Trăirea credinţei în zilele noastre

Progresul tehnic merge oare mână în mână cu progresul moral?

Milioane de bărbați și de femei contribuie la progresul social, la dezvoltarea învățământului, a culturii, a sănătății. Mulți luptă pentru dreptate, creează structuri de colaborare sau adresează întrebări lumii în fața noutății radicale a anumitor probleme: înarmare, dezarmare, raporturile cu lumea a treia, probleme de bioetică… Toți cei care sunt preocupați de viitorul omenirii se află în căutare de răspunsuri la întrebările de ordin moral și spiritual.

Năzuința spre libertate și spre eliberare este unul din principalele semne ale timpului: libertate de gândire, de alegere, eliberarea celor sărmani și a celor asupriți. De ce, oare, omenirea, care se eliberează treptat prin progresul tehnic, economic, social și politic, are parte mereu de recăderi în alienare și se confruntă cu noi servituți? Cei credincioși au certitudinea că între Dumnezeu și libertatea omului există o complicitate vitală.

Se poate vorbi despre o morală creștină?

Înainte de a fi o morală, viața creștină este o Veste Bună. Originalitatea ei constă în faptul că nu se referă doar la câteva cuvinte ale lui Isus, ci la viața, moartea și învierea lui, la dăruirea Duhului Sfânt. Primind acest mister care reînnoiește relațiile dintre oameni și Dumnezeu precum și relațiile oamenilor între ei, creștinul participă la misterul pascal.

A muri egoismului și trufiei pentru a învia cu Cristos la o viață nouă nu e un lucru ce-l privește doar pe individ, ci privește în mod serios viitorul omenirii. Morala creștină este Veste Bună, pentru că lărgește inima omului ca acesta să poată primi darul lui Dumnezeu, care este credință, speranță și iubire.

Creștinul e optimist fiindcă e creștin!

Când un creștin citește evenimentele actuale, el le citește ținând seama de Scriptură și citește Scriptura pornind de la evenimentele actuale. E uimit văzând în ce măsură viața oamenilor este descrisă în Biblie într-un mod asemănător și totodată diferit de acela în care o fac ziarele scrise și vorbite. Asemănător, pentru că din primele pagini ale cărții Genezei ni se înfățișează frumusețea lumii și a omului, dar și eșecul uman: înșelăciune, luptă fratricidă, desfrânare, haos al istoriei. Dar pentru omul credincios, Dumnezeu își ține făgăduințele și acest lucru presa nu îl spune. Dumnezeu dă din ce în ce mai multă tărie făgăduințelor sale. Le-a împlinit dăruindu-ni-l pe Fiul său. Și, prin Fiul său, noi știm că omenirea, chiar atunci când e mai păcătoasă ca oricând, intră de-a lungul zilelor într-o nouă creație: «Iată că Eu reînnoiesc toate», spune Domnul înviat celor dintâi creștini striviți de prigoană (Ap 21, 5). Pentru cel ce crede, lumina strălucește în întuneric! Ea este o chemare de a trăi în lumină.

Ce înseamnă a trăi din credință?

Ni se spune adesea: «Creștinii nu sunt mai buni ca ceilalți oameni!» sau «Nu prea au aerul că sunt mântuiți!». Desigur, nici după botez convertirea noastră nu e încheiată și o mare parte a vieții continuă să ni se desfășoare la un nivel precreștin. Cel care e conștient de harul botezului se descoperă continuu «pe cale de a se converti»: învață, zi de zi, să aibă încredere, să-și pună încrederea în Domnul mai mult decât în puterile proprii; cu cât are mai multă încredere în Dumnezeu, cu atât își dă mai bine seama cine este Dumnezeu pentru el, cu ce fel de iubire este iubit și, mai presus de toate, ce fel de iubire locuiește în el.

Credința este mai mult decât un simplu apel la trăirea în conformitate cu Evanghelia lui Cristos. Deoarece credinciosul are încredere și primește darul lui Dumnezeu, credința îi dă cu adevărat puterea de a iubi cu însăși iubirea lui Cristos. Cel care locuiește în inimile noastre lucrează în noi și în lume, pentru că e viu! El ne dăruiește frați și surori și nu încetează să-i adune pe toți fiii lui Dumnezeu care sunt risipiți.