Meniu

A treia cerere: “Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”

Această cerere este un rezumat al creștinismului și o sinteză a întregului scop al existenței noastre. De ce avem voință liberă? Pentru a face voia lui Dumnezeu. Spre deosebire de creaturile lipsite de rațiune care ne înconjoară, putem alege să ne conformăm voințele după voința lui Dumnezeu sau să refuzăm să o facem.

Această cerere urmărește ca ființele umane de pe pământ să facă voia lui Dumnezeu așa cum o fac îngerii și sfinții din cer. Cerem așadar ca toți cei de pe pământ să facă voia lui Dumnezeu, așa cum o fac toți cei din cer. Nu există excepții în cer. Ne rugăm ca să existe tot mai puține excepții de la a face voia lui Dumnezeu pe pământ. Mai cerem ca, la fel ca în cer, oamenii să facă voia lui Dumnezeu din iubire și nu din teamă. În cer nu există pericolul de a nu face voia lui Dumnezeu, și deci nici teamă de consecințe.

Ne mai rugăm ca noi, cei de pe pământ, așa ca aceia din cer, să facem voia lui Dumnezeu în mod spontan. Cerem ca voința divină să fie împlinită fără ezitare sau împotrivire, cu tragere de inimă. Pe pământ știm cât de înceți putem fi în a răspunde la voința lui Dumnezeu pe care o cunoaștem. Cerem să devenim mai disponibili să împlinim voința lui Dumnezeu în momentul în care știm ce dorește El. Ne rugăm de asemenea pentru ca să facem voia lui Dumnezeu cu generozitate altruistă. Între sfinții din cer nu există invidie pentru că îi văd pe alții făcând voia lui Dumnezeu. Nu există gelozie, ci colaborare perfectă în a împlini voința divină, nu doar individual ci colectiv.

Ne rugăm în fine pentru ca, la fel ca în cer, cei de pe pământ să se bucure făcând voia lui Dumnezeu. Există o relație misterioasă între faptul că noi facem ceea ce îl bucură pe Dumnezeu și acela că Dumnezeu face ceea ce ne bucură pe noi. În cer, toți fac doar ceea ce îi face bucurie lui Dumnezeu. El, la rândul Lui, face totul pentru a-i bucura pe cei aleși. Ei trăiesc într-o fericire supremă. De ce? Pentru că se conformează perfect cu voința Celui Preaînalt. Ne rugăm pentru ca să descoperim, încă de pe pământ, o pregustare a bucuriilor cerului, rezervate celor care împlinesc voința divină. Într-adevăr, măsura adevăratei fericiri aici pe pământ este dată de fidelitatea noastră în a face voia lui Dumnezeu.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *