Meniu

Învierea morţilor

Noi credem nu numai că sufletul omului este nemuritor, ci și că trupul este destinat să învie nemuritor din mormânt. Spre deosebire de sufletele noastre, care, ca substanță spirituală, sunt nemuritoare, trupurile sunt muritoare prin natura lor. Dar ele nu au fost create supuse morții, conform planului inițial al lui Dumnezeu pentru omenire. Păcatul protopărinților noștri i-a lipsit însă pe ei și pe urmașii lor de darul nemuririi trupești. Noii toți trebuie să murim, pentru că toți suntem păcătoși. Una dintre cele mai mari contribuții ale creștinismului la înțelepciunea umană este învățătura sa clară despre nemurirea atât spirituală cât și trupească.

În Vechiul Testament, cea mai clară revelație despre nemurirea sufletului se află în Cartea Înțelepciunii, unde se spune: "Sufletele celor drepți sunt în mâna lui Dumnezeu și niciun chin nu se va atinge de ele. În ochii celor nepricepuți, păreau că mor, și ieșirea lor era considerată o nenorocire, plecarea de la noi, distrugere, dar ei sunt în pace. Și dacă în văzul oamenilor sunt pedepsiți, speranța lor este plină de nemurire. Fiind disciplinați cu puține [suferințe], li s-au făcut multe binefaceri" (Cartea Înțelepciunii 3,1-5). Noul Testament confirmă învățătura veterotestamentară despre nemurirea sufletului. Domnul nostru ne-a spus-o cât se poate de clar: "Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul și sufletul în Gheenă" (Matei 10,28).

Atunci când a fost formulat Crezul Apostolic, nu s-a menționat nimic explicit despre suflet. Omisiunea a fost intenționată, ca să nu apară ideea că sufletul moare și apoi învie odată cu trupul. Un alt motiv pentru care nu se vorbește decât despre învierea trupului a fost respingerea ereziei lui Hymeneus și Philetus din secolul I. Ei afirmau că referințele biblice la înviere nu au în vedere trupul, ci numai învierea sufletului din moartea păcatului la viața harului. Din acest motiv, Crezul mărturisește credința în învierea reală a trupului.

Dovezi din Sfânta Scriptură

Deja în Vechiul Testament, Iov i-a contrazis pe "prietenii" săi care îl sfătuiau să recunoască faptul că păcatele lui sunt cauza nenorocirii lui. Nu, a răspuns Iov, motivul real pentru suferința lui este misterul unui Dumnezeu drept, pe care el îl numește cu ezitare "dușmanul meu". Apoi Iov afirmă: "Eu știu că Răscumpărătorul meu trăiește și în ziua de pe urmă mă voi ridica din pământ și voi fi din nou îmbrăcat cu pielea mea și cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeul meu" (Iov 19,25-26). Faptul că Isus a înviat mai mulți oameni din morți arată că Dumnezeu dorește ca trupul omenesc să fie iarăși unit cu sufletul. Iar Învierea Sa din morți în Duminica Paștelui este dovada supremă că și noi suntem destinați, prin puterea Sa, să înviem într-o zi din mormânt.

Isus a prevestit că va învia din morți în două momente dramatice. Atunci când a promis Preasfânta Euharistie, Isus a afirmat: "Cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua de pe urmă" (Ioan 6,54). Înainte de învierea lui Lazăr, Marta i-a spus plângând lui Isus: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!" Mântuitorul a asigurat-o: "Fratele tău va învia". Marta a răspuns: "Știu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă". Apoi Isus i-a spus: "Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi" (Ioan 11,21.23-25).

Cea mai amplă și mai explicită învățătură din Sfânta Scriptură referitoare la învierea cu trupul se află la Sf. Paul, în prima Scrisoare către Corinteni. Întreg capitolul 15, alcătuit din 58 de versete, este despre învierea finală a trupului în ziua de pe urmă. Este apogeul discursului apostolului despre iubirea altruistă, care va fi răsplătită în eternitate, nu numai în suflet, ci și în trup.

Învierea este rațională

Învierea noastră cu trupul este cunoscută, desigur, prin credință, ca parte a revelației lui Dumnezeu făcute omului, dar în același timp este în concordanță și cu rațiunea umană. Sf. Paul face o comparație cu ceea ce cunoaștem din natură: "Ceea ce semeni tu nu prinde viață dacă mai întâi nu moare. Și ceea ce tu semeni, nu semeni trupul care va fi, ci doar un simplu grăunte, poate de grâu sau de altă plantă, însă Dumnezeu îi dă trup după cum vrea și fiecăreia dintre semințe îi dă trupul propriu" (1Corinteni 15,37-38). Ceva asemănător are loc când moare trupul nostru. Este, să spunem așa, semănat în pământ. Apoi, la timpul hotărât de Dumnezeu, El va ridica din această sămânță îngropată trupul umanității noastre glorificate.

Părinții Bisericii au insistat îndelung asupra acestor comparații. Soarele, spuneau ei, dispare în fiecare zi din fața noastră, ca și cum ar muri, și apare din nou, ca și cum ar învia. Copacii își pierd frunzele toamna și apoi, ca și cum ar învia, înfrunzesc din nou. Semințele mor putrezind în pământ, apoi învie iarăși, germinând. Dar aici sunt mai multe lucruri de spus decât simplele comparații cu natura. Sufletele noastre sunt nemuritoare și au tendința naturală să se reunească cu trupul. Separarea lor permanentă de trup ar fi contrară naturii umane. Prin urmare, este logic ca sufletele noastre să fie reunite cu trupurile noastre. Mântuitorul Însuși a recurs la acest argument în discuția Lui cu saduceii, care negau învierea trupului (Matei 22,23-33).

Mai există un argument logic privind credința în învierea trupului. În timpul vieții pe pământ, îl slujim pe Dumnezeu nu numai cu sufletele, ci și cu trupurile noastre. Prin urmare, este drept ca răsplata noastră în eternitate să nu fie numai spirituală, ci și trupească. Nu este de mirare așadar că Sf. Paul a spus: "Și dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai de plâns dintre toți oamenii" (1Corinteni 15,19). Apostolul vrea să spună că chiar dacă sufletul ar învia fără trup, tot s-ar bucura de fericire în viața viitoare. Dar exclamația sa trebuie să se refere la omul întreg. De ce? Pentru că dacă trupul nu primește răsplata pentru truda sa de pe pământ, cei care au îndurat multe încercări și suferințe – în trup și în suflet – ar fi într-adevăr "cei mai de plâns dintre toți oamenii". În fine, nu suntem îngeri, ci ființe omenești, și formăm un întreg, trup și suflet. Sufletul nu poate fi perfect fericit dacă întregul nostru, trup și suflet, nu se bucură de răsplata pe care Dumnezeu a promis-o celor care îl iubesc.

Toate ființele omenești vor învia

Deși în Sfânta Scriptură se pune accentul pe învierea celor drepți, credința ne spune că toate ființele umane, cei drepți și cei nedrepți, vor învia din mormânt. Cuvintele atotcuprinzătoare ale Sf. Paul o exprimă clar: "Și după cum toți mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toți vor fi readuși la viață" (1Corinteni 15,22). Desigur, starea tuturor celor care vor învia nu va fi aceeași. Într-una dintre cele mai categorice profeții ale Sale, Isus a spus de ce și cum anume va judeca întreaga omenire în ziua de pe urmă.

"Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – și chiar acum este – când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi, vor trăi, căci, după cum Tatăl are viața în sine, tot așa i-a dat și Fiului să aibă viața în sine și i-a dat puterea să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta, pentru că vine ceasul în care toți cei care sunt în morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit răul, spre învierea judecății" (Ioan 5,25-29). Revelația divină ne vorbește mai departe despre două categorii de oameni care vor învia în ziua de pe urmă: cei care au murit în secolele trecute și cei care vor fi vii în Ziua Judecății. Aceștia din urmă mai întâi vor muri și apoi vor învia și ei din morți cu restul omenirii (1Tesaloniceni 4,16-17).

