largi, departe de orice îngustime.

Legea se opune, oare, libertății mele?

Legea nu ne face sclavi. Dimpotrivă, ea contribuie la eliberarea noastră de ignoranță și de nepăsare. Ea ne cheamă să trăim în Biserică și în solidaritate cu toți oamenii. Ea face din noi ființe libere, eliberându-ne de egocentrism. În acest context, fiecare poate să hotărască în cunoștință de cauză și în conștiință dacă legea se aplică într-o anumită situație concretă din viață. Legea nu suprimă, deci, responsabilitatea personală.

Și dacă apare un conflict între conștiința mea și lege?

Anumite legi, formulate de societate în funcție de un anumit timp și loc, pot intra în conflict cu decizia pe care un creștin conștiincios consideră că trebuie să o ia. Acesta trebuie atunci să adopte o atitudine cinstită și matură și să ia în considerație interpelarea pe care preceptul i-o lansează. Dacă acest conflict subzistă, creștinul trebuie să-și urmeze conștiința chiar dacă, fără vina lui, se înșeală.

Dimpotrivă, anumite legi din societate se pot dovedi realmente nedrepte, de exemplu în domeniul medical, social sau politic: în acest caz, creștinul poate avea chiar obligația de a nu li se supune.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *