Poruncile pecetluiesc legământul cu Dumnezeu

Expresie a conștiinței umane sau revelație divină?

Cele «zece cuvinte» nu sunt «lege naturală» în sensul în care orice om ar fi putut și ar fi trebuit să le descopere ca atare în propria conștiință. Ele ni se prezintă ca revelate de Dumnezeu în cursul unei îndelungate istorii; ni se oferă ca dar. Creștini fiind, le-am primit de la tradiția iudaică prin credința noastră în Isus Cristos.

În ele discernem legea naturală în sensul că aceste zece cuvinte răspund la întrebarea din conștiința umană: «Cum trebuie să mă port ca om?»

Moralitatea nu este monopolul creștinilor

Ne simțim atinși și chiar purtați și de alte curente ale moralității umane. Acest lucru nu-l miră pe creștin, de vreme ce toți suntem creați după chipul lui Dumnezeu, de vreme ce harul lui Dumnezeu lucrează în toți oamenii iar Duhul suflă încotro vrea.

Fiecare om este chemat să-și dezvolte pe deplin natura omenească. Evrei și creștini, noi știm că această vocație este darul pe care Dumnezeu ni l-a făcut când ne-a creat după asemănarea sa. Natura noastră este de a fi ceea ce Dumnezeu a voit. Cuvintele vieții sunt din ce în ce mai bine percepute de oameni și de popoare, pe măsură ce se dezvoltă în ei simțul valorilor creștine.

Cele zece cuvinte ale Dumnezeului Legământului

Biblia ne istorisește că Moise a prezentat poporului Legea ca fiind confirmarea legământului lui Dumnezeu. Iahve își călăuzise Poporul ani de-a rândul. Din această descoperire s-a născut o conștiință tot mai acută a valorilor și exigențelor vieții. Cele zece porunci sunt, așadar, în același timp revelație a lui Dumnezeu și descoperire a oamenilor: își au izvorul în istoria mântuirii pe care Dumnezeu o dă Poporului său și au fost formulate în interiorul acestei relații.

Totul e semn că Dumnezeu și omul se apropie unul de altul

Cartea Exodului prezintă dăruirea Legii în pustiu, la poalele muntelui Sinai. Această istorisire descrie o celebrare a cărei formă este apropiată de celebrarea noastră euharistică. Poporul ascultă mai întâi cele zece cuvinte și îi răspunde lui Dumnezeu proclamându-și într-un glas voința de a le păzi. Apoi legământul încheiat cu Domnul este pecetluit printr-un ospăț de jertfă și prin stropirea Poporului cu sângele animalelor jertfite: «Acesta, spune Moise, este sângele legământului» (Ex 24, 8). Respectând poruncile, israeliții arată că voiesc să facă parte din Poporul legământului, din comunitatea pe care Dumnezeu o adună.

Cine ar fi putut nădăjdui o asemenea intimitate cu Dumnezeu?

Într-un pasaj minunat, pe care Biserica îl meditează în rugăciunea ei, Domnul îi vorbește lui Moise despre intimitatea pe care Cuvântul său o creează între El și noi:

«Porunca pe care ți-o dau astăzi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer… Nu este nici dincolo de mări… Este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca să o împlinești« (Dt 30, 11-14).