Fiecare persoană va primi propriul său trup

Toate mărturiile din Vechiul și Noul Testament indică faptul că fiecare dintre noi va fi unit cu propriul său trup individual. Iov așteaptă ziua când "în propriul meu trup îl voi vedea pe Dumnezeu… ochii mei îl vor vedea pe El" (Iov 19,26-27). Sf. Paul ne reamintește de asemenea că "această ființă muritoare trebuie să se îmbrace în nemurire" (1Corinteni 15,53).

Acest lucru se înțelege de la sine. Ar fi de neconceput ca la înviere să nu fim în esență aceleași persoane care am fost în cursul vieților noastre muritoare pe pământ. Ca persoane, avem propriul trup și suflet. Pe durata separării temporare a sufletului de trup, fiecare aparține în continuare fiecăruia dintre noi, ca ființe umane distincte. Când trupurile noastre vor fi reunite cu sufletele noastre, acestea vor fi propriile noastre trupuri și nu ale altora. Vor fi trupurile noastre și nu o altă nouă creatură, care nu a mai existat înainte.

Toate acestea concordă cu întregul conținut al revelației divine. Persoana individuală, fiecare cu propriul său trup unic unit cu propriul său suflet unic, este aceea care va învia în Ziua Judecății, ca să primească recompensa dreaptă pentru conduita sa umană individuală pe care a avut-o în trup și în suflet pe durata vieții sale muritoare pe pământ.

Calitățile trupului înviat

Putem începe reflecțiile noastre despre trupul înviat împreună cu Sf. Paul. Calitatea de bază a trupului înviat va fi nemurirea. Urmând exemplul lui Cristos, care este "primul rod al învierii celor adormiți", și prin puterea Sa, "la fel toți oamenii vor fi aduși la viață în Cristos. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea cei care sunt ai lui Cristos, la venirea Lui" (1Corinteni 15,20.22-23). În consecință, "ultimul dușman care va fi nimicit este moartea", astfel încât "moarte nu va mai fi" (1Corinteni 15,26; Apocalips 21,4). De remarcat că și cei răi vor învia și vor fi nemuritori. Totuși, fiind condamnați la suferința veșnică, ei "vor căuta moartea și nu o vor găsi, vor dori să moară dar moartea va fugi de ei" (Apocalips 9,6). Nemurirea trupească va fi așadar moștenirea comună și pentru cei mântuiți și pentru cei pierduți.

Calitățile speciale ale trupului glorificat. Sf. Paul identifică patru calități distinctive ale trupurilor glorificate ale celor mântuiți: "Se seamănă în putrezire și se învie în neputrezire; se seamănă în rușine și se învie în mărire; se seamănă în slăbiciune și se învie în putere, se seamănă un trup firesc și învie un trup spiritual" (1Corinteni 15,42-44). Încă din secolul I, Biserica a dezvoltat această doctrină revelată despre calitățile trupurilor înviate ale celor drepți. Aceste calități au primit următoarele denumiri: impasibilitate, strălucire, agilitate și subtilitate.

  • Impasibilitatea înseamnă că trupul înviat nu va mai fi supus durerii sau vreunei neplăceri de orice fel. Frigul mușcător nu va afecta trupul glorificat, nici căldura arzătoare și nici vreo altă forță a naturii nu îi va mai putea face rău. Pentru că nu va mai exista moarte, nu va mai exista nici preludiul pământesc al morții, durerea și boala.
  • Strălucirea descrie proprietatea trupului glorificat care îl va face să strălucească asemenea soarelui. Isus a spus: "Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor" (Matei 13,43). Mântuitorul a arătat cum este această strălucire în momentul schimbării Sale la față "pe un munte înalt". Acolo, în prezența lui Petru, Iacob și Ioan, "i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor: fața Lui strălucea ca soarele și hainele Lui au devenit albe ca lumina" (Matei 17,1-2). Această strălucire nu va fi la fel de intensă la toate trupurile glorificate. După înviere, toate trupurile glorificate vor fi impasibile, dar strălucirea lor va diferi de la o persoană la alta. Așa cum a explicat Sf. Paul, "una este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii și alta este strălucirea stelelor, căci o stea diferă de altă stea în strălucire. Tot la fel este și învierea din morți" (1Corinteni 15,41-42).
  • Agilitatea este calitatea trupului înviat care îl eliberează de povara materială care acum îl trage în jos. El se va putea mișca cu cea mai mare ușurință și rapiditate, după cum va dori. La aceasta se referă apostolul atunci când spune că trupurile noastre sunt semănate acum în slăbiciune, dar în ziua de pe urmă vor învia în putere.
  • Subtilitatea corespunde la ceea ce Sf. Paul numește "trup spiritual". Fără a înceta să fie material, adică aflat în spațiu și perceptibil simțurilor, trupul glorificat va fi complet sub controlul spiritului. El va asculta întru totul de suflet.

Fundamentul acestor calități minunate ale trupului înviat constă în vederea lui Dumnezeu față către față de care se bucură sufletul. Viziunea beatifică înseamnă tocmai această vedere față către față. Ea beatifică sufletul, adică face sufletul omenesc perfect fericit prin vederea Preasfintei Treimi, dar în același timp beatifică și trupul împreună cu sufletul, în bucuria de nedescris a viziunii directe a celor Trei Persoane ale infinitei Dumnezeiri.

În încheiere, o observație privind starea trupului glorificat poate să răspundă unor eventuale întrebări. Cum vor fi trupurile noastre glorificate după ziua de pe urmă în comparație cu trupurile pe care le-am avut pe pământ? În tradiția creștină, răspunsul cel mai detaliat îl oferă Sf. Augustin, în trei capitole întregi din opera sa "De Civitate Dei" ("Despre Cetatea lui Dumnezeu"), din care prezentăm mai jos câteva pasaje. Se înțelege că nici o parte a trupului nu va mai fi deteriorată, astfel încât să producă vreo diformitate… Toată frumusețea trupului constă în proporția părților, împreună cu caracterul agreabil al culorilor. Când nu există proporție, ochiul este deranjat, fie pentru că ceva lipsește, este prea mic sau prea mare. Prin urmare, nu va mai exista vreo diformitate rezultând din lipsa de proporție în acea stare în care tot ceea ce a fost greșit este corectat și tot ce a lipsit este împlinit prin mijloacele pe care le oferă Creatorul. Tot ceea ce este în exces va fi îndepărtat, fără a se distruge integritatea substanței.

La învierea trupului, acesta va fi în forma pe care a atins-o sau ar fi trebuit să o atingă în floarea tinereții, și se va bucura de frumusețea care vine din simetria și proporția tuturor componentelor sale (De Civitate Dei, III, 19-21). Reflecțiile acestea privind învierea trupului sunt de mare valoare. Ele ne ajută și ne susțin pe durata întregii vieți, asigurându-ne că eforturile noastre nu sunt în zadar. Mai presus de toate, ne oferă promisiunea de a fi glorificați la fel ca Isus, cu condiția să răbdăm ca El. La aceasta ne încurajează primul Episcop al Romei: "Întrucât participați la suferințele lui Cristos, bucurați-vă, ca să puteți tresălta de bucurie și la arătarea gloriei Lui" (1Petru 4,13). Secretul este să credem aceasta și să acționăm în conformitate cu ceea ce credem.



Important: Comentariile pot fi folosite pentru a completa cu trimiteri utile materialul de mai sus. Nu vor fi validate comentariile ofensatoare.

Completări? Întrebări?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *