Cred în Duhul Sfânt

Cea mai bună cale prin care putem înțelege ce dorim să spunem prin mărturisirea credinței noastre în Sfântul Duh este aceea de a o compara cu credința noastră în Fiul lui Dumnezeu. În Dumnezeu există intelect și voință, care corespund gândirii și iubirii la ființele omenești. Sfânta Scriptură identifică gândirea lui Dumnezeu cu Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum spune Sf. Ioan: “La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1,1). “Astfel, așa cum Cuvântul lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu, tot așa Iubirea lui Dumnezeu este Sfântul Duh” (Sf. Toma de Aquino. Expunere despre Crezul Apostolic, Art. 8). De aceea, atunci când cineva îl iubește pe Dumnezeu, putem spunem că îl are pe Sfântul Duh. Sf. Paul ne spune că “Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5,5).

De-a lungul timpului, au existat unii care au avut ideea eronată că Duhul Sfânt este o simplă creatură. Ei considerau că Duhul Sfânt este inferior Tatălui și Fiului și că de fapt nu ar fi decât slujitorul lui Dumnezeu. Iată de ce, din cele mai vechi timpuri, Biserica a dedicat nu mai puțin de cinci articole în Crez referitoare la Sfântul Duh. Având în vedere importanța acestui subiect, se cuvine să facem comparația între Sfântul Duh și diferite tipuri de spirite create, despre care credem că există în lume credem, și să vedem cum anume Sfântul Duh este unic, ca a Treia Persoană a Preasfintei Treimi.

Mai întâi de toate, sunt acele spirite create care sunt îngerii. Ei sunt cu toții „duhuri care slujesc” (Evrei 1,14). Dar Sfântul Duh nu este asemenea spiritului creat al îngerilor: Sfântul Duh este divin. Sf. Evanghelist Ioan spune: “Dumnezeu este Duh” (Ioan 4,24), iar Sf. Paul: “Domnul este Duhul și unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2Corinteni 3,17). Acesta este motivul pentru care atunci când ne este dat Sfântul Duh, suntem în stare să îl iubim pe Dumnezeu în deplină libertate și atât de mult încât să ne sacrificăm de bună voie iubirea egoistă față de lume. Credința noastră în Sfântul Duh este credința că Dumnezeu, care este Iubire, ne poate împărtăși ceva din Iubirea Sa divină.

Există, de asemenea, spirite create care sunt sufletele omenești. Sufletele noastre dau viață naturală trupurilor noastre. Acestea au fost create nemijlocit de Dumnezeu din nimic în momentul concepției noastre și infuzate în trupurile noastre din prima clipă a existenței umane în pântecele mamei. La fel însă cum aceste spirite create dau viață naturală trupurilor noastre, tot astfel Duhul Sfânt conferit la Botez dă viață supranaturală sufletelor noastre. Duhul Sfânt este Harul Necreat care, locuind în sufletele noastre, ne dă harul sfințitor, pe care Biserica îl numește sufletul sufletului. A treia Persoană care sălășluiește în sufletele noastre este Dătătorul de viață despre care Isus spune că rămâne în noi, dacă vom crede în cuvintele Mântuitorului (Ioan 6,63).

Dacă ne vom întreba cine este exact Sfântul Duh, trebuie să răspundem că El este de aceeași substanță cu Tatăl și cu Fiul. Așa cum Fiul este Înțelepciunea sau Cuvântului lui Dumnezeu, la fel Sfântul Duh este Iubirea Tatălui și a Fiului. Prin urmare, El purcede de la amândoi. După cum Înțelepciunea lui Dumnezeu este de aceeași substanță cu Tatăl, la fel Iubirea Domnului este una în substanță cu Tatăl și cu Fiul. În Crezul Niceno-Constantinopolitan spunem: “Cred în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul, care de la Tatăl și de la Fiul purcede”. Această expresie, “și de la Fiul”, în limba latină este Filioque, și a făcut istorie în doctrină. A fost inserată cu acord papal pentru a contracara erezia arianismului. Filioque a constituit unul dintre principalele motive de opoziție între Biserica Ortodoxă și Biserica Romei.

