Meniu

Ungerea bolnavilor

Boala este o încercare ce afectează atât persoana în întregime cât și pe cei din jur

Boala și suferința trezesc în noi întrebări grave. Omul nu numai că are o boală, el este bolnav. Boala atinge trupul dar și spiritul, întreaga persoană. Uneori cel bolnav își pierde curajul, devine depresiv, cunoaște angoasa și îndoiala: «Am meritat această încercare? Oare o să scap? Viața mea mai are vreun sens? Există ceva (sau Cineva) după moarte?», se întreabă el.

Se mai poate și ca relațiile cu ceilalți să sufere: bolnavul simte că e o povară pentru cei din jur, vizitele se răresc și el se simte exclus din viața socială.

«Când un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el» (1 Cor 12, 26)

Dintotdeauna, comunitatea creștină a dat mare importanță vizitării și îngrijirii bolnavilor. Mulți laici și încă și mai multe călugărițe și-au închinat întreaga viață în slujba bolnavilor prin îngrijire medicală și prin asistență pastorală. Un mare număr de congregații sunt dedicate în întregime acestei vocații.

În locurile de pelerinaj, în parohii și în spitale, se celebrează uneori sacramentul ungerii bolnavilor în mod comunitar, arătându-se astfel că întreaga comunitate e atentă și solidară față de încercarea prin care trec membrii săi bolnavi.

Crezi în puterea lui Cristos de a birui Răul și de a da Viață?

Când suntem bolnavi și nenorociți, cum ar putea Dumnezeu să ne lase fără un semn eficient al prezenței sale mântuitoare? Ungerea bolnavilor alină suferința și liniștește spaimele. Ea nu se substituie îngrijirilor medicale, însă, într-un fel, consacră efortul făcut de medici și de infirmiere și conferă un sens creștin de mântuire îngrijirilor date. Acestea nu sunt întotdeauna încununate de succes. Ființa omenească este fragilă și viața noastră pământească nu este fără sfârșit. Însă «noi ne-am pus speranța în Dumnezeul cel viu» (1 Tim 4, 10).

Boala are vreo legătură cu păcatul?

Dumnezeu nu a creat răul și nu voiește suferința. Aceasta a intrat în lume prin păcatul originar. A lupta împotriva bolii înseamnă, deci, a combate răul al cărui semn și consecință este.

Dacă medicii pot vindeca multe neputințe, Isus singur poate birui boala și păcatul. Sacramentul Ungerii este semnul acestui har care mântuiește și vindecă.

Vindecare… până la rădăcina răului

Conform Evangheliei, vindecarea nu înseamnă numai redobândirea sănătății, ci în primul rând eliberarea de puterile răului spre a primi Împărăția lui Dumnezeu. Într-adevăr, cei Doisprezece, trimiși de Isus, «au plecat și au vestit pocăința; ei alungau mulți diavoli, ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și îi vindecau» (Mc 6, 12-13).

După Înviere, ucenicii continuă să dea mărturie despre dragostea lui Isus față de cei bolnavi vindecând mulți neputincioși (Fapte 8, 7). Ei arată astfel înaintea tuturor că Cel Înviat este izvor de Viață.

E vreunul din voi bolnav?

Citim în scrisoarea sfântului Iacob:

«Cineva dintre voi e bolnav? Să-i cheme pe preoții Bisericii ca ei să se roage după ce îl vor fi uns cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea credinței îl va izbăvi pe bolnav: Domnul îl va ridica și, dacă a săvârșit păcate, acestea i se vor ierta» (Iac 5, 13-15).

Acest text arată cum, încă de la origini, Biserica a înțeles porunca lui Isus către ucenici: «Vindecați-i pe bolnavi» (Mt 10, 8).

Rugăciunea preoților și ungerea prevestesc forma pe care o va căpăta încetul cu încetul acest sacrament; credința Bisericii și aceea a credinciosului se întâlnesc pentru a înfăptui mântuirea sufletului și a trupului. Cristos cel viu însemnează cu dragostea sa pe omul lovit de suferință; îl mântuiește și îl ridică în totalitate: pacea adâncă ce urmează împăcării bolnavului cu Dumnezeu și cu propria boală îl predispune cel mai bine pentru a beneficia de efortul terapeutic întreprins de medic.

Vrei să ai parte de ungerea lui Cristos?

Sacramentul Ungerii reînnoiește încrederea în Dumnezeu, dă puteri în lupta cu ispitele și întărește sacramentul împăcării. Într-adevăr, prin el se iartă păcatele pe care bolnavul nu le-a putut spovedi și se repară urmările păcatului în el. Primind deja o ungere în sacramentul mirului la începuturile vieții creștine pentru a deveni adult și puternic, bolnavul primește de acum înainte sporire de har pentru a înfrunta încercarea bolii.

Pentru cine este acest sacrament?

Acest sacrament, numit odinioară «ungerea de pe urmă», e rezervat oare muribunzilor? În realitate, el le este destinat creștinilor atinși de o boală care poate duce la moarte. Nu trebuie așadar ca omul să aștepte să ajungă în pragul morții pentru a-l primi. El poate fi cerut și atunci când bătrânețea aduce slăbirea puterilor sau înainte de o intervenție chirurgicală ce comportă riscuri serioase.

«Lăsați-vă împăcați cu Dumnezeu!» (2 Cor 5, 20)

În afara cazurilor de urgență, ungerea bolnavilor se celebrează în cadrul unei liturgii care cuprinde în general și o lectură din Cuvântul lui Dumnezeu. Ea mai poate fi celebrată și în cadrul unei Sfinte Liturghii, atunci când împrejurările și locul permit aceasta.

Preotul începe printr-o stropire cu apă sfințită, ce o amintește pe aceea de la botez. Dacă bolnavul dorește, poate primi apoi sacramentul pocăinței. Dacă nu, asistența recită «Mărturisesc lui Dumnezeu». Urmează o citire din Scriptură și o rugăciune.

«Bolnav am fost și m-ați vizitat» (Mt 25, 36)

E bine ca familia, prietenii și personalul de îngrijire să ia parte la această celebrare. Chipurile lor familiare, rugăciunea senină și prezența lor sunt semnul vizibil al atenției pe care Dumnezeu o acordă bolnavului și al solidarității comunității creștine cu cei și cele care suferă.

«Vino și pune-ți mâinile peste ea și va trăi» (Mt 9, 18)

Preotul, în tăcere, își pune atunci mâinile pe capul bolnavului. Isus a făcut acest gest în repetate rânduri (Mc 6, 5; Mt 8, 3; Lc 4, 40), spunând ucenicilor să facă la fel (Mc 16, 18).

Impunerea mâinilor este un gest de rugăciune stăruitoare către Dumnezeu ca El să fie alături de cel bolnav și ca Duhul său să-l ocrotească, să-l întărească și să-i dăruiască viața sa.

«Ei ungeau cu untdelemn mulți bolnavi» (Mc 6, 13)

Ungerea cu untdelemnul bolnavilor sfințit de episcop în Joia Sfântă reia, la rândul ei, un gest al Apostolilor. Semnificația ei e luminată de cuvântul sacramental al preotului, la care bolnavul va răspunde cu credință.

– «N., prin această sfântă ungere,
Domnul, în marea-i bunătate,
să te întărească prin harul Duhului Sfânt».
– «Amin».
– «Astfel, izbăvindu-te de toate păcatele,
să te mântuiască și să te ridice».
– «Amin».

Ce misiune îi dă acest sacrament bolnavului?

Bolnavul poate cere sacramentul când este vizitat de un preot sau de un membru al parohiei însărcinat cu vizitarea bolnavilor. Acesta din urmă va transmite preotului cererea. E bine ca familia, medicul, prietenii sau personalul de îngrijire să-l încurajeze pe bolnav să exprime această cerere. Sacramentul îi va da harul să lupte fizic și spiritual în încercarea suferinței. Ca și celelalte sacramente, ungerea le conferă bolnavilor o misiune. Ea îi cheamă să se unească în mod liber cu patima și moartea lui Cristos și să-și aducă propria contribuție pentru binele poporului lui Dumnezeu (Lumen Gentium, 11)

Harul sacramentului strălucește în viața de zi cu zi: el suscită atitudinea responsabilă a comunității față de cel bolnav și conștientizarea rolului bolnavului în comunitate. Mulți dintre ei nu sunt oare mari oameni de rugăciune care mijlocesc pentru noi?

Acesta e ultimul sacrament?

Ultimul sacrament nu e ungerea bolnavilor, ci sfânta Împărtășanie ce se numește «viatic», adică «merinde pentru drum». Euharistia, sacrament pascal prin excelență, este hrana spirituală care îl pregătește pe creștin să treacă din această lume spre Tatăl.

De la botez la viatic

Inițierea creștinului se face prin botez, mir și euharistie. Pregătirea pentru ultima călătorie e susținută de harul Reconcilierii, al Ungerii și al Viaticului.

În pragul morții, creștinul se îndreaptă spre ținta călătoriei sale pascale începute în ziua botezului. Primind pentru ultima oară Trupul și Sângele lui Cristos, el se pregătește să primească îndurarea lui Dumnezeu pe care, de-a lungul întregii sale vieți, sacramentele nu au încetat să i-o dăruiască.

© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, str. G-ral Berthelot, nr. 19, RO-0101164-Bucureşti, www.arcb.ro


Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *