A şasea cerere: „Nu ne duce pe noi în ispită”

Ispita este o invitație la păcat. Sursa ispitei poate fi comportamentul atrăgător, păcătos al altor oameni – lumea; sau dorințele dezordonate ale naturii noastre căzute – concupiscența; sau îndemnurile răuvoitoare ale spiritului rău – diavolul. Când ne rugăm să nu fim duși în ispită, nu cerem să fim eliberați de încercarea la care sunt supuse toate ființele umane pentru a-și dovedi loialitatea față de Dumnezeu. Ispita ca test al fidelității noastre față de El este parte a stagiului nostru aici pe pământ, și prețul câștigării răsplății noastre în lumea care va veni.

Ne rugăm pentru ca să nu cedăm în fața ispitei, ci să profităm de pe urma experienței ispitirii. Sfinții interpreți ai Rugăciunii domnești oferă nu mai puțin de nouă căi prin care să ne ferim să cădem în ispită și să avem de câștigat din ispitele inevitabile din viețile noastre. Rugămintea noastră din această cerere va fi ascultată în măsura în care urmăm aceste reguli ale înțelepciunii creștine:

1. Să fim vigilenți față de spiritul rău. Să îi cunoaștem strategia, să putem să îi recunoaștem înșelăciunile și, mai presus de toate, “să ne împotrivim lui, tari în credință” (1Petru 5,9).

2. Să ne examinăm zilnic conștiința pentru a vedea cât de bine am făcut față ispitelor în fiecare zi. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru harul câștigat în urma ispitelor pe care le-am învins, și să îi cerem iertare pentru cele în fața cărora am cedat.

3. Periodic, în timpul zilei, să privim în “cartea sufletului nostru”. Să citim acolo ce gânduri ne trec prin minte, ce dorințe avem în inimile noastre. Să sortăm aceste mișcări interioare înlăturându-le pe unele, păstrându-le pe altele, și acționând în concordanță cu acelea despre care conștiința ne spune că sunt haruri de la Dumnezeu.

4. Să nu ne lăsăm în voia tendințelor naturale de a merge după orice ni se pare atrăgător. Să evităm să fim impulsivi atunci când este vorba de a respinge ceea ce nu ne place, sau de a îmbrățișa ceea ce ne place. Toate ispitele sunt atractive. Să învățăm să practicăm discernământul spiritelor așa cum este el explicat de maeștrii vieții spirituale.

5. Să ne amintim că acum trăim prin credință, ceea ce înseamnă că de unii singuri am putea nici măcar să nu recunoaștem o ispită. Astfel, trebuie să cerem constant lumină de la Dumnezeu: “Doamne, să văd”.

6. Traiul pe pământ este o luptă și noi suntem membrii Bisericii Luptătoare. Trebuie, așadar, să fim înarmați cum se cuvine cu umilință și prudență, și cu harurile care vin pentru cei care le cer. Îndemnul adresat de Isus discipolilor în Grădina Ghetsimani ne este adresat nouă tuturor: “Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită!” (Matei 26,41).

7. Să fim vigilenți. Putem dobândi obiceiuri de a acționa care ne pot întuneca percepția. Obiceiurile ne pot orbi în mod periculos și ne pot împiedica și de la a ști măcar că suntem ispitiți. Putem să cedăm ispitei înainte să ne dăm măcar seama ce s-a întâmplat.

8. Să ne găsim modele pentru a le imita. Să nu mergem cu turma. Să căutăm să cunoaștem mai bine persoane al căror comportament îl admirăm și al căror exemplu să ne hotărâm să îl urmăm. Pot fi mai multe persoane. De la una dintre ele vom imita umilința pe care o are, de la alta fidelitatea în rugăciune, de la alta caritatea altruistă, sau faptul de a răbda fără să se plângă, seninătatea în încercări, planificarea prudentă a muncii, devoțiunea față de Euharistie, marea iubire față de Fecioara Maria, și de la alta zelul puternic pentru a aduce sufletele la Cristos. În acest fel, avem un înlocuitor eficient pentru ispitele care vin de la lume – comportamentul păcătos atractiv al celorlalți. Avem, în schimb, inspirația de la persoanele bune din lume – practicarea atractivă a virtuților de către ei.

9. Să nu trăim cu un sentiment fals de siguranță. Să cultivăm o teamă sănătoasă de a nu-l ofensa pe Dumnezeul iubitor. Aceasta ne va oferi protecția de care avem nevoie pentru a rămâne indiferenți oricât de seducătoare ar fi ispitele pe care le întâlnim.