Dată fiind egalitatea perfectă a Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul, El trebuie să fie adorat în mod egal cu Prima și a Doua Persoană a Treimii. Iată de ce citim în Evanghelia Sf. Ioan că “adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în Duh și Adevăr” (Ioan 4,23). Isus însuși le spune discipolilor: “Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28,19). Cele Trei Persoane ale Treimii au un singur Nume divin, fiindcă au o singură natură divină. De aceea, Crezul Niceno-Constantinopolitan adaugă privitor la Duhul Sfânt afirmația: “… care împreună cu Tatăl și cu Fiul este adorat și preamărit…”

Sfânta Scriptură ne învață că Duhul Sfânt este egal cu Dumnezeu. Știm că vechii profeți au vorbit în numele lui Dumnezeu. Sf. Petru ne spune că “oamenii, conduși de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu” (2Petru 1,21). De aceea Crezul Niceno-Constantinopolitan adaugă expresia “și a grăit prin prooroci”, referindu-se la Duhul Sfânt. De asemenea, certându-l pe Anania, care reținuse prin înșelăciune o parte din prețul ogorului pe care îl vânduse, în loc să îl dea comunității creștine, Sf. Petru îl întreabă: “Anania, de ce ți-a umplut Satana inima ca să-l minți pe Duhul Sfânt și să reții din prețul ogorului?… Nu pe oameni i-ai mințit, ci pe Dumnezeu” (Fapte 5,3.5).

Religia noastră catolică abundă în mărturisiri de credință care dezvăluie influența Sfântului Duh în viețile noastre. Vorbim despre darurile Sfântului Duh ca fiind instincte sau impulsuri supranaturale care ne determină să punem în practică virtuțile credinței, speranței și iubirii. Iar roadele Sfântului Duh ne dăruiesc satisfacția supranaturală profundă izvorând din împlinirea voinței lui Dumnezeu. Biserica identifică însă și alte căi prin care Duhul Sfânt pătrunde în viețile noastre. El ne curăță sufletele de păcate. Aceasta decurge logic din faptul că Acela care ne-a creat sufletele este Cel care le și poate vindeca. Deoarece prin iubirea lui Dumnezeu a fost creat sufletul omului, aceeași Iubire, care este Sfântul Duh, îl așează din nou în iubirea Sa divină.

Sfântul Duh ne luminează mințile. Tot ceea cunoaștem prin credință, am primit prin puterea Duhului. Aceasta este semnificația cuvintelor lui Isus când l-a promis pe “Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care îl va trimite Tatăl în numele Meu, (care) vă va învăța toate și vă va aminti toate câte vi le-am spus Eu” (Ioan 14,26). Cristos a fost primul Mângâietor, care a revelat misterele lui Dumnezeu. Sfântul Duh este al doilea Mângâietor, care ne face capabili să înțelegem ceea ce ne-a revelat Isus.

Duhul Sfânt, cu harul Său, ne face capabili să respectăm poruncile divine. Așa cum a spus Dumnezeu în Vechiul Testament: “Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu și voi face ca să umblați după legile Mele și să păziți și să urmați rânduielile Mele” (Ezechiel 36,27). Fără puterea Sfântului Duh, trimisă prin Cristos, nu am putea să împlinim cerințele omenește imposibile ale Mântuitorului adresate celor care îl urmează. În Duminica Rusaliilor, Duhul Sfânt a pogorât asupra apostolilor în forma unor limbi de foc. Acesta a fost semnul vizibil a ceea ce primiseră în lăuntrul lor, adică lumina pentru a accepta învățătura lui Isus și tăria de a-l mărturisi, chiar și cu prețul vieții.