Renaşterea prin botez

A cere botezul

În zilele noastre în lume sunt numeroase botezurile de adulți, de tineri sau de copii mai mari, căci mulți n-au primit harul botezului de la naștere. Botezul este un rit care angajează întreaga persoană și îi conferă o viață nouă. Faptul de a-l cere, pentru sine sau pentru copilul propriu, implică o răspundere serioasă. Această cerere angajează și răspunderea întregii comunități.

Un botez de convertire

Primirea botezului este act de umilință și de adevăr. Deja cei care veneau în număr mare să fie botezați de către Ioan în Iordan își mărturiseau păcatele; ei recunoșteau că sunt oameni și că îndreptățirea nu le poate veni de la meritele proprii. Mărturiseau că viața nu le era lipsită de păcate și cereau iertare. În toate acestea erau smeriți, erau adevărați.

Ioan boteza cu apă în vederea unei schimbări profunde a mentalităților. Lumea îl întreba: «Ce trebuie să facem?» El răspundea: «Împărțiți-vă hrana și veșmintele cu cei lipsiți; fiți cinstiți în relațiile dintre voi; nu folosiți violența și nu nedreptățiți pe nimeni». Simplitatea acestui răspuns este emoționantă în adevărul ei. E drept, omul care face aceasta nu mai este același ca înainte. Dar botezul creștin nu se oprește la atât.

De ce a cerut Isus să primească botezul?

Isus a primit și El botezul lui Ioan. Zămislit de la Duhul Sfânt, născut din Fecioara Maria, din prima clipă a existenței sale pământești a fost purtat necontenit de Duhul lui Dumnezeu. Dar, în pragul vieții sale publice, înainte de a proclama Vestea cea Bună a Împărăției, El cere de la Ioan botezul. Mărturisește în felul acesta că este om adevărat, solidar cu toți oamenii. În miezul acestei smerenii, străfulgeră adevărul lui Cristos.

Când Isus iese din apă, glasul Tatălui proclamă că El este Fiul său preaiubit, bineplăcut lui în toate, iar Duhul coboară asupra lui Isus. Prin botez, Isus este așadar proclamat Fiul lui Dumnezeu, uns cu Duhul Sfânt Profet și Slujitor al lui Dumnezeu. Din acel moment Isus nu mai aparține familiei sale, ci poporului său și omenirii întregi: își începe de îndată viața publică…

«Puteți să vă botezați cu botezul cu care mă voi boteza Eu?» (Mc 10, 38).

Dincolo de botezul lui Ioan, Isus aspiră la botezul său, la Paștele său, la trecerea prin moartea pe cruce spre învierea din morți. «Cu un botez am a mă boteza și cât aștept ca el să se împlinească!», spune El vorbind despre propria-i moarte (Lc 12, 50). Acest botez este botezul sângelui. Când un om nebotezat moare martir, mărturisindu-și credința în Isus Cristos, are parte de acest botez al lui Cristos, de Paștele lui, și va învia împreună cu El. Isus dorește cu nerăbdare botezul, Paștele său. Omul nebotezat trăiește deja această dorință de îndată ce caută binefacerile pe care le dă botezul: harul de a crede în Dumnezeu, de a nădăjdui în Dumnezeu care ne mântuiește, de a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele, de a primi iertarea păcatelor. Dacă cineva moare dorind aceste binefaceri, moartea sa este un botez de dorință, și el va învia împreună cu Cristos. Căci unde suflă Duhul lui Dumnezeu, pe acolo trece și viața lui Dumnezeu și omul este biruitor asupra păcatului și a morții. Isus cheamă pe toți oamenii să primească botezul pe care l-a primit El însuși. Când cineva răspunde la chemarea lui Isus și se botează, se recunoaște păcătos și își mărturisește credința în Vestea cea Bună. Botezul pecetluiește actul de credință: el dezvăluie sinceritatea convertirii prin umilința catehumenului. Printr-o profundă schimbare de mentalitate, noul creștin se încredințează judecății Tatălui: Dumnezeu îl îndreptățește prin credință, îl face drept.

Botezați cu Duh Sfânt și cu foc

«Cel care vine după mine, spune Ioan, va boteza cu Duh Sfânt și cu foc» (Mt 3, 11). Isus botează în Duhul Sfânt: dându-ne pe Duhul Sfânt, ne face fii adoptivi ai Tatălui; El botează cu foc, căci arde ceea ce am adorat – idolii; arde ceea ce am fost – păcătoși; arde răul din noi – egoismul, nedreptatea, orgoliul… Ne eliberează de păcatul strămoșesc.

Ce devine omul prin botez?

Din botezul creștin se naște un om nou, un om mântuit. Cel botezat trăiește Paștele lui Cristos: lăsându-se cu umilință cufundat în apă, el ia parte la moartea lui Cristos; primind Duhul lui Cristos, primind viața cea nouă, el se ridică, iese din apă și ia parte la învierea Domnului.

Devenit fiu adoptiv al Tatălui, creștinul intră în Biserică: primește demnitatea de «laic», adică devine membru al poporului lui Dumnezeu, membru al Trupului lui Cristos, piatră vie a Bisericii, templu al Duhului Sfânt. «Omul cel vechi», rănit de păcat, trăia singur; «omul cel nou», izbăvit de păcat, formează cu frații săi un trup în comunitatea creștină.

Își dau creștinii seama de demnitatea lor?

«Creștine, fii conștient de demnitatea ta! De vreme ce ești părtaș acum de firea dumnezeiască, nu te întoarce iarăși la stricăciunea vieții tale dinainte. Adu-ți aminte cărui Cap îi aparții și mădularul cărui trup ești astăzi. Adu-ți aminte că ai fost smuls de sub puterea întunericului și ai fost strămutat în împărăția luminii lui Dumnezeu» (sfântul Leon cel Mare).

Dumnezeu, comunitatea și catehumenul…

Trei glasuri își răspund la botez: al lui Dumnezeu, al comunității și al catehumenului. Glasul lui Dumnezeu este mărturia Tatălui care ne iartă și ne înfiază, care ne mântuiește prin Fiul său și ne dă pe Duhul Sfânt. Cuvântul său ne însemnează cu o pecete de neșters. Dumnezeu nu-și ia înapoi cuvântul. Rămânem pentru totdeauna copii ai lui Dumnezeu. De aceea nici nu putem primi botezul a doua oară.

Comunitatea, la rândul ei, se angajează prin cuvânt când îl primește pe noul botezat în Biserica lui Dumnezeu. Într-adevăr, la începutul liturgiei acestui sacrament, adunarea își proclamă în fața catehumenului mărturisirea de credință, ca și acesta să se sprijine pe ea.

Înainte de a primi botezul, catehumenul se angajează și el prin cuvânt înaintea lui Dumnezeu și înaintea comunității: se leapădă de rău și de Satana, apoi se alătură în credință acelora care i-au fost tovarăși de drum, făcând, la rândul său, profesiunea de credință.

Aceste trei glasuri arată în ce măsură botezul este sacramentul credinței și al fidelității.

Ce semnificație are ritul principal al botezului?

Acțiunea principală a botezului comportă trei elemente esențiale: cufundarea catehumenului în apă (sau turnarea apei pe capul său); cuvântul oficiantului:

«N., eu te botez
în numele Tatălui
și al Fiului
și al Sfântului Duh»

și, în sfârșit, credința catehumenului care primește acest cuvânt și credința comunității (exprimată mai ales de părinții care își aduc copilul spre a fi botezat).

Botezul este numit «baia nașterii celei de-a doua» deoarece cufundarea în apă ne face părtași de moartea lui Cristos, iar ieșirea din apă ne face părtași de învierea lui. Apa purifică și simbolizează viața; ea își primește semnificația numai de la cuvântul ce atestă botezul, cuvânt primit de inima care crede. De aceea botezul se numește, pe drept cuvânt, sacramentul credinței. El este Paștele creștinului; iată de ce Biserica celebrează botezul adulților de preferință în noaptea Învierii.

Riturile complementare

Trei rituri explicitează botezul propriu-zis. Ungerea cu sfânta crismă (untdelemn parfumat, binecuvântat de episcop) prevestește mirul care va fi conferit de episcop, căci, la origine, episcopul dădea catehumenului cele trei sacramente ale inițierii, în cursul aceleiași celebrări.

Înmânarea veșmântului alb celui botezat simbolizează darul noii vieți întru Domnul, căci, spune sfântul Paul, «v-ați îmbrăcat în Cristos» (Gal 3, 27). Acest veșmânt e alb, ca acela al lui Cristos în timpul schimbării la față (Lc 9, 29).

Al treilea rit este înmânarea lumânării aprinse la flacăra lumânării pascale, căci Domnul dă lumina: «Acum ați devenit lumină în Domnul» (Ef 5, 8). Iată de ce botezul se numește și «iluminare». Cel care îl primește trebuie să umble în lumina lui Cristos și să o răspândească în jur. În fiecare an, în noaptea de Paști, ținem în mână o lumânare aprinsă la flacăra lumânării pascale pentru a ne aduce aminte că trăim în această lumină și că îl așteptăm veghind pe Cristos «până când va veni».

Cine poate să boteze?

Oficiantul botezului este episcopul, preotul sau diaconul (în caz de primejdie de moarte, poate boteza orice persoană, dacă o face cu sinceritate și după intenția Bisericii).

Nașii

Nașii sunt martorii comunității. Ei trebuie să fie creștini convinși și să fi fost ei înșiși botezați și confirmați. Criteriul rudeniei sau al prieteniei nu este, așadar, suficient la alegerea lor. Ei sunt chemați, împreună cu părinții, să susțină credința celui botezat, de-a lungul întregii lui vieți noi, prin exemplul și sfaturile lor.

Botezul adulților

Botezul unor adulți se pregătește din bună vreme, în timpul catehumenatului. Acesta va dura atât cât e necesar pentru ca cererea candidatului să se maturizeze și dorința lui să fie luminată de catehizarea făcută într-o comunitate creștină. Această catehizare este însoțită de celebrări care marchează etapele unei pregătiri din ce în ce mai intense. Celebrările au loc de obicei la începutul Postului Mare și în cursul liturgiilor penitențiale ale întregii comunități, ca să se arate că toți se convertesc împreună la Cristos cel mort și înviat.

Botezul copiilor. La ce se angajează părinții?

Pentru botezul copiilor, Biserica cere o pregătire corespunzătoare a părinților, ca aceștia să-și dea mai bine seama că harul credinței pe care l-au primit li s-a dat și pentru a educa la copiii lor credința. Căci credința ce dormitează în conștiința copilului se trezește o dată cu trezirea inimii și a inteligenței lui. Nici o cateheză nu o va înlocui pe aceea care însoțește primul gest al copilului când el învață să-și facă semnul crucii sau când învață să-i vorbească Tatălui de îndată ce gângurește primele cuvinte către părinții săi. Cei care își botează copilul făgăduiesc prin aceasta să-l însoțească în viața de credință. De aceea Biserica nu îngăduie să fie botezat un copil împotriva voinței tatălui și a mamei lui.

Unele parohii le oferă părinților un adevărat neo-catehumenat, adică o perioadă mai scurtă sau mai lungă în care ei învață să-și redescopere propria credință, reînnoadă legăturile cu comunitatea credincioșilor și primesc un ajutor în educația religioasă a copiilor lor.

Ce sens are botezarea unui nou-născut?

Un copil născut din părinți creștini se naște într-o comunitate creștină. De ce nu ar fi primit de comunitatea bisericească? Biserica nu este rezervată numai adulților, ca și cum Dumnezeu nu i-ar chema pe copii. Atunci când ucenicii îi certau pe aceia care aduceau chiar sugarii la Isus, ca El să-i atingă, Isus a zis: «Lăsați copiii să vină la mine; nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevăr vă zic vouă, cine nu primește împărăția lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea» (Lc 18, 15-17).

Botezul copiilor nou-născuți subliniază gratuitatea darului lui Dumnezeu. Răspunderea comunității, și mai ales a părinților, este mare, căci viața dumnezeiască primită de copii nu se poate dezvolta fără mărturia și ajutorul celor din jur.